Acasă Zi de zi Sa facem treaba

Sa facem treaba

105
7

Stăteam și mă gândeam deja de mai multă vreme de ce merge așa de lent treaba cu acceptarea publică în România. Cel mai grăbit și superficial răspuns e simplu de dat: pentru că lumea nu ne cunoaște. Pardon, de fapt toată lumea ne cunoaște și ne respectă, dar… nu ne cunoaște ca fiind gay.

Este un paradox aici… de pe o parte, nu-i absolut nimic de aflat. E ca și cum ai afla ce model de telefon îi place omului: dacă nu ai de gând să îi cumperi telefon, chiar nu-ți pasă. Nu ma interesează viețile personale ale oamenilor care nu-mi sunt prieteni apropiați,  și chiar mă enervează când cineva de la serviciu, din tren sau din avion presupune brusc că suntem prieteni de-o viață și ține să îmi povestească mai știu eu ce despre EL. Toți avem probleme, lumea nu se învârte în jurul nostru. Deal with it.

Dar pe de alta parte, mama mea nu și-ar putea depăși preconcepțiile niciodată dacă ea nu conștientizează că medicul ei, avocatul ei sau contabilul ei sunt gay. Ea știe ce vede la televizor și ce vorbește lumea. Având în vedere gunoiul de la televizor (și faptul că pot să trec prin 99 de canale în sub 3 minute fără să vreau să mă opresc nicăieri – exceptând când dau peste Bear Grylls mușcând dintr-un cadavru de zebră), ce așteptări pot să am eu de la capacitatea ei de percepție a realității?

Avem un vid cultural, și vede destul de dur prin absența din literatură. Eu nu știu nici un roman românesc cu un personaj gay și care să nu fie gay și atât (pe de altă parte, eu nici nu citesc foarte mult, aștept să îmi confirme/infirme cei care au terminat facultăți umaniste).

Când vezi filme cu personaje gay, filmele respective sunt despre „coming out” sau alt tip de autodescoperire. La câte filme din astea te poți uita până te saturi? Sincer, e o lume întreagă vie în jurul nostru: sunt oameni care au o viziune, care deschid lanțuri de cafenele, construiesc roboți autonomi, scriu cărți, cartografiază globul în 3D, proiectează mașini, inventează prăjituri etc. și se întâmplă să fie și gay pe de asupra. Încă aud termeni depășiți precum „lumea gay” – ce pana mea mai e și construcția asta idiomatică? Ultima oară când am verificat eu, exista o singură lume.

Totuși în cultură nu se regăsește atributul gay dat la oameni fără să fie atribut definitoriu practic… aproape deloc. Ajungem să ne întrebăm, pe bună dreptate, ce înseamnă să fi bărbat (deși oamenii meditează de câteva mii de ani la asta, s-au încăpățânat să ne lase moștenire aproape numai cărți pe care scrie „straight” sub personaje, dându-ne impresia că ar fi vreo diferență între bărbații straight și cei gay). Meh, NU sunt mulțumit deloc.

Acum câteva saptămâni (nu mai țin minte exact) cineva dintre noi a avut o idee foarte bună și a început să alcătuiască o listă de cărți tangențiale la tematica gay. Cu ocazia asta mi-am adus aminte de cartea mea preferată din ultimii 5 ani: „The Best Little Boy In the World”, de Andrew Tobias. Modul în care am cumpărat cartea și cum mi-a căzut în mână sunt povești interesante în sine, dar complet offtopic aici.

Este o carte absolut deosebită, singura pe care am citit-o de două ori în viața mea, și care povestește despre anxietățile prin care trece un bărbat american dintr-o familie foarte consevatoare în încercarea de a se defini ca bărbat, ca om realizat, de succes și gay în același timp, într-o America în care nu se vorbea încă despre aceste lucruri. Relatările pornesc din copilărie și se opresc undeva pe la două zeci și ceva de ani, dar există și o continuare în care vorbește despre viața lui de adult (inclusiv despre căsnicia lui alături de soțul său).

La vreo un an după ce am citit-o și într-o discuție cu un prieten, am avut un reflex interesant: mi-a venit să dau exemple din carte ca să explic ceva. Am meditat puțin la chestia asta și am ajuns la concluzia că ar fi o contribuție sănătoasă la literatura disponibilă în limba română dacă această carte ar fi tradusă, așa că mi-am promis să încerc să fac asta. Fiind Crăciunul, am avut chef să încep azi. Am tradus vreo 10%, dar mi-am dat silința să fie o traducere de calitate stilistică, așa că a mers puțin mai încet.

Dacă tot suntem aici cu toții preocupați de lumea în care trăim (și de a face o diferență), am putea să facem un efort colectiv. De aceea am pus textul într-un Google Doc care se găsește aici*1. Cine vrea să contribuie traducând, să îmi ceară doar, și îi acord drepturi de editare. Cine nu, poate să îmi facă review și să lase comentarii unde am mai făcut greșeli (typos, greșeli de ortografie… sugestii de reformulare) – click dreapta si „Comment” și le repar. În fine, dacă nu, puteți măcar să vă bucurați de ea citind-o (ați putea să o citiți direct în Engleză, dar așa îmi dați și mie niște feedback prețios).

Din păcate cartea nu se prea găsește în format electronic. Eu o traduc de pe hârtie. Dar o găsiți pe Amazon la sub un Euro dacă e folosită (eu am o ediție din ’77).

P.S. Eu după ce se termină sărbătorile, voi sta din nou câte 12-16 ore pe zi în fața monitorului programând sau lucrând la un paper. N-o să prea mai am răbdare.

*1. https://docs.google.com/document/d/1pxRwnUqjGo39X0ZX7DXU5RkYw7I8LP4Z_o_ap7_s_1g/edit?hl=ro&pli=1

7 COMENTARII

  1. Martin, cărtile ne influentează viața, ne regăsim în ele. Mă deranjează limbajul vulgar al multora atunci când vorbesc de gay. Tu pui accentul pe acceptare. Citind articolul tău se derula un film în imaginația mea. Îmi treceau prin fața ochilor minții mulți gay pe care i-am întâlnit. Ceea ce nu pot încă să înțeleg la ei nu este înclinația spre același sex, dar inconsecvența. Am întrebat pe cineva: ești gay? Iar el îmi răspunde nu, îmi plac băieții. Uitându-mă la el cum se raporta la ceilalți îl vedeam singur, izolat, cu un program dat peste cap fără a-i întreba pe cei din jur de sănătate. Scopul lui e să-și realizeze propriile proiecte. Nu sunt de-acord cu egosimul lor, nu sunt de-acord cu fuga de responsabilitate.

    Când ei se angajează să facă un lucru, fug, se izolează, nu sunt conesecvenți între ceea ce spun și ceea ce fac. Acesta este gustul meu amar, căci în viață ceea ce nu fac alții trebuie să facem noi.

  2. @Avocatus
    Poate omului nu îi plăceau etichetele, poate lua faptul că lui îi plac băieţii drept o stare de fapt care nu necesită neapărat o terminologie care să îl facă să se simtă diferit sau izolat de societate. Sau poate pur şi simplu a trăit într-un mediu în care s-a inoculat termenul de ‘gay’ în sine drept un apelativ peiorativ care niciodată nu e de bine (de ex. în comediile americane unde se mai întâmplă să se spună că ceva e gay cu sensul că e ne-natural într-un mod mai mult sau mai puţin hilar). Nu poţi judeca.

  3. @Avocatus
    Şi, în plus, nu este scopul nostru, al tuturor, să ne realizăm propriile proiecte? De ce trebuie ca asta să fie un atribut al persoanelor homosexuale per-se? Egoismul există în noi toţi, uneori mai dezvoltat, alteori mai puţin dezvoltat şi mereu în subconştient ghidându-ne paşii pentru că, în fond, oricât de altruişti şi generoşi am fi, totul poate fi pus pe seama unui egoism lăuntric: sunt generos pentru că mă face pe mine să mă simt mai bine despre mine însumi.

    Dar dincolo de a sta să discutăm problematica egoismului, mi se pare că judeci şi că emiţi stereotipuri asupra unei categorii de oameni care, la fel ca orice alt grup de oameni pe care l-ai considera, cuprinde o gamă foarte largă de tipologii umane, de personalităţi, unele mai bune, altele mai rele. Nu există pădure fără lături, dar nu cred că e cazul să generalizăm şi în orice caz nu eşti în poziţia de a cataloga o serie întreagă de oameni cu nişte atribute atât de înguste.

  4. @cristymaykei

    Asa sunt eu, mai tiran si nu pot sta locului, asa ca pub biciul pe oameni :).

    Glumesc. N-am pus pe nimeni la treaba, ci am PROpus ceva. Am scris acum de Craciun pentu ca eu acum am timp (altcineva poate o sa fie liber mai incolo), peste o saptamana n-o sa mai am timp nici sa respir.

    Simt ca vreau sa fac asta, si am zis sa va spun si voua poate imi dati o mana de ajutor cand si daca o sa aveti cum. Cand mai multi oameni lucreaza voluntar spre acelasi scop, de obicei iese ceva deosebit.

    @Avocatus

    Hmm… egoismul e o trasatura umana. Inconsecventa probabil vine de la faptul ca lista de prioritati a omului e sortata dupa o relatie de ordine ce oscileaza intre maxime locale (iarta-ma ca pun mate aici, nu m-am putut abtine), fara a vedea maximul global.

    Stiu eu… fiecare cu viata lui. Daca omului nu-i place sa isi spuna „gay”, e alegerea lui. Nu am pretentia sa fiu prieten cu oamenii neprietnosi. Inseamna ca nu ne potrivim ca si mentalitate, dar atata timp cat nu arunca cu noroi in adejctivul „gay”, pe mine nu ma influenteaza cu nimic.

    Nici eu nu le spun oamenilor niciodata ca sunt gay, mi se pare prea personal. Se prind ei singuri dupa o vreme. Sau nu… I don’t really care :-??. Daca vreau sa invit pe cineva in oras, nu-l intreb daca e gay, pur si simplu il intreb daca are planuri vineri seara.

    @ALN

    Eh, n-a fost vorba de pus etichete si de judecat, ci mai mult de dezamagire ca oamenii nu isi apara demnitatea, ci isi aleg sa isi nege identitatea. Ai dreptate, uneori „gay” are conotatii negative, dar cine sa vina sa ii dea conotatii pozitive, daca nu tot noi?

    E trist ca trebuie sa demonstrezi lumii ca esti normal, dar daca n-a demonstrat nimeni inaintea ta… ce-o sa facem, o sa stam cu mainile in san sa se intample de la sine? Nu-s eu omul ala. Chiar daca nu fac nici o diferenta, macar am constiinta impecabila.

    Oricum, propunerea ramane. Cand/Daca aveti voi timp. Si chef. 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here