Salutare tuturor!
Am revenit acasa dupa cateva luni de absenta. Best feeling ever! Asa ca nu voi putea sa inteleg pe cei care fug si dupa spusele lor “nu vor sa mai auda de Romania”. Da, stiu si eu ca e de rahat la noi din multe puncte de vedere sau din cele mai multe puncte de vedere. Insa oriunde as munci, trai sau calatori, aici va fi mereu casa mea. Nu mai trebuie sa mentionez de bucuria care ma cuprinde de fiecare data cand ai mei ma asteapta la aeroport. Dar nu despre asta mi-am propus sa vorbesc ci despre cum e in primele zile dupa ce revin acasa.
Bun. Si sa incepem cu inceputul.
Starea civila a subsemnatului – singur (si neimplicat momentan in nicio tragi-comedie gay mioritica).
Asadar cand vin acasa sunt all by myself. Ieri cand am sosit acasa la mine, ma astepta mama care face acest lucru de putina vreme. Inainte ajungeam acasa si ma duceam in vizita la ai mei dupa cateva ore. Acum ma asteapta mama la mine. Ceea ce este mult mai marfa pentru ca ma asteapta deja cu mancarica deja calda. Stam la povesti. Nu am pierdut si nu pierd prea multe din moment ce vorbesc cu ei la telefon aproape in fiecare zi sau pe net.
Si pentru ca tot e liniste seara la mine acasa, in prima noapte, desi e casa mea si patul meu, nu adorm prea repede si ma apuc si meditez. Privesc inapoi si imi pun intrebari. Si o iau cronologic de la punctul cand am realizat ce este cu mine pana in prezent. Si incep sa bifez mental: trei relatii care s-au incheiat si care m-au marcat fiecare dintre ele placut sau mai putin placut, alte cateva incercari de a lega o relatie care au fost esecuri totale caci de aia nici nu au ajuns sa se concretizeze, experiente de chat “la greu” pe Blue Romica de care m-am saturat si cateva iesiri in cluburi de profil. Pe partea cealalta am bifat cu succes: cariera, casa, masina si toate celelalte pe care si le doreste orice om.
Trag linie si incep sa fac calculele. Sunt implinit? Da. Sunt multumit? Da. Sunt fericit? Da.
Stiu. Am avut multe momente sau perioade in viata cand am fost nefericit si la pamant. Dar acum le vad doar ca pe experiente. Am luat palme de la viata si am invatat. Acum sunt un om in toata puterea cuvantului si am invatat sa fiu fericit. Asa ca nu privesc inapoi cu manie asa cum spunea John Osborne, ci privesc inapoi cu ochii unui om care a invatat din ce a fost mai greu si mai urat, privesc cu mandrie si cu bucurie…
Iar daca nu stii ce e cu tine si cu viata ta, incearca sa gasesti bucuria in momentul cand te dai in fiecare dimineata jos din pat. You’ve just made it! Ai ajuns sa vezi inca un rasarit de soare. Si asta e tot ce conteaza.
Ai o incheiere la acest articol cum rar am mai citit… imi place si ma incanta… felicitari pentru articol si nu numai 🙂
Fiecare om are alte așteptări de la viață. Unii se pot simți împliniți dacă s-au realizat profesional și material. Eu însă nu m-am simțit întreg numai cu atît. Cînd nu aveam un partener de viață mi se părea că trăiesc în gol, fără rost. Parcă lipsea o bucată din mine.
Pe de altă parte e drept că e bine să ne ajustăm așteptările în funcție de ce e rezonabil, încît să nu fim foarte nefericiți dacă încă n-am bifat ceva din listă. Am impresia că mulți oameni sînt profund nefericiți din cauză că au pretenții prea concrete de la viață. De exemplu, am observat că mulți dintre cei care își caută un partener au niște criterii exagerat de înguste: să fie de înălțimea asta și greutatea asta, cu ochi așa și păr așa, să-i placă poziția asta de sex, muzica asta și mîncarea asta etc. Cu asemenea pretenții trece fericirea pe lîngă ei și ei nici nu-și dau seama.
imi place cum scri NikOS, ca o raza de soare.
‘Neaţa, mă bag şi eu ca boul în seamă comentând poate dintr-o perspectivă bacoviană ( specifică mie dealtfel) articolul tău. Ne asemănăm prin obiceiul matinal de a analiza trecutul, sau de “a privi înapoi” cum ai specificat mai sus. Din tot ce am citit, realizările tale sunt de ordin static, fizic. Tu nu eşti fericit, ci doar te menţii închis în tine pentru că ţi-e teamă, silă şi probabil simţi că a-i fii într-un cerc închis în care s-ar repeta totul ( cunoaştere, bla-bla-uri şi apoi despărţire). Asta induce o stare de lehamite pe care o cunosc şi eu. Însă caută fericirea în lucruri ce îţi umple sufletul. Ajută o femeie sărmană, dă un sandviş unui copil sărman… Fără să ştii, în ziua reapectivă, ai schimbat viaţa în bine unor oameni care tindeau să creadă că ii vei ignora. Singurătatea este cruntă, şi poate duce la depresii majore. Nu sunt un credincios dar am înţeles că nimic pământean nu luăm cu noi, ci doar faptele şi gândurile. Te salut şi îţi doresc mult succes. Sorin.
Salut, Sorin!
Multumesc pentru comentariu. Sa stii ca nu esti departe de adevar insa sunt chestii care chiar ma fac fericit.
Cat despre ajutorul oferit altora. Sa stii ca o fac de mult deja. Merg la un centru de batrani si duc mancare acolo.
Mi-ar placea sa iti scriu in particular…insa nu stiu cum 🙂
@NikOS incearca mesageria privata si pe urme mergeti pe mess sau unde vreti voi