Si a venit si comingout-ul
Nu am mai scris demult pe blog, insa ieri sa intamplat un lucru important in viata mea, despre care simt nevoia sa spun cuiva, fie doar si pe un blog.
O sa incep cu o scurta povestire mai din trecut, mai exact acum 5 luni cand am cunoscut-o prima data pe Oana, prietena lu fratemiu, o persoana care la inceput mi sa parut plina de fite si figuri, inca o cucerire de-a lui, asa ca prima data cand a venit la noi nici nu m-am obosit sa ii spun ceva mai mult decat un simplu “ciao”. La aproximativ 2 saptamani de la prima noastra intalnire, s-a mutat cu mine si cu fratemiu in apartament, urmand sa impartim cheltuielile in 3, ai mei parinti cu care locuisem pana atunci mutandu-se la tara.
Dupa ce sa mutat la noi, am inceput sa ne cunoastem mai bine, sa povestim despre aproape orice, mi-a zis despre viata si problemele ei, mai vb cu ea despre fratemiu care e un fustangiu inrait si problemele pe care le au in relatie, practic eram confidentul ei, puteam sta de vorba si o zi intreaga fara sa ne plictisim.
Am mai fost cu ea si cu fratemiu la ai mei la tara, si a vazut ca maicamea tot timpul imi zice sa imi gasesc pe cineva, o fata sa merg cu ea acasa si chestii din astea, iar eu tot timpul ii ziceam ca daca va fi sa gasesc voi gasii, daca nu asta e.
Timpul a trecut, si vorbind cu ea despre absolut orice, mai putin despre viata mea personala,incet, incet sa legat o prietenie intre noi cum eu un am mai avut cu nimeni, simteam ca pot sa ii zic orice despre mine,dar cu toate astea nu am facut-o si am evitat sa vorbesc despre viata mea, asta pana ieri…
Ieri o zi care nu anunta nimic deosebit, o zi in care m-am trezit pe la ora 4 dupa masa ( lucrand saptamana asta schimbul 3 ), am mers la bucatarie, mi-am luat ceva din frigider sa mananc ;apoi plictisit si fara nici un chef vroiam sa merg in camera sa ma pun din nou la somn, insa inainte sa plec a venit Oana, si ne-am intins din nou la vorba ca de obicei la un pahar de suc si o tigara, si din discutie in discutie ajungem sa vb despre mine si despre faptul ca nu am pe nimeni, mai exact ea a adus discutia in zona asta, pt ca eu asa cum am mai zis, tot timpul am evitat sa vb despre mine si viata mea particulara.
In fine, imi zice ca ea sta de 5 luni cu noi, si nu intelege cum de nu simt nevoia sa am pe cineva, o prietena, o persoana cu care sa impart bucuriile si problemele etc, putin deranjat de intrebare i-am zis ca probabil as vrea sa am pe cineva, dar ca daca nu a fost sa fie nimic serios pana acum., asta e, eu nu am nici un stres cu asta, si nu caut neaparat sa am pe cineva, incercand sa ii dau un raspuns cat mai scurt si mai rapid. Ea insista si imi zice ca nu se poate asa ceva, si imi zice daca vreau sa stiu parera ei, ea avand 2 variante de raspuns la situatia mea, ii zic ok, ca poate sa mi le zica, si imi zice asa: “ori ai suferit foarte mult dupa cineva si inca nu ai reusit sa treci peste, ori esti gay “, am ezitat putin, m-am uitat la ea apoi am plecat capul in pamant si o intreb ce parere ar avea daca as fi gay, iar ea imi zice “ pai nu stiu, esti gay ?” la care eu ii zic “da, sunt gay “ raspunsul ei fiind “asa, si care e problema ¿? De ce ti-a fost asa de greu sa imi spui, credeam ca noi 2 putem vb deschis despre orice “.
Raspunsul si reactia ei m-au lasat fara cuvinte vreo 2 minute, efectiv nu puteam sa scot un cuvant, mi-au dat lacrimile si apoi i-am zis ca m-am gandit de multe ori sa ii zic, doar ca nu stiam cum va reactiona. Apoi am vb despre mine, i-am povestit despre viata mea de pana acum., mi-a zis ca intelege cat de greu trebuie sa imi fie etc, prea mult nu am reusit sa vorbim pt ca intre timp a ajuns si fratemiu de la munca, si am intrerupt discutia, dar cu siguranta o vom continua azi dupa masa.
Nu stiu, dupa ce i-am zis da, sunt gay am avut asa un sentiment de eliberare, insa dupa m-am simtit foarte prost, nici nu mai aveam chef aseara sa plec la munca, eram suparat, nu stiu inca sigur pe ce sau de ce, insa starea mea era nasoala, si pe drum pana la munca, si mai apoi odata ajuns la servici nu ma puteam gandii la altceva decat la ce sa intamplat cu cateva ore mai devreme.
Oricum acuma cand stau si scriu randurile astea am o stare de liniste, de relaxare, ma simt mai impacat cu mine insumi, si ma gandesc ca poate imi va fi mai bine daca voi avea o persoana cu care sa pot vorbi despre lucrurile astea, si nu va mai trebuii sa tin totul in mine.
PS:
Imi cer scuze pt eventualele greseli de ortografie, insa vin dupa o noapte de munca si mi-e prea somn ca sa ma pun sa mai recitesc o data ce am scris.
IEEEI,happy end.Banuiesc ca urmeaza partea a doua.Vezi ce simplu a fost?(acum du-te la tara si spune i la fel mamei…)
Minunata poveste 🙂 astept si eu sa mi se intample la fel in curand. Ma bucur pentru tine!
Si, chiar daca ti-ai cerut scuze pentru greseli, eu o sa ti le transmit in ciuda faptului ca se poate sa nu le faci in mod normal.
Ai scris “…scris demult pe blog” dar se scrie: “de mult” sau “de demult” (demult = candva, din cauza asta “de demult” ar fi ok-ish dar de ce sa te complici?)
Ai scris “… sa intamplat” si “incet sa legat” dar se scrie: “s-a intamplat/ incet s-a legat”
Ai scris “… voi gasii, daca…”, “…puteam gandii…” si “…nu va mai trebuii…” dar se scrie “gasi/gandi/trebui”.
Mai sunt si alte mici erori. Cele de sus m-au iritat in special.
Oricum, nu o lua in nume de rau, si eu sunt corectat de altii care o fac intr-o maniera “violenta”. Eu aleg metoda prietenoasa :). Fii mai atent!
Felicitari!
Nu , nu urmeaza partea a 2-a , am vb azi si cu Oana si am intrebat-o cum crede ea ca ar reactiona ai mei, si mi-a zis ca ar fi mai bine sa nu le zic , si eu sunt de aceeasi parere. Nici ei nu i-as fi zis desi m-am gandit de multe ori sa ii zic ,daca nu m-ar fi intrebat asa direct.
Oricum e ok faptul ca stie ea, am cu cine sa vb , si e o persoana foarte deschisa, chiar nu ma asteptam sa inteleaga asa de bine lucrurile astea.
@Aserd_tm, ma bucur, sincer, pentru tine. Totusi in cazuri de astea reactiile tb prvite de sinestatator. Reactiile nu pot fi similare. Sa nu te ia valul increderii… Oricum fata deai tai nu te poti ascunde pana la nesfarsit dar nu folosi contextul actual ca sursa de inspiratie pt un coming-out rapid in fata lor… parerea mea. Acum nu stiu ce si cum e in familia ta… Multa bafta ve viitor! :*
Felicitari, un pas bun catre viitor. Am facut si comingout-ul de curand si a fost aproape la fel de usor, doar ca a fost fata de parinti și acestia deja stiau. 🙂
#wonderQueer
Am scris textul asta dupa o zi tulburatoare si o noapte de munca infernala , asa ca imi asum greselile de scriere .
#Castillo
Merci pt urari, si sa sti ca nu m-a luat valul de loc , insa ma simt super fain ca mai stie cineva de mine , e ca o usurare ,insa in acelasi timp sunt constient ca ai mei nu ar putea accepta niciodata orientarea mea . De fapt in momentul de fata nu mai imi pasa deloc de ce ar crede altii despre mine daca ar afla ca sunt gay, mi-ar fi indiferent , insa nu vreau sa se afle pt ca ar avea de suferit mai mult decat mine parinti mei la care tin foarte mult ,si care cu siguranta ar fi aratati cu degetul de catre multitudinea de neamuri si cunoscuti .
Da , e adevarat ca nu ma pot ascunde la nesfarsit insa o solutie la care ma gandesc din ce in ce mai mult ar fi aceea de a ma muta in alt oras , aici in Timisoara simt ca nu voi putea sa ma simt niciodata in largul meu. De exemplu saptamana trecuta am fost in Sibiu la un tip , si m-am simtit foarte relaxat, am putut sa ma plimb cu el linistit pe strada , am stat la o terasa fara nici un fel de teama ca as putea fi vazut de vreun cunoscut si asa mai departe .
ce coincidenta exact asta mi sa intamplat si mie cu prietenii mei.si stiu ca te simti uimitor dupe eveniment si ma simt bine ca oameniii din jurul nostru se schimba .bafta in continuare .
Felicitari. Insa nu asta este cel mai mare calvar al vietii 🙂
Eu niciodata n-am inteles de ce este asa de important pentru un tip gay coming-out-ul…Cu ce-l ajuta daca stiu toti din jurul sau ca-i gay…
@AS
De naivitate nu te pot bănui. De prostie nici atât. Înţeleg demersul tău ca o acţiune provocatorie, supusă judecăţii comentatorilor blogului.
@All
Aşadar: Este necesar / util / important coming-out-ul? Răspunsul implică analiza unor factori exogeni şi a unora endogeni (psihologici) precum şi conexiunile care există între aceşti factori.
Într-o micro-societate (familie, inclusiv cea extinsă, prieteni şi amici, colegi şi colaboratori etc.) în care nimănui nu-i pasă ce face cel din apropierea lui coming out-ul, evident, nu ar avea nici o importanţă din perspectiva refectării lui asupra respectivei micro-societăţi. O astfel de micro-societate nu există.
Vine o vreme când familia, prietenii, colegii etc. încep să pună întrebări: De ce nu ai o prietenă? De ce nu umbli cu fete? De ce nu ai o iubită? De ce nu te însori? Întrebările apar gradual, odată cu înaintarea în vârstă, ultima devenind obsesivă după ce ai trecut de 30 ani. Evitarea răspunsurilor nu-i întotdeauna uşoară, când ele devin insistente. Minciuna nu-i o soluţie, mai ales dacă-i adresată celor apropiaţi. Coming out-ul elimină aceste întrebări.
Vine o vreme când clandestinitatea, chiar dacă este acceptabilă în cazul sexului causal, devine apăsătoare, pentru majoritatea dintre gays, atunci când sunt prinşi într-o relaţie bazată pe iubire. Tendinţa de a ieşi în societate împreună cu partenerul devine din ce în ce mai puternică. Frustrările induse de aceste împrejurări se acumulează şi, mai degrabă sau mai târziu, ajung să influenţeze în sens negativ atât viaţa personală cât şi relaţia din cuplu. Dacă începi să te afişezi cu persoana iubită avalanşa întrebărilor dinspre micro-societate se va prăvăli peste tine. Din nou coming out-ul pune lucrurile pe făgaşul lor normal.
Coming out-ul, mai degrabă sau mai târziu, cel puţin din aceste considerente devine necesar. Când el va surveni ce explicaţii vei putea da celor apropiaţi (în special familie şi prieteni) pentru neîncrederea în ei, pentru evitările răspunsurilor sau chiar minciunile invocate, pentru eventualele false speranţe etc? Din această perspectivă cu cât este mai degrabă făcut coming out-ul cu atât mai bine.
Coming out-ul este un act de responsabilitate şi de asumare în faţa micro-societăţii căreia îi aparţii. Prin el le spui şi altora că nu eşti numai ceea ce s-a văzut până atunci ci mai eşti şi o persoană sexuală având o orientare sexuală mai rară. De partea cealaltă, cei care cu adevărat ţin la tine nu se vor îndepărta de tine dacă-ţi cunosc orientarea sexuală; de ceilalţi încerci să te dispensezi pentru că ţineau la o imagine a ta nu la tine, cel real.
Psihologic este destul de greu de acceptat, pentru unii, trăitul în minciună chiar şi atunci când minciuna nu este explicită ci doar este ascuns adevărul. Altora nu le pasă. Această nepăsare mi se pare de rău augur pentru că ea, adeseori, trădează o nepăsare şi în alte domenii ale vieţii sociale.
Respectul faţă de tine impune, sau cel puţin ar trebui să impună, ca faţă de alţii să arăţi că eşti ceea ce eşti; să nu-ţi ascunzi orientarea sexuală aşa cum nu-ţi ascunzi nici opiniile, crezurile, preocupările, hobbyurile etc. Eşti suma tuturor acestora şi a multor altora neenumerate aici. Ascunderea orientării sexuale, în afara unor contraindicaţii majore, ţine de lipsa de respect faţă de tine.
Există şi contraindicaţii pentru coming out-ul timpuriu, în cazuri pe care le-aş considera speciale. Dintre ele cel mai important mi se pare a fi existenţa unui mediu familial homofob (din motive de religie, de educaţie etc.) în cumul cu dependenţa materială (financiară, locativă etc.) de această familie; acesta, din păcate, este cazul multor tineri.
Am scris mult în această pseudo-pledoarie pro-coming out, cam dezlânat, şi nici măcar n-am atins toate aspectele. Mai las şi altora plăcerea de a scrie asupra subiectului.
#AS
Pt mine nu a fost foarte important comingout-ul si in nici un caz nu ma gandeam sa spun cuiva , departe de mine gandul asta , pur si simplu s-a intamplat , am fost intrebat direct si desi am avut un moment de ezitare am recunoscut pt ca si daca as fi negat persoana care ma intrebat si-ar fi dat seama dupa reactia mea .Am mai scris odata aici ca daca m-ar intreba cineva direct as recunoaste , insa altfel nu are rost sa imi complic existenta spunand eu cuiva .
In rest sunt de acord cu ce a scris sicmarin , toate intrebarile alea care apar ar fi asa de usor de evitat daca ar sti toata lumea adevarul.
In cazul meu , intrebarile astea apar tot timpul cand ma intalnesc cu prietenii ,si mai ales cu multitudinea de neamuri , si desi se zice ca a fi gay inseamna sa fi si un bun actor , nu e tot timpul asa de usor cum pare sa dai un raspuns care sa nu trezeasca suspiciuni.
E aiurea rau sa traiesti fara coming-out. Eu zic din ceea ce resimt eu. Nu zic ca va fi bine/rau dupa. Ma refer la relatia mea cu parintii. Evit orice discutii pe teme de genul cu ei. Faza e ca acest tip de discutii din categoria “ce iubita ai…” sunt destul de rare (la cateva luni) si apar ca niste mici rabufniri (adica fara prea multa introducere, NU cu nervi, ci direct la subiect). Si se nimereste sa am discutii de genul la masa. Imi piere cheful de mancare.
Situatia asta nu ma face sa ma simt prea bine. Sa le tot ascund la nesfarsit. Dar teama e prea mare, teama de dezamagire… s-o vad in ochiilor citindu-se ? E cosmarul meu launtric. incerc sa ma obisnuiesc cu ideea. Sunt copilul lor model, cu realizari normale (mai putin iubita) in care si-au pus increderea. Deci am de ce sa simt acest disconfort.
Simt, nu stiu de ce, ca intr-o perioada nu fooaaarte lunga se va intampla ceva in familia mea: de bine, sau de rau … Apar un pic mai des aluziile sarcastice la adresa mea. Le simt nedumerirea, de ce nu am eu o prietena. Cunoscutii ma iau pe sus cu insuratoarea. Sunt curios catre ce ma indrept… astept… sper…
#castillo
Cati ani ai ? Si la mine e la fel , apar tot timpul intrebari de genul asta ,in ultimul timp tot mai des, norocul meu e ca nu mai stau cu parinti, si ii vad mai rar, pt ca in timpul in care am stat impreuna erau aproape zilnic intrebari despre prietena , daca ieseam in oras, cu cine ies, daca vb la tel, cu cine vb , despre casatorie si alte tampenii.
De cand nu mai stau cu ei, e altfel pt mine mai relaxant , mai liber 🙂
Asa mi s-a intamplat si mie cu sora… Dar ea a vazut un mesaj de la un baiat, iar dupa ceva timp, cand m-am hotarat sa-i spun, chiar ea m-a intrebat (dandu-si seama cand a citit mesajul). I-am spus ca “Da, sunt gay!”…
A plans putin (nu ma asteptam), a spus ca e socata, si mi-a zis sa am grija sa nu mai afle nimeni din satul unde locuim…
Acum totul e ok, mai fac niste apropo-uri, mai glumim pe tema asta, ideea e ca s-a obisnuit, iar eu ma simt bine alaturi de ea 🙂
Foarte bine!!! Nu trebuie sa-si faca nimeni probleme pentru ce si cum este/simte.
Eu sunt de acord cu absolut toti oamenii si-s ABSOLUT impotriva celor care-i judeca pe altii.
Cine, cui da dreptul de-a judeca???
Despre mine???
Sunt fata, imi plac baietii dar ii iubesc pe gay daca nu pica in obscen, daca nu devin cocote,daca reusesc sa fie demni.
Nu stiu de ce dar ii iubesc pur si simplu fara a-mi fi mila de ei…sun oameni ca noi toti si trebuiesc tratati ca atare.
Sunt de-a dreptul cucerita de Conchita Wurst.
Stiu, e un travestit, dar cine si pe cine are dreptul sa judece si mai ales: PENTRU CE??????
Curaj, baieti!!!!
In Toronto, baietii au viata proprie, traiesc in vazul tuturor si sunt muuuuuuuult mai curati (fizic si sufleteste) decat multi “barbati” care se cred “adevarati”.
Pupici tuturor!
Deja ai facut un pas….Mergi inainte…E drumul tau.