Orasule iubit, ce-ai sa dai tu sutelor de mii de oameni care vin la tine ca la Mekka cand vor realiza ca esti doar o himera, ce minuni porti in mainile tale invinetite ca sa le mangai sufletele si sa ii “trezesti”? Oras al incercarii si complexelor, insula de boli si matraguna… orasul meu iubit si ticalos…
Nu-ti dai seama ca de-atatia ani doar ii umezesti doi centimetrii patrati de pe obrazul drept si cu un ochi te uiti la ceas si celalalt la cheile masinii? Ai uitat sa-i tii obrajii calzi in palma rece. Ai uitat sa-i ciufulesti parul si sa-i saruti pleopele. Ai uitat sa-i spui: “Dormi acum. Voi veghea eu.” Ai invatat in schimb sa faci slide-uri in PowerPoint, sa dai flori pe 14, 1 si 8, sa mananci doar cu furculita si cutitul. Ai invatat sa ceri cand ti se ofera… stii sa dai doar un… McLove. Acum stii si tu ca “excesul de sare, zahar si grasimi dauneaza grav sanatatii.”
Voi pleca. Fara bagaje. Orasul miroase a umbre strivite.
Doar cu ce am pe mine. O sa-mi incalec caii. Ma asteapta cafeaua din gradina plina de liliaci infloriti. Si-un motan, “soldatul” prispei, sa-l smotocesc. Nu-mi pregati asternuturile, azi vreau sa dorm trantit sub un cires. Iar cand ma trezesc vreau sa ma urc in varful lui, acolo unde e semnal, si am sa te sun. Tu sa fi la intalnirile tale plicticoase din inchisorile ticsite cu plasma, proiectoare si laptop, eu am sa-ti dau “strategiile” peste cap: “Bai, puscariasule, a inmugurit ciresul. Asa, de capul lui.” Dupa mintea ta ciresul ar trebui sa aiba fluorescente doar pe crengile orientate catre Soseaua Principala, este total nearistocratic sa cheltuim resurse si pentru crengile din spate care oricum nu au sens fiind aplecate catre partea din fata a casei.
O picatura s-a rupt dintr-un nor si a bombardat drumul de pamant batatorit. Un minuscul nor de praf s-a ridicat. Dar tu nu stii. Ai muncit atatea zile si atatea nopti incat n-ai avut timp sa vezica a inflorit salcamul de sub fereastra. Vreo trei raze de soare strecurate printre crengi imi vaneaza ochii, facand balet. Scenograful a murit. Mai bine…
Merg linistit, cu ochii inchisi, pe contrasens pentru ca stiu sigur ca nu ai cum sa apari de dupa curba stransa. Tu esti acolo doar ca sa te lupti cu boala.
Pentru tine linistea e sinonimul fericirii. Si ma intreb daca pana acum nu te-a oprit nimeni pe strada sa te traga de maneca. “Pssst! Te grabesti undeva? Ia vezi, n-ai uitat ceva pe drum?”
“Pssst! Te grabesti undeva? Ia vezi, n-ai uitat ceva pe drum?”…
…desi nu te cunosc vizual, olfactiv, tactil…te “respir”, itzi “degust” si “savurez” universul… acel intangibil, dar, atat de “grabit” , deloc “linishtit” ahtiat-infometat “cal-troian”… Poate te regaseshti in trilogia lui Orff, caci, suntem prea mici, insignifiantzi, insipizi si…, totushi, oceanici, incomensurabili, silfinici si alexandrini… Hai sa incercam jocul “re-descoperirii”..
La vida es un sueno, a conchis Calderon de la Barca (defect profesional), pentru multi unul irealizabil tocmai pentru ca ne straduim prea mult sa-l atingem, MATERIAL vorbind, si uitam sa-l TRAIM, sa-l VISAM.Magnolii inflorite, verde stralucitor, dimineti de vara cu raze translucide, seri de toamna condimentate cu miros de frunze uscate, zile de iarna cu mar copt si scortisoara. Le mai observam? Ar trebui. si nu numai atat, sa ni le insusim, sa ni le imprimam (sugestie f. buna a unei persoane care poate chiar o face), sa le permitem sa ne ofere un zambet, fie el si ascuns.
Poate ar trebui sa ma simt provocat – in sens demonic – de termenul “puscariasilor”, dar, dincolo de faptul ca “ciocolata” poate fi primita cadou in schimbul unui gest, unei priviri, unui zambet neconditzionat (fara sa apelezi la “instrumentele” furtului…), imi aduc aminte de de seninul emotiilor tale/voastre ce confirma veridicitatea complexitatii angelic-umane…
De aceasta data nu pot decat sa iti doresc o trecere cat mai usoara peste perioada neplacuta a “convalescentei”, respectiv sa continui sa fii mereu acelasi pozitiv si constructiv metafizic-ganditor.
Este placut – chiar anormal de benefic – sa stii ca exista oameni care, fara vreun motiv anume, nutresc si cultiva sentimente ce nici macar nu pot si trebuie sa poarte un nume. Pur si simplu trebuiesc respirate si
percepute asa cum iti sunt oferite – s i n c e r !!!
Cu nedisimulata caldura,
Ady
Cred ca peste ani putini vor mai fi interesati, vor mai avea rabdarea sa citeasca articole publicate candva despre cluburi, evenimente politice sau mondene, povesti de viata siropoase ori filozofii de doi bani, dar multi vor gusta, vor tresari o clipa de emotie parcurgand astfel de texte, chiar daca le vor intelege prea putin, la fel ca atunci cand asculti un cantec minunat ale carui versuri sunt intr-o limba prea putin sau deloc cunoscuta…