Uneori e bine sa stai in casa si sa dormi

Sunt unele zile in care, parca, e programat sa ti se intample numai lucruri aparent inutile sau, mai rau, harmful… cu toate ca unele teorii m-ar contrazice si mi-ar da peste nas spunandu-mi ca eu imi programez acele evenimente alaturi de prietenul meu, subconstientul…

Era una din putinele zile de sambata in care eram liber. Faptul ca nu trebuia sa lucrez ma facea sa ma simt ca un copil caruia i se oferisera 3 acadele inainte de masa, desi stia ca ar fi ideal sa le manance dupa. Nici nu stiam cu ce sa incep a-mi planifica ziua. De ce sa stau pe facebook cand intru zilnic de la munca la fiecare doua ore? Sa vad ce like-uri am mai primit? Neah, daca analizam putin obiectiv, o persoana care da like la o poza nu inseamna neaparat ca te apreciaza cu 24% mai mult. Ce, cand eu dau like cuiva inseamna ca imi va ramane pentru mult timp in minte acel video sau acea poza? In cele mai multe cazuri, nu!

Asa ca hai sa facem ceva neobisnuit… ceva cu totul interzis… ceva care sa faca ziua aceasta o zi memorabila… iar daca se poate intr-un mod pozitiv, cu atat mai bine!

Pentru inceput, de ce nu mergem la un mic shopping sa cumparam o camasuta noua? Nu haina il face pe om si sunt perfect constient de asta… dar este una din acele putine zile in care traiesc cu senzatia ca daca port ceva nou, voi avea parte de o noua senzatie. Vedem noi…

Ajung in magazinul Unirea, ca de… mall-urile erau ceva mai indepartate de zona in care stateam eu. De ce sa pierdem timp cat putem merge pana acolo? Nefiind un tip foarte pretentios mai ales cand stiu exact ce trebuie sa imi cumpar, probabbil si fiind ziua mea norocoasa, am gasit cu usurinta o camasa dupa bunul meu plac. pacat de vanzatoarea de-acolo, care mai-mai sa-mi strice ziua. Nici n-ajunsesem bine sa o rog sa vina la casa sa imi achit camasa, ca in momentul in care o ating prieteneste pe umar in ideea de a o invita la casa, ea are un puseu de groaza urmat de un strigat care nu ma face decat sa-mi scap camasa si ghiozdanul din mana “Doamneeee, desteptule! Nu vezi ca ma sperii?” In sinea mea ii transmiteam “Doamne, dar de cand si sperietoarele reusesc sa se sperie? De ce trebuie sa am de-a face cu o adevarata gluma a naturii?”… apoi, trecand la directa pronuntie a cuvintelor: “Doamna, dar…. ne tutuim, sau ce facem? Stiu… cazaturile din pat pot fi o adevarata povara, dar si prostia omeneasca poate fi hranitoare”…

Ca sa nu fiu inteles gresit, nu am pretentia ca interlocutorul meu sa foloseacsa pronumele personal de politete si nici nu cred ca voi avea prea curand… dar parca nici nu sunt adeptul conversatiilor care sa inceapa cu astfel de apelative.

Mi-am achitat camasa si mi-am spus “trebuie sa merg acasa si sa-mi pun hainele proaspat spalate la uscat”. Mai mare mi-a fost surpriza cand am iesit din magazin… de fapt, am incercat sa ies pentru ca nu mi-a iesit din prima. Vorbesc de complexul Unirea, nu de magazinul unde intalnisem acea femeie atat de nefericita… si care probabil ca nu mai avusese parte de un compliment din viata intrauterina… 🙁

Da, eram atat de convins ca usile care se dechid pe baza de senzori sunt vizibil murdare, incat am avut incredere in instinctul meu si am continuat… de asemenea, aveam incredere si in functionarea senzorilor de deschidere a usilor. Incredere oarba, pentru ca m-am izbit cu fata de usa mai rau decat mi-as fi putut imagina vreodata. Dupa vreo cateva secunde in care am avut senzatia ca mi-au cazut toti dintii din gura, am realizat un lucru: nu mai am incredere in niciun senzor… niciodata! Am inceput sa fug pentru ca atrageam tot mai multe priviri… una mai amuzata ca cealalta… macar am vazut niste oameni mai fericiti decat tanti aceea din magazin!

Fugeam, fugeam, sa prind metroul, ceea ce presupunea sa cobor niste scari. Din acea fuga am invatat o noua lectie: sa nu incerc sa-mi autodepasesc conditia atata timp cat unele pericole sunt imintente. Imaginea fetei din fata mea care incepuse sa cada si sa se rostogoleasca pe scarile din fata mea nu a fost suficienta sa ma determine sa le cobor mai atent pentru ca acelasi traseu de rostogolire l-am urmat si eu in foarte scurt timp… cel mai sigur am creat impresia ca eu incercam sa salvez biata fata… pacat ca vanataile mele erau multiple, iar ea ca si neatinsa… Alte persoane vesele, dintr-o data… atata doar ca de data asta erau atat de incantate, incat radeau in hohote si nu se mai puteau opri. Ca sa nu mai spun ca nu-mi mai puteam permite sa fug din nou de ochii lor pentru ca riscam sa patesc ceva si mai grav… iar un accident pe linia de metrou era ultimul lucru de care aveam nevoie. Partea cea mai placuta, in schimb, a fost mana pe care mi-a oferit-o un baiat nu foarte frumos, dar totusi fermecator, sa ma ridic. Avea o mana ferma, cum eu tind sa apreciez foarte mult, iar siguranta pe sine il facea sa para si mai fermecator. Eu am incercat sa ii explic ca nu-mi prea sta in fire sa ma prabuesc pe scari ca si cum mi-ar placea sporturile extreme, dat fiind ca imaginea mea este cea a unui om aproape sobru, dar nu rigid, cand merg pe-undeva. Nu parea sa-l intereseze foarte mult explicatia mea, pentru ca era foarte ocupat sa-si regleze zambetul. un zambet pe care nu-l poti evita usor cu privirea.

Si-n final, aproape schiopatand, am ajuns acasa. Mi-am zis “nu o sa las intamplarea asta nefericita sa-mi strice ziua care abia a inceput”… cu toate ca aventurile se tineau lant si mai mare surpriza mi-a fost sa descopar ca acea camasuta proaspat cumparata se deteriorase in momentul in care eu ma tavealm pe acele scari. Cred ca in acel moment am uitat atat zambetul, cat si mana ferma ale acelui baiat incat voiam sa ma arunc la gunoi impreuna cu acea camasa… Dar, din nou, mi-am spus: “Nicio grija, babe! Zi mersi ca ti se intampla o data la ceva ani”…Faptul ca al meu coleg mi-a pus haine de culori diferite in masina de spalat a fost o alta lovitura… cand le-am scos sa le pun la uscat, am realizat cata generozitate a putut exista in ele din moment ce si-au putut imprumuta una alteia culorile… Unde este colegul meu cand am mai mare nevoie sa il trag de parul din nas pentru un tipat infiorator? Daaaa, colegul meu plecat!!! Nici ca se mai intoarce weekendul acesta! Ceea ce ne ofera oportunitati noi: sa imi chem niste prieteni si prietene la un ceai si un joc de carti… sa citesc o carte buna…. sau sa stau sub dus ore in sir, fara sa traiesc cu teama ca vezica lui plina il va indemna sa intre din nou peste mine si sa ma vada gol pusca…

Am ales varianta prietenilor care… s-au cam dovedit a fi indisponibili, multi dintre ei lucrand… “nicio grija”, imi spun eu… maine vor fi mai liberi si ne putem vedea atunci… azi imi ramane mai mult timp pentru mine… partea cu dusul a ramas, in schimb, valabila… ceea ce mi-a oferit ocazia sa petrec mai mult cu corpul meu si sa ma privesc in oglinda… abia atunci realizez “Doamne, cate vanatai! Ai zice ca m-a legat cineva si m-a batut cu bestialitate! Si nu a fost decat o cazatura… Noroc ca macar figura mi-a ramas aceeasi…”.

Fac eu ce fac si… dupa ce imi fac eu un shake cu unt de alune, tot pe messenger ma trezesc ca ajung… cu surpriza de a observa ca sunt cautat de un baiat cu care am iesit la un suc cu vreo doi ani in urma… trebuie sa recunosc: sunt surprins! intotdeauna m-am intrebat ce s-a intamplat cu el din moment ce se evaporase atat de rapid… dar mai mare mi-a fost stupoarea sa constat ca vrea sa imi faca o vizita in scopul de a ne simti bine amandoi! Ce pot sa zic, mi-ar fi placut sa o spuna altfel… tipul imi paruse prea inteligent atunci pentru a-mi lansa o invitatie pe aceasta limba… dar.. cum ramasesem atras de el in acea seara, inclusiv de ideea de un eventual contact fizic, am acceptat… traind, totusi, cu indoiala ca fac ceea ce trebuie. O aventura de-o seara imi lasa un gust amar aproape intotdeauna, probabil si pentru ca nu sunt in mod expres adeptul astfelor de aventuri… dar faptul ca ramasese de comun acord ca al nostru contact fizic sa nu presupuna ceva hardcore, nici macar penetrari, ci doar un joc nevinovat, am revenit rapid la starea initiala…

Nici nu mi-am dat seama cand s-a facut seara, ba chiar se innoptase, cand el imi bate deja la usa! “Ager tipul!” imi spun eu, avand in vedere ca nu apucasem sa ii explic foarte in detaliu cum e nevoie sa ajunga la mine.

Noua mea surpriza era ca parea foarte schimbat fata de felul in care il percepusem initial. Atat fizic, cat si la nivel de comportament… parea atat de aerian si cu niste reply-uri atat de puerile… ma rog, asta e mai mult problema mea, dat fiind ca freud m-ar bate pe umar si mi-ar spune “dragule, tu cauti partenerul care sa se ridice deasupra ta din toate punctele de vedere”…. ceea ce, din fericire, avand in vedere ca nu sunt un geniu inca nemediatizat, n-ar fi imposibil.

Dar nu am lasat ca asta sa strice seara. Dupa cateva discutii in care mi-a relevat ca impresia de acum doi ani pe care mi-o facuse era una cu totul eronata, nu mai stiam daca e cazul sa bat in retragere sau nu… pana in momentul in care s-a apropiat de mine si am simtit cum duhnea a alcool… ceea ce din start reprezinta un big turn down pentru mine! fara sa incerc sa il ofensez, i-am spus “ma voi duce sa imi clatesc gura cu un pic de apa de gura! Vrei sa iti aduc si tie?”. Nici raspunsul nu a intarziat, acela fiind “Dar ce te face sa crezi ca am nevoie?”, ceea ce m-a determinat sa-mi formulez in minte “tare reusesti sa ma faci sa-mi incalc principiile cand, in mod obisnuit, ar trebui sa iti zic sa iesi afara pe usa pe care ai intrat”. Nu stiu de ce nu am facut-o… probabil inca nevoia aceea de atingere fizica… pentru ca doar atat stabiliseram ca va fi, nimic de mai mare anvergura. Cred ca imi doream sa fiu gol langa el si sa ne exploram corpurile fiind, astfel, dispus sa trec peste micile impedimente. Dar nu puteam sa il mai consider nici macar impediment momentul in care s-a apropiat de mine si a ragait cu toata puterea lui…Cred ca in acel moment m-am speriat mai tare decat in momentul in care cazusem pe scarile acelea nenorocite, iar fata mea era mai albastra ca halatul meu de baie ce-l purtam in acel moment pe mine… Atat mi-a trebuit sa revin la principiul meu si sa ii spun ceea ce trebuia sa fac in the first place, si-anume ca a fost o greseala si ca cel mai bine ar fi sa nu continuam ceea ce nici nu incepuseram, de fapt.

Pacat ca era un tip care nu stia sa accepte un refuz. Felul in care a reactionat nu m-a uimit foarte tare, data fiind intensitatea acelei ragailei care mi-a ramas in cap cateva ore, insa mi-a demonstrat ca nu stie sa accepte ca unele lucruri pur si simplu nu sunt facute sa se intample.

A iesit pe usa si eu eram, cumva, fericit, ca nu avusesem acel contact fizic… probabil si pentru ca nevoia disparuse o data cu exteriorizarea lui in momentul eructatiei… cumva, intamplarea m-a facut sa fiu fidel cu mine insumi… sau cel putin sa imi dea asta de gandit!

M-am pus in pat si mi-am spus “what a day…. inceputa prost, terminata si mai prost, dar eu razand aproape in hohote”… era exact un scenariu de filme cu prosti dar al carui protagonist, din nefericire, eram eu. Bine ca macar s-a sfarsit, iar maine am de gand sa fac tot posibilul sa-mi ofer o duminica reusita… atat mie, cat si prietenilor mei.

Pacat ca.. dupa doua minute, constat ca mai ramane o singura problema de rezolvat: proaspat venita inundatie din bucatarie :(… dar asta este o cu totul alta poveste ;;)