Sunt o ciudată, sau poate că sunt o persoană normală într-o lume de ciudați, sunt o visătoare incurabilă și o iubitoare de frumos. Îmi doresc să văd viața zi de zi cu aceiași ochi plini de inocență din copilărie, să mă pierd în amănuntele vieții uitând esențialul, pentru că de multe ori amănuntele sunt cele care sunt frumoase. Vreau să scot din vocabular cuvântul normal și să renunț la toate stereotipurile sociale, să pot să accept că un bărbat poate iubi un alt bărbat, și că o femeie poate să iubească o alta femeie sub binecuvântarea lui Dumnezeu, deoarece El ne-a creeat, deci nu avea cum să greșească.
Vreau să văd frumosul din urât, spectaculosul din banal, albul din negru, să pot să mă bucur la cel mai mic lucru, să apreciez adevărul dintr-o minciună spusă cu măiestrie, îmi doresc să mă bucur de fiecare dată când văd că soarele răsare precum orbul care a primit darul văzului. Ca și meșterul care creează sculptura perfectă și după aia ia un ciocan și îi sparge un colț, și eu vreau să resping tot ce este standard si robotizat.
Vreau să pot să îmi arăt dragostea față de alte persoane fără ca acestea să creadă că am un motiv ascuns, să pot să spun te iubesc fără ca acest lucru să se asocieze cu sexul și mai ales vreau să pot sa râd cu poftă într-un mod cât mai zgomotos, fără ca ceilalți din jur să considere că este ostentativ.
Sunt o inadaptată, o nebună care se lupta cu morile de vânt și cioplește himere din neant, crezându-le vise, o nebună care iubește cu la fel de multă pasiune un cățeluș drăgălaș cât iubește un păianjen urât.
Văd frumosul în tot ce mișcă, mă pasionează formele și sunetele, refuz să cred că dragostea poate fi imitată sau cumpărată ca pe un suvenir la colț de strada, după care pus în vitrină și uitat de el. Dragostea este singurul sentiment care te înalță și te coboară în același timp, care te face să plângi și să râzi, care te face să te controlezi și să iți pierzi controlul. Este sentimentul pe care nu vreau sa-l pierd din suflet.
Dacă faptele noastre sunt precum urmele lăsate în nisip, vreau sa le șterg pe toate, dacă istoria nu este decât o spirală care se repetă la nesfârșit vreau să trag de ea și să o fac să se miște în sens invers, să putem să ne naștem bătrâni și înțelepți, iar apoi să devenim tineri și plini de speranță, ca să murim puri și nenăscuți!
Sunt o ciudată, pentru că pot iubi atât femei cât și bărbați într-un mod egal, sunt și mai ciudată deoarece fiecare relație pe care am avut-o am simțit-o de parcă aș fi fost jumătatea cuplului primordial! Oare de ce ceva care este atât de frumos pentru mine este considerat urât de alții? Oare nu pot vedea dincolo de barierele sociale și să accepte ceva ce iese din tipar?
Cu toate astea, eu tot continuu să sper, să mă trezesc din aceasta lume și să spun ca totul a fost un vis… Poate că tocmai asta este… un vis… ține de noi să il facem unul frumos…
Normalitatea este doar o suma de elemente comune mai multor multimi. Asta nu inseamna nicidecum ca fiecare multime nu are si alte elemente. Doamne Doamne a vrut sa nu fim identici, in consecinta eu nu vad nici o problema in a fi diferiti. Ba, din contra, vad cu o mare bucurie ca exista atat de multe variatii/valente ale identicului.
Suntem cu totii constienti ca suntem o functie cu multe necunoscute, care doreste sa reprezinte multimea elementelor adunate pe parcursul vietii noastre. Nu putem vedea si intelege nimic din spatiul inconjurator, fara sa’l trecem prin filtrul acestei functii.
Spui ca esti o nebuna, pentru ca iubesti lucruri diferite? pentru ca iubesti un paianjen, de care majoritatea fug si sunt scarbiti? Atunci iti spun, cu totii suntem nebuni, si poate acesta este primul element comun al tuturor multimilor.
Imi place aceasta dorinta a ta de a simti la fel de intens fiecare rasarit. Din fericire, in imensa sa intelepciune, creatorul acestui mic spectacol, numit lume, ne’a dat posibilitatea de a nu ne uniformiza simtamintele. Daca am simti la fel toate revarsarile de soare, cum am mai stii ca ne incanta? Cum am mai recunoaste acel rasarit special, in care imaginea calda a soarelui iti invaluie fata scapata de valuri si o incalzeste?!
Atractiva aceasta spirala inversata a vietii. Recunosc ca si eu am fost tentat de cateva ori in viata sa imi doresc asta. Dar, ce am mai face atunci cu placerea de a descoperi elemente noi, pe care sa le adunam multimii, ce suntem? Care ar mai fi farmecul drumului atunci?!
Sa privim in fata curajosi si incantati, caci drumul ne va oferi, multe orizonturi pe care nu le’am gandit si pe care nu le’am visat. Tine doar de noi sa avem incredere in noi insine. Atunci, nu ne vom mai vedea precum niste ciudati, ci ca pe niste deschizatori de drumuri. Imi amintesc mereu ce a spus Edison, in momentul in care a fost intrebat despre toate proiectele sale anterioare esuate, ceva de genul: “Nu au fost esecuri, au fost doar 100 de pasi ca sa ajung la final.”
math talk 😀 sunt uda toata! [nu ma bagati in seama, sunt fierbinte, am febra]
Frumoasa esti tu… ciudata fata.
@alex: abstraaact… :p
Frumos articol Ancuta!
Sunt perfect de acord cu tine ca Dumnezeu nu face greseli, Suntem asa pentru EL a permis. Si ne iubeste asa cum suntem 🙂 Glory to God!
Hugs,
Alexander
uau
Frumos articol
@AlexanderUK La asta ma gandeam si eu citind tot felul de comentari ” in mediu virtual ” ca Dumnezeu nu stiu ce, ca Dumnezeu nu stiu cum insa eu sunt de parere ca EL” ne accepta si ne iubeste asa cum suntem insa na mentalitatea fiecaruia difera de la personaj la personaj
@AlexanderUK & Bondaru: …my sentiments exactly 🙂