No menu items!

Tu cum ai fost în adolescenţă?

Acelasi autor

Bad Karma?

Nu vi s-a întâmplat niciodată ca toate lucrurile să vă meargă nasol, şi să vă întrebaţi "Da' ce rău am făcut, mă, în altă...

Nouă ani de la abrogarea Articolului 200. Şi totuşi, parcă el încă dăinuie…

Articolul 200 din Codul Penal al României interzicea atât relaţiile homosexuale de orice fel, a căror urmare ar putea cauza revolte publice, cât şi...

Relaţiile deschise – Da sau Nu?

O relaţie deschisă, aşa cum probabil ştiţi, se referă la fidelitatea sentimentală/emoţională dintre doi parteneri, care însă au căzut de acord să-şi dea frâu...

Tipuri de gay in România… dar nu numai.

Ştiu că s-a mai scris un articol asemănător acum ceva vreme care avea ca scop clasificarea persoanelor gay din România după criterii fizice/morale, dar...

Liderii de opinie ai scenei gay din România.

Până acum câţiva ani, România a fost o ţară care nu tolera relaţiile gay sub nicio formă şi asta o ştie toată lumea. De...

Ca persoane LGBT, multora dintre noi nu ne-a fost uşor să trecem prin adolescenţă şi prin pubertate “ca raţa prin apă” din N motive: neînţelegerea celor care ne înconjoară, viziunea  tradiţionalistă a majorităţii cum că un băiat trebuie să fie cu o fată (sau că acel băiat tre` să rămână băiat, lol), şi multe altele… . Cel puţin mie nu mi-a fost uşor, da`… mă uit în jur şi-mi zic că “se putea şi mai rău”.

Pe de cealaltă parte, sunt şi adolescenţi cărora le-a fost uşor să-şi “camufleze” oarecum trăirile sau dorinţele ascunzându-se sub umbrela normalităţii în aşa fel încât să nu iasă cu nimic în evidenţă, în aşa măsură încât să nu dea de bănuit nimic şi nimănui despre faptul că ar fi gay sau bisexuali, de exemplu. Şi le-a ieşit cu brio.

Unii adolescenţi aleg să-şi exprime sexualitatea sau convingerile în mod deschis: aleg un anumit stil de a se îmbrăca, adopta un stil de viaţă diferit tocmai pentru a sublinia faptul că sunt diferiţi sau că nu văd viaţa precum ceilalti (gen emo, că emo-kids tot sunt asociaţi cu bisexualitatea în general). Doar o parte din ei au posibilitatea să se exprime atunci când beneficiază de suportul celor din jur, şi anume al părinţilor şi al prietenilor, şi deseori sunt marginalizaţi. Alţii, se închid în ei sau îşi îndreaptă atenţia spre altceva mai constructiv, cum ar fi domeniul artei sau al sportului.

Mă rog, să nu îi compătimim, totuşi, pentru că atunci când vrei şi simţi nevoia de a brava automat îţi asumi nişte riscuri, iar stigmatizarea e doar unul dintre ele. N-am nimic cu nimeni, doar tram într-o ţară democratică şi ar fi culmea să am, da` nici pe mine nu mă înţeleg foarte mulţi, şi tot nu simt nevoia să mă crestez pe braţe sau să beau acetonă.

În fine, ne întoarcem la oile noastre. Cum ziceam, nici mie nu mi-a fost uşor în adolescenţă, însă am avut-o pe mama de partea mea tot timpul. Ei nu-i păsa ce zice vecina de la 1 sau mă-sa de mine, ci pur şi simplu mă sprijinea în ceea ce fac chiar dacă nu de fiecare dată înţelegea despre ce e vorba sau ce se întâmplă cu mine. However, după multe vizite pe la psihologi, lungi discuţii şi lupte seculare (ce au durat vreo 2 ani), a ajuns la concluzia că asta e situaţia şi că n-are ce să facă decât s-o accepte. Şi, la modul cel mai sincer, pot spune cu mâna pe inimă că mama e cea mai bună prietenă a mea, cu care vorbesc vrute şi nevrute.

La şcoală a fost mai nasol, eu fiind dintr-un oraş relativ mic (oricât de mare ar fi, tot în România e, deci… morala aţi prins-o). Nah, mentalitatea românilor încă mai are mult de evoluat, şi suntem abia la jumătatea drumului. Şi mie-mi mai puneau piedică pe la şcoală sau mai striga câte un bezmetic după mine “baaaa tu ce eşti mă, fată sau băiat?” (evident că nu mă puteam abţine şi-i ziceam câte un “come and see for yourself, honey bee”), da`… trăiască Gloria Gaynor, I did survive, într-un final. Se putea şi mai rău… .

Şi totuşi, adolescenţa voastră cum a fost? V-aţi putut exprima liber, sau mai bine zis… aţi simţit nevoia să o faceţi, fără a ţine cont de “etichetă” sau de părerile celor din jur?

21 COMMENTS

  1. În adolescenţă, (adică acum un an, maxim doi 😉 ), eram un copil foarte naiv şi prost (nu că acum nu aş fi) pentru că nu prea aveam access la informaţie Internet-ul fiind inca in faşe, n-aveam timp de carti si-apoi mie nu mi-a placut sa lecturez prea mult niciodata. Asa ca, eram 100% concentrat sa fiu sef de promotie, olimpiade nationale, ce mai… mi-a placut sa fiu bun, inca de pe-atunci. :mrgreen:

    Timpul mi-l petreceam facand propriile comentarii la literatura (ceea ce o facea pe profa’ de romana sa juiseze, cred) si disecand diverse animalute (anesteziindu-le intai cu cloroform sau eter) sa pun mostre de tesut la microscop. Nu stiu de ce, colegii mei erau foarte crispati.

    Apropos de anestezie, trebuie sa recunosc ca mi-a placut la nebunie. Am facut si teste cu diverse cantitati, amestec injectabil cu barbiturice (fenobarbital, cred), in scopul stiintei, bineinteles.

    In rest, eram destul de timid. Nu am jucat fotbal niciodata decat atunci cand se accidenta careva, ceea ce atat eu cat si ei sperau sa nu se intample.

    Cert este faptul ca lumea era setata pe o alta frecventa: “aifoune-uri”, “aipad-uri” sau alte “ai-uri” de pus pe masa. Parca si lumea mai avea simtul penibilului si mai erau si niscaiva valori in sufletele oamenilor. Nu existau “inne” sau “popokăr feis”-wannabe dar Modern Talking era “crème de la crème”.

    Chiar daca eram si atunci atras de baieti, habar n-aveam ca exista si un cuvant, si anume “homosexual” sau mai frumosul “gay”, creat special pentru cei ca mine. Chiar daca nu erau site-uri de online dating (era mIRC in schimb, dar asta aveam sa aflu abia in primul an de facultate) am avut mereu (de pe la 14-15 cred) pe cate cineva care “sa imi tina de urat” cand aveam nevoie. Erau niste intamplari foarte dragute si hot in acelasi timp. Poate cel mai remarcabil dintre toti prietenii mei a fost Claudiu, vecinu’ de la 3, cu care avusesem prima mea “sesiune” de “bondage” (nici asta nu stiam ca poarta un nume) in timp ce ascultam C.C. Catch. 🙄

    Nici nu se punea problema “coming-out”-ului in fata parintilor sau a altcuiva pentru ca nu am simtit ca mi-ar ajuta cu ceva daca as face-o, si-apoi nici nu simteam ca ar fi ceva in neregula cu mine sau cu cei cativa amici “in tema”. Legat de asta, unii sunt deja tatici, au copii si “muieri”. Altii nu.

    Ce mai, a fost misto. Abia mai tarziu a aparut “moda” consilierilor psihologige, depresiile cronice, anorexiilor in masa si a prescriptilor din ce in ce mai multe cu alprazolam la adolescenti si la adolescentii intarziati.

    Cred ca are un anumit efect asupra varstei 20+ modul in care isi petrece fiecare adolescenta. So… cheer up!

  2. C.C.Catch – `Cause you are young & Soul survivor. Uh, trezesc si-n mine niste amintiri melodiile astea.

    Apropos de consilierile astea “pisalogice”, ca si eu le mentionasem in articol, chiar daca am fost la vreo 2 psihologi si un psihiatru pediatric some time ago, pe mine cel putin nu m-au ajutat in mod special, nu m-au facut sa-mi descopar “adevarata identitate”, sa descopar “calea cea dreapta” sau altceva, tot ce au reusit sa faca a fost sa-mi manance banii. De ce? Simplu, imi spuneau chestii pe care le stiam deja, si pe care le auzeam si de la tata, care printre multele lui atributii era oarecum si un psiholog fin, in… rarele lui momente open mind :lol:.

    In schimb, trebuie sa recunosc ca respectivii au avut un oarecare impact asupra mamei, care a inteles mai bine ce se intampla cu mine. Daca pana atunci credea ca nu e nimic mai mult decat o “faza adolescentina”, a ajuns sa inteleaga intr-un final ca orientarea sexuala a unei persoane, in general, nu e un moft. Si datorita lor, acum suntem best friends :).

  3. Hmm, desi eu mai am ceva din adolescenta, pot zice ca sunt inconjurat de persoane mai mult decat ok. Poate eu nu le stiu aprecia…
    Pana acum n-am avut nici o problema cu coming-out-ul la prieteni. Toti au fost ok sau chiar incantati, ceva de genu ” am un prieten gay!! “. Majoritatea pun intrebari.
    Legat de libera exprimare? deocamdata nu am avut mari probleme. Nimeni nu poate acuza o persoana ca e gay daca are ca hobby fotografia, cititul, inotul etc., ceva ce marea majoritate n-are. Aveam si eu momente in care raspundeam inapoi celor ce ma etichetau drept gay. Acum ma fac ca ploua.
    Parintii mi-au subliniat de cateva ori ca ma sustin in tot ceea ce fac si daca pe mine ma face fericit e bine. Desi ei nu stiu de mine inca.
    Mai am ceva de mers prin adolescenta totusi…

  4. Ohoo, dracii moșului, eu am trăit preț de vreo trei adolescențe până acum și nu cred că-i cazul să mă opresc… Mai ales că, pe măsură ce anii trec, se vede treaba că începi să dai tot mai mult în mintea copiilor. 🙄  

    Treaba cu adolescența e că se prelungește automat atunci când nu e consumată la timp. De adolescenți întârziați e plină lumea, pentru că mulți se încăpățânează să rămână adolescenți, nelăsând firii mână liberă. Astfel, jocul neterminat al copilului ajunge să se răzbune și îi fură copilului inima, ținând-o prizoniera sa și jertfind-o mai apoi pe altarul unui alt “joc”, unul perfid de astă dată. Lipsit de inocență, acest “joc de-a joaca” se poartă târziu, în umbra amintirilor, pe teritoriul străin, rece și sumbru al minții.

    Acolo, exilat la mare depărtare de sine însuși, sorți de izbândă pentru copilul [ajuns] bătrân nu prea mai sunt, căci jocul singur ajunge să triumfe, îngenunchindu-l în cele din urmă pe jucătorul care, preocupat fiind să tot câștige, a uitat cum e să se joace. Emoția jocului unui copil vine din faptul că, jucându-se (singur sau cu alții), copilul se joacă pe sine însuși. Asta e starea de grație în care nu mai contează nici cine ești, nici ce vrei, pentru că poți fi oricine și obține orice. Ajunge să-ți dorești. Nu trebuie să și vrei. Copiii care știu ce vor sunt copii îmbătrâniți înainte de vreme.

    Adolescența poartă cu sine gustul jocului. De aceea, amintirea jocului ține adolescența la îndemână.

    😎

    • Iaca, who’s alive. Hai sa ne vedem intr-una din zile cand ai timp sa vad daca bronzu’ îi de-adevaratelea sau nu. 🙂

      • Adevărul e că aș prefera să fiu ceva mai negru (dark?) de la natură, că până la urmă nici bronzu’ nu e o chestie naturală 🙂 . Nu știu de ce, dar în general dă mai bine să fii negru 🙄, dovadă că ne și străduim. În orice caz, mie nu prea-mi iese, orice-aș face. Cred că ar trebui să mai umblu puțin și cu cioara vopsită, ș’apăi dacă nici așa nu mere, măcar o să fiu negru de supărare.

        Poate ne vedem în weekendu’ ăsta, că zilele astea îs cam dus de-acasă…

        😎

  5. adolescenta mea :mrgreen: … imi place sa cred ca mai am putin din ea (macar o luna, pana in octombrie 🙂 ), desi se spune ca perioada asta se cam incheie odata ce ti-ai dat “examenul de maturitate”, iar conform OMS adolescenta se incheie odata cu implinirea a 19 ani.

    In adolescenta nu m-am lovit niciodata de probleme legate de orientarea mea sexuala, nimeni niciodata nu s-a uitat crucis la mine, nu am avut parte de faze nasoale precum li se intampla adolescentilor “mai altfel” din filmele americane. bine asta se intampla si pentru ca nu stia nimeni ca is gay, si nici nu se observa.

    de fapt, nici eu nu prea stiam ca sunt gay. in acceptiunea mea, precum si a multora din cercul meu de prieteni, gay-ul era tipul efeminat care se dadea in spectacol…ma rog, ceva gen naomi. atractia mea fata de baieti o consideram o chestie trecatoare, si nu ma gandeam ca lucrul asta ma face homosexual, mai ales ca aveam si relatii cu fete. in afara de anumite momente mai dificile din adolescenta (cativa prieteni plecati in locuri mai luminoase 🙁 ) si niste certuri cu tatal nu am avut cine stie ce dificultati. 

    ocupatiile mele erau cele ale unui baiat normal de varsta mea: fotbal, handbal (sport in general), flirt cu fete, stat pana tarziu la coltul blocului, oripilat vecinii, enervat babe, furat cirese si alte chestii imature caracteristice baietilor de 12-18 ani.

    la scoala aveam rezultate bune, eram constiincios, ma intelegeam bine cu toti colegii, nu aveam probleme (mari) cu profesorii, eram perfect integrat in grup si sociabil. de altfel, nu-mi amintesc sa nu ma fi integrat undeva…

    prima conversatie cu un tip gay a avut loc anul asta pe la inceput, dupa ce am facut 19 ani. imi facusem cont pe gsvp si m-a contactat el, “my first”. de atunci am inceput sa mai cunosc tipi gay, am incercat sa-mi creionez o parere despre lumea asta destul de colorata. prietenii nu stiu de alegerea mea, nici familia, nimeni str8. totusi, asta nu ma afecteaza…cel putin deocamdata. nu stiu daca se poate spune ca duc o viata dubla…

    prietenii mi-au ramas aceiasi de dinainte, pot spune ca nu m-am schimbat. am incercat pe cat posibil sa nu intru in cercuri gay, pentru ca am observat ca e cam multa zarva pe acolo si e destul de multa galagie, in sensul ca am observat ca se barfeste cam mult. in plus, nu de putine ori am vazut grupuri mai mari de gay care ieseau prea mult in evidenta…in schimb, daca as da de tipi care sa nu sufere de atentie, as iesi cu ei chiar si in grupuri mari, ca asa cu 1-2 am mai iesit.

    una peste alta, eu cred ca am avut o adolescenta faina, m-am distrat, am acumulat o oarecare experienta si nu regret nimic din ce am facut, nu as schimba nimic. chiar si momentele mai putin nefaste au avut un impact pozitiv asupra mea.

    sfat de la un aproape-trecut-de-varsta-adolescentei pentru adolescenti: lasati naibii cs-ul, wow-ul, tokyo hotelurile, lamele, atitudinile lacrimogenele si bucurati-va de viata! deja m-a luat cheful de distractii adolescentine 😎

  6. In scoala si facultate nu am avut nici o tangenta cu viata gay. Adolescenta a fost frumoasa, nu regret nimic, am imartit-o intre scoala, sport si cluburi.
    Poate vi de pare straniu dar nu am auzit de homosexuali sau gay pana la varsta de 23 de ani. De atunci nu m-am mai intors in echipa cealalta si desi am fost pana atunci cu destule fete acuma sunt 100% gay.

      • eu am auzit si am vazut cu ochii mei cum doi tipi, au trecut de la gay la str8.:lol: oricum trecerea asta mi se pare mai mult asa de ochii lumii. sa vedem cat o sa ii tina asta. interesant este ca acum sunt “masculi feroce” si sustin sus si tare ca faza gay a fost doar o etapa din viata lor si ca lor le plac numai fetele. daca nu ar fi trist ce li se intampla, m-ar distra toata intamplarea.:|

  7. E prima data cand scriu pe un blog cred, m-am  aboat la news letterul gay romania blog de ceva vreme si citesc fiecare postare fara sa omit nimic… si acum mi-am zis sa incerc sa scriu sieu ceva..

    Cat despre adolescenta ce pot spune ???.. Eu sunt ceva mai mare decat multi care am vazut ca au scris aici… Nu a fost prea frumoasa pentru mine, mai ales perioada liceului cand aproape toti aveau iubite… si nu pt ca aveam gesturi care sa arate chiar asa ca sunt gay poate din cauza ca nici eu nu stiam ce e cu mine…

    O faza foarte urata a fost cand colegul de banca cu care ma intelegeam foarte bine influientat de alti colegi din clasa zice ca nu vrea sa mai stea cu mine in banca pt ca…. sunt gay, cu toate ca pana atunci nu-mi spusese nimic referitor la asta ba chiar ela fost cel care insistase sa stam in aceeasi banca pt ca ne intelegeam destul de bine. Eu vedeam in el un prieten bun dar nu ca ma simteam atras de el… dar oricum atunci incepusem sa-mi pun intrebari destul de serioase despre mine ….

    Cu familia… to greu pt ca se tot asteptau sa auda ca ies si eu cu o fata in oras si chestii( din astea… dar eu nimic. Si oricum nici la ora actuala nu stiu de mine mai ales ca am venit in Bucuresti si nu mai sunt in ochii lor, mai ales al tatalui care asta ar insemna ca sunt un om bonav  … 🙁

    In copilarie nu vedeam viatza altfel decat cum se asteapta majoritatea ooamenilor, adica sa-mi gasesc o prietena, sa stie parinti ca am asa ceva , si bineinteles sa ma casatoresc si sa am un copil sau max doi.

    Dar eu vedeam in fete doar prietene foarte bune pt ca nici una nu m-a atras mai mult de atat, in schimb imi placeau baieitii, imi placea sa ma uit la filme si imagini in care apareau baietii, daca se poate cat mai putin imbracati – dar mi-amzis ca eu tot o familie o sa am cu nevasta si copii si ca asta e doar o perioada care va trece….

    Dar ce sa crezi…nu avea sa treaca pt ca am realizat cu greu ca asta… ca sunt GAY… Dar locuind intr-un oras nu tocmai mare nu se punea problema sa incep sa-mi caut pe cineva acolo si am idraznit in urma cu un an si jumate aproape sa imi fac un cont pe un site de socializare (nu Romeo), cu  profil de gay si uite asa am ajus sa intalnesc actualul meu prieten pt care am venit in Bucuresti…

    Iar faptul ca in adolescenta nu am facut multe chestii pe care poate le-ar fi facut un adolescent ma face sa imi doresc sa le fac acum…

    Si da, are un anumit efect asupra varstei 20+ modul in care isi petrece fiecare adolescenta…

  8. Acum este prima oara cand postez pe websitul acesta desi l-am gasit de mai mult timp.

    Sincer acuma eu nu sunt prea vorbaret de felul meu si sunt inca un adolescent (16 ani) si de parca viata de adolescent nu ar fi destul de grea mai sunt si gay. Am stiut de mult ca sunt diferit dar nu am putut acepta faptul ca imi plac baieti ba chiar am negat un timp si am incercat sa fiu ‘straight’ dar a fi straight mi se parea pur si simplu dezgustator. In cele din urma am acceptat ca imi plac baieti dar nu am spus aprope la nimeni, doar cateva prietene imi cunosc acest secret si god knows ca nu am sa le spun parintilor prea curand acest lucru.

    In ultimul timp am fost (si inca sunt) foarte depresiv deoarece nu am cu cine vorbi despre acest lucru,nu cunosc nici un baiat gay si mam saturat sa fiu non-stop inconjurat de baieti care viseaza doar la femei ca sa nu zic ceva mai urat….

  9. Interesante articole…, cam 80% din voi au descoperit ca sunt gay cam dupa 20 de ani… si au avut o adolescenta in mare parte normala… Eu am facut prima data sex cu un baiat pe la 12 ani, el avea 14 (acum am 29, el 31 )… asa era atunci… ne utam pe reviste porno nemtesti… si am zis sa incercam si noi ce era in pozele alea.., am incercat si a fost frumos… cam toata adolescenta, ne-am petrecut-o impreuna, (pana acum 1 an), au fost momente cand unii amici mai radeau de noi spunand ca umblam mai mereu impreuna ca niste homosesxuali, dar nu ii luam in seama…, nu ne interesa nimic decat sa gasim un loc unde sa o facem, sa fim amandoi…, parintii nostri nu stiu nimic nici in ziua de astazi,  iar ca sa afle si amicii nostri nici nu se pune problema…, noi urmeaza sa ne casatorim fiecare cu cate o femeie (ca cica asa trebuie), … mi-am facut de curand si cont pe un site gay, dar am ramas profund dezamagit… batranei care vor sa f**a numai tineri pana in 25 de ani, sau sportivi etc..dar nu asta conteaza.. din pacate inca traim intr-o tara cu o mentalitate invechta, si va mai trece ceva timp pana vom evolua si noi putin… oricum eu nu ii cred pe cei care spun “stii am facut-o prima data la 25 de ani sau in facultate, acum am 27-28 de ani si sunt 100% Gay” sa fim seriosi…

    • Apropos de batraneii respectivi, lasa ca nici cu astia carora nici nu le-au dat firicele in anumite zone nu mi-e rusine. Acum vreo 2 saptamani am vazut un pusti de MAXIM 11-12 ani pe Romeo, care isi punea poze (se vedea ca e o diva in devenire, si INCA ma intreb cat de CHIOR sa fii sa aprobi asemenea poze, nene?), si spunea “caut domn matur ca sa aibe grija de mine”. Am facut niste ochi cat cepele, 3 cruci consecutive cum fac octogenarele cu frica de Doamne Doamne si am luat-o la goana.

      Tot e bine, macar stim ca Romania nu duce lipsa de… viitoare perle ale societatii gay de pe la noi.

      … Quod erat demonstrandum! I`m disguisted.

    • Wow. Ce poveste à la Brokeback Mountain o sa ai, doar sper ca va avea happy ending.

      Legat de intrebarea din articol, am 18 ani si am descoperit ca imi “cam” plac baietii pe la 14 ani. Am trecut prin niste perioade grele indragostindu-me de prietenul meu cel mai bun, cu care (ulterior) am racit relatia. Nu am facut asta pentru ca a aflat ceva, ci pentru ca eram prieteni prea buni si vroiam sa ramana asa… inca mai vorbim, ne intelegem foarte bine si deocamdata nu stie nimic.

      Prin 2007 am realizat ca sunt gay si desi inca imi mai placea de prietenul din a 8-a, la liceu mi-a picat cu tronc un altul. Intre timp i-am spus “povestea” unei prietene foarte buna care mi-a fost colega in generala si invata in acelasi liceu cu mine, dar la alt profil. Pentru ca incepusem sa ma inteleg foarte bine cu ea, am hotarat sa spunem prietenilor ca stam impreuna. Zis si facut. Cred ca un an a durat toata sarada, pana ea s-a indragostit de mine intr-adevar si a trebuit sa ma departez de ea pentru ca nu vroiam sa o ranesc si mai mult (pur si simplu nu puteam sa stau cu ea si sa o mint).

      Pana in 2008 m-am tot certat si cu prietenul ala nou; cred ca de vreo 2 ori pe saptamana (care apropo, mie mi se parea gay dupa stilul vestimentar si felul in care se holba la mine). Ne certam, ne impacam doar ca sa ma pot stapani (eu gaseam mereu motive de cearta). Asta ma facea sa ma gandesc ca el nu mai vrea sa-mi fie prieten si sa-mi controlez sentimentele… (aiurea, stiu). Asta a mers pana cand m-am certat atat de tare cu el incat am stat certati cam o luna. Prin februarie-martie, dupa ce a tot incercat sa ne impacam, am facut pasul cel mare si i-am spus ca sunt homosexual si ca imi place de el si ca e spre binele lui sa nu mai fim prieteni. El atunci mi-a zis ca putem sa fim prieteni si asa si ca va face tot ce poate ca sa ma aduca pe “calea cea dreapta”.

      Totul parea roz atunci, dar nu a fost asa… A inceput sa profite de slabiciune. Atunci am avut nevoie urgenta de cineva cu care pot sa vorbesc. Asa mi-am facut o noua prietena foarte buna careia i-am spus tot (pentru ca cu prima incetasem sa mai vorbesc despre problemele mele). Au urmat cateva luni de iad. Stiti cum in adolescenta tot ce zboara se mananca si cea mai mica dezamagire devine cea mai mare tragedie. Nu puteam sa gandesc rational si tot aveam incredere in ce imi spunea acel prieten, ajungand chiar sa ma cert cu ceilalti. Asta pana cand am realizat ca sunt santajat sentimental si “mi-am luat lopetica si galetusa si am plecat”, nemaivorbind de atunci cu el.

      Curand au aflat inca vreo 4 persoane despre mine (toate de sex feminin).

      A urmat un an mai linistit. Linistit pentru nu mai tropaiau hormonii asa rau, dar tot a fost greu pentru ca a tot incercat sa ma imbuneze si sa fim iar prieteni. Nu m-am mai lasat dus de val. Am inceput sa ma inteleg din ce in ce mai bine cu noua cea mai buna prietena si in joaca noastra sa ii facem pe ceilalti sa creada ca suntem impreuna. Dupa ceva timp, ea si-a facut un prieten. Tipa mi-a cerut “dezlegare” pentru ca il suspecta de gelozie. Tipul a reactionat foarte bine, acum fiind prieteni buni.
      Inca 3 persoane au aflat dupa ceva timp.

      Cam atat pana acum. Inca mai am un an de adolescenta, dar pana acum totul a fost o foarte greu, dar si asa nu ma simt foarte diferit fata de un adolescent str8. Pana acum nimeni nu m-a suspectat de asa ceva. Mai mult, unii chiar ma cred afemeiat, iar cei care stiu au spus ca asta era ultimul lucru la care se gandeau ca as putea fi.

      Singura diferenta intre un adolescent (sau persoana) str8 si unul (una) gay e in faptul ca cel gay isi gaseste mai greu parteneri atat timp cat nu isi exprima preferintele in public.

  10. Eu inca sunt adolescent. It sucks.

    Cred ca cel mai bine e sa stau in casa si astept sa treaca timpul // coming out, adica inca 5-6 ani 🙂

    Cu scoala, pai stau cu fetele, si fotbal nu joc ca-s total ignorat. s-a intamplat ca jumatate de scoala sa strige ‘ gay-ule ‘ si ma simteam naspa. Cred ca asta e motivul pentru care uram pauzele, stateam in clasa si asteptam sa treaca timpul. Nu mi s-a intamplat vreodata sa ma simt atras de cineva de aceeasi varsta cu a mea sau mai mica. Am 15 si sunt atras de tipii de la 19 in sus.

    Mai mult de jumatate de clasa banuieste ceva, si idiotii spun mai departe altora pe strada cand ma vad ca sa ajunga aia mai tarziu sa strige ‘gay-ule’ dupa mine. 

    • Incearca sa iti faci o prietena buna pe care sa o rogi sa iti devina paravan social. Cel mai bine ar fi sa ii spui adevarul inainte si ca tu nu tii la ea, doar ca ai nevoie de ajutor. Oricum, nu te arunca cu capul inainte daca nu ai incredere in ea sau daca va cunoasteti de foarte putin timp. Poate ca atunci cand erai mic si nu stiai cu ce se mananca asta ai pus ochii pe vreo vecina cu care acum esti doar prieten foarte bun. Vezi daca e dispusa sa te ajute.

      Cu colegele… Incearca sa pari interesat de ele, dar in acelasi timp fa-le sa para ca nu-s de nasul tau. Adica iti place de ele, dar in acelasi timp nu ai cine stie ce sentimente speciale pentru ele si ca tu inca iti astepti prietena pefecta. Apoi cand vezi ca baietii incep sa creada ca esti normal, incearca sa te integrezi. La discutiile despre fete doar ii aprobi si mai arunci cate “mama ce buna s-a facut x” si toti or sa te vada normal.

      Stiu ca sfatul meu e foarte aiurea, dar pe mine m-a ajutat. Acum depinde si de personalitatea ta si de cat de bine joci teatru. Ai grija cu stresul ca o sa devina din ce in ce mai greu de suportat daca nu ai pe cineva care sa te inveseleasca si sa te sustina moral (aici ma refer la amici, familie etc). Un mic sfat ar fi sa iti gasesti o pasiune… nu stiu acum ce exemplu sa-ti dau. Pe mine m-a ajutat mult si muzica. Cand treceam printr-o perioada de rahat imi bagam castile in urechi si ignoram totul in jurul meu.

      Mult noroc si sper ca iti va fi mai bine 😉

      • Ah, e bun sfatul. Si eu ascult muzica si practic un sport, si nu ma deranjeaza asa de mult ca sunt gay. Okay, o sa incerc si eu niste idei de mai sus . Mersi 😛

  11. Hmmm adolescenţă…o parte din ea am cam trecut însă totuşi este nostalgică şi melancolică. Păi adolescenţa mea a fost-este “O adolescenţă feminină”, nu că nu aş încăpea în corpul meu dar de mic eram înebunit după păpuşi chesti de fete, etc.  Până să-mi dau seama ce e cu mine…well spun ca uram compania băieţilor şi o adoram pe cea a fetelor, băieţii mi se păreau foarte plictisitori, uneori încă mi se par. Adolescenţa mea sexuală şi-a pus foarte bine amprenta pe la 16 ani cand am început să îmi trăiesc mai bine sexualitatea şi a atins un nivel critic exact cu o lună înaite de a împlini 18 ani când am fost nevoit să ies din coşciug :mrgreen: De atunci o ţina una şi bună prin certuri, zâmbete false, chestii naşpa de care mi rău să vorbesc. În fond adolescenţa mea nu e prea happy dar mă simt bine atunci când în camera mea pot să mă simt o divă şi în rest God blees the Drama Queen!!! 😉

  12. adolescenta? da, sau am putea spune perioada in care totul este confuz… cel putin pentru mine asa este. ma mir ca mai rezist.de fapt nu ma mir cred ca m-am obisnuit. totul este confuz cand se amesteca totul : gay, religie, nationalitate, societate, prieteni, familie si e foarte trist faptul ca sunt constient ca prin simpla afirmatie a faptului ca imi plac baietii (desi nu am avut curajul sa incerc nimic pentru ca si lume gay e plina de pitipoance si cocalari) o sa le distruga pe celelalte. ce sa fac? astept. asta am facut si fac de ceva ani. de ce? pentru ca privesc lumea altfel si am alte viziuni pentru modul de supravietuire pe acest pamant iar unele informatii sunt contradictorii(religie-gay). dar asta este. ma conformez.
    *nu ma numesc silviu

  13. Ioi, adolescenta, ce minunatie era!!
    Eram total inconstienta asa ca ma bucuram de tot ce misca, mai ales de cunoasterea lumii femeilor, atunci atingandu-mi un superrecord la numarul de agatat pe care nu am mai reusit mai tarziu sa-l ajung din urma. 🙂
    Adolescenta mea a fost una fff frumoasa. Eu am facut parte din nebunele care nu se rusinau de orientarea sexuala, asa incat m-am inteles f bine cu baietii- ca vorba aia ne placeau la toti fetele, iar cu fetele…nu mai zic. Totul era roz si grozav de frumos si parea ca asa o sa fie mereu: multi prieteni si f diversi, succes profesional- in cazul ala la scoala, succes incredibil la fete…ce-mi mai puteam dori? Eh, ce vremuri, inca imi mai trag fortele din acea perioada.
    No, in timp s-au pierdut cam toate, am imbatranit si eu…am intrat si in UE, dar acuma pur si simplu nu as mai putea sa-mi recunosc nici orientarea, nici sa fiu atat de deschisa si plina de incredere…cu siguranta am imbatranit. 😥
    Serios, viata poate fi ff frumoasa!

Comments are closed.

Vezi si...

Jegurile umane (gânduri reci de iarnă)

Umblă printre noi. Respiră același aer otrăvit de ciuma timpului nou. Se hrănesc cu durerea și suferința altora. Calcă în picioare ce alții au construit cu sudoarea și sângele unor generații întregi. Cum îi recunoști? După egoismul din ochii lor. După răceala pe care o lasă în urma ta....

Articole din aceeasi categorie