Scurta melancolie

In acesta dimineata m-am trezit mai devreme decat ma trezesc de obicei. Ieri Ramon a trecut prin Zalau, ma sunase cand ajunsese. Nu am putut continua sa vorbesc cu el. Am petrecut prea mult timp acolo si chiar daca Zalaul e mic, oamenii sunt simplii si nu existau kestii sofisticate prea multe… perioada petrecuta acolo (ultimii 4 ani) a fost una dintre cele mai fericite din viata mea. Nu am nevoie de lucruri complicate ca sa ma simt bine. Ma intreaba multi de ce ne-am mutat din Zalau si de ce Timisoara? Am sa incerc sa raspund.

Dupa ce am terminat facultatea l-am intalnit pe Andrei si nici unul dintre noi doi nu excelam din punct de vedere financiar. Eu nu am avut ce face decat sa ma intorc in Zalau, la parintii mei iar el in Targoviste. In acel moment a fost o drama faptul ca din lipsa banilor… “noi” nu putea exista. Imi aduc aminte (cu foarte mare drag) cum ne scriam scrisori (unele erau parfumate) si cum le citeam… cu lacrimi in ochi… de foarte multe ori astfel incat ajunsesem sa le retin. Oriunde mergeam imi rasunau in minte randuri aleatorii din scrisori. Noptile erau cele mai frumoase si chiar daca afara era intuneric si ningea. Pentru mine erau cele mai insorite si stralucitoare zile deoarece puteam sa vorbesc cu Andrei la telefon cateva minute.

De fapt nu vorbeam noi foarte mult… eram capabil de un “salut pui” apoi amandoi ne blocam si fara motiv ne apuca plansul. Era aiurea: doi oameni care se iubesc, despartiti de 600 KM. Un alt lucru care ma facea sa ma simt mai bine era faptul ca existau “Long Night-uri” pe la salile de Internet. E greu sa vorbesti cu omul care consideri ca este cea mai importanta persoana din viata ta… pe net. Poate de aceea urasc azi Yahoo Messenger-ul. Cu ochii atintiti spre un monitor ne faceam planuri de viitor, ne mangaiam si ne sarutam. Prin vorbe.

Trebuia luata o decizie. Fusesem In Targoviste de cateva ori insa acolo nu era loc pentru un cuplu gay. Andrei a plecat din Targoviste, (mai mult fara voia mamei lui) lasand in urma si facultatea si a venit in Zalau. In Zalau s-a inscris la o alta facultate din doua motive: sa aiba bursa (pe care o asteptam ca pe o minune in fiecare luna) si sa faca totusi o facultate, dorinta a mamei lui.

Am stat intr-un camin de elevi la inceput dar asta nu conta. Tot ceea ce era important era ca suntem impreuna. Eu negasind nimic in domeniul in care terminasem m-am angajat la o agentie imobiliara. De dimineata pana seara tarziu lucram pentru noi. Andrei se angajase la o sala de net. Seara epuizati ne revedeam apoi ne puneam la somn in paturile din fier si saltelele roase de timp. Faza faina era ca erau camere cu doua paturi, stateam doar noi. Am unit paturile dar mereu dormeam intr-unul din ele. Aveam o energie extraordinara si dorinta de a face ceva a fost benefica. In timpul liber am invatat web design, (pe vremea aceea nu stiam decat sa intru pe mirc, sa imi verific mailul si sa configurez roboti de mirc). Era luna mai cand am primit primii 2.700 de dolari, plata pentru site-urile ce le facusem in Aprilie. Ne-am si mutat din acel camin, am adoptat o pisica (birmaneza).

Apoi vazand ca se poate, ne-am canalizat energia pe Internet. A mers din ce in ce mai bine. Ne-am creat si firma. Am schimbat mai multe chirii, apartamente din ce in ce mai ok. Ne-am luat si un Audi. Am facut excursii in Europa. Am gustat cum este viata fara sa te uiti la pretul fiecarui produs. Intre timp parintii nostrii au inceput sa ne iubeasca. In Zalau primeam vizite regulate de la parintii mei si mai rar venea mama lui Andrei pe la noi (din cauza distantei). Ne accepta asa cum suntem, se bucura pentru noi si ne trateaza ca pe o familie. Vorbim de mai multe ori pe saptamana la telefon.

Pe masura ce timpul a trecut, Zalaul a devenit un loc in care nu ne mai simteam confortabil. Lipsa teatrului, cinematografului, al unor oameni cu care sa stai de vorba de la egal la egal ne-a determinat sa plecam din locul in care relatia noastra s-a dezvoltat. De asemenea si relatia mea cu Andrei s-a modificat usor. Ne iubim extrem de mult si nici unul din noi nu isi imagineaza viata fara celalalt. Fiecare decizie o luam impreuna, fiecare pas pe care il facem, este facut impreuna. In timp relatia noastra a suferit modificari si pe planul micilor placeri. Am invatat sa avem incredere totala unul in celalalt, sa ne privim cu respect, sa nu ne mintim dar mai presus de toate ne iubim. Fiind relativ tineri amandoi (25 si 27) nu putem fi ca doi oameni la 50 de ani asa ca foarte rar ne mai “jucam” cu o a treia persoana. Nu cautam acest lucru, nu facem nimic din ceea ce facem pentru acest lucru. Indiferent de ce se intampla existam doar noi. Atat. Restul este efemer si fara forma.

Am ales Timisoara pentru ca ne-a placut mai mult decat Clujul. In Zalau l-am cunoscut pe Ramon, care s-a dovedit a fi un tip super ok, un om in care am vazut o sinceritate debordanta si o inteligenta curata si realista, nepatata de efectele vietii gay. Pentru ca povestirea sa aiba sens, Ramon este timisorean ( de fapt el e cam de peste tot… 😛 ). Apoi am decis sa ne mutam. Oricum nimic nu ne leaga de Timisoara, biroul nostru fiind acasa in fata calculatorului.

Ieri, cand Ramon a trecut prin Zalau, mi-am reamintit de anumite intamplari care au avut loc in Zalau, de gay-ii pe care ii cunosc acolo cu care de multe ori am ras pana ne curgeau lacrimile, de localurile in care am umblat, strazile si magazinele. Mi-am adus aminte si de parintii mei de care mi-e dor. Mi-e dor de ochii mamei si de cuvintele ei, mi-e dor sa ma intrebe despre cum ma inteleg cu Andrei si daca nu avem nevoie de ceva. Da intradevar se poate si la telefon dar imi place sa-i privesc ochii.

Ma cuprinsese aseara un sentiment de melancolie, stiind ca Ramon fusese acolo. Acum mi-a trecut. 🙂 Am povestit toate astea pentru ca unii dintre voi sa inteleaga motivul pentru care ne-am mutat desi nu sunt dator nimanui cu nicio explicatie. Un alt lucru interesant este ca dupa cum se poate observa… daca doi oameni vor cu adevarat sa fie impreuna… se poate. Nu conteaza ca suntem gay, nu conteaza ca mancam o coaja de paine sau la restaurant… conteaza conexiunea dintre cei doi si puterea acelei legaturi, increderea, sinceritate si respectul.

Cu drag,
Robert