Era o toamna aurie, cu un aer galbui ce parea incarcat de frunzele care se inchinau la pamant in fata titanilor… in camera era o lumina surda acompaniata de un scancet de lemn. Calutul in care era somnoros un pici melancolic tropaia pe masa crapata de atatea decenii. Langa, un batran, cu barba alba si deasa, de-un cot, boscorodea vrute si nevrute… in timp ce, intr-un tarziu, intunericul si-a revendicat tronul in lume…
Trecura anii, frumosi, senini, inmiresmati si infloriti de razele sorelui care pareau mai frumoase ca niciodata… si peste pici la fel. A crescut, plin de bucurie in inima si in suflet. Lumea era un paradis pentru el. Era un visator…
Trecura inca pe atatia ani si a ajuns un baiatandru, frumusel, ce sa zic… dar plin de deznadejde… a crescut nelinistit, bantuit de ganduri si nelinisti care ii macinau sufletul si noptile. Visa, dar curand nu avea sa se mai intample nici asta; … dorea , dorea sa iubeasca, sa inteleaga legea asta lumeasca… dorea sa bucure inimile celorlalti,… dar facand asta nu reusea decat sa isi amarasca inima. Dar oare mai avea asa ceva ???… Nici asta nu mai stia…
Ploua, o zi torida de vara intretaiata de stropii uriasi de apa care pareau a cadea cu nemiluita din cerul mohorat; in casa, baiatul statea tolanit pe geam si privea descarcarea naturii… o cat ar vrea sa poata si el sa fie ca ea, sa spuna ce vrea, sa faca ce vrea fara sa tina cont de ce dorea lumea… dar oare putea?? Cum ar putea ???
Mai trecura cativa ani din viata aceluia, care candva visa… Viata sa devenea tot mai grea pe masura ce trecea timpul si in final realiza ca toti cei pe care ii proteja fugeau, fugeau cu pasi repezi din lumea asta… fara macar a realiza… In timp si-a dat seama ce insemna singuratatea… durerea, regretul, speranta….si dragostea.
Dupa un timp a intalnit un baiat, devenira prieteni. Totul prindea culoare, era mai frumos, aerul era din nou inmiresmat de dorinta.
Intr-o zi cuprins de o exaltare incontrolabila a sarit la gatul lui si l-a sarutat… timp de… o secunda. Totul s-a oprit in loc si a devenit clar. Acum stia… tot ceea ce dorea nu era rau, era doar o parte pe care el nu o accepta de frica altora. In aceea clipa si-a promis ca nu va mai trai in minciuna.
Dar trecu si asta… timpul nu ierta pe nimeni si in cateva luni ramasese din nou singur. Dupa un timp descoperise un loc minunat dupa parerea lui, unde cunoscuse un baiat. Plutea pe-un nor cand il vedea si viata isi intensifica savoarea… Il iubea si nici macar el nu stia asta… il iubea, da il iubea mai presus decat putea percepe mintea… decat putea simti inima, pana cand si acesta il lasa, singur, ranit, nelinistit…
Inconjurat de un iz de durere isi bandaja inima…
Zilele treceau, iar el suspina, isi revenea din starea de convalescenta in care se afla… cunoscuse alti oameni, unii buni, altii ba… dar cu toate astea viata isi relua savoarea. Uneori, atins de palma amintirilor tresarea, – inca il mai durea rana -, dar inima era… suspina !… iar, cu o ultima suflare, buzele lui sopteau… il iubeam !
Deiu, îmi permiţi să propun o variantă alternativă de soundtrack ? E Page Of Life- Jon & Vangelis
Jon and Vangelis – Page Of Life
Nu este chiar genul meu de melodie, dar apreciez gestul 😛
În afară de izbitoarea coincidenţă dintre titlul ei şi cel al articolului tău, m-a inspirat atmosfera pe care am simţit-o citind. Acelaşi zâmbet melancolic mi-a rămas la sfârşit, aceeaşi lumină aurie la început…
Ceea ce e scris mai sus este 99% adevarat… creionat intr-o atmosfera melancolica, asa cum ai si perceput-o. Viata e frumoasa, cu urcusurile si coborasurile ei, daca nu ar fii acestea care ar mai fi frumusetea … ???
PS: mie imi place si mel asta :
Across The Universe – Let It Be
Dar daca tot veni vorba de melodii, cea care ma fascineaza pe mine este :
Enya – May It Be
Deiu, mulţumesc mult, nici nu îmi dădeam seama cât de tare îmi era dor de The Beatles…
you welcome 😀
Doamne, cate amintiri imi starneste postul acesta …mai ales acum de sarbatori 🙁