Acasă Zi de zi Nu mai sunt pasager.

Nu mai sunt pasager.

374
9

În viaţa unui om credinţa este cea mai importantă. Este un stimulent foarte puternic care gestionează voinţa, percepţia, uneori chiar şi sclipirea de situaţie. Din păcate lumea se îndreaptă spre o credinţă virtualizată. De la “importanţa” NFC la exprimarea ideii de dragoste prin împărtăşirea de poze pe un site obscur, credinţa nu are aşteptări mai înalte decât câteva ore de amor lângă un râu murdar, amor  urmat de un tragic carusel de dezumanizare până la următoarea posibilă infectare cu boli de care nimeni nu a mai auzit.

Şi astfel pierzarea este un sentiment comun în minţile noastre – credinţa a fost pervertita şi e doar o altă mică… absurditate. Mă găsesc într-o lume tristă fără un set de principii caracteristice oamenilor. Adaptabilitatea corporatistă insuflată de din ce în ce mai mulţi profeţi a devenit atât de naturală încât orice idee lipsită de justificare este motiv de ridicul şi este catalogată drept sentiment sintetic. Un transumanism constant.

Mă uit în jur la cei cu care interacţionez zilnic. Mereu în faţa unui ecran, mereu puşi pe consum însă niciodată de încredere. Ţin minte că nici acum câţiva ani dacă dădeam un telefon marţi să stabilesc o întâlnire joi într-o locaţie x nu trebuia să confirm acest fapt print-un tweet, poke şi eventual pe whats up. Aici a început toată experienta – şansa a făcut să mă împrietenesc cu un tip care s-a mutat în oraşul ăsta “mare” de curând. Discutând într-o sâmbătă seara târzie de altfel, la un eveniment social/profesional, i-am propus mai mult din amabilitate un tur de oraş. Nu mă aşteptam să ţină minte, sau să treacă mai departe de o simplă variaţiune socială însă omul s-a ţinut de cuvânt. A sunat la ora precizată de mine, în ziua menţionată, în locaţia stabilită. Întârziasem din toate punctele de vedere şi am tras un poncho pe mine, tenesii negrii cei de toată ziua şi am alergat cu întârzieri.

M-am simţit deplasat. Eu am fost instigatorul. Eu mi-am pierdut credinţa în abordarea pe care o pretind. Eu am renunţat la a mai crede că există şi oameni care nu au trei cabluri USB 3.0 constant băgate în cur. Şi, deşi pleadoria mea pare stupidă, m-am săturat de toţi roboţii. Roboţii nu sunt niciodată fericiţi cu ce au. Este competiţie. Şi fie că e vorba de un RAM nou, un ecran cu geam gorilla sau “ceva” cu eliberare prelungită făcut într-un beci, roboţii vor mai mult.

Oamenii îşi doresc să fie roboţi. Toţi vor să fie nişte travestiţi metalici, cu multe cabluri care le ies din gaura pulii şi păsărici căptuşite cu folie de aluminiu.

M-am săturat de viaţa aşa. Banii se fac din nimic, banii sunt nimic – oricât de mult va munci un om, nu va avea nimic – pentru că este doar inflaţia unui om cu adevărat privilegiat. Adevărul este că motivul pentru care noi poponarii, nu suntem fericiţi, este cauzat de lipsa unei iubiri sănătoase (de sine sau „pentru celălalt”). Este crezul meu că mulţi dintre voi, inclusiv eu, nu am iubit cu adevărat un alt bărbat – ci doar ideea de bărbat.

Gândirea asta ne face de fapt roboţi, nişte roboţi care gândesc în valori consumeriste. Iar ţara asta, se asigură să fim nişte visători corporatişti – asta este iluzia – ca de îndată ce corporaţia va triumfa iubirea este un dat. Minciună!

Iubirea este pentru cei cu inima curată. Iar eu, tu, şi toţi ceilalţi suntem orice altceva şi nu vom fi niciodată împreună.

Incept să-mi curăţ inima, cică. Pentru ficat este prea târziu. Însă într-o bună zi poate o să ierte cineva tot ce am făcut şi o să-mi arate ce este de fapt dragostea. Ca să nu mai fiu robot.

Smog

You Belong to the City by Glenn Frey

 

9 COMENTARII

  1. Bun articol. In linii mari, asta e viata pe care o ducem si societatea care ne inconjoara.

    Sunt totusi gauri in prostia asta solida ca o piatra a civilizatiei noastre. Am muri cu totii fara aceste gauri, am muri sufleteste.

    O idee: nu cred ca ai sa gasesti o iubire „sanatoasa” cum spui tu pana cand nu ai sa incetezi sa te gandesti la diferentele hetero-homo, femei-barbati, etc, si ai sa reusesti sa simti ceva pentru omul din fata ta. Nimic nu e mai dezumanizant decat introducerea individului intr-o „categorie”, oricare ar fi ea.

  2. M-am regasit cumva in povestea ta, numai ca atunci cand vei intalni persoana potrivita, totul se schimba. Pana nu demult am fost intr-o relatie care mi-a dat peste cap valorile si mi-a aratat cam cat de mult pot sa iubesc 🙂 si asta ma face un om fericit si liber 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here