Acasă Povestiri Oare cine să fi fost?

Oare cine să fi fost?

285
5

În acea noapte de sfârșit de octombrie, rătăcisem o zi intreagă prin Parâng, iar lăsarea nopții nu ne-a prins la cabana la care trebuia să ajungem. Plecasem cu Dinu și Alex, colegii mei de facultate, să facem un studiu de teren pentru teza mea de licență. Noaptea ne prinsese la peste 2000 m altitudine, începuse să ningă și întunericul de nepătruns al muntelui (cine a fost la munte știe cât de înspăimântătoare e noaptea când ești departe de orice urmă de civilizație!) mă apăsa și îmi îngreuna pașii.

Mă gândeam că dacă vom muri va fi greu să ne găsească cineva în această pustietate în care nici măcar noi nu aveam vreun reper sigur. N-am reușit să găsim nicio potecă și cu chiu cu vai ne-am adăpostit într-o vâlcea în dosul unei stânci mari… Nu aveam niciunul dintre noi cort! Trebuia să dormim sub cerul liber, doar acoperiți de niște saci de dormit. De departe, eu eram cel mai speriat și mai deznădăjduit.  Locul era strâmt și nu aveam loc decât îngrămădiți unul în celălalt.

Ninsoarea încetase, se făcu foarte frig și cerul plin de stele îmi părea ireal. (peste ani, cînd am văzut filmul ”Titanic” aveam să regăsesc o scenă asemănătoare, când Rose plutea în derivă după scufundarea vaporului și moartea lui Jack!).

Deși au trecut destui ani, îmi aduc perfect aminte de starea mea din acea noapte. În afară de un singur fapt, care rămâne nedeslușit, la granița dintre vis și realitate, deși, acolo se află cheia identității mele. La un moment dat, după ce adormisem, cineva m-a îmbrățișat. Era o îmbrățișare stranie, protectoare care îmi liniștise gândurile și care mă învăluia ca într-o mantie de siguranță. N-am deschis ochii să văd cine e, îmi era teamă, că senzația aceea extraordinară se va risipi și nici nu aveam curajul să o știu materializată în lucruri clare.

Dimineața, pășisem într-o altă lume. Soarele lumina un peisaj de vis, pe care nici nu-l bănuisem astă-nopate. Nu stiam unde ne aflăm, eram în afara oricăror coordonate spațiale și totuși totul emana în jurul nostru liniște și optimism. I-am privit pe cei doi prieteni. Niciuun semn! Pentru prima dată, îi vedeam învăluți într-o altă lumină. Erau frumoși amândoi, deși nu imi aduc aminte să ma fi gândit la ceva fizic; locul în care ne aflam îi umplea de frumusețe.  Îi simțeam ca pe niște frați dar, în același timp, se crease între noi o legătură invizibilă pe care nu reuseam să o încadrez în vreun fel de sentiment. Eram alții? Cine se schimbase dintre noi? Eu sau prietenii mei?

(Va urma)

5 COMENTARII

  1. Astept cu interes continuarea pentru ca mi-ai starnit interesul (la randul meu facand o cercetare similara, dar in Bucegi) 😛
    Scrii bine, impletesti bine pasajele descriptive cu cele de detaliu propriu-zis 😯

  2. 🙂 incerc sa nu fiu rau 🙂 desi trebuie sa recunosc ca imi e foarte greu. Primul lucru la care ma gandesc cand citesc povestea asta e spuma, balonase si parfum 🙂

    Cred ca ma apuc si eu de scris ceva pentru ca e evident ca marea majoritate sunteti poetici si postati spuma si balonase 🙂

    Ma intreb oare, e un fel de jurnal ceea ce postati…. sau un fel de deconectare de realitate 🙂

    No ofence, imi plac povestile, but come on, don’t make it any more bubbly as it already is 🙂

    Sunt curios de episodului II 😯

  3. parerea mea, lasa povestea asa, fara contiunuare, asa se pastreaza tot misterul iar imaginatia noastra zburda dupa visul fiecaruia.

    si ce poate fi mai superb, decat o poveste care te lasa sa visezi?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here