Acasă Zi de zi Si vis amari, ama ! (1)

Si vis amari, ama ! (1)

456
3

Pe un așternut de frunze și-a întins trupul! Ochii lui albaștri priveau necontenit nesfârșitul ocean celest. Contemplau în albastrul apos, mintea plutind pe fiecare pală de vânt ce adia. Urechile-i erau atente la șoaptele dimprejur. Natura îi vorbea suav. Buzele cărnoase îi transformaseră chipul într-o rază de soare… zâmbea! Ooofff, ce angelic! Încerca să-și oglindească chipul în infinitul de de-asupra sa. Își ținea palmele sub cap. Păru-i era mătăsos, vârfurile adiau agale în bătaia ușoară a vântului. Era un început călduros de toamna. Simțea acest lucru și trupu-i dezgolit. Pantalonii se sprijineau, parcă provocator, pe talie. Băiatul acesta exprima senzualitate!

Pieptul i se umfla la fiecare inspir al aerului tomnatic, odată cu multe gânduri ce-i veneau în minte. Nările-i erau inundate cu mireasma poienii unde se odihnea. Senzualitatea se putea citi pe unduirile ce se propagau mai jos de pieptu-i voluptos. Odată cu aerul ieșit din piept și mintea-i era eliberată de gânduri nedorite. El dorea să absoarbă fiecare rază ce răzbătea dincolo de frunzișul multicolor. Da, culorile naturii erau amestecate, la fel și gândurile sale. Dar culoarea aurie lui îi inspira speranță, dăruință, viață pentru sufletul său!  „Iubessc!”.

Un sentiment cum nu se poate mai frumos. „Oooo! Câte amintiri mă leagă de sentimentul ăsta! Iubireee, iubesc… iubeeesc!”. I se accelerase pe nesimțite respirația. Pieptu-i vibra ușor, simțea deodată nesiguranță. Gândurile-i năvăleau samavolnic. Prea multe veneau, dar prea puține plecau! Și a închis ochii! Gata! Se terminase!

Suunt… unde sunt ?! Hei! Unde suuunt?! Nu te ju…juca cu mine! 

Se ridică ușor, cu teamă pentru necunoscut. Acum înțelegea ce însemna să te iei de mână cu necunoscutul. El se considera ca un neînfricat în fața acestui necunoscut. Dar realitatea îi spunea altceva! Auzea în continuare șuieratul prietenos al vântului! Dar era întuneric … peste tot! Nu simțea adierea! I se părea ca venind zgomotul, plăcut, de departe. Se învârtea speriat în jurul său! Nimic însă nu i se întrezărea în fața ochilor. Apoi… o fulgerătoare străfulgerare! Așa simțise… și văzuse! Un joc fulgerător de cuvinte, o privire fulger! Se repeta! Iar! Voia să întindă mâna. A întins-o și acea străfulgerare i-a atins mâna, iar mai departe a trecut ca un tablou cu imagini mișcătoare. Prea rapid să distingă ceva. Scena s-a repetat! A întins ambele mâini. De data asta ambele mâini i-au fost atinse de acel fascicul luminos. Apoi a putut distinge imaginile noului tablou format. Se recunoștea în imagini, deși ele treceau una după alta foarte rapid. Era mic. O femeie îl ținea de mână… maamaaaa! O lacrimă cristalină i se prelingea pe obraz.

Pe nesimțite se văzu încadrat ca pe o alee mărginită de o parte și de alta de imagini mișcătoare. Treceau pe lângă el… fulgerător! Întinse mâna iar. Se simți aruncat brusc în spate de un suflu invizibil! Acum în jurul lui natura căpăta din nou contur. Dar simțea o răceală. Nu putea descrie ce simte cu adevărat. Se vedea pe sine undeva în față. Pe covorul de iarbă își întinsese trupul! Ochii lui albaștri priveau necontenit nesfârșitul ocean celest. Contemplau în albastrul apos, mintea plutind pe fiecare pală de vânt. Urechile-i erau atente la șoaptele dimprejur. Natura îi vorbea suav. Buzele îi transformaseră chipul într-o rază de soare… zâmbea!  Ooofff, chiar el să fi fost acolo?! Încerca să-și oglindească chipul în infinitul de de-asupra sa. Își ținea palmele sub cap. Păru-i era mătăsos, vârfurile-i adiau agale în bătaia ușoară a vântului. Era vară. Simțea acest lucru.

Privitorul contempla șocat scena. Nu înțelegea cum putea să vadă toate astea! Să se vadă stând acolo întins. Era intrigat de nepăsarea celui întins, de zâmbetul arborat cu nonșalanță pe chip. Și mai straniu era că realizase aproape instantaneu că recunoștea scena. Și încă ce avea să se întâmple! Gândindu-se mai bine, cel de jos nu avea de unde ști că viața-i urma să se schimbe… plăcut, dar și dramatic! Dramatismul fusese totuși marcă a vieții sale. Dar cu toate astea nu reușise să simtă dinainte vreun moment de acest fel. 

Cu pași nesiguri se apropie de cel care se bucura de felul cum razele îi străbăteau trupul dezvelit. Avea numai pantalonii pe el. Observase deja că se afla în același luminiș. Vara! Se uită în jur și se întâmpla iar, acum pentru a doua oară! Îl revedea pe el! Eeeel! Doamne! Rămăsese pironit locului! Se dezmorți imediat și încercă, instinctiv să-l facă atent pe visătorul contemplator. Dar ca un fum brațu-i străbătu trupul celui întins. Nici măcar nu simțise! Nici cel din picioare, nici cel întins. 

Efebul zburdalnic  alerga haotic prin zonă. Parcă fără să vrea se apropia de tânărul întins. Dar nu-l vedea pe băiatul întins pe covorul de iarba pentru că acel covor îl acoperea puțin. În acea zonă plouase cu o zi în urmă, iar iarba păscută nu demult crescuse la loc. 

Cel din picioare se uita iar la efebul zburdalnic.Ama… !”. Îi șoptise numele efebului în gând. Dar care gând?! Căci el însuși se simțea ca un prizonier al gândurilor celui întins pe covorul de iarbă. Retrăia neputincios o amintire aaa … a sa! Da, o amintire a sa! Dar cum era asta posibil ? El ce pățise?! 

Și deodată sări ca ars în spate. Abia observase că zburdalnicul se apropiase nespus de mult de el și dublura sa întinsă pe jos. Neatentul se împiedică de contemplatorul vastului celest. Zvuum! Două lumi se ciocniseră! Doi atomi ai universului luaseră contact! Iar un al treilea privea năucit! Sub ochii săi se repeta istoria! Oare ?! Nu era cu putință! 

Deranjat brutal din a sa contemplare se ridică brusc. Din picioare privi jos. Îl văzu pe neatentul ce-i zdruncinase visele. Cel ce se afla acum întins în iarbă se ridică de grabaă speriat! Nu se speriase pentru că dăduse peste cineva, ci pentru că zburdălnicia sa prin natură fusese parcă reprimată brusc… de cineva! 

– Hei! Nu te uiți pe unde alergi ?

– Mă… scuzi! zise cu o voce timidă vinovatul de ocazie.

Băieții se uitau cu atenție unul la altul. În privirea niciunuia nu se putea citi vreo urmă de infimă antipatie. Li se observa în schimb curiozitatea reciprocă. Intrusul, cu o prezență de spirit de moment, întinse mâna energic, arborând un zâmbet timid pe chip către cel din fața lui. Cel din urmă, uimit de noua întorsătură a lucrurilor, întinse la rându-i mâna. 

Amadeo! Amadeo Luca!

Luca… Matei! 

La atingerea palmelor totul avea să se schimbe. Pe nesimțite! Fără cale de întoarcere. Istoria se rescria sub privirea înmărmurită a lui Matei! Dar care dintre Matei?!

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here