Buna dinimeata. Stiam ca voi ajunge la un moment dat sa scriu un asemenea articol. Inainte de toate (cu toate ca nu am nicio obligatie fata de nimeni) as dori sa va spun motivul exact pentru care an creat acest blog. Efectiv simteam nevoia sa scriu cate ceva legat de viata mea, de cum percep eu lumea gay, de relatii si prietenii, intamplari. Vroiam ca peste ani si ani sa rasfoiesc trecutul si sa imi reamintesc de ceea ce a fost odata.
Nu, nu am dorit nicio clipa sa schimb mentalitati, nici sa arat “lumii” cine sau ce sunt. Imi este de-ajuns propria-mi parere, cea a parintilor mei si a unui singur alt om. Mi-am creat un loc unde pot fi eu, unde nu trebuie sa zambesc daca nu sunt bucuros. Mi-a placut enorm sa ofer posibilitatea vizitatorilor sa isi spuna punctul de vedere si prin aceasta ceva ce initial trebuia sa fie un jurnal personal s-a transformat intr-un soi de cafenea fara cafea, un fel de claca unde pe masura trecerii timpului s-au conturat diferite caractere (distincte) si au avut loc polemici. Unii dintre voi au scris la randul lor articole pe care le-am publicat fara sa ezit. Astfel un jurnal personal s-a transformat intr-un blog colectiv unde fiecare ne-am spus parererile si opiniile pe baza subiectelor, topic-urilor propuse.
Recunosc, mi-a facut placere sa constat ca se poate si altceva decat mIRC si GayRomeo. Am cunoscut prin intermediul acestui blog oameni foarte interesanti, oameni care aveau ceva de spus, oameni care gandesc. Apoi am fost contactat de multe persoane hetero care au marturisit ca intra pe acest blog si le place ceea ce vad. De atunci am inceput sa adopt cateva forme elementare de reclama, promovare a blogului. Daca unii simt nevoia sa se travesteasca si sa iasa la marsaluit in centrul Bucurestiului sa ceara casatorii si mai multe toalete publice plus mai multi boscheti in parc, altii simt nevoia sa defileze pe alte “plaiuri”, nu tocmai mioritice si sa nu ceara nimic.
In cele cateva luni de existenta al acestui blog au fost si unele cazuri de “imi iau poseta si ma duc, fato!”. Motivele? Cele mai gay-ish posibile: Ca cineva a facut o remarca rautacioasa, ca nush’ care s-a simtit lezat, ca poeziile lui Ionel is mai rimate decat ale lui Costel, ca altu e prea inteligent sa intre pe blog, ca unii ne stim intre noi, “imaginea” cuiva a fost sifonata, s.a.m.d.
Uneori stau si ma intreb daca nu cumva am gresit. Puteam sa imi fac un blog obisnuit, in care sa scriu despre Romania, despre Basescu, despre cat de aiurea e sistemul, de Internet, pisica mea (pe care nu o am), despre orice… adresandu-ma astfel unei nise mult mai mari dacat cea a comunitatii LGBT. Dar nu, am ales ceea ce este acum. De ce? Pentru ca unii chiar aprecieaza ceea ce se intampla aici. Altii mai putin. Insa atata timp cat eu voi considera ca acest blog este util, acesta va exista, indiferent daca X sau Y vor ramane simplii spectatori sau nu.
Asa ca dragilor, mi-e lehamite de: “Vai, eu nu mai intru pe blog!” sau “Acesta este ultimul comentariu!!”. O voi spune foarte direct: MI SE RUPE DE ACESTI OAMENI ATAT DE SLABI LA MINTE!… n-aveti decat sa faceti cum vreti si stiti. Vrea sa zica cineva ceva? Sa o faca! Nu are nimeni nimic de comentat? Sa taca din guritza si sa stea in banca lui. Are cineva ceva de pierdut? Sau credeti ca ma simt neimplinit daca un articol nu are n-shpe mii de comentarii? Tz tz tz. Nope. Nu e normal ca cineva sa se simta ranit doar din cauza faptului ca unii au taria de a spune lucrurilor pe nume. Nimeni nu ataca pe nimeni. Nu va convine? Take it or leave it!
Prin acest articol imi manifest dezgustul fata de unele minti de doi bani care la prima picatura de ninsoare tind sa se transforme in niste copii care se plang la mama ca i s-a facut o rana in cap de la greutatea fulgului de nea. Recunosc, aceasta slabiciune am intalnit-o atat de frecvent in lumea gay, incat tind sa cred ca unii chiar ar trebui sa ajunga la psiholog.
Cu respect…
Eu.
Comments are closed.