Acasă Zi de zi Puterea mass-mediei și îndoctrinarea…

Puterea mass-mediei și îndoctrinarea…

310
5

V-ați surprins vreodată prinși în realitatea unui film încât ați crezut/simțit pentru mai multe clipe că acela nu este un film? Ați urât un actor din clipa în care ați văzut un film în care acel actor interpreta un rol negativ? (pentru mine a fost „J.R.” din Dallas – și acum dacă îi văd mutra acelui actor,= Larry Hagman, dacă nu mă înșel =, îmi creează disconfort, discret, ce-i drept).

Când ați văzut ultima dată un film 3 D, a cărui măiestrie în realizarea sa te introducea în scena respectivă?

Am văzut în repetate rânduri un film de animație, Dinosaurs, care a hipnotizat pur și simplu copilul din mine, și, odată cu el, și pe alți copii pe care îi aveam uneori sub supraveghere. Este povestea unui pui de dinozaur, bla bla bla, care poveste mă farmecă/surprinde, pentru că înglobează foarte discret idei-stereotip legate de noțiunile de familie, patrie, supraviețuire, război de supraviețuire, instituind astfel (filmul respectiv) anumite concepții în gândirea junilor privitori, pe care ei le procesează pentru prima dată, poate.

Astfel, copilului i se pot întipări (prin retină) un mod de gândire și o anumită predispoziție – tipar de comportament, ca fiind ideal/model (acea anumită idee indusă) demn de urmat. Este bine răspândită ideea că individualitatea (gândire, intuiție, comportament) viitorului om matur se formează în proporție majoritară în timpul primilor ani ai copilăriei.

Iată așadar modul în care reușește cinematografia, ca artă dusă pe culmi, să facă din plăpândul omuleț privitor, plastelină nemodelată încă, un receptor de informație, într-un mod aparent inofensiv. Copilul are sau nu are șansa de a avea părinți ajunși la o anumită maturitate necesară creșterii copilului într-un mediu sănătos (din toate punctele de vedere) și astfel, de multe ori poate, mai ales în epoca vitezei, în care suntem,  copilul respectiv rămâne fără lămuriri suplimentare sau învățături contrare ideilor animației, din partea părinților săi, menținându-se ca tipar neavizat (uneori) imaginea/ideea din film. Scuza celor mici ar fi tocmai această neavizare venită din partea unui părinte matur.

Însă, dacă extrapolăm, privind în sufletul fiecărui individ, putem spune că acel copil nu dispare  niciodată din interiorul nostru cu desăvârșire. De ce ar dispărea oare dacă nu din pricina vitezei, a grijilor, a angrenajului acestui sistem în care suntem prinși (aproape) toți din pricină că nu ne putem imagina viața fără existența lui? Câți dintre noi își pot imagina cum ar fi să trăiești fără bani, fără proprietăți, fără un serviciu, fără studii, fără acte de identitate, fără beneficiile materiale ale vieții occidentale de tip capitalist? Unde este copilul din noi? El iese la suprafață în mod normal în natură, în joacă, în artă.

Eu cred că mulți copii (din noi) sunt prinși în fața unui ecran pe care se perindă alte vieți, alți indivizi, alte lumi decât cele proprii.

Hipnotismul cinematografiei nu pare atât de periculos pe cât pare hipnotismul folosit de mediile de informare, sau mass-media. Seriale pe care nu le putem rata, jocuri din care nu putem ieși cu săptămânile sau lunile, anii, reality-show-uri la modă, jurnale de știri, filme artistice, etc Ei bine, toate acestea au puterea de a ne întipări în minte stereotipuri, ne mențin hipnotizați într-o stare de ne-acțiune, de supunere și acceptare aproape fără putere de discernământ asupra anumitor idei și noțiuni cu care mintea nu este întotdeauna antrenată să jongleze, fără ca măcar să realizăm acest lucru în mod conștient. Singura libertate este aceea de a schimba canalul TV, de multe ori.

Ei bine, toate acestea ar fi o nimica toată dacă timpul petrecut în fața acestor medii de informare/relaxare ar fi cantitativ superior timpului petrecut spre educarea noastră intelectuală sau spirituală și dacă procesul de învățare ar avea un aspect continuu în viața noastră. Știm cu toții (cred) că sistemul de învățământ prezent este deficitar, nu numai în România, dar mai ales în România ultimelor decenii.

Știm cu toții că valorile și non-valorile umanității sunt confundate unele cu celelalte în contemporaneitate, spre deliciul mass-media, care-și află astfel „clienții”. Aș putea spune, dacă nu mi se interzice, faptul că sistemul de învățământ a fost realmente distrus în mod intenționat (pe plan local, cel puțin), spre a face loc „divelor”, „mondenităților”, „reclamelor”, dezinteresului față de știință, artă, umanitate. Am putea spune că moda a luat locul culturii, kitsch-ul a luat locul artei, consumerismul a luat locul virtuților omenești, și multe, multe altele…

Astfel, ajungem, noi, oamenii, să ne învinuim între noi, să ne acuzăm, să ne discriminăm, să ne urâm pe diferite criterii preconcepute, să ne lipim etichete, să ne topim într-o mare a anonimității, să ne provocăm, singuri sau ajutați, depresii, să fim nefericiți pentru că nu ni s-au materializat niște scopuri pe care credem că ni le-am ales singuri. Dar nu ne gândim de unde vine o anumită nevoie, o anumită dorință, de unde avem un anumit model de urmat, de ce urmăm singuri o cale în care nu simțim fericire, ci doar un anumit confort material (cel mai probabil)…

Cel mai eficient antidot împotriva acestui tip de putere de manipulare, despre care am vorbit mai sus, este neîncetata chestionare cu privire la ceea ce se întâmplă cu noi înșine, cu cei dragi de lângă noi, cu societatea în care trăim și, nu în ultimul rând, cu lumea întreagă. Un semnul întrebării pus în mod imperativ înaintea tuturor lucrurilor care ne vin din exterior ne ajută să vedem dincolo de realitatea instinctelor și a percepției de moment, adăugând cunoștințe noi în ghiozdanul pe care îl purtăm în craniu în chip de memorie activă.

Inspectând aspecte diferite ale informațiilor care ne parvin prin diferite mijloace, putem reuși a avea o părere obiectivă asupra acelei informații și putem avea astfel un alt tip de reacție cu privire la aceasta, alta decât reacția-instinct, care se poate controla prin tipul de manipulare de care vorbeam mai sus.

Cel mai grav este că toată lumea acuză pe toată lumea asupra oricărui lucru care poate influența sau nu viețile celorlalți, fără ca individul în cauză să caute dacă nu cumva în interiorul său există aceeași greșeală, sub același sau alt aspect.

Eu mi-aș dori semeni care să se întrebe neîncetat absolut orice, să învețe neîncetat, să își permită neîncetat a înflori într-o conștiință superioară. Ca să mă muștruluiesc singur: această dorință a mea este imaginea de interior – este neajunsului meu- , pe care eu însă o exteriorizez în raportul meu față de  „semeni”, semeni care de fapt sunt EU însumi, sinele (prin prisma faptului că orice individ vede realitatea într-un mod unic, specific experienței sale de viață). Căci altfel nu aș da doi bani pe semeni, nici eu și nici altcineva,  nu aș avea nici o nemulțumire… aș fi fericit.

De vreme ce îmi doresc să îmi fie semenii într-un anumit fel, înseamnă de fapt că eu însumi NU am ajuns încă să fiu în acel anumit fel. Acesta este un exemplu de interiorizare și căutare al unui răspuns care ne poate clarifica și alte întrebări, mult mai complexe.

Vă mulțumesc pentru răbdare (în cazul în care m-ați urmărit) și v-aș întreba și pe voi:

V-ați simțit manipulați vreodată de mediile de informare sau cinematografie? Ați conștientizat asta? Ce măsuri ați luat cu privire la acest lucru? Credeți că este important ce selecții de informație ne punem la dispoziție? Credeți că procesul de creație suferă din cauza aplatizării conștiinței individuale în dauna celei globale? Credeți că unii români sunt maneliști sau inculți din cauza unor factori externi propriei persoane sau sunt așa datorită informației la care au avut acces?

Articolul precedentConcurs de fotografie, „De mână, la fel”, premiu de 1000 RON
Articolul următorȘoc, mă afișez!
Cine sunt eu? Sunt un fel de paparazzo. Caut imagini cu care să îmi decorez pereţii camerei în care zăbovesc singur sau "singur". Imagini dragi, care să îmi trezească sentimente dintre cele mai frumoase atunci când imi plimb gândul peste ele. Poate sunt egoist. Vreau să le strâng pe toate şi să nu ofer nici una. Obişnuiesc să cred că nu sunt mai înţelept decât majoritatea pentru că nu se cuvine să ne judecăm judecătorii. Mă hrănesc cu oameni, îi consum, pe ei, visele lor, gândurile lor si apoi rămâne clişeul. Poza. Eu nu hrănesc pe nimeni, decât atunci când o fac fără să vreau. Nu îmi plac predicţiile, regulile, planurile, repetările, banalul, deşi fac parte din rândul lor sau trăiesc înconjurat de ele. Îmi place să visez şi să pictez ceea ce visez. Când cineva are curajul să viseze cu mine... atunci e frumos.

5 COMENTARII

  1. Legat de ce e scris bolduit, a cere in semeni ce vrei pentru tine insuti e un fel de misiune imposibila si chiar absurda. Nu poti sa ceri cuiva sa fie altfel decat ceea ce crede ca il reprezinta. E mult mai simplu prin exemplu personal, adica sa faci totul pentru tine insuti, sa-ti fie tie bine, sa simti ca traiesti la nivelul propriilor asteptari si poate cei din jur vor fi motivati sa faca si ei la fel (nu in sensul sa imite, ci sa devina persoana care e cel mai aproape de idealul lor). Oamenii sunt niste creatii minunate care isi pot constientiza propria existenta si sa adopte o atitudine care sa-i aduca cat mai aproape de sufletul lor, sa lase emotiile sa curga prin ei si sa curete frica si durerea care ii tin departe de propriul ideal. Dar, repet, trebuie sa fie un proces individual, altfel scapa de sub control pentru ca fiecare e unic si poti gasi in altii o lume agitata pentru care nu ai capacitatea de a o controla/intelege pentru ca nu e a ta.

    Legat de intrebarile tale, da, am fost manipulat de media iar apoi mi-am dat seama „the hard way”. Nu am facut nimic in acest sens pentru ca desi procesul e dureros efectul e ca tensiunea creata te „obliga” sa descoperi cine esti cu adevarat, sa gasesti un leac pentru emotiile negative. Si, totusi, nu poti fi niciodata altcineva decat tine insuti dar poti alege sa crezi asa pentru a te indeparta de propriile actiuni si a-ti permite sa faci lucruri regretabile pentru propriul sine care apoi vor reveni ca o mazga urat mirositoare care va fi curatata tot prin curgerea emotiilor.
    Ce ma deranjeaza la mine este ca nu inteleg de ce uneori inconstient aleg aceasta cale, nu inteleg cum pot trai cu durerea care ma apasa tot mai greu si in confuzia mea sa o arunc si in cei de langa mine cand intr-o clipa pot schimba totul si sa devin un izvor de iubire.

  2. FireMan, ţi-am povestit parcă (sau de nu, afli acum) că la un moment dat, acum ceva vreme, am lucrat într-unul dintre furnalele în care se coc „ştirile” şi se cizelează „informaţia”: într-o redacţie. A fost momentul în care am renunţat complet, definitiv şi irevocabil la mass-media ca sursă de informare. Prefer să nu mai cred ce „scrie la gazetă”, prefer să nu mă uit la TV. Resping cu îndârjire buletinele de ştiri, de orice factură ar fi ele. Şi, de fiecare dată când se iveşte un scandal tabloid-like, încep să caut cu îndârjire motivul pentru care atenţia şi interesul public sunt deviate spre un subiect de nimic – pentru că întotdeauna scandalul care acoperă bună parte din toate ştirile de pe toate canalele ascunde ceva nasol: ascunde fix chestia pe care nu trebuie să o ştiu.

    Credeți că unii români sunt maneliști sau inculți din cauza unor factori externi propriei persoane sau sunt așa datorită informației la care au avut acces?
    NU. Nu este o scuză decât poate în mică măsură.
    Maneliştii / inculţii au fost crescuţi de oameni născuţi înainte ca manipularea să fi devenit o artă, de oameni care s-au modelat înainte de era TV-ului.
    Lipsa accesului la informaţie? La naiba… oricât de sărac ai fi, dacă vrei să citeşti o carte există o bibliotecă. A existat măcar un profesor sau învăţător care să-i îndemne spre ea.

    E mult mai comod să visezi la „valoarea mea”, „să moară duşmanii” şi să te plângi de „viaţa mea”. E mult mai uşor de acceptat idealul unui incult cu un Q7 alb şi ditai lanţul de aur la gât care sparge banii câştigaţi prin bişniţă, peste noapte.

    Alternativa este dificilă: mulţi ani de şcoală… pfff… să gândeşti! Doamne-fereşte! Dă-l dracu de doctor… la valoarea mea îmi cumpăr unul! Dă-l dracu de acord…îmi cumpăr pă unu care să ştiut să scrie şi să face acoarde….

    🙁

  3. Buna! ma numesc Emil si sunt nou pe aici si as avea ceva de spus acestui articol pentru ca este interesant. Am observat ca multi dintre voi isi pun anumite intrabari despre manipularea prin: mass media, guvern, religie etc. Acest lucru este foarte bun pentru ca multi dintre voi isi dau seama ca ceva nu e in regula aici, ca toti ne mint pentru ce? ce au guvernele si ceilalti de nu ne spun adevarul, de ce trebuie ca toata lumea sa ne manipuleze si sa ne intoarca unul impotriva celuilalt pentru ce?De ce fac diferente intre noi cum ar fii religiile, tarile, culoarea, orientare sexuala etc.

    Noi oamenii suntem la fel toti avem nevoie de o paine pe masa si o locuinta, de ce unii au doua paini, doua locuinte si altii nu au nimic. Noi ne omoram unii pe alitii din cauza ca ne lasam manipulati de ei. Eu inainte sa fac un lucru unei peroane (bun sau rau) ma pun in pielea ei si imi dau seama ca daca mi-ar face cineva asa ceva cum mas simti, daca toata lumea ar face asta lumea sar schimba in bine si am realiza cine suntem, si ei nu vor asta, daia ne manimuleaza.

  4. Bine ai venit printre noi Emil si DA ai intuit foarte bine adevarul.
    Cu cat vor fi mai multi oameni care realizeaza acest aspect cu atat cei ce ne manipuleaza, NU o vor mai putea face. HA

  5. Imi place articolul lui FireMan. Pune pe tapet cateva probleme existentiale din punct de vedere psihologic, vizavi de relatia noastra cu creatorii realitatii. Caci cei care fac filme si tot ce se vede la TV sunt cei care creeaza realitati alternative, care nu au legatura cu realitatea obiectiva.

    Rzv mi-a confirmat ceea ce banuiam de ceva vreme, ca fiecare scandal e o diversiune de la o situatie care e mai importanta sau mai grava. E adevarat, nu puteam sa imi dau seama singur de acest lucru, insa am citit cam acelasi lucru si acum cativa ani, iar acesta m-a pus pe ganduri.

    Ceea ce e minunat in era noastra e ca nimic nu poate fi cu adevarat ascuns. Se pot dezvalui informatii, se pot confirma sau infirma, iar aceasta e partea buna. Insa la fel de bine se pot da informatii false si acestea sa se repete pentru ca mintea critica sa nu aiba ocazia unor contraziceri argumentate, iar aceasta e partea negativa.

    Si atunci ce facem? Exista o vorba pe care am citit-o candva, o parafrazez: „Este inteligent sa nu crezi decat jumatate din ce ti se spune. Dar daca stii care jumatate sa crezi si care nu, atunci esti cu adevarat intelept”. Sau ceva in acest gen.

    Totul e sa critici informatia si sa vezi care sunt partile slabe ale acesteia. Daca se confirma, atunci ai o pista buna. Daca nu, atunci ai motiv sa fii suspicios. Pentru a depisa partile slabe, pune intrebari: „De ce?”, „Cum?”, „Cand, unde?”… si altele, dar v-ati prins de idee.

    Q 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here