Până când? (II)

Argumentul religios

Suntem învăţaţi de mici că nu există rost suprem al fiinţei umane pe pământ altul decât acela de a-şi întemeia o familie, de a face un copil, de a-l creşte şi, într-un final, de a muri împăcaţi că am întrunit normele care nu s-au impus. Suntem nişte maşini de perpetuare a speciei, mânaţi de un principiu născut din instinctul primordial de conservare. Sau cel puţin aşa vor cei din jurul nostru să credem.

Dumnezeu este punctul de plecare şi concluzia a tot ceea ce facem, el ne învaţă şi ne ghidează întreaga existenţă, normelor lui ne supunem fiecare alegere. Şi tot în numele lui ar trebui să eliminăm tot ceea ce nu se încadrează în aceste norme, ar trebui să ne asigurăm o lume pură, liberă de lături, să le arătăm calea dreaptă celor care calcă greşit, să-i convingem să ne urmeze sau să-i obligăm cu forţa dacă nu vor. Sau…

Să presupunem pentru un moment că Biblia este un adevăr irefutabil. Să presupunem că teoria creaţionistă şi tot ceea ce derivă din ea sunt baza originilor noastre şi că învăţăturile dumnezeieşti sunt singura cale către mântuire. Oare nu tot Biblia, această carte de căpătâi pe care fiecare aşa-zis creştin o are în bibliotecă sau chiar la capul patului, nu ne îndeamnă să ne iubim toţi semenii? Oare nu tot Biblia, cu teoria ei creaţionistă, implică faptul că tot Dumnezeu a creat şi homosexualii, şi negrii, şi ungurii şi tot ceea ce noi în mentalitatea noastră închisă considerăm că ne blochează drumul către mântuire? Oare nu ar trebui să îi iubim şi pe ei, să îi respectăm, să ţinem cont de originile lor şi să le permitem să convieţuiască alături de noi? Nu tot noi suntem păcătoşii atunci când, în încercarea de a face din homo hetero şi din negru alb, recurgem la violenţă împotriva semenilor noştri, a membrilor acestei specii pe care Domnul a lăsat-o pe pământ după chipul şi asemănarea lui?

Sigur, la fel cum a fost de două mii de ani încoace, mulţi vor găsi îndeajuns de multe lacune în povestea şi învăţătura biblică să le permită să-şi justifice într-un mod logic şi plauzibil din punct de vedere religios acţiunile. Şi, astfel, păşim din tărâmul idealului religios în tărâmul cruntei realităţi. Biblia este o unealtă de manipulare, concluziile acesteia pot fi uşor mulate pe interesul individului fără drept de replică. Prin simplul fapt că permite justificarea atâtor atrocităţi printr-un banal apel vag către divinitate, dovedeşte că cei care au compilat-o spre a servi manipulării mulţimii au fost nişte genii timpurii ai psihologiei maselor.

Astfel, în ziua de azi, toţi cei care vor să atace homosexualitatea se refugiază în spatele ideii de anormalitate, a ieşirii din tipare. Homosexualii nu pot avea copii, deci nu vor avea niciodată fii din sângele lor, se opun prin definiţie ideii de familie tradiţionala. Homosexualii se dedau, din motive cât se poate de obiective, unor practici sexuale condamnate de biblie. În fond, Dumnezeu a distrus Sodoma şi Gomora ca şi origini ale păcătuirii trupeşti şi ale deviaţiei sexuale. Şi, totuşi, dacă sursa acestora a fost distrusă, de ce ele încă mai există. În plus, dacă Dumnezeu le-a distrus cu mâna lui fără a delega pe cineva să o facă, cine suntem noi să luăm în mâinile noastre judecata divină şi să o aplicăm? Suntem Dumnezeu? Suntem mânuitorii sceptrului judecăţii? Suntem atât de puri încât să ne permitem să ridicăm mâna împotriva altora?

Biblia condamnă orice tip de act sexual înainte de căsătorie, chiar în aceeaşi carte care condamnă şi homosexualitatea. De ce să nu ne batem fiicele, surorile, mamele şi bunicile pentru că au călcat strâmb înainte să pună verigheta pe deget? De ce nu le scoatem şi pe ele în stradă să le arătăm cu degetul, de ce nu ne revoltăm şi împotriva mişcării feministe pentru că, în fond, femeile sunt bune doar pentru a face copii şi a avea grijă de casă. Cine sunt ele să considere că se pot substitui masculului şi că îi pot fi egale în drepturi?