No menu items!

Papusi stricate

Acelasi autor

Iarta, uita, iubeste din nou…

“Nu stiu cand ai incetat sa-mi mai placi. Nu stiu cand totul s-a rupt. Nu ma gandesc la tine decat cu parere de rau...

Burlesc

Soarele nu învăluie pamântul în căldura lui şi nici florile nu sunt atât de colorate pe cât se doreşte, noţiunea de normal este perimată...

Ratiune si iubire

Pe zi ce trece aud din ce in ce mai des, ca noi, membrii comunitatii gay de peste tot, nu numai din Romania, nu...

Viața după o relație

Viaţa după o relaţie aduce cu ea sentimente noi: de ură, de regret, de bucurie, de tristeţe sau de ce nu binecunoscuta indiferenţă. Nu...

Încă o filă de poveste

În fiecare an, cam la aceeaşi dată, ridic o scândură din podea şi cu mişcări sigure, căpătate dealungul anilor, atent  sa nu-mi agaţ mâinile...
LeKick
LeKick
Doar ce m-a futut viaţa, însă încă mai respir. "Muzica e sfântă şi dansul e mişto!" Fii rău, a zis mama...doar ea ştie de ce.

broken dolls

Eu sunt Ken si m-am saturat de Barbie. Nu mi-a placut niciodata, am stat cu ea pentru ca nu avea nici o opinie personala, dadeam bine in poze si-mi placea ca locul din dreapta al ken-mobilului sa fie ocupat, mai ales atunci cand strabateam in lung si in lat bulevardele micului oras de la mal de mare.

Anii au trecut si cum de multe ori dialogurile le transformam in monologuri iar relatia noastra era pur amicala, nici vorba de interventia fortelor de frecare intre noi pentru ca precum bine stiti sunt gay, m-am hotarat sa incerc sa-mi gasesc un…Ken.

Sunt o papusa curioasa, dornica sa cunosc lucruri, dar procedeul de a-mi gasi un Ken, numai al meu, imi era cu totul necunoscut, asa ca mi-a luat ceva vreme si multi nervi dar in sfarsit l-am gasit. Un pic mai inalt decat mine, constitutie tip MC’Donalds, un zambet criminal si evident o varianta cu cip de inteligenta.

Ce fericit am fost, zile intregi ne plimbam pe faleza si ne povesteam vrute si nevrute, eu ii spuneam ghicitori el imi raspundea intelept iar acolo unde se poticnea il iertam pentru ca ma indragostisem nebuneste. Era un visator, vroia sa renuntam la viata de oras, visa la o casa in mijlocul naturii, deja incepuse sa colectioneze seturi de mobilier din plastic roz pentru cand ma voi muta cu el.

Sa am loc unde sa-mi pun hainele si in special produsele de ingrijire caci stia cat imi sunt de dragi. Filmul nostru de dragoste a durat foarte putin, pentru ca al meu Ken, traia cu nesiguranta de sine. Cu cat ii spuneam ca il iubesc mai mult cu atat el se intreba: de ce? Nu de putine ori a trebuit sa enumar motivele si recunosc au fost multe, pentru care il iubeam. Nu a fost deajuns. Certurile si plansetele, teatrul si drama m-au impins sa spun stop relatiei.

Din nou singur la volanul ken-mobilului, strabateam zeci de kilometrii zilnic, ma gandeam ca a fost doar un esec si merita incercat din nou. Inca il mai iubeam, nu vroiam sa mai cunosc pe nimeni, speram ca ma va suna intr-o buna zi. I-au trebuit aproape doi ani dar m-a sunat. Prima data nu mi-a venit sa cred, pe masura ce vorbeam la telefon mi-am dat seama ca il iubesc la fel si ca putem incerca din nou. Mi-a promis ca s-a schimbat, s-a maturizat, ca are incredere in el, ca totul va fi bine.

Cip-ul de inteligenta artificial imi spunea ca nu e bine, ce a fost a fost, trebuie sa zic -nu- si sa merg mai departe, bateria insa zicea altceva…asa ca am acceptat. Fericirea in doua acte…a durat doar doua luni, cu concluzia ca nu se mai simte atras de mine, ca ma vede ca pe un frate. Hey! Me Ken have no bros just hoes, asa ca am plecat. Mi-am incheiat afacerile in orasul de smarald si cu cateva cutii de carton in care am pus doar strictul necesar am plecat in alt oras. Orasul luminilor, acolo unde auzisem povesti nemuritoare despre papusi ca mine, cu mintea deschisa, cu cip-uri de inteligenta care se puteau roti la 360 de grade.

Ajuns in orasul luminilor, pentru ca sunt o papusa muncitoare, am reusit sa ma pun repede pe picioare, am luat totul de la zero si l-am ridicat la 5 din 10 ca cica asa e scara. Sunt fericit, eu si ken-mobilul meu ne deplasam in fiecare zi intre locul de munca si casa. Perspectiva imediata de a cunoaste noi papusi imi dadea elan. A venit vremea sa-mi fac parteneri de socializare. Fiind posesorul unui telefon destept achizitionez o aplicatie unde puteam gasi Keni doritori de socializare, amicitie, frecare etc. Am instalat-o nerabdator si am lasat-o deschisa. Ca un scolar emotiv, verificam din cand in cand sa vad daca am primit un mesaj, ceva.

Zilele au trecut si aplicatia a continuat incapatanata sa ramana muta. Mi-am facut griji, oare mi-am pierdut farmecul, oare eu -Ken, am imbatranit? Sunt alte papusi mai bune decat mine? Am sunat la Barbie. Nu a fost foarte fericita ca o sun cu motiv, dar mi-a explicat ca atata timp cat nu atasez si o poza la profil evident ca nu voi avea nici o reactie din partea nimanui. Asa ca am dat fuga in fata oglinzii si mi-am facut o poza artistica, exact cum am vazut ca aveau si altii, cu vasul de toaleta pe fundal probabil sa se vada ca sunt o papusa curata si am unde. Fericire, imediat ce am atasat poza la profil am primit 10 mesaje in decurs de o ora. Deci Ken nu si-a pierdut gratia, pur si simplu papusile din orasul luminilor nu inteleg textul dar citesc caracterul oamenilor cu ajutorul fotografiilor de profil. Foarte tare!

Raspund tremurand, emotionat saluturilor. Zile la rand vorbesc cu diverse papusi, care mai de care mai interesante. Discutii cu teme filozofice despre viata, toate sunt curioase cine sunt, de unde sunt. Promisiuni ca ne vom vedea, un Ken dragutel locuieste chiar la scara alturata…cat noroc! Decid sa iesim la un croissant din plastic. Seara e grozava, Ken e delicios, croissant-ul din plastic sta neatins, nu e timp de mancare. Ajunsi acasa, Ken ma invita la el, sa bem o apa colorata cu tempera. Intram in apartament si constant cu surprindere ca la intrare erau mai multe perechi de papuci din catifea de doua marimi diferite.

Intreb cauza si-mi spune senin ca are partener de frecare si sa nu-mi fac probleme ca e plecat. Ii spun la randul meu ca eu, Ken, nu prestez servicii de un anumit fel pentru papusile singure ocazional. Pare ca a inteles, bem apa colorata si vedem un film apoi merg linistit acasa. Din acel moment, azi, se fac doua luni in care papusa din vecini nu a mai dat nici un semn.

Timpul a trecut, am intalnit papusi cu diverse dorinte, papusi dezinteresate, papusi care aveau multe de zis dar nu stiau cum, papusi fara baterii, papusi bolnave. Pe zi ce trece mi-am dat seama ca sansa sa gasesc un Ken nu este asa mare cum am crezut. Orasul luminilor este un oras la fel ca oricare altul, papusile nu au vointa, isi doresc lucruri rapide si fara rezultat, plang isterice si urla in gura mare – drama, nu au baterie si nici cip-ul de inteligenta.

Iata-ma din nou la volanul ken-mobilului, singur. Strabat bulevarde largi scaldate in lumini colorate, papusi cu obraji din portelan roz zambesc delicat la noi, aproape ma fac sa cred ca sunt bine venit. Dar eu stiu mai bine, in spatele acelor zambete nu au decat vid. Mangai delicat volanul din plastic roz, stiu ca undeva ascunsa este o papusa la fel ca mine. Poate ca sunt mai multe dar au incetat sa mai zambeasca si stau ascunse in spatele unui monitor sau pur si simplu nu se mai simt papusi.

Zambesc trist, apas acceleratia cu putere si las in urma orasul luminilor, un oras al papusilor stricate… .

Nota : Imaginea apartine lui Sigita Morkunaite – Broken Dolls, iar textul este …doar o poveste, a se citi cu zambetul pe buze. Multumesc!

Previous article
Next article

14 COMMENTS

  1. Si eu ma bucur ca sunt al doilea, na!
    Mi-a placut ideea de a transpune drame umane (ca sa nu zic gay, ca e si ei oameni) intr-o lume a perfectiunii de plastic. E de efect contrastul.

  2. LeKick ~

    Bine le mai zici!

    Pentru ca povestea să fie completă, așteptăm cu interes și perspectiva păpușarului… 😉

    😎

  3. @Grid

    You should never trust a puppeteer’s point of view, he is always walking in the shadows and obviously pulling all the strings!

    Multumesc pentru aprecieri!

  4. @LeKick: foarte frumoasa poveste. Una din cele mai frumoase pe care le-am citit pe blog. Poate si pentru faptul ca ma regasesc pe undeva.
    Am plecat si eu intr-un oras al luminilor, intr-o tara unde orice Ken se poate casatori cu Ken si Barbie cu Barbie fara probleme.
    Si la fel si eu, dupa multe papusi de diverse feluri si forme intalnite am ramas cam surprins… O fi ceva cu mine? Sunt oare o minoritate in cadrul unei minoritati?
    Iar apoi am intalnit un alt Ken minunat: ne potriveam la exterior, ne potriveam la cip-ul de memorie interna, veneam chiar din fabrici apropriate una de alta si ne-am regasit chiar aici in orasul luminilor.
    Cam toti prietenii lui sunt papusi asemanatoare cu noi, ne-am vazut foarte des, ne-am simtit bine impreuna, chiar si niste mici frecusuri, dar el tine sus si tare ca ii place de Barbie si nu de Ken.
    Momentan sunt inca nedumerit ce si cum sa fac… poate ar trebui sa scriu o postare separata despre povestea asta.

  5. Nu-ţi face griji! De la început nu am citit textul-poveste decât cu zâmbetul pe buze! Nici nu cred că se poate altfel.
    Keep up the good work bro!

  6. LeKick ~

    Well, too much trusting kills enjoyment, that’s for sure…

    What is less obvious, though, is that the puppeteer isn’t the one running the show. The dolls always operate the puppeteer from inside his head, which is a good reason to not buy into a puppeteer’s arguments.

    However, a word from the one pulling the strings may be worth more than watching the entire show, because wonderful things happen when the master plays on his stringed demons.

    Never mind my own puppets acting up!
    😎

  7. @Grid
    I like your puppet’s acting! Maybe someday we’ll let mines play with yours. Imagine the circus! 🙂

Comments are closed.

Vezi si...

O altfel de iubire

Deci (modul meu preferat de a incepe o propozitie...) - si acum mi-aduc aminte de profesoara care imi spunea ca nici o idee pertinenta nu incepe cu "deci" - eu am inteles, dar ce sa te faci cu obiceiurile si ticurile si alte cele greu de abandonat?! Am ezitat mult...

Articole din aceeasi categorie