Acasă Zi de zi Şi cadavrele sângerează!

Şi cadavrele sângerează!

437
37

M-am gândit să scriu postul ăsta pe de-o parte, pentru a explica de ce NU mă deranjează generalizările făcute de persoanele cu care interacţinez şi, pe de altă parte, poate vă oferă şi vouă nişte explicaţii pentru unele dintre comportamentele semenilor noştri, comportamente care uneori ne deranjează, ne lezează şi pe care le judecăm aspru, considerându-le incorecte în ceea ce ne priveşte.

Aşa e, toate generalizările astea sunt absurde – iată, o generalizare :).

Cu toate astea, ele nu sunt lipsite de logică.

Să mă explic. Toţi, dar absolut toţi oamenii îşi dezvoltă de-a lungul vieţii propriul lor sistem de credinţe (în acest context, credinţa nu are nicio conotaţie religioasă). Şi fără să vrem, credinţele astea ne activează comportamentele, sunt cele care ne ajută să ne atingem obiectivele, dar şi cele care ne împiedică să ne atingem obiectivele.

Cum se dezvoltă acest sistem de credinţe?

Spre exemplu, prin intermediul aşa numitelor injuncţiuni. Dacă un părinte descurajează copilul în a deveni apropiat, copilul va interpreta acest lucru ca mesaj: „Nu fi apropiat“ (injuncţiune). Lipsa atingerilor fizice şi a mângâierilor îl face pe copil să ajungă la astfel de interpretări. De asemenea, dacă un copil şi-a pierdut un părinte de care se simţea apropiat, din cauza divorţului sau decesului, copilul poate să îşi dea singur această injoncţiune, spunându-şi ceva de genul: „ce rost are să fii apropiat, oricum o să moară“. Şi să decidă să nu mai fie apropiat niciodată. Credinţa care se naşte în sistemul lui de credinţe va fi ceva de genul „daca te ataşezi de cineva, sigur ai de suferit / nu te ataşezi de nimeni şi vei fi fericit”.

Astfel, credinţa este ea însăşi o generalizare care, după cum spuneam, ne dictează comportamentele, fără neapărat să ştim de ce. Astfel, credinţele noastre, la un anumit nivel, devin premoniţii, in sensul că vom acţiona în conformitate cu ele, văzând în tot şi în toate strict acele lucruri care ne confirmă şi ne întăresc credinţele.

De aceea am spus că aceste credinţe uneori ne limitează (ca cea din exemplul de mai sus) alteori ne ajută (spre exemplu o credinţă de genul „nu există nu pot”).

Chiar mă gândeam acum că există un post cu titlul „principii care ne ghidează viaţa” or something, urmat de o serie lungă de principii nobile. Sorry, but bullshit, credinţele/principiile care ne ghidează viaţa nu sunt raţionalizate şi conştientizate, oricâtă introspecţie (nespecializată) ai face tu.

O astfel de credinţă este atât de bine înfiptă, încât nici măcar cele mai strigătoare dovezi comportamentale sau din mediul exterior nu-ţi schimbă acea credinţă.

Ce este interesant la ele, este că, fiind situate pe un nivel neurologic diferit de cel al comportamentelor sau abilităţilor, ele nu se schimbă după aceleaşi reguli.

Există un exemplu clasic din psihologia anormalului:

Un tip s-a crezut, la un moment dat, cadavru. Nu mai mânca, nu mai bea, nu mai lucra, stătea tot timpul întins în pat exact ca un cadavru. Psihiatrul a încercat, bietul de el, în fel şi chip să-l facă să înţeleagă că e încă viu. La un moment dat, l-a întrebat: „Cadavrele sângerează?” Pacientul, fireşte, a răspuns „Nu, pentru că toate funcţiile corpului au încetat”. Atunci medicul i-a propus un experiment, să-l înţepe cu un ac să vadă ce se întâmplă. Pacientul, sigur pe el, a zis „Bineînţeles”. L-a înţepat şi, normal, a început să sângereze. Pacientul, maxim de uimit, a exclamat: „La naiba, chiar şi cadavrele sângerează!”

Cam aşa de strong funcţionează „păcătoasele” astea.

Iar aceste credinţe pot fi schimbate NUMAI dacă se ajunge la trigger-ul (declanşatorul) lor si extrem de rar prin factori externi sau trend socio-cultural.

Noh, de-asta generalizările sunt nişte chestii pe cât de absurde, pe atât de logice şi fireşti.

Este şi motivul pentru care sunt absolut convinsă că homosexualitatea este ÎN ANUMITE CAZURI dobândită (indiferent că-mi daţi sau nu în cap pentru asta).

37 COMENTARII

  1. nici eu nu sunt de-acord cu persoana care ii arunca in fata unui om care a descoperit ca are o alta orientare decat cea a unui straight, cu care traise cel putin cativa ani, o expresie de genul „tu esti asa dintotdeauna, doar ca nu stiai tu”. Nici vorba. E posibil, dar e posibil sa nu fie asa… si sa fie niste factori declansatori .

    Dar.. inca mai cred ca nu putine sunt persoanele care chiar se nasc cu asa ceva 🙂

  2. Despre generalizări:
    Cred că putem discuta pe diferite perspective. Din punctul meu de vedere( cel care operează o generalizare anume) ea are logică şi utilitate , mă ajută să nu mai pierd timpul evaluînd o situaţie care se poate reduce la o alta deja procesată ( exemplul clasic al uşii e o generalizare, aceea că dacă vrei să ieşi dintr-o cameră trebuie să cauţi un cadru de uşă, acolo ai şanse mari să găseşti ieşirea). Din punctul de vedere al proprietarului unui dulap care are uşa asemănătoare cu cea de la cameră această generalizare e o mare prostie, absurdă şi generatoare de necazuri.
    O altă situaţie apare când preluăm generalizări ale altora , de cele mai multe ori ele sunt defecte ( virusate intenţionat ca să ne manipuleze, ori sunt generate pe structura intelectuală a emitentului şi nu se mulează pe cea a utilizatorului).

    Despre anumita homosexualitate:

    M-a surprins fraza, textul nu ducea într-acolo, nu prea văd legătura cu teoria generalizărilor .
    N-o să îţi dau în cap, nici măcar nu te voi contrazice. Are logică propoziţia că în anumite cazuri homosexualitatea este dobândită. Întrebarea este care sunt acelea, cu siguranţă categoria poate fi explicitată din moment ce alături în frază „convingere” şi „anumite”.
    Rămâne de văzut care e frecvenţa acestora şi dacă există un număr echivalent de cazuri de heterosexualitate dobândită.

  3. Nora chiar imi place articolul.

    Referitor la comportamentul pe care il avem, nu toti suntem la fel in cazul aşa numitelor injuncţiuni. Intr-adevar , unii in urma diverselor probleme aparute , se impiedica si depinde de ei daca se ridica sau nu.

    In cazul meu … Sunt orfan , nu am mama,dar asta nu a incercat sa ma impiedice sa ma atasez de ,prieteni,rude,de bunicii care imagineaza-ti ca au incercat sa ii i-a locul mamei….dar cei drept cu tata am o relatie mai rece, si totusi e tata si niciodata nu as gandii sa nu simt nimic pentru el, sa cred ca oricum o sa moara si el si o sa ne ducem toti naibii si tot asa. Nu…

    Dar cunosc persoane care s-au schimbat foarte mult in urma unor astfel de lucruri … si de aceea spun ca nu toti suntem la fel in astfel de cazuri … depinde si de tarie si de ochii tai prin care vezi lumea 🙂

    .. acum sa spun ceva funny …cand eram mic , verisoara mea avea o rochita alba cu ciucuri…si o purtam eu si fugeam prin casa imbracat cu ea :laugh: … dar acum ma apuca rasul cand ma gandesc la asta … cum as putea sa arat cu tocuri si fusta :laugh: 😛 ( horror)

    In final vreau sa te felicit, imi place foarte mult articolul 🙂

  4. CM
    Mi se intâmplă uneori, foarte rar, ce-i drept, dar mi se întâmplă să am momente în care să mă simt precum un câine turbat, iar în cap să-mi ruleze cele mai sadice invective posibile. Dacă aş fi un astfel de câine, chiar aş avea spume la gură. Ei bine, acum e un astfel de moment. Motiv ptr care, o să citesc puţin mai incolo părerile tale sau ale altora ca să fiu sigură că şi înţeleg ce citesc. Am incercat, dar se pare că spumele mi-au urcat si pe ochi 🙂
    (fara nicio legatură cu prezentul site)

  5. „Este şi motivul pentru care sunt absolut convinsă că homosexualitatea este ÎN ANUMITE CAZURI dobândită (indiferent că-mi daţi sau nu în cap pentru asta).”

    Am o vaga presimtire ca totul se va reduce la aceasta fraza. Va fi si vina mea. Fraza cu care si eu sunt de acord, homosexualitatea este dobandita IN ANUMITE CAZURI ! Oameni care au fost violati sau abuzati in copilarie se trezesc la adolescenta ca sunt gay/lesbi, unii dintre ei, nu toti. Copii care cresc intr-un mediu social nefavorabil sau fara o figura paterna, la fel, unii afla mai tarziu ca sunt g/l. Dar nu este o regula universal valabila, ci doar cazuri. Pentru ca sunt si familii care si-au crescut copiii cu dragoste, oferindu-le tot, cu toate acestea, unii copii sunt g/l.
    In general nu e bine sa stai si sa scormoni in mintea unui om raspunsuri, sa te intrebi „ce l-a marcat in copilarie de a ajuns gay/lesbi”, caci odata ce realizezi ca esti asa, pai asa ramai, si nu putem da vina pe cea mai mica greseala de educatie sau pe cea mai mica suparare pe care a trait-o un om, copil fiind. In schimb, cazurile grele, pe care le-am prezentat mai sus, pot transofrma personalitatea unui copil, sau ii pot afecta chiar mai rau existenta la maturitate, transformandu-l intr-o persoana ce manifesta actiuni negative fata de propria persoana sau fata de cei din jur.

  6. Nora, dar ce facem asadar? Traim o viata care sa ne intareasca credintele – femeile sunt curve, barbatii sunt porci, apropierea nu e ok, nu te atasa de oameni etc, etc sau traim o viata prin care incercam sa constientizam aceste „poluari” si sa ne eliberam cumva de clisee si generalizari? Si eu fac generalizari la randul meu, insa recunosc ca acele generalizari le fac in momente de incarcare emotionala, insa cand ma calmez stau si ma gandesc la ce am debitat si le regret dupa aceea.

    Prea multe convingeri in viata nu stiu pe cine mai conving. Cred ca ar fi mai sanatos sa nu mai fim asa convinsi si sa acceptam ca e loc de „nu stiu”.

  7. @CM
    Sigur că putem aborda acelaşi aspect din mai multe perspective. Eu l-am abordat strict din perspectiva psihologică. Perspectiva ta nu ştiu încă la ce categorie se încadrează, dar oricum, e mişto.
    Legat de fraza cu pricina, ea se încadrează în tematica blogului. Daca as fi fost pe un blog de altă natură, m-aş fi adaptat şi referit la tematica blogului respectiv.
    Ai sesizat bine alăturarea termenilor “convingere” şi “anumite”. Oarecum transmit ceva de genul „am şi nişte explicaţii pentru asta”. Şi asa este, explicaţii sunt. Numai că nu am vrut să mă lansez în ele, nu am vrut să le ofer şi nici n-o s-o fac. De ce? Simplu. Pentru că un om care se duce la psihoterapeut (diferenţa între psiholog şi psihoterapeut constă în faptul că un psiholog este un absolvent de facultate care nu are nicio formare suplimentară ulterioară în nicio formă de terapie şi care, de obicei, au în fişa postului completarea de teste de angajare, de aşa zisa testare pentru permisul de conducere, datul cu părerea etc) ştie şi, la un anumit nivel, este PREGĂTIT să afle „chestii” despre el. Aici, pe site, ar fi ca şi cum eu m-aş duce peste om în casă şi i-as spune lucruri pe care ori n-are chef, ori nu vrea, ori nu ştie că există, ori nu e pregătit să le audă. Şi rezultatul nu este decât unul singur: rezistenţă, opoziţie, contră.

    @Ultimatum
    Exact, nu toţi suntem la fel. Injunţiunile, ca şi orice altă experienţă din viaţa noastră, îi afectează pe unii într-un fel, pe alţii în alt fel, pe unii deloc.

    @Adi
    Fraza asta a ta „In general nu e bine sa stai si sa scormoni in mintea unui om raspunsuri, sa te intrebi “ce l-a marcat in copilarie de a ajuns gay/lesbi”, caci odata ce realizezi ca esti asa, pai asa ramai, si nu putem da vina pe cea mai mica greseala de educatie sau pe cea mai mica suparare pe care a trait-o un om, copil fiind.” este exact credinţa (mentalitatea) omului care consideră că trebuie să fii de-a dreptul idiot să te mai duci pe la psihoterapeut, că oricum n-are cu ce să te ajute. Nu o condamn, ea există. Aşa putem aplica asta peste tot. Daca omul realizează că e ignorant, să rămână ignorant, dacă realizează că e mitocan, să rămână mitocan. Sigur, poate să aleagă asta, dar nu ştiu dacă e o alegere fericită.
    Mai vorbeşti de vină. Zice cineva că trebuie să găseşti un vinovat? Nicidecum. A rezolva o problemă sau o dilemă nu înseamnă întotdeauna a găsi un vinovat, ci doar a găsi sursa. Si subliniez, mă refer strict la oameni care simt nevoia să descopere, care nu se simt confortabili cu statutul lor, cu ei înşişi, indiferent că e vorba de orientare sexuală, de anxietate, de relaţii, de comunicare, de orice. Cine se simte cu adevărat confortabil (nu din guriţă), nu are niciun fel de conflict interior şi nu-şi pune întrebări ori de câte ori i se iveşte ocazia, poate sta liiiiiiniştit în banca lui.

    @Voyager_3
    E alegerea fiecăruia dacă vrea sau nu să schimbe credinţele respective, în funcţie de cât de mult îi limitează fiecăruia viaţa. Spre exemplu, o femeie care are credinţa (nu vorbesc de cele care mai zic în glumă asta) că barbaţii sunt porci, nu va reuşi niciodată să aibă o relaţie sănătoasă şi nici măcar nu va şti de ce. Ea va relaţiona cu bărbatul respectiv având în subconştient că oricum ăla e un porc, mai devreme sau mai târziu oricum ăla se va da în stambă, iar contribuţia ei la relaţie e una pe măsură. Bietul om, porc sau nu, când o vede pe ea că se comportă ca o scroafă, va deveni exact porcul ala pe care ea oricum ştia că-l are. Rezultatul? Ştiam eu că bărbaţii sunt porci. Şi va avea confirmare după confirmare, credinţa fiind din ce în ce mai puternică şi ea mai nefericită. Ce va scrie ea pe un blog pe la 60 de ani? Pai, am avut o viaţă de căcat, n-am avut noroc să găsesc şi eu un bărbat bun alea alea, fără să-şi închipuie măcar o secundă cât de mult a contribuit ea la propria ei nefericire. Exemplele sunt multe.

    Un P.S. Acele injuncţiuni despre care vorbeam nu sunt aduse cu bună ştiinţă, sunt inconştiente, create de circumstanţele propriilor suferinţe: nefericire, anxietate, dezamăgire, furie, frustrare, dorinţe secrete. De cele mai multe ori, ele vin tocmai din grijă şi afecţiune, nu pe un fond negativ ca in exemplul dat de mine in articol.

  8. Nora, perfect de acord cu tine. Si totusi cum spargem cercul vicios? Adicatelea care e procesul prin care femeia cu porcii 🙂 rupe credintele si se lanseaza spre o viata implinita?

  9. Nora, fata de ce ai spus, .., nu imi trecuse prin minte in momentul respectiv sa precizez de psihoterapeuti. Da, ai dreptate, ei sunt necesari mai ales in cazul in care cineva isi da seama ca nu isi poate continua viata linistit fiind marcat/a de anumite trairi/situatii din trecutul indepartat/apropiat. Dar niciun psihterapeut nu te poate vindeca de o boala inexistenta, aceea de a fi gay/lesbi, caci in realitate nu se poate schimba orientarea sexuala,indiferent ce a cauzat acest lucru, cel putin nu am auzit vreun caz de asemenea gen, daca ai auzit tu, sau ai vazut, chiar as fi curios ! Ce poate face psihoterapeutul pentru o persoana complexata de orientarea sexuala? Sa ajute acea persoana sa treaca peste stres. Acel stres provocat de cei din jur, care nu inteleg ce inseamna a fi diferit , a avea alta orientare sexuala. Iar in cazul conflictelor interioare cu un trecut mai mult sau mai putin sumbru, sedintele pot ajuta un pacient sa-si gaseasca linistea interioara, nu sa ii schimbe orientarea sexuala in aceste cazuri.

  10. Ne puteti povesti mai pe larg despre cazurile de homosexualitate dobandita pe care le cunoasteti? Ar putea fi punctul de pornire al unei discutii interesante.

  11. @Voyager_3
    Pot spune care e păăăăărerea mea, cum e vorba ceea.
    Eu, după ce văd în jurul meu, în acest moment cercul vicios se invârte cu asa o rapiditate, încât ală care încearcă măcar cu un deget să-l atingă, râmâne clar fără degeţel. „Predicţia” mea ar fi că trebuie să mai treacă fo’ 2-3 ani aşa, ca să ameţească cercul ăsta.
    Deocamdată toţi le ştim pe toate mai bine decât oricine altcineva, inclusiv eu, desigur, care mă pricep atât la diagrama fier-carbon, cât şi la EUL suprem 😛 (sper că se intuieşte că e o glumă)
    Între timp, cine vrea să înţeleagă de ce dracu face intr-un fel, când de fapt vrea să facă în alt fel (superficială precizare, ştiu, dar sunt sigură că înţelegi ideea) pune mâna pe-un telefon şi zice: „aloooo, nenea psihopupu, am şi eu o problema”
    Si eu pot să promit că dacă vii la mine cu o problemă (nu tu in mod special, un tu generic) eu te trimit acasă cu cel puţin 2 😛
    Si dacă mai sus poate poate am glumit, aici chiar am glumit (oare 😀 )

  12. ok, ok, am inteles ca esti un fel de Monica Tatoiu 🙂 dar nu mi-ai raspuns la intrebare: cum crezi ca se sparge cercul, parerea ta…de om cu pricepere la diagrama fier-carbon si la EUL suprem 🙂

  13. @Adi
    Dacă persoana respectivă a devenit homosexual (mi-e mai comod termenul ptr a include sigur si femeile si bărbaţii) din diverse cauze, este un proces reversibil (NUMAI DACĂ persoana doreşte asta). Dar îţi înţeleg scepticismul pe care nu-l pun deloc pe seama ignoranţei sau a oricărui alt factor „negativ”, ci pur si simplu sunt procese pe care nu le ştii, la fel cum nici eu nu ştiu jdemii de chestii şi, in consecinţă nici nu prea pot să-mi imaginez cum funcţionează 🙂

  14. ah ok, gata, stai ca ma pierdusem si nu am citit faza cu psihologu. ok deci psihologu (sau poate psihoterapeutu?) ar fi o solutie. buuun, si atunci de ce majoritatea nu merge la psihoterapeut?

  15. @Voyager_3
    Pentru că, după cum spuneam, toţi le ştim pe toate şi nu găsim logica în a afla mai multe. Mai ales că oamenii încă îşi închipuie că psihopupu fie e ala din filmele americane care stă pe un scaun si te intreabă de relaţia cu părinţii, fie unul care dă sfaturi. Ori noi primim sfaturi de la prieteni, fără niciun ban.
    Mai e nevoie de min 2-3 ani până să înţelegem că nu e aşa. Să nu uităm că în România abia anul trecut a devenit obligatoriu psihologul in şcoală. Şi ştii cum abordează cei mai mulţi profesori chestia asta?
    Popescule, esti o catasstrofă nesimţită, ori stai în genunchi, ori marş la psiholog. Apoi cum să nu creadă bieţii copii că psihopupu e o sperietoare pe post de pedeapsă?

  16. Cazurile sunt prieteni apropiat, sau poate ii cunoasteti indirect?

    Cred ca ati auzit despre diversi psihologi indignati ca homosexualitatea nu mai e considerata o boala psihica si care ofera totusi astfel de tratamente. Unul din ei (un psiholog pe nume Niculina Ciuperca) sustine ca a ¨vindecat¨ 50 de cazuri in doar 3 ani. Doamna aceasta psiholog are pe website un link la site-ul ¨Speranta si vindecare pentru homosexuali¨, un site in care se spun minciuni oribile despre noi (atasat mai jos).

    homosexualitate punct ro

    De fapt exista si aici pe blog un articol mai vechi pe tema ¨vindecarii¨, l-am atasat mai jos.

    http://www.darkq.net/homosexuali-si-homosexualitate/homosexualitatea-nu-poate-fi-vindecata/

  17. Bun, hai sa zicem prin absurd ca homosexualitatea poate fi „vindecata” sau „inlaturata”. De ce cineva ar face asta? Pe acelasi principiu, si heterosexualitatea poate fi „vindecata”, nu, ca tot o orientare sexuala este. Asa ca despre ce vorbim? 🙂

    Apoi, de ce credem noi ca le stim pe toate? si cum ajungem sa facem loc acelui „nu stiu” sau „vreau sa aflu mai multe” ?

  18. @Corneliu
    Spuneam la un moment dat mai sus că sunt extrem de nervoasă. Eram nervoasă pentru că avea o discutie ingrozitor de aberantă cu un grup nou apărut (din care face parte si doamna Ciuperca de care spuneai, precum şi alţi colegi de-ai mei) grup care s-au apucat să trateze cancerul spunându-le oamenilor că nu mai au nevoie de niciun tratament clasic.
    Argumentele pe care mi le-au adus la intrebarile mele sunt de-a dreptul de neimaginat ptr orice om cu 2 neuroni funcţionali.
    Si ce mi se pare ipocrizia dusă la extrem este precizarea „oricine se vindecă de cancer fara medicamente NUMAI DACĂ VREA”. Adicătelea, nu te-ai vindecat, inseamnă că n-ai vrut. Acuuu’ că intre timp n-ai mai făcut tratamentul si trebuie să-ţi comanzi coşciugul, nu-i vina noastră.
    Nu mai vorbesc despre asta ca ma enervez la loc.
    PS. Cunoştinte apropiate

  19. Voyager_3
    De ce, de ce, de ce-a murit măgarul lui Buridan?
    Hai să-ti explic un caz concret, poate te ajută să înţelegi mai bine.
    O persoană cu orientare sexuală din categoria de faţă (care considera că aşa s-a născut) s-a dus la psihoterapeut ptr nişte probleme care n-aveau legătură, dar absolut nicio legatură cu orientarea sexuală. Si totusi s-a intamplat schimbarea.
    Inţelege că niciun psihoterapeut nu dă vreo direcţie sau nu are voie să presupună el cam ce-ar fi si cum ar fi. No way! Nu aşa se întâmplă lucrurile. Nea caisă, am venit să ma faci hetero din homo. Si nea caisă zice bine, hai să începem.
    Fuckin’ shit, n-am auzit în viaţa mea de aşa ceva, nu aşa se întâmplă!

    Iar asta cu de ce de ce, e atat de superficială, că nici n-o aşteptam venind dinspre tine.
    E fix „de ce s-o fi sinucis ala, ca avea de toate”

  20. Haida nu ma lua asa tare! Intrebarea mea favorita e „de ce”. Se poate pune la infinit 🙂 Aveam chef de conversatie si de dezbatere.

    PS: tu esti psihopupu?

  21. Ştiai că „DE CE” este întrebarea care trebuie evitată cu orice preţ atunci când vrei să afli un răspuns, atât de la tine cât şi de la ceilalţi?
    Dar da, cum spui, când nu vrei să ajungo nicăieri, şi doar să faci conversaţie, atunci „DE CE” este întrebarea perfectă.
    Aşa că ai grijă cu următoarea întrebare, să nu înceapă cu „de ce” că cine ştie ce răspuns primeşti 🙂

    PS: Nu, sunt sceptic 😛

  22. OK, ma bucur ca am cazut de acord ca orientarea sexuala nu poate fi obiectul unui tratament, de orice natura ar fi el. Altminteri, fireste, cu doi electrozi in creier putem rezolva orice.

  23. @Corneliu
    Eu mă gândesc că noi, oamenii, de multe ori ţinem musai să-i schimbăm pe cei cu care interacţionăm: partenerul/partenera de pat sau de afaceri, pe prieteni, pe dusmani etc. Când vrem să schimbăm astfel de persoane, oarecum e logic ptr că schimbarea lor prespunem noi că ne va influenţa în bine viaţa şi relaţiile.

    Eu nu cred în schimbarea altuia doar aşa, că suntem noi bunul samaritean si ştim ce e bine pentru alţii, de dragul celuilalt (cum adesea pretindem, uneori fără să realizăm că tot pentru noi vrem schimbarea). Cred că orice schimbare pe care ţinem s-o facem la ceilalti o facem ca să ne aducă tot nouă nişte beneficii ulterioare.

    Insă atunci vrei să schimbi grupuri întregi de oameni (cum se întâmplă şi pe site-ul acela) şi dai din coate să găseşti fel şi fel de tratamente pentru nişte oameni cu care n-ai nicio treabă, nu-i vezi, nu-i auzi… mie-mi pute. Personal, cred (nu jur că nu mă pot înşela) că e un fel de homofobie inconştientă deghizată în acte de binefacere. Mă repet, nu o consider o prefăcătorie conştientă, voluntară, chiar cred că în mintea lor e că sunt chiar foarte altruişti încercând să facă „o lume mai bună”.

  24. Injoncțiunea de a diferenția (de a face diferențieri și de a le urma în practică) e, probabil, primul postulat al educației. Imediat după naștere, copilul este supus unui adevărat program de condiționare comportamentală menit să-i formeze celui mic anumite deprinderi în relațiile cu cei din jur. Mai întâi, încă din perioada de sugar, odată cu deprinderea vorbirii are loc și instalarea unui tipar de gândire după care copilul învață să se conducă.

    Foarte puțini dintre cei supuși tăvălugului educațional reușesc mai apoi să se sustragă tentației de a impune diferențierea (făcută ca urmare a injoncțiunii de a diferenția) asupra lumii reale. Cei mai mulți oameni rămân cantonați la nivelul percepției, prizonieri ai acelei gândiri-șablon trasate inițial în mintea copilului cu scopul de a-i facilita acestuia orientarea în lumea în care pășește. Tiparul de gândire (datorat, în bună măsură, unei înțelegeri primitive a limbajului și reducerii vorbirii la funcția sa de „hartă” a lumii) nu poate fi depășit decât atunci când cel care folosește harta poate înțelege că, deși harta e corectă, ea nu e și adevărată (în sensul că e doar o reprezentare a teritoriului, nefiind teritoriul însuși).

    Psihologia comportamentală a lui Skinner, precum și dezvoltările ulterioare ale acesteia (deși nu toate îl recunosc pe Skinner drept precursor – de genul programării neuro-lingvistice, NLP) se preocupă în mod strict de atingerea unor comportamente dezirabile din punct de vedere social, presupunând implicit că o adecvare comportamentală la mediu este suficientă pentru binele individului. Cu alte cuvinte, traducând aceste considerații pentru subiectul aflat aici în dezbatere, dacă bărbații se comportă bărbătește iar femeile fac ce trebuie să facă femeile lucrurile sunt în regulă. În realitate nu e deloc așa, dar cum justificăm de ce nu ne ies lucrurile așa cum ne imaginăm că ar trebui să ne iasă? Încercând să întărim diferența și să o impunem, sau încercând să trecem peste ea?

    Nu ne interesează dacă homosexualitatea e înnăscută sau dobândită atâta vreme cât comportamentul homosexual nu este perceput ca unul deranjant în societate. Chiar și măsura în care individul însuși începe să fie afectat de propriul său comportament (respectiv, dorința de a se schimba sau nu) depinde de felul în care comportamentele sale sunt percepute de cei din jur. Acesta este și motivul pentru care au apărut forme de organizare ale persoanelor LGBT – dorința de a dilua oarecum presiunea socială care le dictează o schimbare de comportament.

    E adevărat că, în bună măsură, comportamentul uman este unul de tip reactiv, însă nu e mai puțin adevărat că suntem condiționați să reacționăm într-un anume fel, iar condiționarea aceasta e dobândită prin educație. Pe de altă parte, pentru a condiționa ceva trebuie să pornești de la o realitate biologică (de la un „dat natural”, ca să spunem așa). Ei bine, problema aceasta a „naturii umane” nu e una simplu de negat sau de justificat (vezi celebra dezbatere Chomsky-Foucault).

    Ideea e că nu e bine să ne apucăm să corectăm ceva numai pe baza faptului că ne deranjează. Și lumina soarelui ne deranjează uneori, dar nu ne apucăm să vedem cum am putea să stingem Soarele sau să-i slăbim puterea. Chiar dacă există persoane care caută ajutor pentru a se schimba într-un fel sau altul, nu e deloc sigur că schimbarea scontată îi va ajuta în mod real. Singurul mod în care cineva își poate evalua resursele propriului comportament (sexual sau de alt tip) este parcurgerea teritoriului și nu contemplarea hărții.

    Nu contează dacă a fi homosexual e un dat natural sau un viciu; nu contează dacă recurgerea la un tip sau altul de droguri e justificată sau nu de experiența individului; nu contează, în final, dacă un comportament anume (de pildă, violența) e deranjant sau nu. Tot ce contează e că „secretul” se află în însuși comportamentul respectiv. Degeaba încercăm să calificăm sau să influențăm un comportament pentru a-l controla. Un comportament poate fi educabil, dar asta nu spune nimic despre rațiunile care îl fac să existe. Nu avem ochelari (sau orice alte mijloace tehnice) pentru a distinge ce e natural și ce nu. Până la urmă, tot ceea ce e dobândit se dobândește numai pentru că poate fi dobândit, fiind de aceea tot un fenomen natural.

    Nu putem lăsa injoncțiunile (adică dictatele emise asupra distincțiilor percepute) să producă și să impună noi distincții asupra celor care există deja. În altă ordine de idei, dacă ne folosim de diferențe pentru a orândui lumea, diferențele se vor răzbuna pentru că ele sunt pilonii pe care lumea se sprijină. Nu poți săpa la baza lor fără să impietezi asupra alcătuirii lumii. Mă tem că dacă ne apucăm să împachetăm lumea în cutii, în final n-o să mai avem ce expedia.

    Contrar aparențelor, cuvintele nu sunt făcute doar pentru a separa, ci pentru a uni – dar nu în sensul obișnuit, acela de unire a elementelor separate între ele, ci de a privi separările care le despart ca mijloace naturale de legătură, fără de care elementele nu pot exista. Orice distincție introdusă prin cuvinte nu trebuie, de aceea, dublată de o injoncțiune a „respectării” ei. Distincțiile își poartă singure de grijă, cel puțin atâta vreme cât nu sunt investite cu mai mult decât pot duce.

    😎

  25. @Grid
    Parcurgând textul tău, imaginaţia mea a început să regizeze un film. Acela al unui neurochirurg celebru venit în aula Faculăţii de muzică să explice studenţilor de la secţia Canto modul în care sănătatea lor poate fi afectată, în mod paradoxal, de linia limitrofă dintre telencefal şi diencefal şi care trece prin regiunea în care capsula internă aderă la partea laterală a talamusului.
    Şi în timpul ăsta mă întrebam oare ce l-ar putea determina pe acest mare neurochirurg să procedeze aşa.
    Şi-apoi am ajuns la final, am văzut emoticonul… şi-atunci am înţeles.

    O să fac totuşi o precizare, în caz că mai citesc şi persoane care nu au nicio legătură cu vocabularul de specialitate al acestor comentarii:
    termeni precum „hartă” şi „teritoriu” au în acest context cu totul alte înţelesuri decât cele din DEX.
    Strict în acest context, prin „teritoriu” se înţelege lumea, mediul exterior, iar prin „hartă” se înţelege percepţia noastră asupra lumii, acestui mediu exterior.
    Nu cred ca are rost să dau mai multe detalii ptr că, nefiind de interes general, ar fi chiar plictisitoare.

    Dar revenind la soluţia ta…
    Spui că „Singurul mod în care cineva își poate evalua resursele propriului comportament (sexual sau de alt tip) este parcurgerea teritoriului și nu contemplarea hărții”

    Din punctul meu de vedere, fraza în sine e o contradicţie în termeni, deoarece „evaluarea” conţine AUTOMAT (prin însăşi definiţia ei) ca metodă de lucru un proces iniţial de contemplare, urmat de o analiză, de nişte estimări, în baza cărora stabilim nişte rezultate.
    În altă ordine de idei, parcurgerea teritoriului fără evaluare – aşa cum susţii ca unică soluţie – înseamnă A FIINŢA, pur şi simplu. A fiinţa – care nu înseamnă nici pe departe a trăi.
    Şi chiar şi-aşa, fiinţarea atrage şi mai mult contemplarea – în condiţiile în care exlud fiinţarea ca mod parazitar de viaţă.
    Teritoriul se parcurge singur prin simplul fapt că te-ai născut, nu e un act de voinţă. Singurul act de voinţă în parcurgerea lui ar fi oprirea voluntară prin suicid, dar asta e deja dincolo de subiect.

  26. Nora~

    Un film e un film. Puterea evocatoare a poveștilor, transpuse sau nu în imagini, vine din felul în care povestea reușește să reveleze temerile și prejudecățile noastre cele mai ascunse. Dacă neurochirurgul din poveste vine doar să explice cum pot structurile nervoase superioare să afecteze capacitatea de a cânta, povestea e una banală pentru că îi e oricui clar că interpretarea muzicală necesită coordonare, iar coordonarea are un substrat fizic și biologic binecunoscut. Dacă însă neurochirurgul pretinde că-i poate învăța pe studenți să cânte, sau că poate dărui har muzical celor mai puțin înzestrați printr-o operație pe creier bine condusă, atunci povestea devine deosebit de interesantă, pentru că ne livrează unei provocări insolite, care contrazice simțul realității.

    În filmul meu, „neurochirurgul” nu e neurochirurg, pentru că structurile asupra cărora își îndreaptă atenția și pe care își propune să le opereze sunt… invizibile. Mai delicate decât orice fibră nervoasă, fibrele sufletului și ale psihicului uman nu pot fi recunoscute decât prin urmele pe care le lasă în comportamentul uman. Să taie sau să nu taie în carnea sufletului? Aceasta e întrebarea care îl chinuie pe „neurochirurgul” meu.

    Răspunsul e cu atât mai dificil cu cât, spre deosebire de neurochirurg, chirurgul sufletelor nu are în fața sa priveliștea dezastrului și nu lucrează sub presiunea timpului. Se poate imagina, oare, o chirurgie preventivă? Există oare vreo proteză, sau un fel de aparat gipsat, care să corecteze comportamentul uman fără ca, prin aceasta, să lase sufletul schilod? Cu alte cuvinte, putem risca să „dezlipim” comportamentul de posesorul său spre a-l îndrepta într-o direcție oarecare (eventual, chiar cea dorită de cel în cauză)?

    Noțiunile de hartă și teritoriu nu au neapărat un alt înțeles față de cel clasic, din dicționar, numai că am folosit acești termeni în sens simbolic. „Teritoriu” poate fi orice se poate cartografia, nu neapărat exterior dar ceva de care ne putem detașa (sau care poate fi privit cu detașare). „Harta” este reprezentarea schematică, de esență funcționalistă (și orientată spre scop) a teritoriului. Nu sunt de acord cu faptul că teritoriul se parcurge singur, în virtutea nașterii și a ființării, deși ai dreptate când spui că parcurgerea sa nu e un act de voință.

    Teritoriul nu se parcurge singur tocmai pentru că este parcurs involuntar. Pot accepta că a ființa nu e totuna cu a trăi, însă doar pentru că de multe ori „a trăi” (viața, ca ființare a Ființei) contravine, în multe cazuri Ființei. Nu văd cum ar putea fi verbul „a trăi” superior lui „a ființa”, în condițiile în care a trăi fără a ființa este imposibil. Cât privește ideea că ființarea-pur-și-simplu ar putea fi înțeleasă ca „mod parazitar de viață”  – asta ar merita, într-adevăr, să devină un subiect de film. Ar pune în discuție nu doar definiția parazitismului ci, mai ales, dreptul paraziților la viață. Și, mai presus de orice, ne-ar da ocazia să ne gândim dacă nu cumva viața-contra-ființei e de fapt o parazitare a ființei. Nu cumva descoperirile făcute despre controlul comportamentului uman sunt un dar otrăvit, menit să ne transforme viețile într-un trist teatru de păpuși?

    Teritoriul, în accepțiunea mea, e creat pe măsură ce se parcurge. Un întreg univers biologic (fizic, psihic, emoțional și sufletesc) e permanent scris și rescris prin intermediul comportamentelor noastre. Harta, pe de altă parte, nu poate înscrie (și reține) decât detaliile grosiere ale acestui parcurs subtil. Din acest motiv, hărțile pot fi uneori superpozabile de la o persoană la alta; teritoriile însă, niciodată nu se suprapun.

    😎

    P.S.: Emoticonul din final e fără relevanță directă pentru opiniile exprimate – e doar o „semnătură” suplimentară, menită (printre altele) să sublinieze insuficiența funciară a funcției numite „identitate”. În condițiile în care cantonarea în zona unui anumit nume de utilizator reprezintă mai degrabă un inconvenient prin faptul că reduce consecvența intervențiilor la numitorul comun al receptării lor, ochelarii negri sunt un îndemn (mascat) la inconsecvență. 😉

  27. And you cand breathe now because… well, that’s simple, how does corn grow?
    And you can relax now because when we get out this far the only thing left is right.

  28. Nora ai sa-l intelegi greu pe grid, iar cand ai sa certifici ca l-ai inteles, o sa para doar o lauda, fiindca nimeni nu o sa te creada, mai ales ca veti ajunge la un asa nivel de comunicare incat ceilalti nu vor intelege despre ce naiba vorbiti.
    Crede mie, este greu sa te „razboiesti” cu grid, asta in situatia speciala in care considera ca meriti sa-ti raspunda.

    Poate ai timp sa citesti, nu atat articolul cat raspunsurile lui grid.

    http://www.darkq.net/zi-de-zi/copiii-la-indigo-sunt-si-pe-darkq/

  29. @cristymaykei
    Hmmm, eu nu m-am gândit că ar fi un potenţial „război”. Odată pentru că nu mi s-a părut că vrea să iniţieze unul, comentariile lui fiind suficient de lungi încât să se înţeleagă că nu-şi doreşte un dialog, ci mai degrabă un monolog, o exprimare în scris sub formă unor mici capitole de carte sau… poate mai degrabă sub forma unor povestioare ce-ar putea fi adunate într-o carte, genul de carte „Zgârieturi pe celuloid sau ceea ce nu se poate filma” :-)) şi, în al doilea rând, pentru că, deşi îndeamnă la inconsecvenţă, el pare a fi foarte consecvent în această inconsecvenţă a lui, ceea ce nu poate duce la rezultate diferite.
    Practic, în acest context, eu sunt parte din teritoriul lui pe care-l parcurge „involuntar” şi pe care, în ciuda soluţiei unice proclamate, a ales, cel puţin pentru o bucată de vreme, să-l contemple. Şi astfel, decizia de a mai răspunde sau nu, este rezultatul evaluării făcute în urma actului de contemplare. Desigur, evaluarea depinde oarecum şi de măsura în care individul reuşeşte să-şi menţină atenţia asupra unui subiect suficient cât să putem considera evaluarea ca fiind una corectă.
    Cât priveşte acea „situaţie specială” de care vorbeai, aici dumnealui e direct „răspunzător” de modul prin care el îşuşi reuşeşte să-şi creeze specialul situaţiilor în viaţă.

  30. HAHAHAAA Nora, fereasca Domnul sa te pui cu o femeie in contra la barfa, mai ales daca e desteapta.

    Acum serios Nora, tot ce ai spus mai sus e deplasat, ca sa nu zic direct jignitor, chiar nu ma asteptam la acest fel te a rastalmacii cuvintele din partea ta. In parte e vina mea ca am dat drumu la zagazuri, asa ca rogu-te frumos fii corecta si produce energie elctrica, nu inundatie si suferinta.
    Nu este benefica pentru nimeni aceasta abordare razbunatoare.

  31. Dargul meu,
    “Zgârieturi pe celuloid sau ceea ce nu se poate filma” este una dintre cărţile mele preferate, tocmai datorită stilului :yes:
    În rest, tare mult aş vrea să aflu unde anume în comentariul meu ai perceput tu jignirea/răzbunarea 🙂

  32. AH draga Nora ma pui sa traduc acum? Crede-ma o sa vrei dupa aceea sa cauti sa negi si sa tzipi ca inventez, dar nu imi pasa, prefer sa par eu nebun, decat sa supar o Doamna asa dragutza. Asa ca o sa fiu bland la traducere.

    Hmmm, eu nu m-am gândit că ar fi un potenţial “război”. = cine este asta de crede ca merita sa se razboiasca cu MINE?

    Odată pentru că nu mi s-a părut că vrea să iniţieze unul, = e un nimeni, cum sa aiba resursa sa faca el razboi?

    comentariile lui fiind suficient de lungi încât să se înţeleagă că nu-şi doreşte un dialog, ci mai degrabă un monolog = asta vorbeste mai mult ca o fata, ma plictiseste, nici nu stie sa se poarte cu o doamna, mai bine ar sta in banca lui sa vorbeasca de unul singur.

    Nora nu mai traduc partea de mijloc trec direct la final, nu de alta dar sa nu ajung si eu un monolog.

    Cât priveşte acea “situaţie specială” de care vorbeai, = ce situatie speciala? EU SUNT NORA, nu un fietecine de pe strada, EU fac situatiile speciale, EU, nimeni altcineva.

    pe asta ti-o traduc repede, repede, la gramada.

    aici dumnealui e direct “răspunzător” de modul prin care el îşuşi reuşeşte să-şi creeze specialul situaţiilor în viaţă. = ce special soro, si asta stie sa creeze? poate o basina acolo, altceva nu este in stare.

    Nora drags nu uita ca eu tin cu tine, nu este nevoie sa devi rautacioasa cu mine, desii … tin la tavaleala. :laugh:

  33. Ştii cum ar spune englezu’? Foooching şiiit maaaan!
    Ştii cum ar spune ţiganu’? Să mor io dacă mi-a trecut prin cap ce spui tu acolo in traducere!

    Acum trebuie să plec, însă promit că diseară când mă întorc îţi ofer traducerea… s-ar putea printr-un mesaj privat… depinde cu ce toane mă întorc :-*

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here