shadow

Ieri s-a stins un om pe care am avut prilejul (a se citi onoarea) să îl cunosc. O tragedie incontestabilă. Lume îndurerată. Dar nu despre asta îmi propun să vorbesc acum, ci despre natura umană.

Şi eu, şi alţi câţiva cunoscuţi, am postat discret pe conturile de feisbuc câte un „adio”. Discret, recognoscibil doar de către cei care ştiau despre ce era vorba. Dar care mesaj, la fel de discret, sublinia clar că ne luam adio de la un prieten, cunoscut, coleg. Colegii de muncă au postat un mesaj elegant, care rezuma viaţa celui care a fost şi îi aducea un ultim omagiu acestuia.

Acum, apare dilema mea. Ce fel de tărtăcuţă are cel care dă „like” la un astfel de comenariu? Am zis că poate m-am tâmpit eu. Prin urmare, Feisbuc, help!

What does it mean to „Like” something? Clicking Like under something you or a friend posts on Facebook is an easy way to let someone know that you enjoy it, without leaving a comment. Just like a comment though, the fact that you liked it is noted beneath the item.

Oameni buni… ne-am ţicnit cu toţii? Nu mai judecăm?

A încetat din viaţă cutare…
Biiiiiiiiiiiiiig Like! Că na, trebuie să mă aflu în treabă. Şi, în fond, trebuie să mă şi bucur: mai am activitate pe feisbuc.

Şi pentru că deschid cutia Pandorei,  urmează „distracţia” nr. 2: comentariile. Preferabil de la toţi cei necunoscuţi, care au avut onoarea să stea alături (întâmplător, dar na!) la cinematograf sau mall şi care se sparg în a comite mine îndurerate şi a debita aiureli cu tentă poetică:

„(…) un suflet de om a plecat dar rămânând in imaginea noastră!!!„.
Pe bune? Ţi-a rămas în imagine? Pff… noroc că nu în memorie sau amintire, că s-ar fi ruşinat…

„Nu am apucat să îl cunosc personal , dar sunt cutremurat! Sper că acolo unde e acum e mai fericit, şi va afla cum e să…orice :) Nu pot transpune în cuvinte cat de rău îmi pare!
Prietene, scrii ca sa te afli în treabă… Şi mai şi zâmbeşti ca boul în jumătatea comentariului. WTF?

spune cineva ce s-a întâmplat cu (…), de ce nu mai este printre noi?
Desigur. Partea favorită. Orice om care a pierdut pe cineva drag-apropiat simte nevoia să povestească oricui despre asta. Preferabil unor necunoscuți. Doar na, dacă cineva suferă, trebuie musai comunicat de presă în Libertatea, Can-Can etc.

WTF? Durere? Mai spune ceva cuiva termenul ăsta? Se gândeşte cineva că fiecare „like” nelalocul lui, fiecare comentariu tembel poate fi citit de apropiaţii celui dispărut? Şi îi va răscoli sufletul şi amintirile într-un mod sadic, crud, inutil?

Chiar dacă e distractiv să stai pe feisbuc şi să îţi umpli viaţa de sens trăind telenovelele (a se citi, dramele/suferinţele şi bucuriile) altora… mai putem să ne aducem aminte de ce înseamnă aia „decenţă”? Durerea se poartă în suflet, nu se „like”-uieşte. Se comentează decent, având în minte atât pe cel (cea) care s-a stins, cât şi pe cei îndureraţi de pierderea acestuia. Scopul e să aducă un oarece confort, o oarece consolare celor rămaşi în urmă…şi nu să crească ratingul sau să aducă un plus de imagine comentatorului…

Putem depune un efort să nu fim ipocriţi, putem încerca să fim decenţi?
Sau „săuşăl midia” ne-a tâmpit iremediabil pe toţi?


Alte articole scrise de același autor (Rzv):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

Rzv

Nu am avut niciodată pretenţia că am scris ceva de valoare inestimabilă, sau nici măcar ceva nou; am scris însă ceea ce am simţit, ce au însemnat alţii pentru mine. Sunt un om în adevăratul sens al cuvântului? Sunt oare un bun prieten? Nu ştiu, şi nu voi afla cu certitudine nicicând…

Comments

  1. Queeditch    

    Oamenii se tampesc singuri. Ceilalti, care stiu sa se pazeasca de prostia altora, nu ar trebui sa aiba treaba cu ei. Insa in Facebook, cand se amesteca aceste doua categorii, e tragic si fara a pomeni de pierderea cuiva. De asta intru rar acolo.

    E adevarat ca nu stiu despre cine e vorba, am prins un astfel de mesaj de curand, am inteles doar ca era un apropiat al comentatorului si m-am abtinut sa intreb. Stiam ca nu se pun intrebari cand e vorba de ceva intim, asa ca vezi ce surprins eram cand am citit postarea ta.

    Nu stiu ce sa zic. Daca a murit cineva apropiat tie, condoleante, asta e tot ce pot spune acum.

  2. Smog    

    Internetul este dezumanizant – pentru unele tari este o alternativa cosmopolita a saraciei iar pentru altele este solutia anxietatii. Adevarul este ca sansele sa gasesti oameni dispusi sa-si foloseasca picioarele si mintea sunt din ce in ce mai scazute.

  3. RobertG    

    Mai, nimeni nu are de unde sti cu precizie ce a fost in sufletul omului si care il apasa atat de greu incat sa il faca sa recurga la un asemenea fapt.

    Ma doare sa vad ca tot felul de necunoscuti, care nu l-au cunoscut niciodata pe Cristi dau share la poze si spun ca ei plang in continuu si cat de rau le pare.

    Ma doare ca unii care chiar l-au cunoscut spun ca a disparut „activistul” LGBT si actorul… oare nu era in primul rand prieten, cunostinta, amic?

    Ma doare ca oamenii cu care a lucrat ani de zile posteaza in nestire acel video cu „Vreau să ştiu cum este să fiu acceptat, să fim egali, să fiu liber!” in care apare si Cristi.

    Si ne mai miram ca saracu’ n-a avut pe nimeni cu care sa vorbeasca. Ca a fost singur.

    Degeaba mai, asta e lumea in care traim si ar trebui sa ne pretuim unii pe altii ceva mai mult. Ca de „ceau baby, ce bine arati, pa…” suntem satui.

  4. Alex P    

    Eu am impresia ca o mare parte din suflarea gay asta astepta, un motiv perfect sa lase sa mai curga suvoaie de drama si poezie, iar ceremonia de comemorare pare sa fie cea mai in voga iesire sociala a sezonului si ocazia perfecta de a purta „puloverul ala negru, draga!”. Dar hai sa nu fiu homofob… fascinatia asta pentru moarte (tratata totusi cu familiaritate) am observat-o la mai multi oameni din jur, nu doar la gay. Ma intreb daca o fi o chestie specifica Romaniei sau Europei estice.

    Critica de mai sus nu se adreseaza persoanelor apropiate decedatului. Imi pare rau pentru pierderea pe care au suferit-o.

  5. Smog    

    Asum ca persoana in cauza s-a sinucis. Trebuie sa fie un clopot de trezire pentru noi toti – din ce in cei mai multi oameni apeleaza la „solutia” suicidului insa desi nu condamn dreptul unei entitati de a isi lua viata, condam pe cei din jurul acestei persoane din mai mult de o mie de motive – in mod special ca nu au reusit sa previna acest fapt.

  6. Queeditch    

    Alex P, nu esti singurul care a observat acest lucru. Chiar am citit mai demult un articol care spunea ca romanii sunt fascinati de moarte si vorbesc foarte lejer despre ea, in timp ce societatea occidentala o considera… obscena sau tabu. La noi sexul e „interzis” (mai ales ala gay) si la ei e ceva fascinant. Exact invers.

  7. Alex P    

    Smog, eu nu m-as grabi sa-i acuz pe cunoscutii sinucigasilor ca n-au facut nimic, pentru ca de cele mai multe ori un sinucigas isi ascunde intentia si ca sa te prinzi iti trebuie nu doar atentie, ci si instructie pentru a depista semnele. Ca sa nu mai zic ca trebuie sa stii si cum sa procedezi odata ce ai descoperit acea intentie…
    Asa, daca tinem mortis sa gasim toti vinovatii, ne putem reprosa toti ca nu suntem fiintele minunate care am putea fi.

  8. Smog    

    Oricine poate macar sa aduca mai multa speranta in viata cuiva. Eu am invatat asta prin calea mai grea insa adevarul este ca unde este speranta este si mai putina moarte – cel putin pe timp de pace.

    Acuz pentru ca felul in care lumea este acum organizata exclude anumiti oameni – din varii motive. Mai avem sa ne mancam copii intre noi, precum hienele, ca sa implementam o noua ordine sociala.

    Cel putin asta este parerea mea legata de un mare procentaj din populatie care nu vad mai departe de pepenele lor.

  9. CM    

    Da, suntem oameni şi cred că ăsta e baiul de fapt. Unii mai prostuţi, alţii mai superficiali, unii sincer impresionaţi de vestea în cauză, alţii ipocrit-sensibili. N-avem cum stabili cu certitudine cum e ăla care scrie o anume frază. Înţeleg reacţia ta, doar n-o să te superi pe soarta asta afurisită care trimite dincolo un copil fain, descarcă-te pe nefericitul care crede că „like” înseamnă „aşa şi eu” …

  10. Rzv    

    Queeditch,
    #1: a murit un om. Si cum mie mi-e greu sa vad aberatii, probabil mai greu le e (sau le va fi) celor cu adevarat apropiati.
    #6: nici asa nu e normal. dar nici alternativa nu e ok. ambele sunt lucruri firesti.

    RobertG,
    se cheama ipocrizie. Sau „hai sa ne folosim de durerea altora sa ne cresem reitingu’ ca poate agatam ceva”.

    AlexP,
    #4: dar de ce nu, hai sa fim homofobi!
    #7: mai frumos de atat nici chiar eu in modestia mea nemasurata nu puteam spune.

    Smog,
    #5: sunt nuante si nuante. nu m-as grabi sa condamn.
    #8: e natura umana („omul e lup pentru om”). ia-o asa cum e…fii tu mai bun, preferabil fara sa iti bati joc de altii. mai mult nu ai ce face.

    CM,
    #9: Mesajul meu nu are nimic in comun cu descarcarea. E doar o pledoarie, daca vrei, pentru bun simt:
    „Frate, nu stii despre ce e vorba, taci! Nu-ti sfasia rochita de crinolina de durere doar fin’ca da bine pe feisbuc!”

  11. sicmarin    

    1. Mai bine decât aş spune eu ceea ce vreau să spun a spus-o John Donne iar Ernest Hemingway (ca ironie, sinucis) punând ca motto al romanului Pentru cine bat clopetele spusa lui Donne a popularizat-o:
    „Niciun om pe lume nu-i doar un ostrov, stingher şi de sine stătător. Fiecare om este o bucăţică din Univers, o parte din întregul cel de căpetenie. Dacă marea îi smulge cu valurile un bulgăre, Europa este împuţinată, aşa cum ar fi orice bulgăre de pământ, ori moşia ta, ori a prietenilor tăi. Moartea oricărui om mă vatămă pe mine, fiindcă mă aflu cuprins în omenire. De aceea, niciodată să nu faci întrebare: pentru cine bat clopotele? Pentru tine bat.”

    2. Când un tânăr de 23-24 ani trece în nefiinţă pierderea, respectiv vătămarea lăsată de ea, sunt amplificate pentru că acel tânăr încă nu a apucat să dea tot ceea ce ar fi putut da. Cu atât mai mult pierderea şi vătămarea sunt mai pregnante cu cât tânărul s-a arătat promiţător.

    3. Nu l-am cunoscut personal pe Cristi Pietrăreanu şi nici nu am văzut filmul Noi doi dar interviurile şi discuţiile prilejuite de film, pe care le-am citit sau văzut, au fost edificatoare. Mă refer în special la emisiunea de pe B1 TV şi la interviul dat blogului AmAles.ro.

    4. Într-o lume închistată în prejudecăţi şi homofobie, latentă sau manifestă, mulţi gay de pe blog sau din restul ţării n-au avut curajul de a-şi face publică orientarea sexuală decât cel mult în faţa unor rude sau a unor prieteni apropiaţi şi nici nu vor face vreodată mai mult de atât. Doi tineri, Cristi şi George, au avut nu doar curajul de a-şi afirma orientarea sexuală în faţa celor apropiaţi ci de a şi-o afişa în faţa tuturor. Cristi Pietrăreanu avea la data demarării filmărilor pentru Noi doi abia 20 ani iar la data intervievărilor de mai sus doar 22 ani. Prin curajul dovedit s-a ridicat mult deasupra quasi-totalităţii gay-ilor de la noi.

    5. Integrat de tânăr în mişcarea LGBT de la noi, prin fundaţia ACCEPT, a înţeles mult mai bine decât alţii cum trebuie acţionat pentru înlăturarea prejudecăţilor şi atitudinilor homofobe ale societăţii şi a ieşit la bătaie atât prin filmul Noi doi cât şi prin ieşirile publice amintite. A arătat o faţă a homosexualităţii lipsită de stridenţele cu care mass-media ne-a obişnuit, o viaţă normală dincolo şi în pofida heteronormativităţii cotidiene.

    6. Nu-i de mirare că mulţi dintre cei care nu l-au cunoscut personal pe Cristi Pietrăreanu au empatizat cu el, au simţit ca o pierdere personală trecerea lui în nefiinţă şi au acţionat în consecinţă prin postările pe net.

    Cu convingerea că trecerea lui prin viaţă nu a fost în zadar zic:
    Fie-i ţărna uşoară!

    PS. Cu cineva care a văzut un preview al comentariului am avut dialogul:
    „- Ai trecut la subiect, in sfarsit, la ultimul punct. Nu prea inteleg de ce ai scris celelalte lucruri. Sunt bine cunoscute si acceptate de toata lumea.
    – Pentru că le ignoră.”

  12. sicmarin    

    @RobertG
    Le-am citit la vremea lor şi le-am recitit înainte de a scrie comentariul.

  13. BGabyy    

    heyy stiu ca nu e locul potrivit dar am completat formularul pentru obtinerea unui cont de ceva vreme si nu primesc niciun raspuns :(. Ce trebuie sa fac ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *