Acasă Zi de zi Povestea Ursului meu (i-aş spune ursuleţ, dar nu îmi plac diminutivele)

Povestea Ursului meu (i-aş spune ursuleţ, dar nu îmi plac diminutivele)

283
14

În seara asta iar am vorbit cu Mine şi m-a convins să vă vorbesc despre el. Aşa că…

Mine este ursuleţul de pluş cu care dorm. Nu e chiar ursuleţ, pentru că e aproape cât mine de mare. Şi… aşa se cheamă, Mine. Până nu demult nu avea nici un nume. Îi căutam mereu nume, mereu nu ştiam cauza. Dar am aflat-o. L-am cumpărat acum vreo 2 ani şi ceva. Ca să înlocuiesc prezenţa cuiva. Gândiţi-vă: Am vrut să înlocuiesc prezenţa cuiva cu Mine. Sau „mine? Cum e mai bine? Mine cu mî mare? sau mine cu mî mic?

Da, fantastic. Am aflat de ce l-am numit Mine. Încercam să umplu golul ce-l simţeam cu Mine însumi.

Da, măi băiatule (Băiatul MEU). am vrut să te am sub orice formă. Şi nu l-am avut decât pe Mine. Cu Mine am rămas. Cu Mine dorm. Cu Mine mă simt fericit. Şi ştii ceva? E al dracului de bine. Nu e chiar aşa de rău cum mă aşteptam. Simţeam că iubindu-te pe tine, vreau să mă iubesc pe mine şi nu puteam. Acum pot. Sau cel puţin aşa cred acum.

Am un avantaj în faţa ta. Acum nu îmi mai e frică să îl iubesc DOAR pe Mine. Acum m-am împăcat cu Mine. Şi nu vroiam să mă iubeşti. Nu cred că mi-ar plăcea. M-ai pierde imediat. Şi tu ai simţit asta. Am sau nu am ceva sau pe cineva, după cum merit.

Aşa că… măi băiatule drag, îţi mulţumesc că m-ai ajutat să mă împac cu Mine. Tu te-ai împăcat cu tine de mult. Sau nu? Şi nu ai simţit să suplineşti lipsa ta, din interiorul tău, cu nimeni. Dar ce ai vrut să suplineşti cu mine? De ce mă ţii aproape când realizezi că nu o să ai niciodată ceea ce îţi doreşti, cu mine? De ce nu realizezi că e degeaba chinul tău? Chinul de a mă urî. De ce mă urăşti uneori?  Oare nu realizezi că urăşti de fapt ceea ce urăşti în interiorul tău? Mă urăşti pentru că urăşti asta la tine? Urăşti că tu poţi ţine la un băiat? Mă urai pentru că mă lăsam pe mâna ta? Adică te urai pentru că te lăsai pe mâna mea? Şi dacă te-ai lăsat a fost chiar aşa rău? Pentru mine a fost al dracului de bine să mă las pe mâna ta. Şi să te vreau în continuare cu Mine, lângă mine. Dar nu pentru că am nevoie să mă iubeşti. Nuuuu. Să nu mă iubeşti. Eu vreau doar să te iubeşti pe tine. Aşa cum îl iubesc eu pe Mine acum. E aşa fain să fii împăcat cu Mine! Pardon, cu tine. Nu te iubesc pe tine, ci mă iubesc pe mine. Iubindu-te pe tine încerc să mă iubesc pe mine. Din cauza asta ţi-e frică ţie. Ţi-e frică să te iubeşti. Din cauza asta mă urăşti. Pentru că te „iubesc prea tare”, după cum spui. Pentru că tu crezi că nu meriţi să fii iubit aşa mult. Acum te înţeleg şi o să te las să mă urăşti, dacă asta te ajută. Eu chiar vreau să te ajute ceea ce spun, ceea ce simt. Nu ştiu, poate pentru că şi pe mine m-au ajutat alţii ca mine. Din cauza asta te iubesc, pentru că mă iubesc pe mine. Gata, nu mai fug de asta. Nu îmi mai e frică. Ţie ţi-e frică. Mi-ai dovedit de-atâtea ori că ţi-e frică. Şi eu nu ştiam de ce. De ce fugi. Oricum, atâta vreme cât nu ai fost lângă mine, înseamnă că asta vroiam, asta meritam. Dacă eşti lângă mine, înseamnă că asta merit. Nu îmi mai e frică să te pierd. Acum o să zbor mai departe cu tine sau fără tine, sau cel puţin asta cred. Cred că eşti destul de iubitor de sine ca să ştii mai bine ca mine ceea ce te face fericit. Şi nu îmi stă mie în putere să te oblig să faci ceea ce cred eu că te face fericit. Eu mă bucur doar că te pot iubi,pentru că prin tine sau nu, mă pot iubi pe mine. Dar tu totuşi reprezinţi tot ceea ce îmi doream eu să fiu cam pe la vârsta ta. E cam vechi EU-l pe care îl iubesc. E bine totuşi că am făcut pace cu acel Eu. Dacă îmi doresc să rămân la acest eu nu ştiu. Poate voi vrea ceva mai mult de la Mine. Poate voi putea să nu am nevoie de Mine. Şi atunci mă voi împăca deplin cu mine însumi. Când nu voi mai avea nevoie de cineva pentru a fi fericit, atunci voi fi într-adevăr fericit. Cu mine însumi.

E mare lucru să fii mulţumit cu tine însuţi. Nici nu îmi închipuiam să fie aşa de bine. Şi se poate şi mai bine.

Iar despre tine, Băiatul meu, nu pot spune decât că sunt fericit că te iubesc. Tu m-ai ajutat. Fie poate şi fără să vrei. Eu te-am ajutat să începi să te iubeşti? M-aş bucura să fie aşa, dar asta depinde doar de tine. Tu ştii mai bine dacă te ajut cu ceva sau nu. Iar dacă nu vrei să fii ajutat, eu nu te împiedic. Nu vreau să te mai ajut cu forţa. Nu te poţi ajuta decât singur. Fiecare face ceea ce vrea ca să fie fericit.

E dificilă limba română. Eu cred că e genială. E limba în care fiecare înţelege ce vrea.  Sau ce are nevoie să înţeleagă în acest moment al existenţei lui. Să nu ne supărăm dacă sunt şi oameni care nu înţeleg nimic. Nu înţeleg nimic din viaţa lor, apoi cum să poată înţelege ceva dintr-un articol al unui poponar idiot care se crede buricul pământului în viaţa de toate zilele? Dar e doar un joc de imagini. Ceea ce se întâmplă în scenele vieţilor noastre  e doar un joc de imagini. Dedesubtul lor zac oglinzi în care se reflectă doar sinele.

Să nu vă fie frică să vă iubiţi pe voi înşivă. Chiar dacă aveţi nevoie de cineva care să vă deschidă ochii că e frumos să vă iubiţi pe voi înşivă, aşa cum sunteţi. De ce ne îndrăgostim de un băiat frumos? Pentru că ne dorim să fim frumoşi. Sau ne-am dorit la un moment dat în viaţă. De ce iubim un om fără păr pe corp? Pentru că ne dorim să fim aşa. De ce iubim un bărbat masculin, stil macho? Pentru că vrem să fim macho. De ce iubim un băiat pervers? Pentru că asta am vrea de la noi înşine, să fim perverşi. De ce iubim un om care îşi bate joc de noi? Pentru că ne place să ne batem joc de noi înşine, pentru că vrem să fim pedepsiţi. Credem că nu merităm mai mult. Iubiţi-vă pe voi înşivă şi o să vă iubească şi restul lumii. Sau cel puţin nu va mai conta. Da. Serios.

DACĂ NE IUBIM PE NOI ÎNŞINE DIN TOATĂ INIMA, ATUNCI NE VA IUBI ŞI CELĂLALT. SAU CEL PUŢIN NE VA FI INDIFERENT DACĂ CELĂLALT NE IUBEŞTE. Scuzaţi caps-urile dar e mai bine să atrag atenţia asupra înţelesului mot-a-mot a ceea ce am scris.

Îmi pare rău că sună aşa eclesiastic, nu aş vrea să fiu acuzat de propaganda unei religii creştine gay.

Dar m-am gândit că gândurile mele ar putea ajuta şi pe alţi cumpărători de ursuleţi de pluş.

Şi vă rog să mă scuzaţi că nu interacţionez aici cu voi aşa des. În ultima vreme sunt mai preocupat de Mine şi tot caut să îl fac fericit.

Să nu vă fie frică să iubiţi. Mai devreme sau mai târziu acea iubire vă va face bine. Poate bine dintr-un punct de vedere neaşteptat.

Articolul precedentCum mi-am petrecut sfârșitul lumii?
Articolul următorScene din viata De Dincolo: Copilul si Diva
Cine sunt eu? Sunt un fel de paparazzo. Caut imagini cu care să îmi decorez pereţii camerei în care zăbovesc singur sau "singur". Imagini dragi, care să îmi trezească sentimente dintre cele mai frumoase atunci când imi plimb gândul peste ele. Poate sunt egoist. Vreau să le strâng pe toate şi să nu ofer nici una. Obişnuiesc să cred că nu sunt mai înţelept decât majoritatea pentru că nu se cuvine să ne judecăm judecătorii. Mă hrănesc cu oameni, îi consum, pe ei, visele lor, gândurile lor si apoi rămâne clişeul. Poza. Eu nu hrănesc pe nimeni, decât atunci când o fac fără să vreau. Nu îmi plac predicţiile, regulile, planurile, repetările, banalul, deşi fac parte din rândul lor sau trăiesc înconjurat de ele. Îmi place să visez şi să pictez ceea ce visez. Când cineva are curajul să viseze cu mine... atunci e frumos.

14 COMENTARII

  1. totusi…sa nu uitam de pilda cu Narcis….sau de ideea ajungerii intr-o stare de interiorizare excesiva.

    cateodata credeam ca tu nu simti (accepta-ma tanar si naiv cum sunt:P) dar vad ca ma inselasem.

    am si eu un catel mic din plus cu care dorm dar nu ma strange inapoi si nu e la fel.

  2. @Danu: toti avem impresia ca ceilalti nu simt, ci numai noi. 🙂
    Sa nu iti fie teama de narcisism. Povestea lui Narcis e una trista. Dar e doar o poveste. De obicei stima de sine sau iubirea de sine nu face nici un rau, ci dimpotriva. Iar daca ai fost atent, am combatut interiorizarea sentimentului de iubire, nicidecum nu indemn la interiorizarea lui, ci la exteriorizarea lui prin intermediul celorlalti.

  3. sunt cam jenat sa spun ce voi zice in continuare dar e posibil sa fie de ajutor, chiar daca nu o sa para la prima vedere.

    1– e bine sa-ti faci o introspectieca sa vezi sau sa-ti dai seama la ce nivel esti. [asta daca ai curajul sa fii corect cu tine insuti, ceea ce nu prea se intampla de regula]
    2– e bine sa ajungi la nivelul de egoism constructiv de a-ti pasa de tine insuti si chiar sa faci ceva pentru corpul, fizicul si mai ales mentalului tau. [aici e periculos rau, ca POTI ajungi asa de egoist, incat nu-ti mai pasa de nimeni]
    3– daca ai ajuns la nivelul narcisist, poti spune ca ai evoluat fantastic si practic nu iti mai trebuie nimeni in afara de tine si asta fiindca mintea ta, este atat de obtuza incat nu mai poti avea orgasm decat cu tine insuti, asa ca O SA TE MASTURBEZI PERPETUM MOBILE.
    4– LA TINERETE MAI POTI AVEA FANI CARE SA TE ADMIRE, DAR LA BATRANETE RAMAI CU URSU SAU URSULETUL DE PLUS. [asta daca nu a fost uzat de timp]
    5– luati ce am scris ca pe un pamflet. [desii este un sambure de adevar in ce spun]
    6– si ultima NU UTATI SA RADETI, SI DE TAMPENIILE VOASTRE

  4. daca am lua o cat se poate de logic, si dupa definitie, dragostea adevarata e cea care se daruieste, care arde pentru celalalt… dragostea nu exista decat rasfranta n celalalt… insa… atunci cand dragostea ta umbla mereu calcata n picioare, ajungi sa l iubesti pe „mine” ca sa nu mai suferi mereu… insa, oricat de mult ar durea, si oricat am risca sa fim din nou dezamagiti,totusi mai bine e sa ncercam sa nu ne inchidem in noi, k ajungem sa ne credem bibelouri… o fi frumos nu zic, nu riscam sa suferim,d ar nici n avem acces la ceea ce e mai frumos…ramanem statui reci si atat…”iar eu in sfera mea ma simt/nemuritor si rece” va spune ceva? cred k citatul e graitor 😀

  5. @Cristymaykei
    Uneori ursul de plus e mai bun, chiar si asa uzat. Nu vreau sa dau exemple, ca sa nu te superi pe mine. Iar batranetea oricum vine, chit ca ai sau nu un ursulet sau un iubit. Sa fii sanatos, fiule! Si mai ales descretit la cap!

    Ma repet, nu am indemnat la narcisism si interiorizarea sentimentului de iubire. Dar probabil ca asta vor sa priceapa unele persoane.
    Am precizat si in articol: fiecare intelege ce vrea 🙂

  6. @Fireman,

    Ti-am atasat poza, sper ca-i un urs satisfacator.

    Bun. Si-acu, daca tot suntem in pragul inaugurarii unei gradini zoologice (cu pisici tulburate, catelusi care nu strang in brate inapoi, ursi narcisisti si tauri cu doi iubiti) sti povestea ursului (nu, nu de plus) pacalit de vulpe (nedomesticita si straight acting)?

    😉

  7. Universul de pluș al iubirii e unul surd și fără rezonanță, menit parcă să absoarbă fără urmă orice ecou. Nu degeaba nu se fac ursuleți din oțel sau de sârmă ghimpată. Iubirea nu se naște atunci când celălalt reflectă prea mult din tine însuți. Dragostea nu e altceva decât sublimul pierderii tale în celălalt. Cine are unde pătrunde, pentru a putea fugi de sine însuși, e fericit.

    Paradoxul e însă că poarta prin care cineva poate ieși din sine pentru a se ascunde în celălalt e totodată cea care te ține cel mai bine ferecat. N-o poate deschide nimeni doar cu propria-i putere și voință. Nici măcar forța pasiunii și a dorințelor dezlănțuite nu ajunge pentru a ieși din temnița propriului Eu. E o poartă ce se deschide numai din exterior – o ieșire garantată de intrarea din viața ta. Zăvoarele propriului sine cedează numai atunci când ești dorit de cel pe care ți-l dorești.

    Însă, pentru ca asta să se întâmple, trebuie ca spațiul dintre cei doi să nu fie bântuit de ecouri. Cu cât mai puține reverberații, cu atât mai bine. Declarațiile nerostite au cele mai mari șanse să fie bine primite. Cam ăsta e rolul (și marea calitate) a urșilor de pluș – ei nu sunt deflectori de sentimente. Îi iubim pentru că tac, sau pentru că nu ne resping îmbrățișările.

    Și totuși, așteptăm chemarea urșilor sârmoși, a mistrețului cu colți de argint, a pasiunii care sfâșie și taie în carne vie. Ursulețul de pluș care suntem are nevoie de gheara rece care să distrugă acel Eu cu care, la un moment dat, nu mai putem conviețui. Ce se ascunde oare în burta ursului? Cu alte cuvinte, ce ne face să ieșim, uneori, din starea de pluș, iar alteori s-o adoptăm ca pe-o a doua piele?

    😎

  8. @Petrus Christus
    nu cred ca trebuie sa ne multumim decat noua insine pentru ca intelegem ceea ce se scrie. Acelasi lucru pot spune despre ceea ce scrii tu…
    @Smog
    Da, sunt bolnav in stare terminala. Si ma bucur ca pot dispune de momentele astea. Ele sunt trambulinele mele spre o boala mult mai grea, si anume linistea sufleteasca.

  9. e atat de ciudat, atat de mistic, sa faci schimbarea atat de brusca.
    nimic in viata nu este mai rapid, mai usor, mai tolerant, mai intelegator, mai apasator, mai trist, cum o face aflarea vestii ca nu ma exista speranta sa zbori, sa accepti tarasul sarpelui TU creatura a vazduhului.
    nimic nu te poate pregatii pentru asta, NIMIC.

  10. Toata lumea e nebuna in afara de mine, cristymaykei.
    Mai citeste odata ce am scris. Si ai sa intelegi ca nu s-a sfarsit nimic din povestea respectiva, ba dimpotriva… am aflat ca iubindu-l pe el, am ajuns sa ma iubesc si pe mine insumi… Dar dupa cum spuneam… fiecare intelege ce vrea. Nu vom inceta niciodata sa ne iubim. Poate vom inceta sa ne vedem si traim impreuna, dar niciodata nu vom inceta sa ne iubim.

    Asta era mesajul meu: sa nu va fie frica sa iubiti, sa traiti fiecare clipa fie ea neagra sau plina de mucegai, langa sau departe de cel iubit.

    Si pentru ca m-ai enervat putin (probabil din cauza ca ceva din inocenta cu care privesti tu lucrurile ma deranjeaza la mine insumi) o sa te dezamagesc putin si o sa iti spun ca nu dorm cu ursul cu pricina in brate. L-am cumparat intr-adevar pentru ca la un moment dat, fiind obisnuit sa dorm cu cineva in brate, acel cineva a lipsit o perioada din bratele mele si simteam nevoia sa strang pe cineva in brate noaptea. Dar a fost doar o perioada scurta. De aici mi-a venit ideea articolului. Ursul este un simbol. Un simbol al unor nevoi pe care le simtim si care ne alimenteaza iubirea pentru celalalt, care iubire se transforma in iubirea nevoii din noi, in timp. Ajungem sa ne acceptam si sa ne iubim lipsurile si nevoile, ajungem sa acceptam si sa iubim partea noastra intunecata, partea care lipsea inaintea Lui. Si astfel ca ajungem de fapt sa iubim un om si sa ne iubim de fapt pe noi insine si de aici sa ne simtim completi, cu bune si rele, indiferent daca legatura fizica va dura sau nu in timp. Mereu vei constata ca datorita unui om, a unui baiat anume, vei ajunge sa mai adaugi o piatra la fericirea ta, la linistea ta sufleteasca. Acel om poate fi aproape sau departe, te poate iubi, te poate uri apoi, te poate parasi sau poate va ramane cu tine. Dar indiferent ce se va intampla, acel om ti-a fost o caramida cu care iti cladesti sufletul, iar nimeni si nimic nu va putea schimba asta niciodata.
    Va las, pt ca se pare ca statul prea mult pe-aici dauneaza grav… optimismului 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here