No menu items!

Privind din fereastra vietii mele

Acelasi autor

Despre noi…

Cu putina vreme in urma ma gandeam la un subiect: suntem noi, reprezentanti ai comunitatii GLBT din Romania, cei care discriminam ori cei care suntem...

Soluția finală

Discriminarea, inclusiv pe criterii de orientare sexuala, determina tot mai frecvent ca gay-ii si lesbienele sa apeleze la sinucidere. Acest material nu doreste decat...

Propuneri pentru respir

Articol scris de Adi V. CYNDI LAUPER - True Colours pentru ca, "acum esti liber!" - asa ar aclama orice individ care priveste dragostea cu...

Un trup apetisant

Articol scris de Adi V. Slabit. Regim. Diete. O dorinta nestapanita de a arata cat mai bine intr-o societate in care, de ce sa nu...

God, ce prostie!!!

Nu am nici timp, nici mood sa pun "Intelligence Service' in actziune, dar poate apelezi tu la "agentziile" tale sa check-aleshti daca este "spam",...
adivantiu
adivantiuhttp://
Ady Vantiu, 30 ani, personalitate predominent extrovert afisata, dar melancolic introverta, ego instrainat, Abel care tanjeste dupa sinceritate si caldura umana neconditionata. Refuza sa accepte orice gen de compromisuri, actionand intr-o maniera metodica, organizata si ordonata. Vrea sa se implice emotional si sa obtina satisfactii pe plan afectiv, gasind posibilitatea esecului dezagreabila, insa foarte tolerant si empatic.

Stau si privesc de la fereastra mea acoperisurile orasului. Nu imi face nici o placere acest post de observatie, eu, la randu-mi fiind un obiectiv luat adesea de altii in vizor. De fapt, nici nu stiu la ce ar trebui sa privesc. Vad doar aceeasi monotona, cenusie imagine de zi cu zi.

Poate, daca as locui in mansarda unei metropole as gusta agitatia strazilor, m-as putea pierde in furnicarul multicolor al celor care, pentru o secunda, s-ar simti parte din aceasta in continua miscare aflata lume.

Intr-o capitala a lumii, poate, m-as avanta in tumultoasa viata a scenei gay, m-as distra in nenumaratele localuri destinate exclusiv noua, as putea cunoaste alti indivizi, avizi ca si mine, de a se simti in largul lor, in lumea lor. Dar, nu. Cei mai multi dintre noi, chiar daca ar locui intr-o capitala a lumii, n-ar indrazni sa paseasca dincolo de fereastra lor. Cu atat mai putin sa traiasca impliniti si liberi, ca si gay declarati.

Dar, oare, nu la fel procedeaza si cei din afara lumii noastre gay?

Stau, la 35 de ani, cu un relativ recent coming-out in spate si ma intreb: acesta este tributul pe care trebuie sa-l platesc? Da! Prefer onestitatea, chiar daca pretul este cel mai adesea dureros.

Daca privesc retrospectiv, toata aceasta sinceritate nu a incumbat decat gesturi teatrale, disperare, dezamagiri, temeri – pentru unii, dar si reactii pozitive, de comprehensiune a starii de fapt, de afectiune – pentru altii.

Chiar recunoastere si, uneori invidie. De cele mai multe ori, acest pas iti confera ulterior o stare psihica de liniste, te simti aproape ca un nou-nascut. Aproape! Caci, dupa ce ti-ai acceptat si declarat orientarea, cuvantul gay nu-ti va fi infierat pe frunte. O cicatrice este oricand vizibila. Dar stigmatul homosexualitatii are radacini mult prea profunde. Cui pot eu sa-mi declar orientarea sexuala? Ce garantii am ca reactiile nu vor fi decat unele violente, de non-acceptanta, de non-perceptie?

Insa, indiferent daca reactiile celor din jur vor fi unele pozitive sau, cel putin, de indiferenta, de fiecare data, acest pas al coming-out-ului, necesita o forta si o motivatie puternica, un curaj nebun de a te dezgoli de masti si roluri jucate, de a o face sustinut si crezand sincer ca, pe acea scena – chiar daca nu este scena lumii! – o masca, un rol vor fi jucate, de aceasta data, fara minciuna. Da, vei spune, dar lumea mea – asa invizibila si silentioasa, este universul meu. Continui sa ma refugiez in bratele protectoare ale acestui univers, pierdut in galaxiile altor universuri, asemeni mie.

Continui, si dupa ce mi-am asumat responsabilitatea coming-out-ului, sa imi fie frica, sa ma jenez de sexualitatea mea, de homosexuakitatea mea, sa discut oriunde, cu oricine, oricand liber despre aceasta latura strict personala a faptului ca sunt gay. La dracu!!! In fapt si la urma urmei acest aspect tine doar de intimitatea mea! Insa, poti sa te bucuri de aceasta sfera privata fara sa contribui cu nimic la evolutia societatii, fara sa iti dai aportul la bunastarea comunitatii tale?

Poti sa renunti la un loc de munca, la implicare civica, la solidaritate si patriotism local? Daca raspunsul este negativ, te autocondamni la izolare. Chiar daca aceasta celula a autocondamnarii este traita in doi, niciodata nu vei putea sa te debarasezi de stigmatizanta senzatie ca iesi pe strada din propria-ti inchisoare. Nu, nu pot sa cred ca aceasta varianta ar reprezenta solutia pentru viata mea!

Stiu ca mentalitatea societatii este cea care propaga cu consecventa ideea ca sexul este un subiect tabu, un ceva care se poate derula doar intre peretii dormitorului unui cuplu heterosexual si ca homosexualitatea este, nici mai mult nici mai putin, decat un act pervers, contra naturii, un sacrilegiu ce vine sa distruga “solida” temelie a institutiei numite “casnicie”: sot-sotie. Ma intreb, nu este oare mai perversa minciuna, viloenta domestica, agresiunea fizica si verbala in casniciile asa-zis clasice? Nu este mai perversa indiferenta fata de propriile progenituri, pedofilia sau incestul? Sa fie oare de vina principiul continuu propagat conform caruia “ceea ce imi convine si imi place mie trebuie sa convina si sa placa si celorlalti”? Si tocmai datorita acelora care il proclama, sa fie perpetuata aceasta continua stare de discriminare a celor care indraznesc “sa nu le convina si sa nu le placa”?

Ma cutremur si incerc sa alung acest paradox; incerc sa nu imi vars amarul prin aceste nevinovate cuvinte. Nu pot insa sa imi sterg din memorie cvasi-generala atitudine promovata de asa-numitii toleranti ai fenomenului homosexual – “nu discriminam pe nimeni pornind de la criteriile orientarii sexuale“, dar “” – a se intelege, bineinteles, barbat, femeie,copil!. Iata o perspectiva cu care gayii trebuie sa se impace; pot sa isi traiasca sexualitatea liber, cum doresc ei, insa, doar intre patru pereti si intr-un mod foarte discret, fara sa lezeze orgoliile “majoritatii” heterosexuale, care, certamente, stabileste “normele conduitei normale”. Doamne fereste sa se polueze peisajul lor vizual cu doi barbati tinandu-se de mana, ori doua femei sarutandu-se!!!

Instantaneu, fara sa imi dau seama, am reusit sa proiectez imaginea gandurilor mele dincolo de propria-mi persoana. Ce facila, si ieftina, si comoda este transpolarea nedreptatii asupra unor indivizi necunoscuti, asupra societatii in genere. Ce facila, si ieftina, si comoda este tacerea autocompatimirii. Dar, oare, nu la fel procedeaza si cei din afara lumii noastre gay?

Revin pe pamant. Renunt la visul evadarii mele. Pe unde am navigat? Ah, imi amintesc, priveam din fereastra mea. Inspre acoperisuri sumbre ale unui oras provincial. Imaginandu-mi ca sunt un metropolitan. Nu, nu as putea supravietui intr-o capitala a lumii. Nu, nu as putea nici sa ma identific cu un provincial. In fapt, nu trebuie sa ma identific cu nimic. Cu nimeni. Doar cu mine insumi.

Apeland, in sfarsit, la autoironie si la autoevaluare, am devenit mai intelept. Fara sa respir aerul cosmopolit al unei capitale, fara sa ma autoamagesc cu utopii non-homofobe. In realitate, aceasta viziune “apocaliptica” privind pericolul homosexual, acest unghi de abordare conservator-puritan al disparitiei speciei umane datorata gayilor, aceasta mentalitate ce domina “plebea” care refuza informatia, nu fac altceva decat sa ma incurajeze a fi eu insumi. Indiferent daca traiesc intr-un oras provincial sau intr-o metropola.

Da, privesc pe fereastra si vad privind un alt om. Mi-am facut constient viata mai greu de suportat, mai greu de trait. Privesc pe fereastra si continui acest exercitiu de supravietuire. Mi-am pus ego-ul la incercare. Fara macar sa il intreb ce prefera: o capitala a lumii ori un oras de provincie. Continui sa adulmec pulsul strazii si, da, m-am hotarat; voi schimba acest avanpost de observator al cenusiului curtilor interioare, al interioarelor in care nu se intampla nimic.

Voi continua sa fiu eu insumi. Un gay aflat intr-o continua neliniste, un gay ce nu mai refuza sa respire aerul lor – chiar daca, uneori, va continua sa priveasca lumea dintr-o fereastra imaginara, o fereastra doar a lui; o fiinta umana capabila sa recepteze orice senzorial venit dintr-un eter necunoscut, un suflet ce – indiferent de torentele ce il provoaca – continua sa fie ACELASI.

2 COMMENTS

  1. Diferentza rezida din faptul ca nu exista o linie cosmetica “Gay”, in timp ce casa SARANTIS – France a scos mega-comercialiazata serie de STR8 (unele dintre ele chiar preferate de “co-natzionalii” noshtri…)…

    Dar, lasand aspectul patetic-ilar al “humorului” de o parte (ma intreb, de partea cui?), dragule Robert G. (compulsiv-obsedant m-am intrebat de atatea ori ce simbol se ascunde in spatele acelui “G.”, dar, nu acesta este subiectul…)…

    “Viata unui gay? O fi altfel decat cea a unui str8?”… Sa nu ne amagim…!!! Desi nu sunt fanaticul scolasticii, trebuie sa admit crezul meu intrun principiu holistic, conform caruia: “fiecare fiintza individuala este izomorfa cu intregul univers”… In traducere: dincolo de unicitatea data de ADN-ul nostru, facem parte dintr-un intreg, deshi, fiecare dintre noi reprezinta o zona totalitara, de acceptata sau refuzata apartenentza… un fel de izolare in auto-izolarea noastra… Ergo: in fiecare dintre noi – indiferent daca gay sau straight, caucazieni sau mongoloizi, atei sau catolici, melomani sau microbishti… – exista un Mephisto dispus, oricand, sa arda anumite percepte, legi nescrise, principii… Dar, tocmai aceasta diferentziere ne da sanasa spre “mantuire”, spre reculegere, spre meditatzie si… acceptantza…!!!

    Este, de facto, momentul in care realizam pretzul pe care trebuie sa il platim pentru a ne “redescoperi” universalitatea: renuntzam la statusul social, la imbecilizanta integrare sociala, la universul nostru fals-creat, la “prieteni”-ipocritzi, la resemnarea noastra, la… jocul dedublarii noastre…!!!

    Exista vreun sens palpabil al acestei “terapii” de non-diferentziere…??? Categoric, raspunsul este afirmativ, caci ne ramane sperantza existentzei unei gradini unde ni se va permite recitarea poeziei vietzii noastre pentru “egalii” noshtri de acolo, dispushi sa auda si sa se faca auzitzi, sa realizeze ca fiecare dintre noi suntem, in primul rand OAMENI…

Comments are closed.

Vezi si...

Mic Ghid Practic Anti-Discriminare

Deja știe toată lumea de celebrul și ofensatorul articol scris de pițipoanca numită Mihaela Rădulescu, nu voi relua povestea, aveți mai multe detalii în ultimele două articole publicate pe blog. În articolul ăsta vreau să fac un exercițiu de implicare civică și să propun un model de sesizare către Consiliul...

Articole din aceeasi categorie