Acasă Zi de zi Mie nu-mi este frică să-i spun că-l iubesc! (1)

Mie nu-mi este frică să-i spun că-l iubesc! (1)

278
4

O poveste de dragoste nelipsită de tristețe, dorință de revedere, sentimente lipsite de mărturisire și multe, multe răsturnări de situație

Oare câtora dintre noi nu le-au fost măcar un moment puse în balanță inima și mintea, sentimentele și rațiunea? Cu siguranță, veți spune că aproape tuturor (aici exceptându-i pe cei pentru care una din cele două primează exclusiv).

Eh, da! Mi s-a întâmplat și mie…

Povestea a început în urmă cu vreo 3 ani jumate, poate chiar 4; ziua de naștere a unei prietene- da! petrecere mare se anunța: grătare, cabană la munte, prieteni numeroși și multă, multă distracție. Îmi amintesc că avusesem ceva treburi de rezolvat în oraș până aproape spre seară, așa că-mi sunasem prietena respectivă și-i spusesem că aveam să întârzii. Plus că trebuia să trec pe-acasă, să-l iau și pe frate-miu (un soi de suflet al petrecerii și el…).

Se făcuse deja destul de târziu, așa că mă grăbisem să ajung la locul stabilit. Parcasem mașina în curtea cabanei și urcasem împreună cu frate-miu (iubitul sărbătoritei) spre foișor. Avusesem o zi destul de grea, o zi de-aceea stupidă în care-ți pui tot felul de întrebări despre tine și despre cei din familia sau anturajul tău, întrebări picante sau dulci – în fond, o zi în care încercam să stabilesc ce vreau să fac în viață și pe ce drum s-o apuc. Îmi amintesc că eram într-o cumpănă totală, căci abia ce realizasem că, DA!, îmi plac și băieții (ulterior am ajuns la concluzia că-mi plac DOAR băieții) și, din motivul ăsta, mă despărțisem de prietena mea. Nu mi se părea normal să mă mint pe mine, în primul rând.

Lumea se distra acolo, focul de tabără era aprins, atmosfera era un melanj între romantic, pasional, haiducecsc și… scarry! Odată ajuns printre invitați, o felicitasem mai întâi pe sărbătorită, îi dădusem cadoul și urma să-mi plimb ochii printre cei prezenți la aniversare pentru a vedea pe cine cunosc și pe cine nu (tipa nu prea se pricepea la făcut cunoștință). Cunoscuți și necunoscuți, toți păreau a se simți bine. Eram gata de distracție și eu!

Deodată, dădusem ochii cu un băiat. Eh, nu un băiat oarecare… Era un băiat la vreo 18 ani, care, în momentul în care m-a văzut, a rămas cu privirea ațintită spre mine. Și eu spre el… Trecuseră deja vreo 15 secunde și noi ne blocaserăm ochii unul spre celălalt. O frumusețe de băiat, cu un zâmbet -descoperisem ulterior- minunat! Fusese un moment exact ca în filmele americane, când el îl zărește pe… el, de data asta, iar în aer parcă începeau să se ridice inimioare, licurici și parfum de dragoste. Simțisem că e el cel alături de care aș fi fericit, cel pentru care aș lupta indiferent de consecințe. Simțisem că întâlnisem dragostea adevărată!

Eh, și așa trecuse noaptea, fără ca eu să intru prea mult cu el în discuție. Probabil vă întrebați de ce… Cred că ar trebui să menționez că aflasem despre băiatul respectiv că este cel mai bun prieten al sărbătoritei. Și ce-i cu asta? Ei, sărbătorita este iubita fratelui meu, proaspăt absolvent al Facultății de Teologie, fost elev al Seminarului Teologic… se cam complică treaba, nu?

Înainte să plecăm fiecare la casa lui, speram, totuși, să vină și el cu mașina mea.  Urma să-i propun asta. „ Mie nu-mi este frică să-i spun că-l iubesc!” îmi repetam obsesiv în gând. Mă rog, acum realizez că, poate, nu-l iubeam, dar ceva se aprinsese clar în mine. Și parcă această flacără era atât de puternică, încât nu-mi păsa dacă aveau să afle ai mei (și automat zburam din casă) sau dacă mă înșelam în privința băiatului. La urma urmei, acel schimb de priviri nu asigura nimic, nu?

Ajuns acasă, începusem să mă gândesc intens la el. Simțeam că încep să trăiesc o poveste emoționantă, poate o adevărată poveste de dragoste. Chipul lui îmi apărea adesea în minte; simțeam că el era ceea ce-mi puteam dori cel mai mult pe lumea asta. Și, totuși, el era un necunoscut… un necunoscut pe care nu știam dacă aveam să-l mai revăd, un necunoscut căruia nu apucasem să-i zic că nu mi-e frică să-i spun că-l iubesc…

— TO BE CONTINUED —

4 COMENTARII

  1. Ma bucur ca, din ceea ce am citit, esti un tip care da frau liber viselor, dorintelor si sentimentelor. Este ceea ce te face uman. Ne place sa recunoastem sau nu, mereu se ajunge la un moment cand inima invinge ratiunea

  2. Va multumesc tuturor pentru comentarii! Avand in vedere ca este primul meu articol, mi-ati dat puterea sa merg mai departe si sa va impartasesc experienta mea. Multumesc pentru indulgenta! Va pup cu mare, mare drag!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here