Acasă Zi de zi Reflecții

Reflecții

290
21

Totul începe pe nesimțite. Abunzi în discuții și apoi observi că ai ajuns într-un punct nou, până la care nu ai conștientizat pașii, drumul parcurs.  Deși trecut de primele două decenii nu cu foarte mult, experiența mea sexuală nu e un model pentru alții, însă nu ma pot plânge de tumultul unei altfel de experiențe.

Totul a început acum vreo 3 ani, în iarnă pe un site-forum (care nu era pentru gay). I-am sesizat numele real lunguț (față de nick-name-urile obișnuite). A fost ceva ce m-a atras la acel nume, defapt la ceea ce se ascundea în spatele lui. Eu nu vorbisem mai nimic cu el până atunci. Eram și într-o perioadă de cunoaștere, de căutare, era o fază a curiozităților neexprimate.

L-am contactat printr-un PM simplu. Nimic mai mult. Mi-a răspuns. La început mesaje rare care s-au îndesit mai apoi în timp, discuția noastră adolescentină transferându-se pe messenger. Apoi brusc pauză. Să fi trecut vreo două săptămâni. Revenise alt om, dărâmat de griji, probleme, cu luminița stinsă la capătul tunelului. Mi-a povestit, m-am cutremurat, fiind devastat de relatările sale. Am  ales să-l ajut cum puteam mai bine. El era din altă parte. Singura posibilitate a fost messenger-ul.

Am descoperit că niște cuvinte scrise cu negru pe alb, într-o căsuță de chat pot ajuta în mod real un om. Un mic ajutor bineînțeles, dar el exista, venit pentru el de departe, de la mine. Încercam să-l încurajez, deși eu însumi mă gândeam că aș fi putut claca într-o situație similară. Mă simțeam ca un „lup moralist”, eu considerând că ceea ce ceri altora trebuie să faci ma întâi tu, sfaturile pe care i le dădeam eu ar fi trebuit să le urmez și eu într-o situație similară. Dar simțeam că ar fi fost prea mult pentru mine. Desigur că a reușit să treacă peste toate mai ales cu ajutorul familiei sale.

Cu timpul s-a resemnat în fața neputinței, discuțiile noastre erau zilnice seară de seară. Am avansat prin oferirea reciprocă a webcam-ului. Ai mei nu știau nimic. Culmea e că aceste conversații le făceam oarecum sub nasul lor, eu stând în sufragerie cu ei. Într-o seară am avut o tentativă nereușită de-a ascunde webcam-ul de mama mea. Ea însă s-aprins și astfel i l-am arătat pe prietenul meu (nu iubit!).

Totul a fost o.k. în continuare. Și am ajuns în plină primăvară. Mi-a cerut adresa locuinței. I-am dat-o. Nu știam de ce-o vrea, nefăcând, în naivitatea sau prostia mea, corelația cu apropierea zilei mele de naștere (pe care de asemenea i-o dezvăluisem). Și cu o zi înainte de a mea zi de naștere mă trezesc…

… cu poștașul la ușă, ținând un colet mare, dreptunghiular în mână. A intrat furtunos, grăbit fiind, în sufragerie și a pus coletul pe masă. Tata urmărea scena impasibil stând la masă, mama ieșind și ea din bucătărie să vadă ce se întâmplă, cine și de ce venise. Știu că tata a semnat pentru primire. A plecat poștașul. Mi îmi bătea inima-n piept, eram năucit, cu emoții. Iar tata îmi pune o întrebare magistrală: „Ce fată ți-a trimis coletul ?”. Wow! Nu știam acum ce să-i zic. Pe nerăsuflate i-am spus că e vorba în primul rând de un băiat. Cred că i se adâncise intrig și mai mult.

Mama știa parțial ce-i cu baiatul ăsta povestindu-i despre el, dar se pare ca ea nu dusese vorba mai departe. Se pare că tata a acceptat situația bizară. I-am detaliat și lui ulterior. A fost totul super. Au mai trecut vreo 2 luni și i-am întors surpriza. Mai degrabă pentru el a fost surpriza a ceea ce se afla în colet.

Iar apoi inevitabilul plăcut s-a produs iar amândoi ne-am prezentat familiilor noastre. Totul a durat cam 3 săptămâni. Mă refer la întrevederile de tipul: eu la el și el la mine. Au fost niște momente intens trăite. Sentimente frumoase și nevinovate. Eram fiecare suportul celuilalt. Pe nesimțite totul se transformase. Nu aveam curajul s-o admitem dar o simțeam amândoi.

Trecusem la un nivel superior. Din păcate a fost (ceea ce am simțit eu și ceea ce parțial s-a înfăptuit cu acordul amândurora) o prietenie / iubire a platonică prea condiționată de distanță și mai ales fără nume. Nu aveam niciunul curajul să admitem forma reală a ceea ce noi trăiam. Era ca un film mut al sentimentelor simțit într-o profundă profunzime (am dorit să fac acest joc de cuvinte).

S-a întors acasă. Țin minte că mi-am schimbat abonamentul pentru a putea să am mai multe minute la dispoziție în discuțiile cu el. Vorbeam orice minute în șir, de mai multe ori pe zi. Ne simțeam bine, râdeam la greu. Desigur la nevoie ne sfătuiam reciproc. Apoi totul s-a schimbat radical. Poate voi menționa cauza, dar cert e că totul s-a răcit, „vântul” rece venind de la mine (de la ruși vine iarna…) condimentat cu vulcanismul meu și surprizele lui dintre cele mai aparte. Am mai avut o întrevedere de împăcare dar s-a soldat cu un eșec ireversibil pentru vreo 2 ani de zile. Recent , anul ăsta, flacăra a început să pâlpâie iar… timid…

21 COMENTARII

  1. Reflecții sau reflexii? Că lumina are cam același dar, ca și gândul, de a se răsfrânge asupra ei înseși. 🙂
    Nu știu de ce foarte mulți oameni își pun problema că ar putea trece prin viață fără a avea o experiență bogată. În sex, zici tu, Castillo. Nu este nici un standard în acest sens. Iar dacă experiența ta prezentă este una fericită, atunci cred că nici nu are rost să te îngrijorezi… Cât despre comunicarea online, cred că este una din cele mai sumbre modalități de comunicare. Pentru că e un lucru știut deja, cred, că viețuirea CU un om este foarte diferită de webcam-urile de rigoare. Și nu o spun numai eu, ci o spun toți cei care au trecut prin așa ceva. Se simte ca un fel de „profundă profunzime”, așa cum spui, însă nu e chiar același lucru 🙂

    Ne-ai băgat cu nasul în coletele voastre și nu ai spus ce v-ați dăruit fiecare… Vrei să murim de curiozitate?

    Și genul ăsta de pățanii, trebuie să înțelegi, că sunt specifice vârstei…zic eu. Nu ești singurul care s-a entuziasmat online sau visa la feți frumoși pe cai albi, nu ești singurul care crede că ceea ce simte el este iubirea, și încă aia adevărată. Nu ești deloc singurul! Iar când privești un pic și dinspre exterior, ai deja o altă viziune asupra lucrurilor.
    Lucrul cel mai bun din tot ceea ce ai povestit mi se pare mie a fi faptul că părinți tăi te pot înțelege, au mintea deschisă. Ceea ce cred că e un lucru destul de rar, în România.
    E frumos să visezi, dar e periculos de molipsitor!

    Bun… Acu` zi ce cadouri v-ați făcut!

  2. @Fire nici nu am pretins ca ar fi singurul. Povestea mea poate fi si este SIGUR una banala. Nu am expus-o ca fiind un etalon ci pur si simplu am vrut sa v-o impartasesc. IN COLETUL ajuns la mine era o corabie de marime medie, iar eu i-am trimis un zodiac din siliciu (nu cunosc exact acel material transparent) in forma paralelipipedica.

  3. @FireMan uitasem sa adaug: ei au crezut, banuiesc, varianta MEA expusa cea de prietenie nimic mai mult. Desi sa te duci la un baiat acasa in alt oras… nu stiu cum au privit asta in sinea lor… De ce zic asta: ei par destul de seriosi cand ma intreaba de ce nu le aduc o cucoana acasa? Nu e prea incurajator…

  4. @Fire: e vorba de refleCTie, gandire in profunzime si nu refleXie…
    Scuze dar am postat tarziu iar acum nu reusesc sa-mi pun gandurile in ordine si la un loc 😀

  5. Castillo, nu trebuie să te explici decât față de tine însuți. Eu sunt neimportant. Nu am făcut altceva decât să îți ofer o altă perspectivă. Lucrurile trebuie oricum savurate la momentul lor, fiecare din aceste „pățanii” au pitorescul propriu, așa că departe de mine gândul de a-ți stăvili avântul scriitoricesc. Dimpotrivă, cred că articolul tău mi-a plăcut, din moment ce am ținut musai să-ți ciufulesc puțin ideile. 😛 Însă eu i-aș fi acordat dreptul la intimitate, în locul tău. Frumos din partea ta că împărtășești cu noi aceste reflecții, însă mie îmi pare mai mult că nu ai vrut să vorbești singur, ci ai vrut mai mult să discutăm la grămadă pe baza raționamentelor tale. Greșesc?

    Frumoase cadouri!

    Cât despre reflexie, să știi că uneori poate fi o mai „profundă profunzime” decât reflecțiile noastre „ilustre”, gâtuite (uneori) de mâna prezentului continuu, nemilos dealtfel.

  6. @Fire: 1.Comparativ cu alte articole cred ca am incercat sa echilibrez pe cat posibil aceasta idee de intimitate. Nu merg pe ideea ca daca altii isi dezvaluie pe tapet viata ar trebui s-o fac si eu; asa ca doar in ideea adaugarii unui strop de culoarea curcubeului, nu strica si din partea mea o contributie mica.
    2.Orice articol este supus dezbaterii publice odata ce este postat aici, mai mult sau mai putin. Nu vad cum as putea vorbi „singur” cand sunt atatia „devoratori” de articole,dat fiind numarul impresionant de commenturi postate aferent fiecarui articol in parte.
    3.Nu este o justificare ci un raspuns ca manifestare a respectului meu la afirmatiile voastre.

  7. Cum altfel sa ne cunoasca ceilalti daca nu zicem si despre noi un lucru, doua din cand in cand? Trebuie sa „dai” ca sa „primesti”. In plus @castillo nici nu este cazul sa dezvalui TOT despre viata ta, ci doar cat consideri tu necesar. Probabil sunt multe persoane care se regasesc in randurile scrise de tine, iar la citirea articolului au zambit stiind ca si ei au trecut printr-o astfel de experienta.

  8. @Rhade este o experienta de viata. Din ele invatam cel mai mult. Chiar daca uneori sunt dureroase este necesara existenta lor. Nu putem trece prin viata fara sa cunoastem si durere, tradare, minciuna si alte lucruri de care incercam sa ne ferim. Important e sa pretuim clipele frumoase si sa ne bucuram ca le-am trait.

  9. Este nevoie de credinta, curaj si iubire. Ma regasesc in relatarile tale Castillo. Am trait cu impresia ca sunt cel putin un ciudat; acum insa, citindu-te, realizez trecutul recent ca pe o experienta, intelegand ca totul se intampla cu un sens. Si, vorbind la general, nu am trecut degeaba prin acele conjuncturi, ne-am format, am trait, am experimentat si am acumulat cunoastere, am invatat ce inseamna sa ne ridicam, am inteles intr-o oarecare masura complexitatea trairilor, de cele mai multe ori neexprimate. Probabil ca inca nu putem cuprinde mental anumite aspecte si nu le putem integra complet la nivel cognitiv, dar putem simti ca realitatea din noi insine are limite inca nedefinite. Si, da: „inima cunoaste ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste” 🙂 Scrii sublim; imi place ce am citit.

  10. Multam’, Demoss! A rezona cu cineva in anumite trairi… e un lucru bun, un punct comun in impartasirea unor experiente mai mult sau mai putin similare… sper ca macar la tine o fi fost mai bine… 😀

  11. 🙂 mi-as fi dorit sa fie mai bine dar printre altele, asemeni tie, eu am cam fost cauza departarii…:p in cazul nostru el a fost mereu vulcanic, desi, surprinzator, reuseam foarte usor sa-l dezarmez :”> (tin minte ca uneori felul meu calm de a gandi sau de a actiona, il enerva):) sunt sigur ca micul foc de inceput se poate reaprinde dar deocamdata suntem intr-o perioada de incertitudini. cred ca ma identific intr-o destul de mare parte la relatarile tale, totusi, daca ar fii sa gasesc un punct comun ca impartasire, ar fi:
    (citez) „Trecusem la un nivel superior. Din păcate a fost (ceea ce am simțit eu și ceea ce parțial s-a înfăptuit cu acordul amândurora) o prietenie / iubire a platonică prea condiționată de distanță și mai ales fără nume. Nu aveam niciunul curajul să admitem forma reală a ceea ce noi trăiam. Era ca un film mut al sentimentelor simțit într-o profundă profunzime” 🙂 P.S. ma bucur ca putem rezona 😀

  12. Distanta poate fi la un moment dat o problema, mai ales atunci cand nu exista un echilibru intre viata profesionala si viata privata; timp foarte mult petrecut la job in raport cu timpul liber si cei aproximativ 300 de km cu drumurile de la noi… Toate acestea pe langa unele aspecte personale, confidentiale. :”> Si totusi, exista „acel ceva inexplicabil” care deriva dintr-o dragoste in suspans, jarul nestins al amintirilor noastre… pe care-l mentinem scanteind in tot acest timp de tacere. 🙂 (imi place exprimarea ta prin „oaresce”; imi aduc aminte cu nostalgie de vremea copilariei, pe la bunici) 🙂

  13. :)mi-am creat cont si, dupa aprobare, ma voi log’a pentru un timp scurt pe site. acum cred ca intelegi de ce nickname-ul e inactiv :”>
    te voi contacta in curand 😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here