Sa va spun o poveste (a mea), de fapt e o intamplare banala care s-a intamplat si i se poate intampla oricaruia dintre voi.
Cam de vreo 3 ani de cand m-am despartit de fostul meu prieten, am intalnit pe un site de socializare un tip. La prima vedere mi s-a parut ok tipul desi nu dadeam mare importanta fiindca inca sufeream. Dar am zis, hai sa incercam si asta si am intrat in conversatie cu el, vorbind despre aproape orice (in afara de chestii legate de sex).
Mi-a povestit ca el de fapt s-a mutat in strainatate si ca locuieste cu maica-sa si ca se va intoarce in tara, doar ca nu stie cand.
O scurta descriere: are niste ochi de iti vine sa te uiti doar la ei, de un albastru ca cerul senin de vara dupa o ploaie. Un chip, parca desenat dint-un basm. In fine, toate cele bune. Era super dragut tipul, J.
Aproape in fiecare zi am vorbit cu el. Nu cred ca am stat sa vorbesc doar pe mess cu un tip atat de mult vreodata in viata mea. Ba chiar am schimbat si numere de telefon si ne mai trimiteam mesaje din cand in cand si parca ne-am si auzit la telefon de cateva ori.
Dupa o perioada buna de timp nu s-a mai prezentat. Intr-o zi primesc un telefon de la maica-sa, sa-i las copilul in pace, si ca ce vreau eu de la el, ca e doar un copil si nu stie ce vrea. Asta desi nu am vorbit cu el niciodata despre lucruri mai intime, eram doar amici (virtuali).
De atunci trecusera 3 ani si nu am mai vorbit, nu am mai stiut nimic de el, si parca la inceput ii cam simteam lipsa, imi lipsea sa povestesc cu cineva, sa pot sa-i impartasesc bucuriile sau tristetile de zi cu zi. Imi lipsea acel copil cu care stateam si povesteam ore in sir despre orice si despre nimic. In toti acesti 3 ani imi statea gandul la el. Oare cum e? Ce face? Oare ii este bine? Si incetul cu incetul am ajuns sa am sentimente fata de acest om, pe care nu il vazusem nicodata face to face, doar il stiam de pe net.
De curand, cu cateva zile in urma, mi-am luat inima in dinti si l-am cautat pe FB unde l-am si gasit si i-am trimis un mesaj. In ziua aceea parca nu imi gaseam locul, nu stiam ce sa fac. Oare imi va raspunde? Oare isi mai aminteste de mine?
Intr-un final mi-a raspuns, nu mi-a scris mult, doar atat: „Micu”. Si am inteles. Micu fiind „porecla” pe care mi-a dat-o, asa ma alinta el de obicei.
Si uite asa, de cateva zile de cand am inceput iarasi sa vorbesc cu el, parca mi s-au adunat fluturasii din nou in stomac.
Oare o fi asta iubirea adevarata?
Io zic că nu există iubire necondiționată (poate aia de mamă), ba din contră, iubirea este destul de condiționată. Uite, chiar și în exemplul tău, unde nu e vorba de iubire ci doar de atracție, ai simțit nevoia să îl cauți pe amicul tău pentru că… are ochi în care te pierdeai, un chip nu știu de care, vorbea într-un anumit fel cu time… nu sunt acestea condiții?
Când întâlnești un om, când vii în contact cu el… într-un club, pe stradă, la o petrecere… nu te-apuci așa de nebun să îl iubești necondiționat. Te atrage pentru că se comportă într-un fel anume, arată într-un fel anume, etc. Toate acestea sunt condiții, fără îndeplinirea lor nici nu i-ai arunca o privire.
Povestea asta frumoasă cu iubirea necondiționată, nu se aplică în niciun caz la începul unei relații (de care-o fi) ci eventual cu mult după ce faza de “pierdut în ochii celuilalt” va trece.
Mai sunt și iubirile care nu implică o latură sexuală, de exemplu iubirea pe care și-o poartă unul altuia doi prieteni foarte buni. Și acolo e discutabilă treaba, deoarece acea prietenie nu ar sta în picioare dacă cei doi nu ar avea niște chestii în comun, nu s-ar înțelege, etc.
Uite, mai concret:
a. Mama mea mă iubește necondiționat
b. Prietenul meu cel mai bun mă iubește (ține la mine) necondiționat.
c. Iubitul meu ține la mine necondiționat (cred).
d. Un tip oarecare care mă întâlnește mâine (dau și eu un exemplu) și îi place de mine, este doar atras de mine, în niciun caz nu mă iubește și cu atât mai puțin “necondiționat”.
Concluzia?
1. Ceea ce simți tu acum nu este iubire ci atracție, curiozitate.
2. Iubirea necondiționată e mai mult o excepție de la regulă și oricum vine după ce toate celelalte forme de apropiere s-au consumat.
Un barbat care inca are cordonu’ legat de ma-sa? Nu e o idee prea buna
“bărbat”… vorba vine…
Nu oricine care are coaie (sau coițe, în nost’ caz) e “bărbat”.
:)) presumptia de nevinovatie.
… până la proba contrarie.
corect. ce e in mana, e in mana!
Nu știu, nu mi se pare deloc că poți cântări iubirea cu rațiunea. Închipuie-ți, Venus e asaltată de Mercur și pusă cu forța pe cântar, să vadă cât cântărește ea dacă merită să fie cu ea… Cred că știți că Venus e zeița iubirii în mitologie și Mercur e zeul șmecherilor (în general, al oamenilor care își folosesc creierul, indiferent de direcția morală) și cei doi s-au iubit, rezultând Hermafrodit, copilul lor cu caracteristici din ambele genuri. Cum Venus nu era credincioasă (de altfel, asta ar însemna să fie rațională și să suprime instinctele carnale), a mai făcut doi copii, unul cu Marte (numit Cupidon) și altul cu un prinț (muritor), Aeneas, despre care se spune că e un mare erou și s-a stabilit într-o parte a Italiei din prezent, care, prin cei doi fii ai săi, Romulus și Remus, a devenit fundația Romei.
Există iubire necondiționată dacă rațiunea e lăsată e lăsată la o parte. Chiar Robert a punctat că există condiții de care nu suntem conștienți. Poate de asta unii oameni ar trebui să fie orbi, pentru a nu se lăsa seduși de un fizic atrăgător ce ascunde o mare mizerie sau durere… Poate unii ar trebui să fie surzi pentru a nu auzi cântece de sirenă ale unora care promit multe, dar nu oferă mai nimic. Oamenii despre care nu știm mai nimic (surzi, orbi sau altfel) sunt cei care pot oferi iubire celor care demonstrează că au un suflet curat. Poate că și sufletul curat ajunge să fie o condiție, în contextul arătat de Robert, dar e de departe cea mai bună pentru a urma o relație de dragoste durabilă.
Cred că atâta vreme cât nu-ți dai seama că ceri condiții („vreau să fie așa sau altfel”) vei avea parte de eșecuri chiar înainte de a începe o relație, fiindcă tu cauți mereu acel ceva de care nu ești conștient. De aceea sunt necesare discuțiile cu tine însuți, începând cu sincerul „ce vreau eu de la altul?”, în loc să te iluzionezi că nu ai nimic de pretins din partea altuia. Ei bine, după ce ți-ai dat ce vrei, nu încerca să acționezi în virtutea acelei voințe. Elimin-o. Așa te eliberezi de principiile care te mențin într-un tipar care nu te ajută deloc să-ți găsești iubirea. Așa ajungi cu adevărat la o iubire NEcondiționată.
Vă doresc călătorie plăcută pe calea autocunoașterii. E cea mai grea din viața ta. Pe urmă ai să vezi ce ușor va fi totul.
Da, foarte bine a completat Q ce vroiam să spun.
Sentimentul care m-a încercat pe mine si a fost cel mai aproape de acel “necondiționat” a fost acela când odată m-am gândit că dacă, prin absurd, i s-ar întâmpla ceva (nu știu, un accident de mașină, și-ar pierde o mână, un picior etc) lui Andrei, omul cu care trăiesc de ceva ani buni, sunt absolut convins că sentimentele mele pentru el nu s-ar schimba absolut deloc.
Lecția asta cu nevondiționatul e una al naibii de greoaie, greu de stăpânit, dar mai ales dureroasă.
A iubi pe cineva necondiționat înseamnă a nu exista condiții (fizice, psihice, așteptări etc). Mai mult, iubirea necondiționată te obligă să uiți de tine. Ceea ce deja încep să mă îndoiesc că e benefic.
Hm!? Iubire neconditionata sau conditionata- depinde de fiecare persoana in parte . Prima iubire este neconditionata clar, este atunci cand doar gandindu-te la persoana respectiva ti se ridica parul pe mana de un metru . Ni s-a intamplat tuturor . Mie da, voua nu? Daca nu, inseamna ca sunteti prea reci si prea calculati! Daca prima iubire sfarseste cu esec atunci incepem sa cautam iubire conditionata de frica sa nu ne frigem dar in acelasi timp devenim cusurugii, scarpinam motanul pana fuge. Lucru care mi s-a intamplat si mie . Voua, nu?! Cam asa stau lucrurile in viata. Exceptie de la regula o fac cei care inca traiesc iubirea neconditionata (prima) pentru ei toate respectele mele si sper sa nu se schimbe nimic – niciodata.
P.S. Imi este frica sa ma gandesc ca cel pe care il iubesc , sta cu mine doar pentru ca indeplinesc anumite conditii. In viata lucrurile astea se schimba, ramai fara serviciu, te imbolnavesti, te imbogatesti. Daca pornesti o relatie cu frica asta, nu ajungi nicaieri decat la esec.
Nu exista iubire neconditionata, cel putin aici pe pamant.
Cine spune ca iubeste neconditionat, MINTE.
Chiar si maximul de “neconditionat” care face sa aduci un zambet, pe fata iubirii tale si tot o conditie inseamna, fiindca zambetul lui conditioneaza starea ta de bine.
Nici macar iubirea platonica nu este neconditionata.
Si cum sa fie iubirea neconditionata, daca insasi principala cauza care conditioneaza este chiar prezenta persoanei iubite?
Problema nu de conditionat sau neconditionat este, ci cat de altruist poti fi in acea iubire si daca iubesti OMUL sau DOAR, anumite cerinte sexuale, estetice sau mentale ori comportamentale.
Mamele si acei oameni minunati(la care eu le spun Sfinti) care ii intalnim rar in viată, sunt cei care pot sa iubească neconditionat.
La inceput este atractia/pasiunea, dupa ce incepi sa il cunosti mai bine apare iubirea, dacă apare.
La inceput cunoastem doar exteriorul(ambalajul), nu omul ascuns al inimii.
Aparentele de cele mai multe ori insalta, ambalajele frumoase pot ascunde un dar nefolositor.
Frumusetea nu se potriveste unui barbat sau unei femei “fără minte”; este o podoabă inutilă.
Secretul este să deschidem bine ochii si să vedem omul ascuns al inimii. Si atunci o sa gasim iubirea adevarata.
Hugs,
Alexander
@cristymaykey asa cum gandesti tu iubirea ai dreptate, nu poate fi neconditionata. Insa iubirea neconditionata exista si pe “pamant”, doar ca definirea ei nu se impiedica la neconditionare, ci la ce inseamna de fapt iubirea.
Este si o problema de perspectiva, in fond totul este conditionat de starea de a fi. Insa nu pot considera aceasta stare ca fiind o conditie de vreme ce nu are o alta stare complementara (de a nu fi). Atunci cand nu ma aflu implicat direct in situatie (nu “exist” in situatie) totul devine conditional-optativ si isi pierde valoarea de adevar, maxima, realitate.
Nu cred ca intrebarea e pusa ca sa se raspunda cu “da, exista” sau “nu, nu exista”, raspunsul urmarit vizeaza mai degraba modalitati prin care o putem face manifest (cum de altfel sugereaza si continutul articolului). Dar nici manifestul nu cred ca e o problema cat timp iubirea neconditionata e blocata in profaza (bleah 😛 ), adica la constientizare.
Rhade ce-ti place sa te invarti in jurul cozii si sa nu ajungi ca feciorul de boier trimis la Paris sa studieze, iar cand intors acasa cu surle si trambite, este intrebat de tasu, boierul, ce-nvata pe la acele inalte scoli ca sa merite atata cheltuiala, feciorul increzut raspunse ca filozofia. Boierul intreba daca filozofia asta ajuta sa se munceasca pamantul mai bine ca sa dea recolta sporita, sau pomii mai multe poame, ori septelul sa se-nmulteasca, feceorul surprins neplacut de gandirea tarsanarului de tasu, raspunde din varful buzelor, ca invatatura lui e mai presus de mojicime si nu poate fi priceputa de opincari.
La care boierul manios, dar inca stapanit, ceru feciorsului sa explice ceva, sa dea un exemplu de aleasa invatatura, si scumpa … ca-l costa pe boier vreo 3 mosii mai mici.
Feciorul ingamfat incepu sa explice ca lumea e o himera, asa ca si banii cheltuiti sunt de fapt tot o himera, iar chiar si viata e o himera. La care tasu, boierul neintelegand ce-o da fisu cu himera asta, isi calca pe inima si-l intreba pe feciorsu, ce inseama acesta vorba, himera.
Iar cand intelese vorba ce-nseamna, se-nrosii de draci si asa mi-l ti trosnii pe fiesu c-o palma grea peste ureche de-i sari baietului la trei metri maseaua de minte inca necoapta si-l lasa surd de ureche pe toata viata.
Feciorul de boier uimit de-atata siliciune din partea tacsului, intreba artagos de ce asa purtare.
Dar boierul inca rosu de draci ii raspunse baiatului ca isi inchipuie, e doar o iluzie, asa ca-i mai dadu o himera de sut in cur feciorului, dupa care-i intoarse spatele si suduind pleca spre conac ca sa se certe cu boieroaica, ca-i fata asa un fecior prost.
Cu placere cristymaykei 🙂 Da era un oare? la titlu 🙂 imi place cum aiti comentat. Defapt habar nu am unde sa pun sentimentul acesta pe care-l simnt pentru aceasta persoana…
@Frizzy
Nu ne-ai spus daca s-a intors in tara. Ai zis ca se va intoarce dar nu se stie cand ?! Daca se intoarce in 2020 poti pune sentimentul intr-o carte de istorie la presat, daca se intoarce luna asta da-ti o sansa sa clasifici sentimentul ca fiind unul de atractie, interes apoi daca merita transforma-l in dragoste (conditionata sau nu – este doar alegerea ta indiferent ce comentam noi aici).
LeKick
@LeKick
Se intoarce in vara asta 🙂
Stiu ca e alegerea mea, eu am spus doar ca nu stiu unde sa pun sentimentul acesta, cum sa-l catalogez 🙂
Si normal ca o sa-mi dau sansa aceea sa clarific.
@cristymaykei nu am spus ceva filozofic, doar ca m-am straduit probabil prea mult sa nu sune urat. Pe scurt era ca probabil nu stii ce e iubirea de spui ca nu exista neconditionata pe pamant si s-ar putea sa fie si alte lucruri pe care nu le stii. Nimic filozofic 😛
Rhade pana la urma trebuie s-avem o partida de amor ca asa nu se mai poate, prea ne tachinam de ceva timp.
Rhade … nu stiu care din voi defapt e acela care nu prea stie nimic … dar ma amuza presupunerile tale “Filozofice”
Cristy 😛 ce imaginatie ai si tu
cristymaykey e cea mai crunta pedeapsa pe care as putea s-o primesc 🙂
Mary cred ca ai inceput sa ai probleme de natura psihica de vreme ce te iei de ideile unei muste.
Rhade stii ca musca viseaza cu ochii deschisi nu ?
Lafel si tu in cazul pedepsei tale 😛