Acasă Zi de zi Salvarea este intoxicarea

Salvarea este intoxicarea

305
14

Spun de pe acum – nu voi şti cum să răspund la orice întrebare ridicată asupra gândurilor mele. Deseori mă simt ca mai multe persoane blocate într-un complex rezidenţial, fiecare cu bagajele, ideile, stilul lor. Încerc să-mi strecor viaţa printre toate aceste voci, care îmi pişcă existenţa. Unii ar numii tot ce am enunţat glasul raţiunii, eu îl numesc glasul epuizării. Ca o melodie proastă, nu se mai termină niciodată.

Multă vreme nu am stitut ce căutăm, nu ştiam încotro să mă îndrept însă timpul a început să vină iar de partea mea. Nu întineresc, nu am găsit remediul împotriva ridurilor, însă am descoperit ce se afla în spatele ideilor care bântuie mintea unui bărbat “necopt”. Iar ce am găsit, nu m-a bucurat sau întristat: m-a speriat.

Nu este nimic nou – omul a fost conceput să-şi dorească ce nu poate avea. Însă în ziua de astăzi, atât de multe ţinte mai mult decât realizabile sunt trecute în dosarele… imposibilităţii. Totul se rezumă la procentaj şi acel glas al raţiunii, al majorităţii (…). Cu cât mai multe voci, chiar şi imposibilul devine realizabil. Tragic a devenit un alt cuvânt pentru monden iar sezonul este influnetat de o dulce manipulare.

Astfel ce trebuia să-mi ofere odihnă a devenit refugiul meu temporar de… Psihanaliză. Am ales să continui să bag, să trag, să nu le las, până surprinzător nu m-am mai dus Dracu. Unit cu nebunia mea am realizat că nu eu sunt cel pierdut ci lumea. Lumea se îndreaptă spre pierzare, mai repede că o curvă pe steroizi.

Mă uitam pe geam şi-mi scoteam gândurile din minte. Un termen numit SSRI (*selective serotonin reuptake inhibitor) m-a ajutat serios şi eficient în a-mi clasifica gândurile. A fost cel mai bun aliat care l-am întâlnit vreodată. Mă gândeam la Bucureştiul citadelă, un Babilon unic, plin de grădini suspendate, de alei paralele cu tuburi transparente de metro, cu vai întregi de locuinţe agăţate la sute de metrii de sol, la un întreg organism urban de oameni fabuloşi şi plin de stil. Duhul Sfânt este ingeniozitatea iar trinitatea este o cancelarie a visurilor unde toţi suntem cancelarii frumosului, ai iubirii, şi niciodată… nu există. Totul este odată, pe veci.

E cald afară, ar fi stupid să stau şi să mă uit pe geam – este timpul să caut un perete înalt – vreau să-mi văd în detaliu mintea. Aşadar am ajuns pe un zid al unei construcţii, suficient de înaltă încât să-mi atârne picioarele în aer. Plecat cu un plan de acasă, SSRI s-a asigurat să nu fiu stresat – aşa că în metro am generat o altă abordare.

Şi mă vedeam cu un bărbat lângă mine – şi îi spuneam cum nu vreau iubire fără creier sau tra la lauri, ci un aliat. Care să fie lângă mine orice s-ar întâmpla – suficient de deştept încât să-mi elibereze povara raţiunii. Este foarte probabil că asta să fie adevărata mea frică – îmi este teamă constant că mintea mea a fost alterată şi orice apel de judecată este eronat şi voit spre a provoca schimbările din planul altcuiva. Şi nu înţeleg de ce – cred în multe însă nu în soartă.

Mă uitam cum îmi zâmbea acest bărbat din mintea mea – şi mi-am amintit un vis care mă bântuie şi el de ceva vreme – iar eu nu visez în somn!

Visul este unul cât se poate de fără explicaţie. Mă aflu la Gară de Nord din Paris, şi tocmai am încheiat un apel cu un bărbat pe care îl iubesc. Este seara şi fug ca un nebun să prind trenul spre Londra (Eurotunnel). Îl prind în ultima secundă, ajung la Londra (St Pancras) gâfâind iau metro-ul până la St James’s Park, alerg trei străzi, intru într-un bloc, urc câteva etaje şi mă uit la o uşă – şi acolo mă trezesc.

Revenind la realitate, aliatul îmi sugerează să mergem acasă – şi asta fac. Mă opesc pe la magazin, să cumpăr câte ceva. Fac cumpărături ca şi când aş avea un plus unu la cină, însă ştiu că mă înşel amarnic. Asta nu mă opreşte să gătesc pentru… doi.

ŞI iată-mă aici – scriu ceva, şi cred că tot ce am trăit eu astăzi este atât de bizar încât o dau un paranoie. Glasul… raţiunii spune – nu îţi mai prajii creierii – eu spun: atunci când nu mai simt trădare din partea ta.

La fel de simplu, pot sa ma mut in Qatar.

Smog

*a durat ceva până am dat pe Submit. Mi-am zis – şi la bine, şi la rău.

 
Transglobal Underground – Khalghi Stomp(Thievery Corporation Mix) by Senic

14 COMENTARII

  1. Thievery Corporation sunt super!
    Asculta Until the morning de la ei de seara pana dimineata pe repeat si ai să vezi ce stare frumoasa o să ai cand o să vezi răsăritul de soare pe melodia asta din pat la o cafea 🙂
    Foarte frumos articolul!

  2. Ah ce dur esti Smog, nici un pupic inofensiv virtual nu accepti.

    Din lume, in lume zombie aleg multi sa fie.

    Tradarea in dragoste e asa dulce cand nu esti tu cel inselat.

    SI cel mai important, si la bine si la rau, SSRI-ul e in ton.

  3. Jos pălăria Smog! Scrie, scrie, scrie…

    ”Încerc să-mi strecor viaţa printre toate aceste voci, care îmi pişcă existenţa.”

    ”E bizar unde ma aflu, undeva destul de sus. Vantul bate decent peste pat. Am tigara in mana. Nu vreau sa ma cac pe mine dar il mangai scriind. Stiu ca in cateva ore nu o sa mai fie al meu.”

    Te citesc și nu-mi trebuie MDMA!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here