Acasă Zi de zi Tragedia greacă

Tragedia greacă

293
10

Deja știe toată lumea, Grecia este în incapacitate practică de plată, fiind susținută doar de infuziile europene de capital. Situația durează deja de peste 3 ani și nu se știe când se va finaliza sau cum.

M-am gândit că ar fi indicat să ne uităm înapoi în istorie, căci știți cum se spune, „Cunoașteți trecutul istoric pentru a clădi un viitor sănătos”.

În epoca modernă, Grecia a avut 5 intrări în incapacitate de plată, prima în 1826, a doua în 1843, a treia în 1894, a patra în 1932 (atunci când cetățenii greci au decis să nu mai ramburseze datoriile și să interzică emigrările în SUA, ceea ce a dus la o criză economică ce a durat până în 1964, fiind cea mai lungă perioadă de incapacitate de plată) și ultima în 2011.

Se constată astfel că în epoca modernă, Grecia s-a aflat în incapacitate de plată 90 de ani, adică jumătate din întreaga perioadă de independență a Greciei.

Dar epopeea falimentului grecesc începe chiar mai demult, încă din vremurile antice, primul caz menționat având loc în secolul IV înaintea erei noastre.

În secolul IV î.e.n., 13 cetăți grecești sau împrumutat de la Templul din Delos (locul de naștere al zeului Apolo) în valoare de 215% din PIB-ul cetăților grecești (conform Winkler (1933)) și nu au mai putut să ramburseze banii din cauza proastei administrări, ceea ce a dus la un „haircut” de vreo 80% din datorie. Asta este cel mai cunoscut faliment grecesc din perioada antică.

Revenim la perioada modernă și începem cu primul faliment al Greciei independente:

1826

În 1821, Grecia își declară independența față de Sublima Poartă când începe Războiul de Independență al Greciei și cu ajutorul marilor puteri reușește să îi fie recunoscută independența de către Poartă în 1832. Războiul a costat enorm, așa că Grecia a trebuit să intre în incapacitate de plată, în aprilie 1826 Grecia își declară falimentul și nu mai are acces la piețele financiare internaționale.

1843

În urma războiului cu Imperiul Otoman, economia grecească era pe butuci, după plecarea turcilor și eliminarea negustorilor si bancherilor greci din pozițiile privilegiate pe care le aveau în Imperiul Otoman și țările supuse (inclusiv în Țările Române fanarioții sunt dați jos). Având în vedere situația economică dezastruoasă, Grecia se împrumută de la aliații care au susținut-o în război (Imperiul Britanic, Franța și Rusia) cu 60 de milioane de drahme (împrumut făcut în 1832, când i-a fost recunoscută independența) dar în 1843 nu mai este capabilă să îi returneze și deci își declară iar falimentul.

1893

Economia grecească o ducea binișor, apăruseră câțiva oameni bogați, majoritatea populației rurale era încă săracă, britanicii l-au adus ca Rege al Regatului Greciei (1833) pe Printul Otto, din Bavaria, iar portul Piraeus devenise un port important.

Problema a apărut atunci când primul-ministru Charilaos Trikoupis a lansat o serie de proiecte de dezvoltare a infrastructurii naționale pe credit. Primul ministru considera că pentru a atrage investitori străini Grecia avea nevoie de infrastructură modernă (complet adevărat, valabil și pentru România de azi) așa că a făcut 6 credite în valoare totală de 630 milioane de franci. Cu banii aceștia a realizat Canalul Corintului, cale ferată și șosele. Problema a fost că investițiile nu au revigorat economia așa cum se aștepta, asta din cauza crizei economice ce a afectat puternic America de Nord și Europa. Pe lângă asta, corupția sistemică și cheltuielile peste posibilități au îngenunchiat trezoreria grecească.

În 15 mai 1893, în fața Parlamentului grec zice celebra frază „ Cu regret, suntem în faliment”.

De data asta însă statele creditoare nu au mai acceptat falimentul și au impus un consiliu al creditorilor (la fel ca Troika de azi) ce a forțat guvernul grecesc să aplice reduceri de cheltuieli și creșteri de taxe. În 1893, 67% din bugetul grecesc era destinat rambursării creditelor externe.

1932

Marea Depresiune Economică a afectat întreaga lume, Grecia nu a fost nici ea ocolită de recesiunea economică. De data asta însă grecii au făcut probabil cea mai mare tâmpenie posibilă. Primul Ministru grec din acea vreme a hotărât ca decizia asupra rambursării creditelor externe să fie supusă voinței populare. Poporul a decis desigur să nu mai plătească nimic.

O dată cu intrărea în incapacitate de plată, guvernul grec a decis interzicerea emigrării țăranilor în SUA, ceea ce a dus la o creștere exponențială a șomajului. Din recesiunea începută în anii `30 au scăpat doar în 1964, pentru ca în 1981 să adere la UE, iar în 2009 să fie afectaţi puternic de criza datoriilor.

Articolul precedentDin umbra se va naste lumina
Articolul următorReflecții
Mario G este un tânăr entuziast, pasionat de tot ce ține de „social”. Pe DarkQ publică articole despre discriminare, normativitate, legislație și politici queer, precum și despre construcția socială a identității de gen și a orientărilor sexuale.

10 COMENTARII

  1. Ca bine zicea un prof de-al meu care s-a binedispus pe taramuri elene: „ma bine mor de foame la greci decat sa am speranta ca va fi ceva mai bine in Romania”. Nu-s antinationalist ci doar am o problema cu politicienii nostrii. Ca tara ne da multe dar politica o suge la greu… pe tara noastra cu resurse cu tot!

  2. @Mariog: Merci pentru lectia de istorie. Nu stiam astea despre Grecia… deci problema nu e de ieri, de azi…

    @castillo: politicienii nu vin de pe luna. Sunt reflexia fidela a societatii pe care o reprezinta. Daca politicienii sunt corupti, s-ar putea ca aceasta sa fie o caracteristica a intregii natiuni si nu doar a politicienilor.

  3. Asa le trebuie la U.E. Aia nu stiau istoria Greciei? Doar daca bagau Calul Troian si tot erau probleme, dar i-au bagat cu totul, pe gregi cu cal cu tot.
    Si colac peste pupaza ne-au mai bagat si pe noi in U.E.
    Asa se intampla cand bagi ceva undeva din lacomie, te ustura curu de la greci si te doare mintea de la romani.

  4. @cristymaykei, UE le-a facut un bine timp de decenii, grecii trăiesc azi la nivelul la care trăiesc (salariul minim de 1000€) pentru ca sunt in UE, pentru că UE a avut incredere și le-a dat zeci de miliarde de € pentru investitii, la fel ca irlandezilor si spaniolilor.

    Acum,faptul ca grecii au cam dat din creion pe la cifre în rapoartele economice e și vina UE, dar să nu punem toată vina în cârca ălora care prin bunăvoința lor plătesc pensiile și salariile grecilor. Europenii puteau să le dea un șut afară din UE, dar au fost și sunt solidari cu grecii, dar și grecii trebuie să facă niște sacrificii pentru a ieșii din groapă.

    Și pentru că mă aștept la comentarii de genul „politicienii sunt de vină, nu poporul”, răspunsul meu ar fi „politicienii nu vin de pe luna. Sunt reflexia fidela a societății pe care o reprezinta. Dacă politicienii sunt corupți, s-ar putea ca aceasta sa fie o caracteristica a întregii națiuni și nu doar a politicienilor” al lui Michel-Angelo

  5. Frumos referat, l-am aratat si la prietenii romani :).

    De asemenea, sunt foarte impresionat ca ai mentionat referintele, desi esti abia in anul 1. Traiesc in mediul universitar (dar in matematica; informatia din articolul asta e 100% noua pentru mine), si ai fi surprins cate note de-ale studentilor de ani terminali se duc pe apa sambetei pentru ca nu includ referintele.

    Oricum, keep up the good work!

  6. @MarioG
    Nu o sa fie grecul ca neamtul in veci.
    Trebuie sa fi dopat cu toate drogurile la UN loc sa crezi vreodata ca isi schimba grecul mentalitatea.
    Nici romanii nu au reusit, ba din contra i-au molipsit si pe aia cu, diverse, idei, practici de la ei, ca sa nu mai zic de cate neamuri, popoare, au influentat grecii de-a lungul istoriei, asa ca ce te face sa crezi ca o sa reuseasca U.E?
    U.E o sa bage mana in buzunar mereu ca sa sustina Grecia. Pana cand? Ei stiu.

  7. Se zice, de obicei, că grecii trăiesc din fabuloasa lor moştenire. Se pare că nu-i chiar aşa! Trăiesc negustoreşte, căci negustori au fost dintotdeauna, muşcând, din când în când, şi din viitor.

  8. @Castillo: Mie nu mi se pare că în România se trăiește prost. Desigur, nu vom avea niciodată bogăția naturală a Greciei, dar, la oraș, cel puțin, mi se pare că trăim la același standard ca ei.
    Cifrele sunt poate înșelătoare; cu toții ne minunăm la salariile uriașe din afara României, dar nu mulți ne dăm seama că acolo și costul vieții este unul mult mai mare. Caut un lucru pe care l-aș avea într-un oraș de 300.000 de locuitori dintr-o țară occidentală dar nu îl am în Timișoara, și chiar nu găsesc nimic.
    Sigur, poate nu fac sejururi în tări exotice în fiecare an, cel puțin o dată, și nu îmi voi schimba mașina după prima zgârietură (asta dacă voi cumpăra vreodată una), precum un neamț… dar asta nu înseamnă că trăiesc prost.

    @Mario: Foarte interesant! Nu știam că grecii aveau, deja, un istoric (și al) datoriilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here