Puţini sunt îngeri – între fantezie şi lumea reală, momente din viaţa unui „bi”

Nu ştiu alţii cum sunt, însă eu nu pot sta cu gândul la sutele de probleme care trec prin viaţa mea, atunci când iubirea îmi este răpită. Nu sunt genul de om care să accepte uşor înfrângerea, să plece capul şi astfel să se îndepărteze încetul cu încetul de persoana care a însemnat ceva în viaţa mea, până intr-un anumit punct.

Sunt o fire mai melancolică, plină de romantism, veselă şi înţelegătoare, vrând să rămână prieten chiar şi cu fostul iubit / fosta iubită. Da! Sunt un bisexual, nu îmi este teamă să mă afirm nimănui, dacă acest drept îmi este încălcat şi pot lupta pentru ceea ce este corect şi-mi aparţine. Aici nu mă refer neapărat doar la diverse obiecte cât şi la oameni, doar în cazul în care el/ea, au însemnat ceva important în viaţa mea.

Cu câteva luni în urmă, îmi imaginam cum ar fi să mă îndrăgostesc de un tip oarecare, pe care îl voi numi pur şi simplu AKI,. Era tipul înalt, 1,83 cm, având părul brunet asortat, cu nişte bijuterii albastre, în care se reflecta cerul nopţii. Era precum un „înger”, care m-a făcut să trăiesc fiecare clipă la cote maxime şi să mă îndrăgostesc nebuneşte de el. Însă s-a dovedit a fi, un mare dezastru în viaţa mea morbidă. Pai, cum l-am cunoscut? Hmmm… greu, dar am să încerc să spun câte ceva.

Era seara, eu fiind singur la acea oră, despărţindu-mă de un grup de amici, bineînţeles, îmi plac plimbările nocturne, să simt aerul răcoros al nopţii în faţă şi freamătul frunzelor căzute în joaca lor stingheră către pământ. Priveam totul în jurul meu, mă priveam într-un fel pe mine, acel „eu” naiv şi copilăros, ce sorbea fiecare clipă din orice informaţie care mă izbea în faţă. Pe una dintre băncile din parc, era aşezat un suflet de om care trăgea nevrotic dintr-un smoc de ţigară, aproape terminat, dar încă fumegând. Mă apropii de el, şi-l privesc preţ de câteva secunde timp în care el îşi ridică oceanul albastru al privirii lui triste şi năucitoare. Sincer sunt înnebunit după tipii bruneţi/ tipele brunete cu ochi albaştrii.

Revenind la subiect, mă invită să iau loc lângă el şi-mi întinde o ţigară din pachetul lui, pe care evident refuz şi continui să-l privesc. Arăta total răvăşit, emanând un parfum mirific, mirosind puţin a tutun amestecat cu lămâiţă. Nici până acum, nu am înţeles ce parfum avea, însă ştiu că-l iubeam enorm atunci, în cele două săptămâni petrecute cu împreună. Acest amestec de combinaţii stranii mă cuprinseră în vraja lor visătoare, permiţându-mi să mă ataşez de el, în decursul orelor care se scurseră, în tăcerea timpului neiertător. Aprinse o nouă ţigară şi mă privi apoi direct în ochi, după care îşi proptii mână pe piciorul meu.

Şocat îl privi preţ de câteva momente fără nici-o reacţie, aproape inert, timp în care încercam să-mi adun gândurile şi să nu cad pradă fanteziilor care îmi zburdau prin minte în acel moment. Mâna lui aspră, îmi atinse faţă, lin cu degetul arător îmi atinsese buzele, trecând încet şi grijuliu mâna, astfel încât degetul lui să treacă peste ele; lăsându-se uşor cu capul în poala mea. Nu se sfii de loc să nu mă privească în ochi, continuând să tragă din ţigara aprinsă pe care o ţinea în mână.

Practic începeam să mă simt un pic incomod şi atras de el, ce naiba mă atrăgea habar nu aveam, însă şarmul lui masculin mă zăpăcise complet. Începusem să mă visez în pat cu el, făcând lucruri mai mult indecente şi pe care le doream foarte mult. Vrând să experimentez extrem de multe lucruri cu acest tip desprins parcă din reveriile mele, latente.

Observându-mi iritarea îşi ridică capul din poala mea, şi-mi cercetă leneş mimica corporală preţ de cinci minute, după care se ridică şi se propti în faţa mea. Aruncând smocul celei de-a doua ţigară, pe care o fumase în prezenţa mea, se aplecă către mine şi-mi cuprinse faţa în palmele lui, forţându-mă să-i accept sărutul apăsat şi fierbinte. Surprins, nu mă împotrivi sărutului său, practic dorind să gust din saliva lui, îmbâcsită de tutun. Limba lui începu să-mi cerceteze fiecare părticică a cavităţii bucale, sfârşind sărutul cu o muşcare uşoară a buzei inferioare. Pur si simplu mă înnebunea complet, astfel încât fără să mă opun coborî-i mână mea de pe braţul lui şi-l trăsei mai aproape de mine, ţinând însă degetele pe catarama curelei lui. Un singur imbold ne despărţea să nu azvârlim hainele de pe noi şi să ne investigăm fiecare parte a corpurilor noastre.

Momentul fu destrămat de soneria mobilului meu, care evident mă stresa în acel moment. Îşi desprinse faţa de a mea şi-mi zâmbi, făcându-mi semn să răspund. Aruncai o privire rapidă pe touch-ul telefonului şi apăsa-i tasta virtual de respins. Nu doream să se termine acel moment periferic şi atât de plin de senzaţii aprinse între noi doi, dar într-un târziu îmi mărturiseşte micul său secret. Era „bi”, dar urma să se căsătorească în următoarele două săptămâni, cu regretul că nu mă întâlnise cu un an înainte viitoarei soţii, dar ar vrea să mă cunoască în acest răstimp rămas”. Lucru pe care în acea fantezie a mea, doream să-l fac, rămânând cei mai buni prieteni după. Încă şi acum îmi amintesc fantezia trăita în parc, de data aceasta cel real şi nu fictiv, şi-mi imaginam că atunci când trec prin preajma lui, voi evita mai mult ca sigur locul unde l-am întâlnit pentru prima dată pe „îngerul din visul meu”, pierzându-mă de fiecare dată, ori de cât ori sunt în prejma lui, având imboldul nebunesc de a sări pe el şi a-l săruta. Dar cu toate acestea să mă resemnez…

Totuşi, după aproape trei luni de această fantezie frumoasă din parc, am reuşit să întâlnesc un chip „angelic”, puţin mai nebunatic şi posesiv, cu o tentă dominantă accentuată, şi mai tânăr decât mine cu, mă rog, câţiva ani, nu voi da datele reale. Mă ţine cu picioarele pe pământ şi mă face să vibrez la auzul cuvintelor lui; pe dracu, cred că încep să mă îndrăgostesc de tip. În lungile noastre prelegeri ştrengare, am reuşit să dezbatem diverse teme, printre care şi cea a formării unui cuplu. Nu mare mi-a fost mirarea, deoarece Vladimir (numele fiind un pseudonim), nu este încă dispus să dea undă verde unei relaţii. Îmi mărturisise deseori că doreşte să termine studiile şi ca mai apoi să facă acest pas important pentru el. Eu unul, îl susţin în toate deciziile lui, eh bine, cele pe care mi le-a împărtăşit, în puţinul timp de când ne cunoaştem; ştiu, trei săptămâni şi două zile, dacă nu mă înşel, nu poate lega decât o amiciţie profundă, iar acesta se poate dezvolta şi îngriji pe parcurs.

Nici acum nu-mi pot scoate din minte, fraza lui ironică „web contra web”. Bine pentru prima dată am crezut că glumeşte, însă era destul de serios. Am avut un şoc mirific şi total plăcut, când l-am văzut pentru prima dată. Acel chip copilăros şi pur, m-a atras imediat şi m-a făcut să-mi doresc să-l cunosc, să-l fac parte din viaţa mea, fie şi ca simplu amic. Îl plac enorm şi ţin la el, iar de fiecare dată când ne certăm din pricina unor idei deplasate, aduse de mine în discuţie, mă doare şi gândul că am să-l pierd din viaţa mea mă sperie. Tot ce pot spune, şi în care cred cu tărie, îl reprezintă faptul irevocabil de-a mă îndrăgosti de el fără ca eu cel puţin să-mi pot da seama. Sper din tot sufletul să conştientizez acest lucru şi să nu regret mai târziu alegerea făcuta.

Ei bine, mai multe am să vă povestesc după mica escapadă la mare, evident voi petrece 6 zile in prezenta acestei enigme încercând sa-i citesc durerea îngropată în furie. Abia aştept să-l văd pe viu, dincolo de sticla şi firul unei conexiuni webcam. Deci puţini sunt aceia care pot fi numiţi „îngeri”, şi care ţin la noi în stilul lor specific fiecăruia, pe care îi rănim, fie ne rănesc, dar continuăm să-i iubim şi să-i acceptăm ca atare, iar uneori dându-ne seama abia după ce-i pierdem din viaţa noastră sau dispar pur şi simplu, fără un mesaj ori un simplu „adio”.