Acasă Zi de zi Plăcerea de a muta munții din loc

Plăcerea de a muta munții din loc

345
21
Someday butterfly

Ne știam de câteva luni bune, ne întâlnisem de câteva ori și am stat în vara acelui an cu el, în orașul de unde era, o singură lună, într-o gasonieră confort 3. Nu aveam bani de mai mult deoarece niciunul din noi nu lucra, eram mici și proști, dar lumea întreagă era a doar a noastră.

Mâncam pâine cu margarină și cu roșii și uneori îmi aducea din ceea ce gătea mama lui înt-o caserolă de plastic. Pe vremea aceea părinții lui nu știau de el, așa că noaptea trebuia să doarmă acasă, în schimb ziua ne-o petreceam împreună făcând diverse: ne plimbam, ne făceam planuri de viitor, foarte rar stăteam pe câte o terasă la un suc… din astea.

Am fost nevoit să plec de lângă el, la ai mei. Nu ne permiteam să plătim o chirie.

Așteptam în fiecare zi poștașul doarece corespondam prin scrisori. Uneori ai mei citeau scrisorile înainte de a mi le da iar alteori le distrugeau și mă mințeau că nu am primit nicio scrisoare. Însă, cele care reușeau să treacă de „filtru” mă făceau să sper, să cred și îmi dădeau o energie extraordinară. Hârtia era impregnată cu parfumul său și citeam fiecare rând de parcă urma să mor în clipa următoare și mi-aș fi citit propriul testament familiei. Acolo, printre rânduri, erau bucăți de suflet scrijelite cu cerneală.

Se făcuse iarnă și era un ger cumplit. Nu aveam telefon mobil însă ai mei aveau telefon fix. Evident că nu mă lăsau să sun că deh, factura. Dar nu mă puteam abține, așa că noaptea, stăteam treaz până adormeau, ieșeam afară, luam telefonul fix cu mine (har Domnului că avea un fir lung) și îl sunam (el avea un telefon mobil, gen cărămidă, un Panasonic pe care și azi îl mai avem, pus bine, într-o cutie de „valori”). Țin minte că vorbeam în șoaptă să nu îi trezesc pe ai mei și vocea îmi tremura căci dârdâiam de frig. Uneori, nu ne spuneam nimic, auzeam doar cum ne trăgeam mucii de la plâns.

Pe vremea aceea, cu „50 de mii”, puteam lua un „long night” la net. Nici pe aceia nu-i aveam mereu, dar atunci când îi aveam fiecare (ne mai trimiteam unul altuia pe card câte 100 de mii, care cum aveam în urma diverselor minciuni servite părinților) stabileam la telefon să ne vedem „pe net” în ziua cutare, la ora 10 seara. Uneori, ca să nu stric banii, veneam pe jos de acasă până în oraș, nu erau decât 15 kilometrii. Stăteam, până se lumina de ziuă, la taclale pe mess sau pe mirc și-apoi mă duceam înapoi. Nu era nicidecum obositor, puteam să merg și 50 de kilometrii dacă era nevoie.

Știam că trebuie să îmi găsesc un job așa că am început să caut. Orice. M-am angajat ca agent imobiliar și după primele două apartamente vândute i-am propus să vină la mine, de tot. S-a lăsat de facultate (ulterior a început alta) și a lăsat părinților un bilețel că pleacă de acasă. Așa, pur și simplu. L-am așteptat la gară și atunci când l-am văzut coborând cu zâmbetul pe buze eram convins că pot să mut munții din loc cu el dar și pentru el.

Cam asta eram și cam atât puteam face la vremea aceea. Uneori mă gândesc că nu aș mai putea fi la fel niciodată, deși mi-e dor de sentimentul acela de plenitudine energetică, de încrederea că fac ceea ce trebuie și, pai presus de toate, de plăcerea de a muta munții din loc.

Articolul precedentCalifornia
Articolul următorTraviata, Corul Țiganilor: Animație
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

21 COMENTARII

  1. Iubirea sincera si adevarata ne ridica si ne da putere sa facem lucuri pe care in mod normal nu am putea sa le facem niciodata. Asa a fost si in cazul tau dar pe langa asta a fost si firea ta. Esti pom bun 🙂 sau cum ai zis tu „altoit” 🙂

    Iti multumesc Robert ca ai impartasit aceasta bucatica din viata ta. Foarte frumos. Esti un om deosebit cum am mai zis.

    Apreciez sinceritatea ta.

    Big Hugs,
    Alexander

    • Dan, ei, nu e cel mai frumos, sunt multe frumoase. Însă, da, e o diferenţă între rândurile pe care le scrii pur si simplu, fără a te gândi la cum vor atăta, la forma lor şi cele pe care le scrii ca să fie scrise. 🙂

    • Newdream, pentru că… mi s-a schimbat viziunea asupra legăturii dintre doi oameni, pentru că mi-am dat seama că „iubitul” (indiferent de cine ar fi acela) nu are o importanta esentială în viata mea, pentru că chestiile nu le faci de prea multe ori în viață, pentru că mi-e frică, poate pentru că efectiv nu am dat peste o persoană care să merite cu adevarat sa ma aiba, pentru că am început să mă învăț ce inseamna a te iubi pe tine insuti (parte asta nu prea imi iese, dar o sa-mi iasa), poate că nici nu mai am nervi de așa ceva, etc.

      Cert este că acum, sigur nu m-aș mai muta la dracu în pranic după cineva, indiferent de cine ar fi persoana aia, n-as mai face sacrificiile pe care le-am facut, n-as mai umbla iarna ud pana la genunchi din bloc in bloc sa fac fișe de vizionare pentru vreo agentie imobiliara…

      La fel de cert este si faptul ca daca as putea sa-mi scot o bucata de creier, fără nicio ezitare, as face tot ce am facut.


      Non_Lose
      , nu, povestea întreagă nu e nici pe departe „minunată”. Acel episod din poveste, da, a fost minunat. 🙂 Povestea întreagă e una ca oricare altă poveste… vine zmeul, răpește prințesa, dup-aia te inchizi in turn, 7 dintr-o lovitură… etc. 🙂

      Lasă, poate mă urnesc și scriu o carte, sigur s-ar vinde bine. 🙂

  2. Totusi, ce s-o intamplat dupa sosirea lui? S-o lasat cu intrebarea din clipu asta? Eventual o poveste mai trista, haioasa, placuta, impresionanta?

  3. @Gabriel
    @avocatus

    Mi-e dor să simt determinarea aceea, pofta aceea de a lupta cu orice iti iese in cale. Despre asta vorbeam.

    După – nu a fost nimic altfel decat este in mod obisnuit in 99% din cazuri. 🙂

  4. @ Robert: Viziunea asupra legaturii dintre doi oameni?! Nu stiu cat de mult cineva si-o poate schimba? Genetica nu ne lasa sa ne schimbam prea mult in privinta asta.M-as bucura sa detaliezi in privinta asta , sa raportezi cu ceea ce simti tu!
    Daca as putea intelege si eu ca iubitul nu trebuie sa aiba atat de mare importanta in viata mea, cred ca cel putin in anumite perioade as fi mai fericit. Sau nu?! Oricum perioadele de „crestere” sunt de neinlocuit.
    Pentru mine, nimic nu ma inebuneste mai mult, decat dorinta din inima lui, decat nevoia lui de dragoste si ca il vad ca isi doreste atentia si prezenta mea.
    Decat o viata seaca departe de el, mai bine cu sacrificii o viata plina langa el. „El” este de neinlocuit.
    Toti oamenii merita sa ne aiba;pt ca toti oamenii sunt frumosi; dar important este cat de mult il dorim noi pe „acel cineva”, cat de mult reuseste sa ne starneasca.
    Frica nu prea am. Cand ma gandesc cate am mai facut si suportat, pana si pe mine ma fac sa zambesc si imi e drag de mor.Tie de ce crezi ca ti-ar fi frica ?
    Tot spun deseori despre mine ca nu am instinct de autoconservare;sau ca e foarte redus. Am sesizat ca atunci cand imi doresc ceva cu adevarat, ma bat pana la autodistrugere. De multe ori ma intreb, chiar imi doresc acel ceva ?!

  5. @ RobertG:

    Viata asta e atat de schimbatoare, niciodata nu vei stii ce te asteapta….tot ce poti sa faci este sa speri si… sa lupti pentru mai bine, sa lupti pentru voi, pentru acele momente.
    Poate ca a disparut pasiunea de altadata care va lega, dar sunt convins ca scanteia este inca acolo. Un om care a facut ce ai spus si pentru care ai facut tot ce ai scris mai sus te iubeste, fie ca vezi asta fie ca nu, esti in inima lui si acolo vei fi mereu. Scormoneste in el si scoate la iveala to ce simte pentru tine. ~SUCCES ~!!!!~

  6. @Robert, mai nu e o chestie simpla … stiu, e complex, insa cred ca totusi ar trebuii sa discutam si personal faza asta… nu aici, am niste exemple sa-ti dau si totusi nu vreau sa le fac publice! stiu, aici suntem „we are familly”!! eu personal nu ma prea pot deschide asa cum faci tu, desi recunosc ca fiecare post al meu este o intamplare din viata reala! trairi, feeling-uri, impostaze… etc etc!

    Cand esti dispus da-mi un call!

  7. @Gabriel, nu am nevoie sa discut cu nimeni viata personala, crede-ma, eventual, daca ar fi nevoie, as apela la un psiholog. 🙂

    @Newdream, ce-are genetica cu experientele dobandite de-alungul vietii?

    @Deiu, dupa cum ziceam si mai sus, am renuntat de multisor sa imi mai agat fericirea de prezenta cuiva, indiferent cine, in viata mea. Nu e corect sa astept ca cineva sa ma faca fericit. Daca merg pe ideea asta, nimeni, niciodata, nu va reusi. Si asta nu e valabil doar in cazul meu, ci in al oricui, numai ca majoritatea nu realizeaza aceasta. Unele chestii vin din noi, nu ne sunt servite de altii pe o tava de aur.

  8. frumoasa poveste..doar ca..in ea e un sentiment mai mult de regret 🙂 regretul acela ca acum nu mai e acea iarna in care sa nu vorbiti si doar sa va trageti mucii de la plans…ei bine..acum e vara..si acum citez dintr-un film… toate melodiile se termina..dar este acesta un motiv pentru a nu mai asculta muzica ?:) gandeste-te bine …

    este doar un episod..si da,ai putea scrie o carte ..si poate va ajunge best seller… dar sentimentele tale nu vor ajunge si ele best seller..nu vor ajunge pentru ca ele sunt o stare de spirit si oricat ai dori sa le transpui in cuvinte nimeni nu va simti ceea ce ai simtit tu atunci..decat daca,poate ,candva, au trecut si ei prin asa ceva. stii cum zic ?:)
    inca odata.. toate melodiile se termina..dar acesta este un motiv pentru a nu mai asculta muzica ?! 🙂

    have a nice day and a beautiful life,robert 🙂

  9. Cred ca a fost IUBIREA PLATONICA , pe care multi poeti o cinta ,prima iubire . am trait si eu una asemanatoare dar neimpartasita , a fost o traire frumoasa ,acum gindesc asa .

  10. ¨Someday butterfly…¨

    Gandindu-ma la transformarile, zborurile, mai mult sau mai putin fluctuante, stationarile care au fost, imi dau seama ca tot ce-a ramas sunt visele; ¨e floarea singura ta roada¨, cum spune poetul.
    Nu ma intreb de ce, n-as sti raspunsul sau, poate, mi-ar fi teama sa-l aflu. Totusi, cateodata, imi staruie in cap versurile astea descoperite candva…

    ¨Biată inimă bolnavă,
    Făgădău la drum de ţară,
    Cine-şi mai aduce-aminte
    Câţi drumeţi te cercetară?

    Tu n-aveai zăvor la tindă,
    Nici scumpete la măsură,
    Şi-ai cinstit pe fiecare
    C-un pahar de băutură.

    Cum veneau în miez de noapte
    Călători pribegi în lume,
    Toţi stăpâni la tine-acasă,
    Răi de plată, buni de glume…

    Tu la toţi le-ai dat hodină,
    Şi le-ai dat popas în cale,
    Pân’ s-a risipit pe drumuri
    Plinul pivniţelor tale.

    Azi eşti goală şi săracă,
    Şi crâşmaru-ţi dă să moară,
    Cine să-ţi mai treacă pragul,
    Făgădău la drum de ţară?…¨

    Din volumul „Din umbra zidurilor – Coarde vechi”, 1913

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here