Din momentul în care am avut ceva mai mult timp liber la dispoziție, de prin vara trecută, a început să mă intereseze mai mult soarta semenilor mei. Nu că nu m-ar fi interesat și înainte, dar acum am timp să plec urechea la fiecare părere a oamenilor care cred despre sine că au ceva de spus într-o limbă română coerentă, cu argumente logice și … (de ce nu?) filantropice. Nu vreau să spun despre mine că visez la o utopie paradisiacă, însă întotdeauna am avut sentimentul că pot fi fericit doar dacă cei de lângă mine vor fi fericiți.
Astfel, am ajuns la concluzia că fericirea mea este în raport de dependență față de fericirea altora. Și am ajuns să disprețuiesc (da, sunt vinovat de acuzele mele) oamenii care disprețuiesc semenii lor, oamenii care sunt interesați numai de persoana proprie, fără putință de a-și ridica privirea din neputințele proprii spre exterior, spre realitatea înconjurătoare, care nu este deloc încurajatoare, cu atât mai puțin roz.
Nu vreau a se înțelege că mă consider mai presus față de vreun individ, pentru că fiecare individ este unic în felul său, fiecare are calități și defecte, cu toate că probabil de multe ori calitățile sale rămân îngropate într-o mare de ignoranță și egoism. Fiecare are probleme, fiecare avem nemulțumiri proprii.
Unul e sictirit de România, altul e sictirit de religia ortodoxă sau fanatismul religios, unul este nemulțumit de șeful său, altul e nemulțumit pentru că nu are un loc de muncă, unul este învrăjbit din cauză că nu i se recunosc „drepturile gay”, altul este dezamăgit că viața nu i-a oferit posibilitatea de a deveni o personalitate.
Unul este nemulțumit de protestele unor oameni nemulțumiți, altul este nemulțumit de indiferența celor care nu au nimic de obiectat împotriva acestui sistem BOLNAV care funcționează în țara noastră. Dar puțini, foarte puțini, fac ceva în acest sens.
Majoritatea oamenilor se plâng, majoritatea au probleme proprii, însă nimeni nu face nimic pentru îmbunătățirea situației respective.
Ne-am deprins prostul obicei de a da vina pe ceilalți, când de fapt indiferența noastră face ca această realitate să „înflorească” în jurul nostru: corupție, furt, sclavie monetară, cămătărie legal-bancară, diversiuni politice, păcăleli la nivel național, nepotism, lingușeală ieftină, acord tacit pentru nedreptate, etc. Fiecare dintre noi contribuim cu ceva la această Românie care zace în neputință și dezamăgire.
Contribuim prin indiferență, prin individualizarea problemelor care ne preocupă. Suntem ușor de cumpărat, suntem ușor de impresionat și de manipulat, suntem creduli, nu ne punem prea multe întrebări despre ceea ce ne înconjoară… Ne mulțumim a înjura și a trece mai departe, a dezaproba și a critica absolut tot ceea ce constatăm că nu este pe placul nostru.
Dar în momentul în care ni se oferă o bucățică de capitalism monetar avantajos nouă, uităm de toate problemele celorlalți și devenim ca prin minune… fericiți. Mergem apoi la mall, ne cumpărăm haine de 10 ori mai scumpe decât ar trebui să coste (și asta doar pentru a ne mândri mai târziu cu ele), ne cumpărăm mașini scumpe și le rupem în două pe străzi găurite, mâncăm la McDonalds fără să ne mai pese de conținutul toxic pe care îl înghițim, criticăm în stânga și în dreapta pe cei „ieftini”, ne dăm brânci pe la Supermarket-uri cumpărând 2 cărucioare de alimente sau obiecte, ca mai apoi să aruncăm la coșul de gunoi mai mult de jumătate.
Dorim drepturi gay, dar disprețuim heterosexualii pentru că ne critică… Și exemplele pot continua.
M-am oprit astăzi asupra unui mic colaj de imagini pe FaceBook și m-am gândit că nu numai eu aș avea de reflectat pe marginea lui. Sper că nu m-am înșelat, căci mi-aș dori să pot fi de folos celor din jurul meu, fără să îi condamn pentru alegerile făcute de ei. Vă rog să vă rupeți câteva momente din timpul vostru liber și să vă aruncați privirea asupra acestor imagini și apoi să reflectați!
Societatea „civilizată” a vestului ignoră durerea popoarelor exploatate ale estului, ținute în sărăcie și războaie doar pentru a le extrage din sacul bogățiilor naționale resursele necesare vestului: petrol, gaze naturale, opiu, uraniu, aur, diamante, cocaină, lemn, metale rare, etc.
Sunt materiale necesare mașinilor cu care umblăm, fabricării electronicelor pe care le utilizăm și apoi le aruncăm (pentru că nu mai sunt la modă), necesare amorțirii simțurilor prin distribuirea de droguri periculoare tinerilor rămași fără speranțe, sunt necesare consumului de produse și servicii pe care ne bazăm „civilizația”. Dar cu costul vieții și al fericirii altor oameni, fie ei de culoare, musulmani, hinduși, săraci, înfometați, etc.
Societatea vestică este OARBĂ la suferințele îndurate de „ceilalți”. Ne este și rușine să îi privim în ochi, ne este rușine să ne gândim la ei; noi ne continuăm doar drumul spre job cu căștile în urechi. Ne-am obișnuit să nu vedem, să nu auzim, să fim indiferenți la ceea ce EXISTĂ în jurul nostru. Ne-am obișnuit doar să ne exprimăm nemulțumirea proprie.
Mass-media și în special televiziunile pervertite ne-au intoxicat gândirea. Ne-au făcut pe fiecare dintre noi un fel de cyborg care consumă, care roade produse de slăbit, produse de înfrumusețare, electronice de ultimă generație, ne aruncă praf politic în ochi pentru a ignora ceea ce se petrece de fapt în culise. Televizorul ne-a tâmpit în așa hal, încât nu ne mai punem întrebări despre ceea ce vedem, nu ne mai recunoaștem menirea pe acest pământ, îngurgitând în fel și chip prostiile pe care le savurăm zi de zi de pe ecranul colorat.
Nu ne mai interesează politica, pentru că ei sunt corupți. Nu ne mai interesează că ouăle s-au scumpit, pentru că oricum dacă protestăm în legătură cu ceva, jandarmii ne bagă în dubă.
Nu ne mai interesează că televiziunea națională, care obține fonduri uriașe din contribuțiile TUTUROR, ne minte pe față și ne spune că proiectul de minerit cu cianuri de la Roșia Montană este necesar, că ne va aduce bogății nemăsurate în cufărul național.
Nu ne mai interesează că poluarea va omorî natura, oamenii și fauna acelor locuri. Nu ne mai interesează că Chevron dorește să facă avere cu gazul nostru natural, otrăvindu-ne apele și pământul prin exploatarea gazelor pe șist și că Băsescu ne minte că România va avea ceva de câștigat de pe urma acestui lucru.
Nu ne mai interesează că pământurile bogate ale României sunt vândute sistematic sau lăsate în paragină, ca mai apoi să importăm legume, cereale și fructe din țări îndepărtate. Nu ne mai pasă că industria a fost falimentată pentru a face cale netedă marilor companii multinaționale cu interese PROPRII, care nu ne oferă altceva decât un job amărât pentru a ne putea achita ratele la băncile însetate de dobânzi și creere de datorii printre cetățeni, cât mai mulți și cât mai fricoși.
Nu ne mai pasă că ultimii doi miniștri ai agriculturii din România fac lobby pentru compania Monsanto (aia care a fost „ban”-ată în alte state civilizate, datorită producțiilor sale de plante modificate genetic, atât de „rezistente” la agenți naturali și chimici. Am văzut cum lucrătorii acestei companii dădeau cu insecticide într-un lan de porumb marca Monsanto; erau îmbrăcați ca niște cosmonauți, pentru a fi protejați de chimicalele pe care le împrăștiau.
Vă dați seama ce „natural” e acel porumb, dacă supraviețuiește agenților chimici atât de toxici organismului uman?). Nu ne mai pasă că guvernele ne impută nouă datorii pe care nu le-am făcut, ne pun taxe din ce în ce mai mari, ne vând cu totul, ne transformă în sclavi supuși, fiecare pe la job-urile noastre și fiecare cu disperarea proprie de a nu ieși din acest sistem care funcționează numai pentru că noi suntem de acord să funcționeze în acest fel. Asta face televizorul cu noi. Ne transformă în roboți fără cuget, fără simțire, ne transformă în păpuși gonflabile supuse, îngrijorate doar de frumusețe, bani și produse la modă.
Suntem disprețuitori față de alți semeni pentru că au altă culoare sau altă religie, sau altă educație, sau altă gândire, sau altă orientare sexuală. Chiar și noi, homosexualii, am ajuns atât de orbi, cerându-ne „drepturile”, încât am ajuns să disprețuim heterosexualii pentru că ei nu gândesc ca noi. Noi suntem primii care aruncăm cu piatra în cei care nu împărtășesc același tip de plăceri carnale. Oare nu putem să tolerăm acești oameni, care pur și simplu au trăit în circumstanțe care nu le permit să fie de acord cu ceea ce facem sau simțim noi? Oare nu putem să zâmbim când suntem disprețuiți? Fiecare om este responsabil pentru ceea ce este.
De ce să devenim noi lupii moraliști și „victime” ale unor oameni „răi” care aruncă cu pietre în noi? E problema lor ce gândesc, dacă nu ne place să fim înjurați de către ei, nu intrăm în contact cu ei și nu le cerem nimic. E mai simplu și mai uman. Înțelegând condițiile în care au trăit aceștia, educația primită, familia pe care o au, nevoile pe care le au și nelămuririle pe care le au, vom putea înțelege de ce acești oameni uneori ne urăsc. Și înțelegându-i, devenim toleranți; și devin și ei mai comunicativi, mai toleranți la rândul lor.
Poliția, armata, jandarmeria nu MAI sunt organisme care au ca principală îndeletnicire protecția noastră ca cetățeni. Să vă iasă asta din cap. Ele sunt doar instrumente în mâinile celor care ne conduc. Sunt instrumente care trebuie să supună mulțimile de oameni simpli, care trebuie să îi mențină pe aceștia în frică și obediență. Ei bat femei, oameni slabi, oameni săraci, oameni fricoși, copii… Dar pe cei mai mari infractori de la nivel înalt nu au curajul să-i atingă.
Pentru că „șmecherii” nu cunosc supunerea în fața legii. Cel puțin nu o cunosc atâta vreme cât noi îngăduim ca aceste lucruri să se petreacă. Mă uitam acum ceva vreme la ceea ce se petrecea în Grecia: populația a ieșit în stradă în masă și băteau polițiștii înarmați și îmbrăcați în armuri, le dădeau foc, dându-le de înțeles că așa nu se mai poate, că vor izgoni din țara lor pe toți cei care continuă să își bată joc de ei.
Mi-a plăcut curajul lor, mi-a plăcut gradul de indignare la care au ajuns și modul lor de a soluționa problema din țara lor. Mi-a spus tata azi că a văzut o mașină de poliție care a adus la o tarabă din piață țigări de contrabandă. De ce le permitem să își bată joc de noi? De ce nu se supune toată lumea legilor cărora noi, cetățenii de rând, ne supunem? Pentru că NOI nu facem nimic în acest sens. Ne e frică de instabilitate, ne e frică să nu ne pierdem bruma de bunăstare, job-urile, familia, sănătatea, etc. Soluții sunt, dar se pare că suntem atât de fricoși încât nici nu ne dă prin gând să le aflăm.
Ce sunt banii? Sunt un instrument de valorificare. Din păcate, banii au ajuns să valorifice și sufletul. Au ajuns preocuparea noastră cea mai importantă. Ei sunt creați, sunt tipăriți, de către bănci. Care bănci creează acești bani chiar și în mod virtual, sub formă de datorii. Noi ne facem datorii la bănci, pentru a ne cumpăra fel de fel de chestii (sau pentru fel de fel de nevoi), pe care datorii suntem obligați să le plătim sub amenințarea cu pușcăria sau cu sărăcia lucie.
Devenim sclavi, sclavii corporațiilor, sclavii oamenilor cu bani, sclavii bancherilor. Iar dacă avem îndrăzneala de a le cere socoteala, ne trezim că suntem învinuți a fi contra-sistem, teroriști, conspiraționiști, protestatari, golani, etc. Și ne așezăm (sau nu) la loc în bancă, de frică să nu ne lovească doamna educatoare cu bățul. Familia ne educă această frică, școala ne educă această frică și supunere către sistem, semenii noștri prinși atât de mult în acest amalgam de nelegiuiri (de obicei ignoranți ai unor realități înconjurătoare) ne asigură că greșim dacă suntem împotriva acestui sistem de funcționare a lucrurilor și ne îndeamnă să „ne vină mintea la loc”, pentru că este mai bine pentru noi înșine.
Noi ne umplem coșurile în supermarket și în Africa mor copii DE FOAME.
Noi ne postăm criticile, mâncarea și ultima locație pe FaceBook și nu ne dăm seama că aceste informații sporesc marea bază de date și informații care poate fi folosită spre o mai bună exploatare a noastră. Noi credem că e un lucru bun să ne mândrim cu ceea ce facem, cu ceea ce mâncăm, cu ceea ce iubim sau consumăm, dar alții poate nici nu își permit să plătească internetul. De ce să ne pese de ei? Ne pasă numai să vadă lumea cine suntem noi, Să ne dea „like” pentru ultimul telefon procurat sau pentru ultima fiță de cafea multicoloră băută în Botswana sau în Caraibe. Și nu neapărat că ne place, pentru că probabil că acolo e prea cald pentru sensibilul nostru fizic iar cafeaua aia multicoloră intră cu ceva senzații de rău de mare pe gât, însă trebuie să vadă, domle, lumea că ne scăldăm în bunăstare. Doar nu degeaba ne oferim libertatea și supunerea ălora „șmecheri”.
Soluții există, însă trebuie să le putem vedea. Există teorii, există oameni care anticipează prăbușirea acestui fel distructiv de sistem în care trăim, există oameni care luptă zi de zi pentru a răspândi adevăruri în diferite domenii de activitate, există oameni care au teoretizat un sistem nou, bazat pe managementul resurselor pe care ni le oferă Terra (resurse care nu sunt infinite) și pe utilizarea tehnologiei de ultimă oră în beneficiul TUTUROR oamenilor pe acest pământ (Zeitgeist Movement), există mișcări sociale care se răspândesc pe tot Pământul și care doresc schimbarea acestui mod de a fi din prezent. Și vor reuși doar cu ajutorul nostru, al tuturor. Dacă stăm, ne uităm la ei cu dispreț și ne continuăm apoi rutina zilnică, nu reușim să obținem niciodată ceea ce vrem, ceea ce ne-ar conveni, ceea ce este NATURAL să existe: egalitate, dreptate, libertate, fericire.
Criticăm România, dar uităm că puteam avea neșansa de a ne naște într-o țară precum Iran, sau Congo, sau Somalia, țări în care preocuparea principală este supraviețuirea, iar nu contul de FaceBook, țări în care libertatea are un alt înțeles decât îl avem acum în România. Uităm că suntem avantajați, uităm că trebuie să fim și recunoscători semenilor noștri și uităm să vrem binele celorlalți. Ne preocupă doar nemulțumirile noastre plictisitoare…
Aș vrea să vă aduc în atenție activitatea unui artist (în opinia mea – artistul momentului) care luptă prin creația sa pentru trezirea semenilor săi. Numele lui este Banksy. Are o pagină dedicată pe FaceBook și un website în care i se prezintă lucrările. Am aflat despre el într-un documentar. Aruncați un ochi. Cred că o să vă placă.
Enjoy!
Ăăăă, ok. Și ce se poate face? Că aici nu vorbim de 2-3 oameni, de România, vorbim de miliarde.
Cum poți tu, eu sau altul interveni în toate aceste aspecte pe care le-ai enumerat? Nu idei și povețe ne trebuiesc ci fapte, concretul, practica ne lipsește.
Cei care au puterea de a face ceva, de a lua o poziție, sunt linșați pentru că schimbarea contravine cursului… de schimb.
Uite, de ce nu faci un ONG, un partid… ceva, ca să putem face lobby pentru chestiile astea?
Poi ce putem face? Putem începe prin a ne schimba ideile. Ideile prin care contribuim la această mașinărie uriașă de produs sclavi. Putem începe a crede că nu trebuie să așteptăm un „salvator”, că nu trebuie să ne spună cineva ce putem face, că nu avem nevoie să avem încredere în nimeni, ci că este nevoie de a avea încredere în noi înșine, noi, oamenii de rând. Putem începe a crede că o picătură de schimbare în noi înșine contribuie la marea schimbare. Putem începe a ne pune întrebări cu privire la ceea ce ni se spune de oricare conducător/politician/șef. Putem începe a crede că interesul nostru nu este reprezentat de nimeni mai mult decât este reprezentat de către noi înșine. Putem renunța la a face împrumuturi bancare pentru a ne cumpăra ultimul răcnet de plasmă TV. Putem începe a NU consuma ceea ce ne face rău fizic – fast-food, McDonalds, KFC, etc, doar pentru că e la modă a mânca la mall. Putem începe a avea grijă să ne procurăm doar lucrurile necesare nouă, doar mâncare naturală (nu știu dacă moda „bio” este o soluție bună, pentru că un produs bio este foarte scump, deși ar trebui să fie ieftin, fiind oferit de natură, sau nu știu câtă încredere în naturalețea acestor produse trebuie acordată). Putem refuza știrile stil „șoc” pe care le vedem la televizor și putem refuza minciunile gogonate care ni se vând în continuu de către diferite surse media private, care slujesc interesele diferitelor „personalități” autohtone. Putem să ne căutăm informație singuri, cu ajutorul internetului, putem să ne îmbogățim cunoștințele cu ajutorul cărților de care am cam uitat. Putem să avem demnitatea de a fi sinceri cu noi înșine, de a căuta tot timpul să învățăm ceva nou, fără a ne pune probleme cu privire la nivelul celorlalți semeni. Putem înceta să ne dăm cu fonduri de ten, cu sclipici și lipgloss, pentru că ne este teamă că altfel nu ne va mai plăcea cineva. Putem renunța a ne cumpăra haine de firmă, scumpe, doar pentru că așa este la modă și ne putem îmbrăca original, fără a purta etichete fancy. Putem păstra un singur telefon mobil mai mulți ani la rând fără a cumpăra ultimul tip de …. Iphone o dată la 6 luni (zic și eu). Putem încuraja producătorii mici, firmele autohtone, cumpărând NU din supermarketuri, ci de pe piața autohtonă. Putem certa un polițist care abuzează de autoritatea pe care o are. Putem participa la acțiuni de voluntariat în ecologie, sport, educație, ajutor reciproc. Putem educa pe cei needucați, în ideea unui ajutor, nu în ideea de superioritate. Putem asculta și muzică veche, dar bună, nu numai „last hit”.
Nu știu dacă ONG-urile, partidele sau fel de fel de organizații care funcționează pe modelul actual mai prezintă vreo capacitate de a atrage încrederea românilor. Trebuie să ne schimbăm noi înșine. Să ne hotărâm că AȘA nu mai poate funcționa nimic. Că nu suntem elemente componente a unei turme de oi buimace.
Putem face multe, dar în primul rând cred că este o datorie către noi înșine să stabilim ceea ce vrem sau putem face, iar apoi să ne informăm corect și să fim sinceri față de noi înșine și față de cei din jurul nostru. Cred că sinceritatea este singura soluție pentru a ne putea dezmetici. Apoi, când vom observa că noi ne schimbăm în bine, vom avea surprinderea de a nu fi singurii care fac acest lucru.
România este ca oricare altă țară. I-ar fi plăcut cuiva să locuiască în Arabia Saudită? Sau în India? (mie mi-ar fi plăcut în India) Sau în Somalia? Iraq? Iran? China? SUA (unde, mai nou, li se interzice cetățenilor să protesteze în timpul ședințelor importante ale entităților politice, economice și administrative, unde spărarea pe creier în masă a fost prima dată experimentată, unde se inventează evenimente precum atentatul „terorist” de la World Trade Center doar ca scuză pentru războaiele ulterioare împotriva lumii arabe, unde s-a dat o lege precum „Patriotic Act”, prin care oricare din cetățenii americani pot fi arestați fără mandat, pot fi încarcerați fără drept la avocat sau explicații, sub acoperirea „siguranței naționale”, etc etc etc)
Nu trebuie să condamnăm viața care ne-a fost dată, ci să încercăm să o îmbunătățim (pe a noastră și pe a semenilor noștri) în sensul sănătos, sincer, curat. O să revin zilele astea cu un articol despre România, despre locuitorii acestei țări pe care acum toată lumea o scuipă și o-njură, inclusiv locuitorii ei, fără să cunoască istoria lor, care ne-a fost ascunsă și intenționat schimbată în cărțile de istorie.
Da, de acord.
Numai că vrând-nevrând totul până și cele mai mici chestii, vorbesc de lucrurile esențiale: hrană, o locuință, o zdreanță de tras pe noi, sănătatea, uneori dreptatea, COSTĂ. Nimeni în afară de familie (până se satură și ăia) nu te ajută să… supraviețuiești. Nu ne pică din cer, nu ne putem muta înapoi în peșteri să vânăm așa că… vrem, nu vrem… trebuie să… lucrăm pentru a primi o retribuție pe munca depusă, retribuție care e folosită în continuare pentru a ne procura lucrurile esențiale mai sus amintite. Corect?
Nu vrem să facem acest lucru? Nicio problemă. Putem să crăpăm liniștiți, nimănui nu-i pasă, oricum.
Lucrul, munca e time-consuming. Deci, dacă din cele aproximativ 15 ore cât suntem treji, cam 8 (sau de multe ori mai mult)… lucrăm. Ne mai rămâne restul timpului pe care nu-l petrecem mâncând, spălându-ne, uitându-ne la o știre, ceva sport, satisfăcându-ne nevoile fiziologice, familia și… cam atât. Acum, dacă ar fi să facem un calcul, cât timp ne mai rămâne și pentru altceva? Prea puțin.
Aici nu e vorba de România ci de întreaga planetă, toți oamenii care o locuiesc. Facem parte dintr-un sistem, rețea, numește-o cum vrei.
Referitor la modul în care cheltuim banii, acolo da, cam așa e, am putea și cu mai puțin. Faza e că în tot acest proces de “dezvoltare” valoarea omului a scăzut în egală măsură cu dorința de a-l valorifica. Și mulți simt asta. Și nici nu știu dacă e vina lor.
Anyway, omul mereu va căuta să-și acopere nulitatea, într-un fel sau altul.
Era o vreme când mă mai întrebam și io una, alta… încercam să schimb… neahhh… risipă de energie. Mai bine o baie lungă, o bere rece. 🙂
Super articolul….
Sunt de acord, Robert. Perfect de acord. Și e normal să fie așa? Să fim obligați să muncim pentru că ne e teamă că altfel nu supraviețuim? 🙂 E normal să ne consumăm vremea muncind FĂRĂ PLĂCERE (vorbesc de cazurile oamenilor care lucrează în domenii pe care nu le plac) doar ca să supraviețuim? Da, nu e vorba doar de România, este vorba de toată omenirea. E nevoie de o schimbare în bine. E cazul să înceapă să ne pese unii de alții, să ne ajutăm, să devenim independenți, să facem și să muncim numai ceea ce ne face plăcere. Că dacă nu am Iphone ultimul tip, nu îmi cade mâna. Eu am fost înnebunit de telefonul care suna în continuu, fie zi sau noapte. Și acum aproape dacă îl mai folosesc…
Da, ne lipsește acea valoare a omului care nu mai există. Suntem ca o marfă cu care se delectează cei din vârful piramidei. Și probabil că se și amuză copios.
Omul are puterea de a-și depăși nivelul de conștiință. Omul poate evolua foarte ușor. Suntem niște animale date dracului. Avem în noi potențial genetic pe care încă nu îl folosim la un moment dat, dar dorind să evoluăm, putem accesa imediat un nivel mai sus de cunoștințe, crezuri, ideologii. Omul este capabil să învețe foarte repede, mai ales dacă are nevoie să știe acele lucruri pe care le învață. Dar contează să vrea. Contează să se auto-analizeze, să se întrebe sincer niște lucruri… Trebuie să înțeleagă de ce greșește uneori, cum ar putea face să nu mai greșească, apoi ce poate face mai mult pentru sine, ce mai poate învăța, ce poate face spre a-i provoca plăcere, și nu durere, dramă, ură, invidie, etc.
Eu nu încerc să schimb pe nimeni și nimic. Nici eu nu mai sunt tânăr revoluționar, decât la nivel teoretic poate. Eu îs preocupat de mine însumi și din când în când îmi împărtășesc gândurile cu amicii, așa cum consider că fac și pe DarkQ. Mie îmi place să îi ascult pe ceilalți, pe unii… Mai văd un film bun, mai ascult o muzică bună necunoscută mie până atunci, mai discut un subiect… și tot așa. Ca într-un club de prieteni… unde nu cred că este nevoie de un lider… cum nu cred că nimeni dintre noi nu are nevoie de alt lider, altul decât el însuși. Și mie îmi plac băile lungi și liniștite, dar nu îmi place berea. Mai rar, beau un vin roșu bun… dar foarte rar.
Deci așa cu timpul… și-așa ne fut alții timpul, de ce să nu îl împart măcar cu amicii? Nu ar fi futere de timp dacă un gând al meu ar servi cumva cuiva… însă simțeam nevoia să mai scriu și ce consider eu că e just … parcă prea multe drame, tabloide, glume, știri am văzut în ultimul timp 🙂
apropos, oare cine ar fi atât de nebun încât să citească tot articolul ???? :)))) Când m-am oprit din scris și am văzut cât a ieșit de mare articolul, mi-am pus mâinile în cap, dar mi-a fost milă să mai tai din el. 🙂
Intr-o zi am inteles ca nu pot sa schimba legile universului: sa nu mai fie cutremure, inundații, …….
Pe urmă mi-am, propus să lupt împotriva acelora care duc războaiele in numele unei democrații perfide, mi-am propus să elimin sărăcia., cele mai crunte boli. Intr-un final m-am lăsat păgubaș, totul a fost o iluzie, era imposibil.
Insa, pe urmă mi-am spus că ar fi bine măcar cei care sunt in jurul meu să-i conving sa renunțe la egosim, sa fie mai buni, să facem o lume mai umană, mai solidară. Puterea mea de convingere scadea cu fiecare zi.
Intr-un final am ajuns la concluzia că lumea de va schimba începând cu mine.
Din ce in ce mai patetic. Un individ care se uraste pe sine si este constant incapabil sa se accepte, dar care a ajuns sa isi creada propriile minciuni si iluzii pe care le creeaza. Acum un delir nascut din fobiile unui fost regim comunist, obsedat de “pericolul imperialismului american” sau “vestul” cum incearca relicvele trecutului sa isi modifice vocabularul in speranta ca lumea nu va observa lipsa de continut din “mesajul” lor.
Un homofob trist, aparent gay, distrus de o societate nociva si toxica, si care acum isi pierde vremea debitand platitudini abjecte in speranta ca “adevarul” se va sedimenta (prin adevar ma refer la imbecilitatea cu “sunt normal” nu ca “ceilalti gay”, pe care am citit-o de mai multe ori pe site).
Imi place sa traiesc cu iluzia ca majoritatea celor care citesc ocazional cate un articol aici, o fac ca sa se amuze sau ca sa aiba o perspectiva clara despre ce inseamna un om fara respect de sine, fara integritate si destul de plauzibil fara un intelect prea sofisticat.
Cheers.
@Lol la ce individ te referi? Nu inteleg aluzia pe care o faci.
Cu mk-ultra cum ramane?
pana la urma am citit postul. Cand l-am vazut asa de mare, m-am intimidat.
mi-a placut mult, insa cred ca ai exagerat la faza cu gayi care nu sunt toleranti cu straight-tii (fiind un blog si pe tematica gay, am zis sa mentionez asta. Stiu ca ideea principala in cele scrise de tine nu e neaparat legata de sexualitate.) Asa cum grecii mai iau in suturi politia … asa si noi inca trebuie sa “tinem in suturi” oamenii straight. Comunitatea gay la nivel planetar (putin probabil intergalactic) nu sta mai bine ca Grecia.
Numai bine!
@Lol intuiesc cine se afla in spatele acestor cuvinte. Daca esti barbat atunci iesi la interval si sustine ceea ce vrei sa spui. E prima data cand sunt umilit in mod public intr-un asemenea mod. Sper sa te simti satisfacut dupa aceste remarci. Nu-ti voi raspunde cu aceeasi moneda deparece nu-mi sta in caracter.
Ai foarte multa dreptate @FireMan sunt de acord cu tine.
Nu putem fi fericiti cu adevarat daca aproapele nostru nu este fericit.
Fiecare dintre noi putem face o diferenta in viata aproapelui nostru. Putem schimba lumea in care traim numai sa vrem.
@Fireman chiar nu inteleg ce ti-a placut asa de mult la manifestatiile din Grecia.
Pe mine acele huliganisme m-au dezgustat complet.
Manifestarile unui popor de lenesi. Din pacate e mult mai usor sa zbieri, strici, distrugi decat sa creezi, muncesti.
Eu mai degraba as arata spre Japonia, un stat care in opinia mea ofera un model demn de urmat, unde oamenii muncesc si au o demnitate iesita din comun.
Imi “place” ca esti unul dintre cei carora le-au fost deschisi de catre filmele Zeitgeist si care au descoperit adevarul in legatura cu atentatele de la World Trade Center.
Ramane sa ne mai spui ca Dan Brown este autorul tau preferat si ne-ai dat pe spate.
Romania este Romania, nu seamana cu niciun alt stat (nici macar cu R.Moldova). Mie nu mi-ar placea sa locuiesc in India, ci in Austria, Elvetia, Germania, tarile nordice, insa consider ca si in Romania este bine (sunt neajunsuri, dar ne obisnuim cu ele).
Cu totii ne dorim sa schimbam sistemul, doar ca acest lucru este foarte greu de realizat.
Ca sa ai macar o sansa in a schimba ceva trebuie sa fii “cineva” sa ai anumite realizari, ceva solid pe care sa te bazezi, altfel risti sa cazi in ridicol.
Daca esti mic si te impotrivesti sistemului vei fi eliminat imediat …
@Tyson_Gay
Am precizat ce anume mi-a plăcut la manifestațiile din Grecia. Violența nu este pentru mine o opțiune, însă am precizat că admir curajul lor. S-au săturat. Nu mai vor să fie obedienți unui sistem care îi dezgolește de orice libertate. Și eu sunt adeptul schimbării sistemului nu prin distrugerea lui, ci prin îmbunătățirea lui.
Dar a spune că grecii sunt un popor leneș… nu știu ce să spun. Cred că nu ne luăm informațiile din aceleași surse. Grecii au fost și sunt un popor de neguțători. Noțiunea de democrație a pornit de la greci… Adică… stai puțin, faptul că ei au profitat de avantajele oferite de UE, însă au desfășurat activități economice „la negru” nu este un semn de lene, ci de nesupunere… zic eu. Așa cum românii sunt foarte „întreprinzători” atunci când este vorba de supraviețuire, poporul grec, cred eu un popor civilizat, a profitat de toate avantajele care le-au fost oferite de mama natură… Faptul că acum refuză să se supună unui sistem care a încercat să reprime cu forța nemulțumirea generală și să se supună unei UE care nu a făcut altceva decât să îi îndatoreze… cred că e dovadă de curaj.
Dacă un om te fură, îl tragi de mânecă și îi spui să îți dea bunurile înapoi. Dacă respectivul devine violent, atunci nu ai ce să faci decât să îi dai una în cap. Cam așa cred că soluționează grecii problemele. Au abordat violența pentru că probabil că altfel nu se mai poate…
Dar da, susțin ideea conform căreia non-violența este o necesitate, indiferent de circumstanțe. În legătură cu Japonia… eu dădeam un exemplu de nesupunere, nu de supunere civică și demnitate.
Nu doresc să „dau pe spate” pe nimeni, în afara dormitorului propriu. Am dat glas unor gânduri și le-am supus criticii celor care citesc…
Sunt de acord că schimbarea nu e ușoară, însă tocmai asta spuneam, că schimbarea nu necesită „mari realizări”, așa cum spui, ci colaborarea fiecăruia dintre noi, oricât de neînsemnată ar fi. Nu este greu de observat că istoria a fost schimbată de oameni care încă nu realizaseră nimic „însemnat” în viața lor, așa că nu cred că soluția este să așteptăm să devenim bogați, puternici, influenți sau mai știu eu cum. Ăsta este un clișeu implantat în scufiile noastre prin intermediul surselor informaționale. Și în sensul ăsta doresc să îți aduc aminte de exemplul unui om care a devenit celebru nu „fiind cineva”, ci expunându-și ideile prin intermediul artei (l-am menționat la sfârșitul articolului – Banksy -, activitatea lui fiind cea care m-a făcut să scriu acest articol).
Vorbind însă despre ridicol, iată că mi-ai elucidat izvorul nemulțumirilor tale: îți este teamă de ridicol. Pe mine nu mă animă acest sentiment decât atunci când iubesc, poate nici atunci… A-ți fi teamă de ridicol în tot ceea ce faci înseamnă să îți bazezi activitatea, gândirea, creația și mai știu eu ce pe opinia celor din jur, ceea ce dezaprob energic. Nu îmi este teamă nici să fiu mic, pentru că intenția mea nu este să devin „mare”. Există destui indivizi în jurul meu care doresc să se facă „mari”, probabil din motive legate de vanitate. Eu prefer să rămân mic, scufundat în mulțime.
Mulțumesc pentru observații.