Până când? (III)

Argumentul social

Având originile tot în principiile religioase ale familiei tradiţionale şi ale normalităţii închipuite de alţii, latura socială a intoleranţei mai adaugă şi dimensiunea identităţii naţionale prost înţelese şi duse la extrem spre a servi scopurilor individuale. Agenda naţionalistă cuprinde epurarea de iz fascist a ceea ce unii consideră nedemn de a se numi român, fie că vorbim de homosexuali, care se opun ideii familiei tradiţionale, de unguri, care prezintă o ameninţare integrităţii legate cu aţă albă a poporului român sau de alte categorii precum ţiganii pe care nu suntem capabili să-i integrăm în societate şi i-am transformat într-un parazit social sau reprezentanţii altor religiii care nu aderă la ortodoxismul nostru mult-iubit.

Este tragic atunci când realizăm noi, cei ce au capacitatea de a privi dincolo de zidurile ridicate de propriii conaţionali, că s-a ajuns la atacarea unor categorii de oameni care nu ne deranjează în niciun fel. Am ajuns să respingem doar din principiu anumite lucruri şi să le condamnăm fără să mai ţinem cont de faptul că ele nu ne invadează viaţa sub nicio formă. Suntem în punctul în care ne opunem anumitor lucruri doar pentru că ele există şi suntem în stare să ne canalizăm repulsia sub formă violentă asupra unor oameni pe care nu-i cunoaştem şi care nu ne afectează în niciun fel doar pentru că putem şi nu ne convine.

Ne luptăm cu nişte mori de vânt, cu nişte duşmani invizibili ale propriei plăsmuiri şi considerăm că problema homosexualităţii este una care nu ne aparţine, care nu ţine de natură şi care li se întâmplă doar altora. În loc să încercăm să punem bazele unei societăţi care să crească sub semnul toleranţei şi a convieţuirii, ne educăm copiii după modelul barbar şi lipsit de înţelegere al evului mediu în care încă ne învârtim. Acest model, invariabil întipărit în conştiinţa şi personalitatea minţilor pe care avem obligaţia morală de a le forma, se substituie implacabil oricărui impuls evolutiv, omoară din faşă orice influenţă exterioară orientată către o viziune tolerantă.

Luăm de bun şi proliferăm ceea ce noi credem a fi o doleanţă ancestrală către normalitate, noi construim propriile ziduri în calea creşterii noastre ca oameni, ca şi componenţi ai unei lumi moderne, de care vrem atât de mult să aparţinem dar căreia nu ne putem adapta.