No menu items!

You’ll call it “a moment”. I call it “life”.

Acelasi autor

Ce caut EU în viaţa mea?

Sună ceasul. Ca de obicei, prima dată la 6:00. Va mai suna la 6:05 si apoi la 6:10. Vorba cântecului – „Sună ceasul, ăsta...

Presimtire sau dorinta?

Se intampla de multe ori sa iesi undeva – restaurant, bar, club, sa platesti curentul, sa-ti astepti randul la dentist – si in acelasi...

Cand deodata tu rasarisi in cale-mi, Suferinta tu, dureros de dulce…

Poate ca multi dintre noi suntem singuri. Poate unora le e mai bine asa, poate nici nu-si doresc o relatie. Sunt unii, si-i stiti...

i_was_here_by_rachelcroft015-d47n9clMă gândeam într-o zi la firul vieţii, în general. Cum plecăm din punctul A, atunci când păşim pentru prima dată, şi ajungem în punctul B, atunci când oprim motoarele. Când ne oprim din fugă, când nu mai cucerim niciun orizont, când nu mai iubim, când nu mai agonisim, când nu mai avem nevoie de sprijin şi nu mai suntem sprijin pentru cineva, când totul se termină. Cu toate că dreapta, în geometrie, e definită prin două puncte, în viaţă numai dreaptă nu-i linia dintre cele două puncte.

Trăim nişte vremuri pe care nici n-apucăm sa le conştientizăm prea bine. Toate-s în grabă. Ne grăbim mereu, că altfel rămânem în urmă.  Timpul nu mai are răbdare cu oamenii.

Când mă gândesc la existenţa mea şi la modul în care eu am impactat în vieţile oamenilor pe care i-am întâlnit la un moment dat, zâmbesc. În mod ciudat, prin natura profesiei, sunt mai mulţi oameni care-şi amintesc de mine decât oameni pe care mi-i amintesc eu. Sunt zile în care poate 20 de oameni sunt altfel, prin interacţiunea cu mine sau şi prin interacţiunea cu mine. Deşi, de multe ori, umbletul meu prin vieţile lor e fără paşi zgomotoşi. Nu vă-nchipuiţi că tai chitanţe pentru plata taxelor comune, că nu despre asta e vorba. E un pic la alt nivel. Oamenii cu care lucrez au dureri, au drame reale. Cuantificabile. Comensurabile. Obiectivabile.

Când munca se termină, relaţionez cu cei dragi – prieteni, familie, el. Marea majoritate a oamenilor sunt de părere că-s un om bun. Zic marea majoritate pentru că n-am făcut un sondaj de opinie. Aşa că ajung, din când în când, să mă-ntreb cât de mult influenţez vieţile altora. Le fac bine? Le fac rău? Le fac, totuşi, ceva? Rămân cu ceva de pe urma relaţionării cu mine?

Şi-mi spun apoi, după ce mă calmez din istericalele mute, că da. Că ei, oamenii, rămân cu ceva de la mine. Unii vor vedea zorii zilei de mâine şi datorită mie. Alţii vor vedea ziua de mâine cu alţi ochi. Sunt unii pentru care n-o să mai exist odată cu răsăritul soarelui. Dar la majoritatea cred că rămâne o mică amprentă de-a mea. Sunt unii, cât mai puţini sper, care n-au câştigat nimic întâlnindu-mă. Cred că nu-i nimeni care să spună c-ar fi pierdut ceva, dar poate sunt câţiva care n-au avut niciun beneficiu. Şi totuşi, am fost acolo.

N-aş vrea sa credeţi că-s cel mai bun dintre bunii samariteni. Poate nu-s demn să-mi poarte numele o instituţie sau o fundaţie, poate nu-s demn să redenumească un bulevard după mine. Poate nici măcar o alee dintre două blocuri de la periferie. Sau poate nu încă…

De ce mă bat gânduri de genul ăsta? Poate pentru că mereu mi-am dorit să fiu un om bun sau… un om şi mai bun. Că deh, e la îndemâna oricui sa fie maliţios, răutăcios sau chiar rău intenţionat.

Şi totuşi, ce lăsăm în urma noastră? Contează ce rămâne pe unde am trecut?

Mi-ar plăcea să fie ca-n melodia pe care o împărtăşesc cu voi aici. Uneori, chiar cred că e aşa.

http://www.youtube.com/watch?v=i41qWJ6QjPI

 

7 COMMENTS

  1. Frumos articolul. Un BIG LIKE!
    Cu siguranta ca prin ceea ce faci tu zi de zi schimbi destine, sau macar incerci. Uneori chiar si pentru cei ca tine stiinta nu este suficienta. Acolo unde stiinta si puterea voastra nu mai pot face nimic, doar Dumnezeu mai poate interveni.
    Si chiar daca ai fi facut altceva si taiai chitante tot ai influentat destine. Pe parcursul acelei traiectotii personale, numita viata, fiecare dintre noi influentam alte destine, mai mult sau mai putin. Uneori chiar ne apar in drum personaje care au nevoie de ajutorul nostru ca apoi sa dispara asa cum au aparut. Asta este mana destinului si noi nu facem decat sa ne implinim menirea.

  2. Cred ca a lua in considerare impactul pe care l-am avut asupra oamenilor ca prelungire a propriei vieti este un mod mai bun/util de a vedea lucrurile decat viziunea crestina cu mutatul in rai/iad dupa moarte. Kudos!

  3. La un moment dat gândeam și eu ca tine. Mă frământau aceste gânduri. Am încercat să văd și să caut dacă sunt și alții în aceeași situație cu a mea, și lovindu-mă de faptul că nu am găsit pe nimeni, am încetat să mă mai gândesc.

    Asta până când într-o zi m-am văzut pus într-o situație în care puteam îmbunătăți situația unei persoane fără ca eu să fi cerut acest lucru. Îmi tremurau mâinile și mă frământam și mai tare conștientizând că gestul meu umanitar poate îmbunătăți mult ziua și viitorul acelei persoane. N-am mai simțit niciodată așa ceva până atunci și nici de atunci până acum. A fost ceva MARE! Atunci m-am simțit important și mândru că m-am comportat ca un om. Dar nu am spus nimănui. O spun acum pentru prima oară, dar am rețineri. Nu vreau să pară laudă.
    Știu că fiecare dintre noi influențăm și contribuim în anumite măsuri în ceea ce se va întâmpla mai departe cu noi și cu alții.

    Nu mi-aș dori niciodată o stradă cu numele meu. Nici să apar la TV sau ziare indiferent cât de mult bine aș fi făcut. Și nu-mi doresc acest lucru de teama că voi fi căutat și nevoit să-i ajut pe alții care probabil vor apela la mine, ci pur și simplu pentru că atunci când faci un bine, trebuie să-l și uiți, și să mergi mai departe. Eu așa am fost învățat. E greu! Știu! Dar nu imposibil.

  4. Foarte fain articolul:D! Cei de la care invatam cele mai multe lucruri si cei care ne influenteaza cel mai mult destinul sunt oamenii din jurul nostru. Pot sa spui ca poti schimba traiectoria unui individ si cu un singur zambet pe care il oferi involuntar, din politete.

  5. E nobil sa iti pui astfel de intrebari; ar fi grozav daca mai multi oameni ar face la fel. Eu unul, nu mi-am pus niciodata astfel de intrebari.

    Cat despre link … mi-a provocat o dimineata lacrimogenă, in a good way though 🙂

  6. Articolul ma duce cu gandul la ce spunea Albert Einstein: “Imi amintesc de o suta de ori pe zi ca viata mea launtrica si cea exterioara depind de munca altor oameni, fie ei vii sau decedati. Acest lucru ma imboldeste sa fac eforturi mai mari pentru a darui la randul meu ceva, raspunzand astfel in aceeasi masura pentru tot ce am primit si pentru tot ceea ce continui sa primesc”.

    Later edit: titlul e luat din versurile piesei “Feel this moment”?

Comments are closed.

Vezi si...

Articole din aceeasi categorie