Acasă Zi de zi Suntem perfecți….

Suntem perfecți….

184
5

Astăzi am trecut pe lângă persoana perfectă pentru mine… Nu mă întrebați cum arată că nu îmi mai amintesc… nu mai știu de era femeie sau bărbat, de era înaltă sau slabă, dacă avea nasul mic sau mare… de fapt nu îmi mai amintesc  efectiv dacă avea nas sau nu! Tot ce știu este că am trecut pe lângă această persoană și am simțit că este perfectă pentru mine!

Treceam nepăsătoare pe o stradă. Ca un autist social ce sunt, nebăgând de seamă sutele de fețe străine ce inundau trotuarul, grăbindu-se, parcă pierzându-și individualitatea și devenind o masă neomogenă fără glas. Și în această masă fără culoare și ternă, am zărit-o… Era o siluetă ce trecea grăbită prin mulțime!

Cu toții avem stereotipuri în legătură cu persoana ideală, unora de pildă, corpuri precum cele din reviste, sau poate de zămbete perfecte, eu de pilda sunt atrasă de ochii unei persoane,  ciudățenia face ca eu să nu îmi amintesc nimic de această caracteristică. Era de parcă nici nu avea trup sau chip…

Mi-a trebuit doar o privire să știu că ea este perfectă, o secundă care a durat cât o viață să realizez că până atunci nu am fost decât o jumătate ce își căuta perechea! Aș fi vrut să ma duc să îi vorbesc… să îi spun de minunea fără seamăn ce s-a petrecut într-un loc atât de banal, și poate să îmi dau seama dacă și ea simțea la fel.

Mii de gânduri îmi treceau prin minte, mii de scenarii se formau din neant. Poate că nu m-ar fi crezut, nu m-ar fi luat în serios dacă pur și simplu mă duceam și îi spuneam ce simt, sau poate că pur și simplu nu îmi împărtășea sentimentele!

Dacă există divinitate și providență, nu cred că ar fi existat un act mai mare de cruzime decât acesta! Poate exact pentru că am ezitat, am fost pedepsită exact când mă pregăteam să trec la fapte, persoana cu pricina s-a pierdut prin mulțime devenind nevăzută!

Cine ești tu, gând trecător? De unde vii, și mai ales încotro te duci? Oare nu puteai să ai puțină răbdare ca eu să te pot ajunge înainte ca tu să te pierzi în mulțimea de oameni și să devii doar unul dintre mulți! Nu ai putut să simți oare că doar la câțiva pași de tine o inimă deschidea un alt univers creat doar pentru noi! Ar fi trebuit măcar să îți domolești pașii tăi grăbiți și să îți deschizi urechile, poate atunci iți dădeai seama și tu de minunea fără seamăn ce a făcut ca un suflet ciuntit să își găsească jumătatea într-un timp și într-un loc atât de banal!

Oare mi se va da o a doua șansă sa te reîntâlnesc? Și dacă mi se va da, oare te voi recunoaște a doua oară?

Articolul precedentAtenție cotoiași, Fetița-i în călduri!
Articolul următorPoveste fara sfarsit
Nimic de zis... sunt doar eu, daca as fi avut alt nume, tot eu as fi fost! M-am nascut intr-o societate inchisa, cu orizonturi frante, din care incerc sa ies, putin cate putin in fiecare zi! Sunt o fire a contrastelor, iubesc sa trec de la un pol la altul, pot sa fiu fericita in acelasi timp suparat.Am incetat sa ma analizez pe mine, imi e prea frica de ceea ce as putea sa aflu, de asta ador sa analizez... lumea...

5 COMENTARII

  1. frumoasă întâmplare/povestire … îi interesant cum de multe ori ne uităm dar nu vedem nimica (sau mai bine zis nu ținem minte ce am văzut deși știm că ne-a plăcut / ne place)

  2. o secunda poate reprezenta un adevarat univers, si sunt sigur ca in secunda voastra ati asimilat mult mai mult decat o simpla imagine blurata.

    btw… frumoase ganduri!

  3. Am trăit şi eu odată senzaţia… Traversam strada pe lângă televiziune…

    Am văzut un tip (asta mi-aduc aminte), care nu ştiu cum arăta, cred că avea nişte ochi albaştri sau verzi (de obicei ăştia îmi atrag atenţia) şi… m-a paralizat complet: până să reacţionez cumva (oricum) s-a evaporat…

    Mi-aduc aminte doar că în secunda în care l-am văzut, timpul a stat în loc…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here