De-atâte ori mi s-a spus că gândesc prea mult încât uneori mă gândesc că poate chiar așa este, deși, în secunda următoare, după ce următoarele câteva grăunțe de nisip s-au scurs, îmi dau seama că omul nu doar că nu poate (adică poate, dacă se “prostește”) practic să-și autoimpună un blocaj neuronal ci și că este oarecum o idioțenie să spui cuiva “gândești prea mult”.
Adică, unde ar trebui să ni se oprească gândirea? La limita interlocutorului? Păi ce, e vina mea că acesta, din fabrică, are mai puțini gigaherți? Cum adică să gândesc mai puțin? Că doar nu mă pot lobotomiza așa… de dragul compatibilității verbale. Mă pot preface, da, corect, dar nu rezolv nimic cu aceasta decât că mă mint singur, și nu că n-aș avea exercițiu în acest sens, însă la partea cu gânditul nu prea aș vrea să fac concesii.
Cred că una din cele mai mari probleme pe care le au relațiile interumane este că acestea sunt limitate de dorința de egalitate, “compatibilitate”, mai pe șleau, sunt mulț care îți vor sugera să fii “mai ca ei”. Ei bine, aceasta implică o naturalețe, care se autoînțelege că nu poate fi mimată. Nu poți să spui că ai băut un suc natural care conține doi coloranți artificiali și mai știu eu ce chimicale.
Tot așa, mi s-a reproșat că tind să complic lucrurile. În cazul meu, da, nu există doar negru și alb, ci pot exista alături de acestea toate nuanțele de gri dintre ele, depinde de care din ele mă prinde într-un anumit moment al zilei cel mai bine.
Mai mult decât atât, întotdeauna mi-a plăcut să forez spre centru Pământului. Mereu am fost curios ce e acolo, ce anume face că Pământul să se rotească. De ce să n-o facă cineva dacă are uneltele necesare și e curios?
Oricum, cred că acest îndemn nescris al societății mediocre, sau poate chiar submediocre, de a gândi mai puțin e comparabilă cu situația în care un ciung ar spune: “Hai mă, taie-ți și tu o mână ca să fim compatibili”. Așadar, să gândim mai puțin, zic, ca să fie bine adică să nu fie rău. 🙂
Atunci când gândești mult găsești probleme care îți complică existența.
Eu unul încerc să țin totul la un nivel minim de îmbârligare. :))
Și reușești de-adevăratelea? Că mie nu prea-mi iese. 🙂
Atunci când situația îmi permite, da. Pe principiul „que sera, sera”. Evident, nu pot să mă eschivez tot timpul și atunci e clar că rahatul a lovit ventilatorul.
Robert, tu in general esti cam “i dont give a shit”, pentru ce te complici sa gandesti si sa diseci problemele? Eu recunosc… sunt un agitat si imi place confuzia ce mi-o ofera problemele, insa personal nu ma bag sa disec!
Ai vre-un motiv pt care faci disecarea lucrurilor? Te avantajeaza? Te simti mai bine? Uite, Da Vero are o idee buna!
@Gabriel, după cum spuneam, nu aleg neapărat să disec lucrurile. Fără să vreau tind să văd mai toate nuanțele unei chestiuni.
Exact asta spuneam, că nu reușesc să îmi impun să n-o fac. Deși mi-ar plăcea uneori, ce-i drept.
De zodii depinde, zic. 🙂
A-ți pune niște întrebări oare… înseamnă că gândești prea mult?
Nicidecum. Înseamnă că ai prea mult timp liber.
Daca depinde de zodie? Atunci o sa luam in calcul zodiacul chinezesc… Deoarece, eu cu tine suntem in aceiasi zodie, diferenta de o saptamana intre noi! Corect? Asta ar insemna ca si eu gandesc mult…
Da, a-ti pune niste intrebari inseamna ca gandesti mult… O sa stai, la o cafea, citro, limo.. eventual iti aprinzi o tigara si te intrebi… EX: “Oare de ce am facut azi asa, cand imi era mai simplu sa fac asa?!” Atunci te stimulezi sa-ti raspunzi la intrebare si sa cauti raspunsul… A cauta un raspuns inseamna a gandi la problema/ despre problema respectiva!
Bine punctat Da Vero… Are timp, deci tre sa te scot din casa cu bitzigla!!!!
Bine, tind sa cred, Robert draga ca te pierzi si in nuantele problemelor respective. Da`serios… Eu am imediat un an de cand iau lucrurile ca atare, ce-i drept ma mai prinde si pe mine mom in care dau un ochi in trecut pe pagina de facebook si realizez cat de prost si tampit am fost!
Aveam o perioadă în care beam ca porcu’ ca să gândesc klumea…
Nu mă, fiecare om e diferit, nu se poate generaliza. Și nu, nu poți să-ți impui să vezi lumea doar în negru și alb. E doar o amăgire, io așa cred.
Mintea omului funcționează fără un control absolut al omului asupra ei. De exemplu seara, când te pui în pat, nu ți se întâmplă să nu reușești să adormi că efectiv te gandești la diverse chestii? Că de aia trebuie să numărăm oile (unii de la 1 la 100, altii de la 100 la 1), ca să inducem o stare de relaxare printr-o activitate oarecum cunoscută minții. Io de exemplu ultima oară când am numărat oile, mi-am imaginat că e o turmă de 100 de oi. Și cum număram io așa de la 100 spre 1, trebuia musai sa-mi imaginez că oile pe măsură ce le număr… își iau zborul ca în angry birds. Dacă nu o făceam, puteam în paralel să mă gândesc și la altceva….
@ Da_Vero: Total de acord !!!
Atunci Freud, daca ar trai, ar aplica foarte usor pe tine schema lui despre ratiune si subconstient…
Ratiunea nu este doar o cunoastere cognitiva. Asemenea tip de cunostere poate fi detectata chiar si la mai multe specii de animale mai evoluate. Ratiunea este, mai cu seama, capacitatea de a iesi din sine spre a te privi si analiza din afara. Pe scurt, ratiunea se defineste prin capacitatea autocunoastere. Am dreptate!
Apoi sa fiu sincer, chiar nu ne ajuta la nimic o cunoastere in detaliu a problemelor ce planeaza in jurul nostru. Iti complica mai mult situatia ratiunii cognitive!
Si totusi am o intrebare: iti serveste la ceva aceste lucruri? Iti confera o stare placuta de repaus, echilibru?
Păi da, îmi servesc la faptul că îmi potolesc setea de a-mi pune întrebări…
E ca și când ti-ar fi pofta de o cola, o bei, si gata. E o chestie care vine de la sine, ca doar nu bei cola asa numa’ ca sa fie băută… o bei ca ti-e sete/pofta etc.
Omul, din fabricatie e facut sa filozofeze! Cu totii avem problemele noastre existentiale si nu are sens sa negam lucrul asta.
Oricat de miserupist ai vrea sa pari, tot o sa iti pui intrebarile care au ros, rod si vor roade mereu oamenii 🙂
Cum ar fi „what is the purpose of meaning”.
Da_Vero #1 şi #6: Haha, foarte corect :).
Şi mie mi-a spus cineva odată: “Pianistule, gândeşti prea mult, fuţi prea puţin” :). . . firul chiar nu trebuie despicat în 1000, lucrurile sunt mai simple decât credem noi.
Iar de cele mai multe ori, din ce mi-am dat seama până acum ganditul prea mult duce la paranoia sau la presupuneri…dar nah, depinde de situaţie :).
si de ce e iarba verde si de ce se numeste fotosinteza fotosinteza… si de ce e morcovu mai portocaliu ca portocala 😀
Cred ca aici se uita sau se omite intentionat criteriul cel mai imoprtant al gandirii … calitatea, nivelul la care gandesti.
Dar de, nu toti suntem inteligenti si este mai bine asa.
Si decat sa ti-o iei in bot mai bine devi putin paranoic, nu de alta dar fiecare tine la pielea lui.
Iar informatie in plus pe care sti a o folosii, inseamna puterea ta asupra altora.
cristymaykei, da, la nivel teoretic.
Practic vorbind, îți faci mai mult rău. Ignorance is bliss.