Acasă Zi de zi …si cu sufletu-n Rai!

…si cu sufletu-n Rai!

193
27

I see 3 pigs cock penisN-am o caruta de principii. Dar am cateva in care cred. Unul din ele e ca daca stabilesc cu cineva o chestie, o ora, un loc, asa ramane! Ok, ca e de forta majora, ca iti rupi piciorul pe scari sau cheia in usa, ca ti-ai inundat bucataria, ca ti-a cazut un ghiveci in cap de la etajul 5… bun, hai ca inteleg 🙂 Inteleg si daca imi zici ca te simti rau, ca mai ai de facut ceva pentru job, ca vine maica-ta in vizita sau pur si simplu ca ai o zi proasta. Dar nu ma aburi ca s-a inzapezit metroul! Nu ma aburi ca sa vezi, ca o fi, ca o pati, atata timp cat ma anulezi pentru o pula. Sau doua. Sau un cur sau ce o mai fi! Sau, extrema extremelor, sa imi zici direct ca reprogramam ca tu ai un futai aparut din senin dupa 10 minute de sms-uri, asta in situatia in care noi vorbim de saptamani sa ne vedem la un cacat de cafea!

Inca de mic bulangiu, am invatat ca pula, ca o extensie a unui gagiu, pleaca si vine odata cu el, atasata fiind de acesta. Pe principiul simplu de la tara „pentru un carnat, trebuie sa iei tot porcul”. Insa nu cred ca tine de intelect aici. Poate tine de autocontrol si lipsa lui. Sau de cei sapte ani de acasa si lipsa lor? Sau de instincte? Primare, de altfel… Pai sa-mi bata la usa Brad Pitt cu Bieber de mana, Clooney cu Farrell si cu tripletii Visconti, daca am stabilit o treaba cu tine, le zic sa se duca fain-frumos la ei acasa (sau le dau adresa voastra, care vreti :P) ca eu nu am timp. Mi se pare un act de nesimtire crasa, scuzabila greu, greu de tot de hormonii care calca in picioare si cel mai curat intelect.

Cel mai haios nu mi se pare cand se intampla o chestie din asta dupa ce stabilim sa ne vedem ca am propus eu, ca as vrea sa vorbim pentru ca te consider persoana cea mai calificata sa-mi dea un sfat sau stiu eu. Ci atunci cand tu insisti sa ne vedem, ca ai patit nu stiu ce, ca aoleoooo, ca viata e crunta si alea alea, dar in ultimul moment dai cancel pentru ca aparent solutia problemelor tale sta in adancimile anale ale unui necunoscut.

Ma pot mandri ca am in cercul de cunostinte oameni inteligenti. Meschin de inteligenti, unii dintre ei. Si cu toate astea, lucrul despre care vorbesc s-a intamplat cu oameni de la care nu m-as fi asteptat vreodata. Care sa fie explicatia? Gandesc ei oare ca ce-i in mana nu-i minciuna si ca daca s-a ivit ocazia de sex cu nu stiu ce bunaciune, amicii vor fi oricum acolo, asa ca ii putem pune pe pauza? Ar trebui sa ii inteleg, ca doar nah, sexul nu e de refuzat? Decadent sau nu, nu ma omor dupa aventuri. Iar daca s-a intamplat, cand s-a intamplat, am facut in asa fel incat niciodata nu am pus pe planul doi pe cineva la care tin sau de care ma leaga ani de prietenie, pentru un futai.

Pareri? 🙂

27 COMENTARII

  1. Tocmai vroiam sa postez ceva asemanator dar mi-ai luat-o inainte asa ca atasez sub forma de comentariu.

    Inteligenta vs. bun-simt. Fara logica.

    Inteligenta sinonim cu intelectual. Bun-simt sinonim cu cei care inca il mai au, indiferent de cate clase au terminat, cate facultati au facut sau cate nu. Daca esti inteligent nu inseamna ca ai si bun-simt, lucru trecut cu vederea (o sa radeti) de marea majoritate a intelectualilor contemporani mie, tie… lor.

    Cum totii avem un punct de plecare in a gasi prietenul sau iubitul corespunzator noua, ne avantamcu sufletul deschis atunci cand dam peste cineva, care are opinie personala, iti combate cu argumente reale ideile, te imbie la o discutie despre carti, iti multumeste doar pentru ca te-ai oprit din pretiosul tau timp sa schimbi doua vorbe cu el.

    Asta numesc eu impresie artistica de nota zece si fac pasul urmator, intalnirea fata in fata. Nu sunt un om pretentios in ale aspectului fizic, in mare parte consider ca nu este un plus ci doar o bila alba. Accept cu usurinta orice interactiune reala cu persoane care ma excita intelectual, nu ma uit la poze, pozitii, zambete insa studiez subiectul bine si ma agat de orice, buze senzuale, ochi neastamparati, urechi de elefant… lucruri care-mi irita pozitiv inima.

    De obicei intalnirile decurg bine (parerea mea, hic) nu exista tacere, subiectele curg din cestile de ceai ca vinul din butelcile durdulii de alta data. Ne privim in ochi, cine clipeste pierde, nu clipeste nimeni. Zambim diabolic si continuam sa palavragim despre noi, despre lume.

    Discutam viata in fata unui snitel. Nu ne grabim, ne face placere…imi face placere. Timpul trece ca nebunul, ma intreb – sa mai stau? As mai sta. Nu cred ca e politicos. Il intreb daca e ok, daca doreste sa plecam. Imi spune ca e ok, putem sa mai stam, sa-mi termin ceaiul. Ma conduce la statie, povestim lucruri marunte, facem glume, destindem atmosfera. Cand te conduce la statie ce inseamna? Nu m-am prins inca. Vine autobuzul, l-as lasa sa treaca dar nu vreau sa creada ca sunt un disperat. Nu sunt, ba sunt! Mi-a placut de el, imi bag nasul in fular si respir, miros a prostie adolescentina. Ii spun la revedere aratandu-i semnul telefonului cu mana. Zambeste strengar si aproba. Iar nu stiu ce inseamna.

    Ajung acasa, pentru ca m-a condus la statie simt nevoia sa-i multumesc si sa-i las un semn subtil ca totul este in regula si ne putem vedea cand doreste el. Raspunsul este un emote si un cuvant – vorbim. Ei dragii mei, de cate ori am auzit cuvantul asta – vorbim – aproape ca il am tatuat in minte. Pentru ca nu m-am nascut ieri, pentru ca viata este scurta si pentru ca sunt sensibil ca un fraier, apelez la bunul-simt al intelectualului si il rog sa-mi spuna daca suntem ok, are rost sa continuam sau fiecare pe drumul lui. Raspunsul este un zambet si…atat. Yey, me! Ma intorc la ale mele, munca, treaba, probleme. In ziua urmatoare il gasesc online pe aplicatia vietii noastre, il salut, il intreb ce face. Imi raspunde dupa mai mult de jumatate de ora, cu un alt cuvant tatuat- bine. Abordez mai multe subiecte, raspunsurile lui sunt evazive si formate din maxim doua cuvinte, pesemne ca il deranjam teribil. Eu, fraierul politicos, mai intind un deget si il invit la o iesire culturala cu motivul ca ii sunt dator deoarece prima intalnire a fost ceruta de el. Imi raspunde taios ca nu merge decat la evenimente culturale pe care le stie si ale caror participanti ii sunt in gratii. Prostovane! Evenimentul cultural nu era decat o scuza sa ne cunoastem mai bine, ca tot spuneai ca dupa 30 de ani singuratatea este cea mai grava boala. Imi retin furia si ii mai dau un deget spunandu-i ca precum si deoarece nu cunosc ce gusturi are in materie de evenimente nu il pot incurca cu astfel de planuri. Primesc un raspuns sec: cand o sa fie un eveniment care ma intereseaza o a te anunt si mergem.

    WHAT THE FUCK!

    Azi se fac 2 zile de cand domnul intelectual nu a dat nici un semn. Domnule intelectual, citit, cum ramane cu bunul-simt? Parese ca te-ai inecat in tratate de pace, politica tarilor vecine si ai uitat de raspunsul la intrebarea mea: suntem ok sau nu?

    Nu este un strigat de disperare, departe de sufletul meu, cati au intrat atatia au si iesit din viata mea. Este un deget aratator catre cei care cred ca a fi inteligent este si suficient. Nu, nu este. Poti sa vorbesti in parabole, din zece cuvinte intr-o propozitie opt sa fie total necunoscute muritorilor de rand, daca bunul-simt iti lipsete, domnule… esti egal cu zero.

    p.s. Daca din intamplare citesti cele de mai sus, domnule intelectual, nu este vorba doar despre tine! Ca tine mai sunt si alti musterii. Ai dreptul sa spui ceva in cazul in care cele doua zile de liniste au avut un motiv plauzibil, precum ca ti-a murit pisica si de durere mi-ai uitat numarul!

  2. @LeKick – i s-a intamplat si lui itsfriday, insa vazand ca nu am primit raspuns la intrebearea: „suntem ok sau nu? ” trimisa cam de 3 ori, in versiuni variate … mi-am dat seama ca si tacerea este un raspuns. Apoi, cand cineva spune ca este racit si acesta este motivul pentru care nu mai poate raspunde la un mesaj cu zilele … apar dubii.

    @decadent

    exista anumite momente de cumpatare in viata unui om pe care nu ar trebui sa le rateze si astfel sa nu se lase prada hormonilor. Cand totusi rateaza aceste momente, este posibil ca nu doar el/ea sa aiba de *suferit*, ci si alta lume „atasata” de persoana lor. De aici rezulta multe neintelegeri/telenovele/drame.

  3. Eu nu cred că o negație are întotdeauna nevoie de un „Nu!„, mai mult sau mai puțin răspicat. Există o mie de alte forme echivalente de respingere (printre care și tăcerea, cu toată ambivalența sa), așa încât nu văd de ce am alerga după certitudinea unui presupus sau bănuit sfârșit…

    E curios cum acceptăm oricând cu plăcere un început de drum ca pe o posibilă aventură, fără a ne baza pe fermitatea unui „Da!” apăsat, dar atunci când vine vorba de terminarea legăturii ne așteptăm la cuvinte clare, temeinic fundamentate.

    Pentru ce e nevoie de justificarea unui abandon? De ce e nevoie să numim abominabilul, ba chiar să-l întărim prin cuvinte? De acord, dispariția bruscă a cuiva din peisajul unei relații, fără menajamente și fără explicații, echivalează cu o evadare sau cu o formă de evaziune. Putem s-o numim la fel de bine și „lașitate”, doar că această lașitate răspunde uneia la fel de pernicioasă, dar de semn contrar – aceea că nu suportăm să privim în față sfârșitul cu aceeași candoare cu care privim începutul.

    Adevărul e că, deși în general nu-i bine să-ți abandonezi prietenii pentru un futai, merită totuși s-o faci dacă e vorba să eviți o scenă. Unora le reușește de minune să arate că stau pe lângă cine nu trebuie… Ceea ce-i mai greu de înțeles e faptul că ne supărăm pe propriile noastre alegeri.

    😎

  4. Dacă mie mi-ar face așa ceva un prieten nu m-aș supăra pă el. De cele mai multe ori o partidă de sex e mai plăcută decât o discuție la o cafea. Mă gândesc mai mult la binele lui.

    Dar, desigur, nu cred că aș putea face eu însumi asta cuiva.

  5. @LeKick, multi cred ca am fost in situatia descrisa de tine. Si poate multi am fost de partea ambelor baricade chiar, fara sa ne dam seama. E cumva o limita fina intre ipocrizie si diplomatie… Sincer, cati dintre noi, desi am descoperit puncte comune cu cineva si am iesit la o prima cafea, am zis clar la despartire „nu, nu mai vreau sa mai iesim” daca asta ne-a spus instinctul?

    De ce se intampla toate astea? Pentru ca totul tine de marketarea celui mai important produs: noi insine. Cele mai multe discutii online dau ce e mai bun din noi, poate cu un pic de extra la unii. O facem involuntar. Cand totul trece in planul realului, e testul cel mai dur al discrepantei virtual-real. Pe care unii il trec, altii nu. Unii il pica si descurajeaza. Altii sunt descurajati ca celalalt chiar e the real deal si fug de cineva peste nivelul lor.

    Tindem, in general, sa deducem noi si pentru celalalt reactia lui cu privire la ceva ce am zis, la impresia facuta sau la eventualitatea unei a doua intalniri. Tindem sa credem ca se ghideaza dupa aceleasi semne ca si noi (daca m-a condus, mi-a zambit, mi-a nu stiu ce, asta sigur inseamna caaaa…).

    Plus ca in general oamenii nu au rabdare sa vada in perspectiva, sa descopere un om. Merg pe o chestie de moment („mmmmnu, nu ma vad cu asta pe termen lung”) si nu au rabdare sa vada mai multe la o a doua, a treia intalnire… Si aici deja ar intra in actiune eterna disputa cand vine vorba de reteta unui bun inceput de relatie, respectiv dating>sex versus sex>dating, dar asta e deja alta discutie 🙂

    Eu ma refeream, in post-ul meu, la relatiile de amicitie de ani de zile, deci cu oameni deja cunoscuti, in majoritatea lor oameni inteligenti, care sunt dispusi sa lase balta o iesire cu un friend pentru un futai rapid. De exemplu, am patit-o nu demult, dupa indelungi sincronizari de program, sa ne vedem la o ora tarzie in oras. Ne aduceam la zi cu viata fiecaruia din ultima buna bucata de vreme, cand, al meu amic da nas in nas cu nu stiu ce tip cu care voia de multa vreme sa alea-alea. Si dupa cateva „dar sigur nu te superi? mai, serios, dar nu te superi, nu?” dus a fost 🙂 Call me old fashioned, dar eu n-as face asta unui amic nici in ruptul capului…

     

  6. Stii cum e mai… (aproape) toate prieteniile (gay) se invart in jurul unei pule.

    La cat de disperata, singura si labila e poponarimea, nici nu e de mirare ca si-ar vinde si mama pentru o pula.

  7. „Mi se pare un act de nesimtire crasa, scuzabila greu, greu de tot de hormonii care calca in picioare si cel mai curat intelect.”

    Și CINE EȘTI TU, ăsta care dă calificative pentru că e călcat în picioare? Și CE anume a călcat în picioare foamea de pulă a respectivului? Ți s-a mai întâmplat? Și dacă da, te poți uita în oglindă și poți recunoaște faptul că, la un moment dat, cel puțin, te-au caracterizat însușirile pe care le atribui acelui om de care vorbești? Și dacă da, de ce te mai deranjează încă, odată ce îți este cunoscută această „foame de pulă” de care vorbești?

  8. Poate fi vorba intr-un plan secund de o invidie involuntara a faptului ca acel amic pe care te bazai, cu care sperai sa petreci un timp placut a gasit un fuckbuddy.
    Cum stai cu viata sexuala?
    Nu judec, se poate intampla oricui, incerc sa inteleg.
    La prima vedere as fi si eu deranjat daca mi s-ar intampla dar nu am fost in situatia asta si nu stiu ce as gandi in acel moment.
    Daca te simti tradat e de inteles, dar poate ar fi bine sa nu mai ai atat de multe asteptari.

  9. Here we go again…

    Pentru a mia oara: daca ne dam cu parerea pe aici, nu inseamna ca dam si in capul altcuiva sau ca trebuie sa sarim de cur in sus de parca discutam de o chestiune de siguranta nationala, k? Putem da cu totii calificative, note, review-uri, fara sa fim cineva 😉 Robert a sesizat unde voiam sa ajung cu articolul.

    @FireMan, nu am zis niciunde ca ma las/simt calcat in picioare, sau ca acel „curat intelect” e al meu 🙂 Ma refeream la oameni pe care eu ii consider deosebit de inteligenti si care se comporta ca niste bovine cand ii apuca „foamea de pula”. Oameni inteligenti care isi dau singuri cu firma in cap. Lucru care, personal, mi se pare de rahat, cum bine a mentionat LeKick in randurile scrise de el. Iar cand ma uit in oglinda, cand vine vorba de aventuri si futaiuri, daca citeai articolul vedeai: „cand s-a intamplat [sa ma apuce „foamea de pula”], am facut in asa fel incat niciodata nu am pus pe planul doi pe cineva la care tin sau de care ma leaga ani de prietenie, pentru un futai.”

    @Adi, da – cand vine vorba de asteptari, sunt de acord cu tine, I should lower them 🙂 Dincolo de asta, cred ca invidia nu mai e demult un lucru pe care sa-l resimt, cu privire la multe lucruri din viata mea. Viata care, dpdv sexual, e ok. Nu e vorba nici macar de tradare, e vorba de bun simt. As putea sa transpun scenariul si cu o cunostinta str8, mi s-ar parea la fel de deranjant sa se ia sa plece la un futai din mijlocul unui lunch pe care il avem, doar pt ca s-a intalnit cu nu stiu cine.

  10. Non_Lose, asta inseamna ca bunul simt al cuiva inteligent e o variabila care se poate modifica in functie de cate „probleme” as avea eu? 🙂 Ce spui tu e ca un om foarte inteligent, daca nu e suficient de gadilat intelectual, prefera sa fuga la un futai, sau cum? Ideea era simpla: nu sunt de acord cu cei care isi lasa balta amicii (fie ei cu probleme sau nu, fie ei inteligenti sau nu), mai ales in situatiile in care se cunosc de o gramada de timp, pentru un futai aparut ad-hoc.

    Dar da, ai dreptate, am o problema ca nu pot deloc sa pricep de ce cand postez o treaba, mereu se ajunge la a judeca autorul? 🙂 Am expus o idee, un scenariu, voiam o parere despre topic, nu despre cat de dinamica sau nu e viata mea sexuala sau ce probleme am sau n-am eu personal legat de asta. Bun, daca vreti, putem discuta despre toate astea, dar suntem off-topic. Sau, pe viitor, sa scriu cate ceva atat de impersonal incat sa nu las nici un mm de subiectivitate? Teach me, please 🙂

  11. Nu am niciun fel de problemă cu faptul că ai scris articolul ăsta sau cu subiectul lui. Voiam doar să zic că dacă un om foarte inteligent te-a lăsat baltă ca să se fută înseamnă că poate, poate momentele pe care le plănuise cu tine sunt mai puțin dezirabile pentru el decât futaiul respectiv?

    Nu e un atac la persoana ta, habar n-am cine ești.

  12. Non lose , exact asta spunea omu’. Ce fel de caracter să ai , inteligent fiind nu se pune problema că nu te gândeşti la asta,  să nu dai doi bani pe timpul prietenilor tâi ?

  13. Acum 50  de ani dacă se ridica subiectul ăsta, 90 % ar fi fost de părere că prietenul e mai important decât o partidă de sex „la minut”  şi că în principiu cuvântul odată dat e o datorie.  Am făcut o evaluare  simplă.   Am adunat voturile pozitive primite de  răspunsurile pe care le-am identificat ca favorabile punctului de vedere al autorului cu cele negative primite de răspunsurile defavorabile acesteia. La fel am făcut cu cealaltă opinie . ( Robert , răspunsul tău n-am ştiut cum să-l încadrez aşa că l-am lăsat afară). Şi am obţinut  12 puncte favorabile  şi 27  nefavorabile.  Cu alte cuvinte sunt de două ori mai mulţi  cei care mai degrabă scuză nesimţirea ( unii fantastic de talentaţi în a găsi explicaţii , alţii agresivi la modu l” cine-i de vină dacă tu eşti nasol”).

    Nu mă miră, trăim în zilele lui ” fii tu însuţi”, ale lui ” tu să te simţi bine” ,  asta cu orice preţ…

  14. CM, tocmai aia, că un om de omenie, care pă deasupra mai e și inteligent, NU face asta unui prieten și tocmai de-asta suspectez că Decadent și alții supraevaluează unele relații de amiciție pă care le au.

  15. indiferent cât de prieten  ar fi. Din câte am înţeles întâlnirea  anulată era solicitată de inteligentu’ în cauză. Oricui i-ai promite-o,  întâlnirea  eşti dator să o onorezi.  Aşa cred eu că e bine.

  16. @Decadent,

    Eu cred că ar fi trebuit să apreciezi sinceritatea amicului tău.Nu te-a minţit, ţi-a spus direct: „mă duc să mă fut”.
    Faptul că te anulează pentru o pulă, sau te anulează pentru că vine mă-sa la el, tot te anulează! El preferă să fie sincer cu tine, îţi spune adevărul, dar ţie nu îţi convine.Atunci preferi să te mintă? Situaţia descrisă de tine e ca atunci când ceri la cineva să fie sincer cu tine, iar atunci când e, nu îţi convine.Adevărul doare întotdeauna.

    Oamenii sunt aşa cum sunt.Prea multe filozofii pe tema asta.

  17. Sa ne intelegem: ca vine ma-sa la el sau ca ii bubuie teava de apa, sunt factori EXTERNI. Ca alege omu’, voit, sa mearga la futut, e un factor ce tine direct de ce il taie pe el capul sa faca. Asa ca asta cu „tot te anuleaza” nu sta in picioare, pentru mine.

    Iar cand vine vorba de mintit, Iisus, tu mai bine ca noi toti trebuie sa stii cum e cu aia cu „sa nu minti”. Faptul ca mi-a zis direct ca merge sa se futa, nu scuza pe nimeni. Faptul ca spunem adevarul cand ne dam cu stangul in dreptul, nu face lucrurile ok ca prin minune.

    De asemenea, nu e o idee rea si sa adaugi una cu „sa-ti tii cuvantul dat” 🙂 Era vorba de cati sunt in stare sa isi tina o promisiune, un cuvant, in ziua de azi si cati nu, atata timp cat depinde de ei si doar de ei.

  18. Este o replică scurtă, pe care am scris-o din plictiseală.Ce e de neînţeles la „să nu minţi”? Omul e sincer.Apreciază asta, uită-te la partea plină a paharului.

    „Faptul ca spunem adevarul cand ne dam cu stangul in dreptul,nu face lucrurile ok ca prin minune.” wtf? Atunci hai să ascundem adevărul, să devenim ipocriţi şi nişte mincinoşi.Ce rost mai are adevărul în situaţia asta,din moment ce oricum nu „face lucurile ok”?
    Aş avea o curiozitate(nu că nu o ştiu,doar de aia sunt Iisus),dar tu când dai cu stângul în dreptul cum rezolvi situaţia?

    De câte ori ţi-ai ţinut cuvântul dat?

  19. Iisus, a spune adevarul despre o fapta urata nu este un panaceu. Ca recunosti ca ai spart un geam cu mingea, nu-l pune la loc. Nu sterge fapta, nici nu o face pozitiva. Ofera o minima empatie adevarul doar prin el insusi: faptul ca s-a spus. Poate sunt oameni care sunt dati pe spate cand aud adevarul atunci cand se asteapta la o minciuna. Imi place sa cred ca exista astfel de oameni doar in Rai.

    Omniscient fiind, deja stii ca tin la cuvantul dat. Nu mi l-am tinut intotdeauna in viata cu privire la alte lucruri, insa, despre ce am discutat aici, respectiv cuvantul dat cand doi amici stabilesc o intalnire, mereu mi-am tinut partea de cuvant. Cand o sa dau cu stangul in dreptul la asa ceva, o sa ma gandesc atunci cum rezolv situatia. Chestia e ca majoritatea nici macar nu se sinchiseste sa o mai rezolve.

  20. Nu-l mai descoperiți pe Iisus, vă rugăm, că mereu se trezește cu spatele gol!

    Iisus, mamă, acoperă-te la loc, să nu răcești iară la șale! 😀

  21. Pornind de la numărul total de voturi acordate, am vaga bănuială că în general comentariile lecturate nu sunt votate de către cititorii ocazionali, marea majoritate a voturilor exprimate provenind de la comentatorii înșiși, ceea ce dă procesului de votare un aer viciat de consangvinitate. O opinie odată exprimată într-un comentariu n-ar mai trebui subliniată și prin punctarea tuturor opiniilor similare, sau prin depunctarea celor contrare. Decât să ne votăm între noi, mai bine lipsă.

    Cu toate că injoncțiunile contra libertinajului moral îmi par strigător de imorale, nu sunt un adept al moralității. Mai degrabă, cred că moralitatea este un viciu greu de combătut, fiind o slăbiciune a intelectului pentru propriile sale proiecții. Probabil de-asta există așteptarea ca oamenii inteligenți, mai degrabă decât ceilalți, să aibă un comportament moral. Ei bine, nu se întâmplă așa. Inteligența presupune, în bună măsură, să nu fii sclavul propriilor principii. Dimpotrivă, celor care nu se ostenesc să gândească prea mult le e greu să se desprindă de ceea ce au învățat că e bine să facă și, prin urmare, moralitatea le vine ca o mănușă.

    Dacă așteptarea era nu ca amicul inteligent să nu fi plecat, ci să nici nu își fi dorit măcar să plece după vrabia de pe gard, aș fi înțeles oarecum aspirația spre valorile înalte ale prieteniei. Dar era vorba numai despre un amic, nu despre cel mai bun prieten, așa că nu înțeleg cum ar fi putut el să stea la masă liniștit, dar cu capul în altă parte și măcinat de dorință… Există situații în care nici nu înregistrăm tentațiile apărute, din dragoste pentru cel de lângă noi. Însă odată ce ele apar la orizont și sunt înregistrate ca atare de radarul conștiinței, nicio justificare morală nu le mai poate ține în frâu. Ar fi prea crud, dacă nu imoral și ipocrit de-a dreptul, să ne așteptăm la altceva.

    😎

  22. Am stabilit să mă văd cu tine la o cafea.

    Decizie rațională.

    Apare un futai.

    Pe lângă rațiune e și o decizie chimică. Corpul plin de dopamină. Ești mânat și de o forță externă rațiunii. O forță chimică. Un hormon.

    Ce pnm Decadent? Heteroii par să înțeleagă mai bine acest aspect.

    De fiecare dată când apare o pizdă în peisaj toți se dau la o parte în fața futaiului. Ohhhhh, omul are ce fute! Bravo lui! După care lucrurile revin la nivelurile rațioanale.

    Deci: primul loc: Chimie + rațiune

    Locul 2: doar rațiune 😀

  23. Bine zis, fără nuanţe peiorative, „Măi animalule!”
    Sexualitatea, inclusiv sociosexualitatea, ţine foarte mult de animalul din noi. Este rezultatul evoluţiei. Biologic, homo sapiens este o specie promiscuă. Spoiala dată de morală n-a schimbat în mod esenţial lucrurile.

    Nu doar între homosexuali este aşa. Spre exemplificare dau două citate din Platek, Steven M.; Shackelford, Todd K. (eds.), Female infidelity and paternal uncertainty. Evolutionary perspectives on male anti-cuckoldry tactics, Cambridge University Press, 2006 (vezi pe siteul editurii şi pe un site pirat).

    „According to an analysis of 280 000 paternity tests conducted in 1999 by the American Association of Blood Banks, approximately 30% of children are fathered by extra-pair copulations; that is, 30% of children in this sample were fathered by someone other than the woman’s long-term romantic partner. Several case studies exemplify this phenomenon and the associated psychological and social consequences.”
    „Current estimates of extra-pair paternity (paternity by someone other than the putative and domestic father, or cuckoldry) are between 1 and 30%, with the best estimate at about 10% (Baker & Bellis, 1995; Cerda-Flores et al., 1999; Neale, Neale, & Sullivan, 2002; Sasse et al., 1994; Sykes & Irven, 2000). In other words, approximately 1 in 10 children are the product of female infidelity.”

    Dacă aşa stau lucrurile în ceea ce priveşte urmele lăsate, naşterile, cum or sta ele acolo unde nu rămân urme? Îmi aduc aminte de o vorbă, habar n-am de unde intrată în memoria mea, „mai degrabă se vede urma şarpelui pe nisip decât a bărbatului în femeie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here