Acasă Zi de zi Să nu uităm să visăm…

Să nu uităm să visăm…

390
6

Cumpăna dintre ani înseamnă întotdeauna un moment de declic al unor noi raze de speranţe. De fiecare dată un nou an înseamnă noi dorinţe, un influx masiv de forţe noi cu care ne simţim pregătiţi să plecăm la drum: mai buni, mai eficienţi, mai motivaţi.

Acel moment scurt în care ni se pare că tot ce este greu a rămas în urmă, că odată cu ultimele secunde de din-ainte de ora 12 s-au scurs şi greutăţile noastre în neantul amintirii, acel moment naşte în noi un zâmbet însufleţit de o nouă perspectivă.

Şi, da, este o mică minciună la început de drum. Mahmureala cruntă a celei de-a doua zi ne va demonstra că tot ce am crezut că am ascuns sub preş şi am lăsat în urmă este tot acolo, aşa cum le-am lăsat, aşteptându-ne să găsim noi soluţii spre rezolvarea lor. Praful indiferenţei aşternut peste mobilier învechit se vrea şters, să nu uităm să le spunem două vorbe celor uitaţi.

Rugina indolenţei de pe clanţa uşii progresului se vrea dispărută, să nu uităm să o lustruim şi să ne deschidem către ceea ce ne dorim de fapt. Lacrimile singurătăţii se vor şterse, să nu uităm să iubim, să fim toleranţi şi să dăm celorlalţi o şansă.

Dezordinea existenţială se vrea pusă în ordine, să nu uităm să fim mai organizaţi, să fim spontani atât cât putem, dar să ne şi planificăm în linii mari traiectul ascendent prin viaţă. Pe rafturi cărţile cu lecţiile trecutului se vor citite, să nu uităm niciodată ce am învăţat, dar să păstrăm mereu cu noi o foaie şi un pix, niciodată nu se ştie când vom vrea să scriem un nou capitol.

Da, poate am uitat să facem curăţenie generală înainte să păşim în noul an, dar niciodată nu este prea târziu. Şi chiar dacă în acele momente când toată lumea în jurul nostru râde, urlă şi se îmbrăţişează am uitat pentru un moment de dezastrul de acasă şi am îndrăznit să ne prefacem că o luăm de la zero cu sufletul curat, nu trebuie să ne lăsăm descumpăniţi de revelaţia realităţii. Niciodată nu trebuie să ne pierdem capaciatea de a visa, niciodată nu trebuie să ne îndoim sub povara încercărilor vieţii. Alegerea ne aparţine, opţiunile sunt în mâinile noastre, iar dreptul de a avea un ţel precis nu ni-l poate lua nimeni.

Atâta timp cât vom continua să luptăm, războiul nu este niciodată pierdut, atâta timp cât vom înţelege că uneori trebuie să pierdem pentru a învăţa să câştigăm şi nu vom uita lecţiile trecutului, viitorul ne aparţine şi ne putem permite să ne ridicăm pe aripile idealului către culmile tuturor dorinţelor noastre. Cu vântul speranţei în spate, să nu uităm să fim optimişti, dar realişti, puternici, dar umili, iubitori, dar nu dependenţi, stăpâni, dar nu egoişti, să nu uităm să visăm la mai mult şi să-i apreciem pe cei care ne stau alături pe drumul nostru.

Un an nou fericit şi plin de idealuri!

6 COMENTARII

  1. Am citit cu atentie cele scrise si mi s-a facut dor de anii noi in care vedeam totul ca pe un inceput nou … oarecum. Ne indemni la un echilibru … dar stii cum se spune: sentimentele bune nu au facut niciodata litaratura 😛
    … an nou plin de idealuri spre care sa indraznim! 🙂

  2. @ALN

    Eu nu înțeleg de ce este nevoie de o trecere între ani pentru a ne bucura de aceste „resurse” care nu apar numai în această perioadă, ci tind să cred că se află mereu la îndemâna noastră, într-o stare latentă, în general. Dar această stare de latență – inactivitate este determinată chiar de către noi înșine. Acel moment dintre ani, saltul (care de fapt nici nu există, pentru că timpul „nu ia pauză”) acesta în care noi, muritorii ne punem atâtea dorințe, speranțe și idei este doar un fel de aducere aminte a faptului că trăim. Înclin să cred însă că ani „au fost inventați” pentru a ne aduce aminte să trăim. Și nu să trăim oricum, ci să trăim frumos. Cu ce este mai prejos această clipă suspendată în timp (a trecerii dintre ani) decât fiecare clipă a vieții noastre? Viața noastră este ca un fel de „trecere” constantă între „ani” sau între unități de timp. Fiecare clipă a vieții noastre merită tratată cu respect cel puțin egal cu acela pe care îl acordăm clipei dintre ani. Sunt cel puțin la fel de valoroase, sunt cel puțin la fel de intense.

    La fel pot spune și despre mahmureala de a doua zi. 🙂

    Dar nu cred că e bine să ne facem iluzii că momentul dintre ani, sau mahmureala de a doua zi va șterge cumva trecutul. Sau tristețea. Nuuuu, nu vă faceți iluzii, ele vor rămâne acolo. Trebuie doar să le acceptăm, sunt ale noastre, ale fiecăruia, toate, bune sau rele. Este motivul pentru care suntem unici.

  3. Io azi o sa dorm mai mult ca sigur la ora 12:00. Zilele trecute am vrut sa desfac un vin pe care il am prin casa de ceva vreme, dar s-a rupt tirbusonul. Sampanie nu beau, ca nu-mi place decat aia cu gust de fragi, din care nu am gasit.

  4. @FireMan
    Ideea articolului era tocmai demontarea iluziei că la trecerea între ani lăsăm şi trecutul deoparte. Totuşi mulţi oameni se agaţă de chestia asta, mulţi oameni acceptă iluzia şi o îmbrăţişează pentru că îi face să se simtă mai puternici, mai capabili de a se autodepăşi. Acei oameni sunt cei care îşi fac „rezoluţii” de anul nou şi îşi propun target-uri de orice fel. Şi tot acei oameni se demoralizează a doua zi când realizează că nimic nu a plecat, că totul e acolo. Tocmai de aici a pornit şi scrierea mea, de la faptul că ar trebui să conştientizăm cu toţii faptul că nimic nu dispare, că trecerea dintre ani nu e un nou început, dar dacă tot insistăm să credem că pornim de la zero, măcar să punem mâna realmente să facem nişte schimbări, nu să ne lăsăm pe mâna destinului şi să aşteptăm intervenţia divină.

    Şi da, sunt de acord cu tine că fiecare clipă pe care o trăim este specială şi trebuie să îi acordăm respectul cuvenit pentru a reuşi să trăim frumos, dar mulţi oameni uită asta. Iar pentru ei acea trecere dintre ani este o perioadă a noilor iluzii. Toată lumea care nu este în stare să facă faţă presiunii existenţiale îşi spune măcar odată „lasă că de la anul va fi mai bine” ca şi cum noul an ar fi un fel de graniţă existenţială peste care tot ce este rău nu se încumetă a trece. Şi este modul în care unii se motivează să îşi ignore din probleme, să şi le amâne în speranţa că o mână magică şi nevăzută va veni să le risipească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here