Trecuse deja mult timp de când nu-l mai întâlnisem. Trebuie să recunosc că fugitiv îmi mai scăpam gândurile spre el, băiatul cel cu chip de înger, fugarul necunoscut.
Într-una din zile, fusesem înștiințat că am fost acceptat pentru o bursă de studiu în străinătate. Credeam pe moment că avea să fie clipa în care puteam să scap de tot ceea ce nu-mi convenea acasă. Oare aveam să devin și eu un fugar? Poate că da, dar cui îi mai păsa? Mă aștepta un viitor promițător…
La nici mai puțin de o lună după ce ajunsesem în țara respectivă, îmi făcusem numeroși prieteni, veniți și ei de pretutindeni. Eram deja în stadiul în care rămâneam peste noapte unii la ceilalți, ieșeam aproape în fiecare după-masă sau seară împreună, stăteam la taclale până ne prindeau zorii zilei. În acea perioada l-am cunoscut pe A., un spaniol frumos-foc, cu niște ochi albaștri de ziceai că vezi cea mai limpede apă prin ei. Părea un soi de neamț amestecat cu un soi de spartan ( purta bărbiță ușor rasă), unde se mai adăugau și elemente de ceea ce era el, de fapt- spaniol. Ne înțelegeam de minune, așa că, după vreo zece zile, el se hotărî să facă primul pas: acela de a fi împreună cu mine. Iar eu… eu am acceptat!
Vă mărturisesc, dragii mei, că mă simțeam foarte bine în preajma lui. Părea un băiat excepțional, unde mai adaugi că era și inteligent de-a binelea! Tipul era un adevărat maestru într-ale chitării clasice și nu ezita să-mi cânte pe seară, pe malul mării, câte vreo piesă renumită sau chiar compoziție proprie. Și, totuși, mă simțeam neîmplinit. E adevărat că nemulțumitului i se ia darul, dar situația asta nu cred că m-ar fi deranjat prea tare. Or, lui n-am putut să-i spun un „ te iubesc!” sincer niciodată. O merita, e adevărat, dar eu nu simțeam că-l iubesc. Nici nu simțeam că eram fericit cu el. Îmi părea mai mult un fel de a-mi petrece timpul liber sau, uneori, o simplă „ eliberare” (dacă înțelegeți ce vreau să spun). Țin să vă mai mărturisesc, dragilor și dragelor, că n-am întâlnit niciodată până acum o persoană pentru care sexul să conteze mai mult decât pentru A. Nu că ar fi numaidecât un lucru rău, dar, practic, relația pe care o începuserăm se rezuma în cea mai mare parte la sex, sex și… sex. Eh, asta ca asta, dar mintea mea stătea mereu la băiatul pe care-l lăsasem în România, băiatul pe care aș fi vrut enorm de mult să-l am lângă mine.
Exact când strădania mea de a-l uita pe românaș începea să dea roade, aflu de la A. că… avea o relație de 3 ani de zile :). Asta e ceva, nu? Așadar, după 5 luni de zile petrecute lângă el, aflu scurt și la obiect că, de fapt, el are un iubit care-l așteaptă în Spania… Nici nu vreți să știți cum m-am simțit eu în momentele alea! Poate că, la urma urmei, o meritam (?)…
Se duceau naibii toate speranțele mele de a găsi pe cineva de încredere. Nici nu-mi aduc aminte dacă mă gândeam în momentul acela la băiatul din țară. Nici nu mai știu la ce mă gândeam. Știu doar că ieșeam cât mai des cu prietenii, pentru a nu-mi lăsa imaginația și gândurile să mă macine. Eram pregătit s-o termin cu lumea gay, oricât de greu mi-ar fi fost (asta ar fi însemnat să mă ascund, să mă prefac, să joc un teatru pe care nu știu nici acum dacă aș fi putut să-l joc – deși gesturile și fizicul nu m-ar fi dat de gol). Începusem să mă urăsc, să-i urăsc pe cei doi. Alesesem să mă întorc în țară, căci planurile ce mi le făcusem cu A. erau compromise. Eram pregătit să fac un efort de a fi cu o fată, o fată care să mă merite și pe care să o merit…
….
și, totuși, mi-era un dor imens de necunoscutul căruia nu apucasem să-i spun că-l iubesc…
— TO BE CONTINUED —
Da spaniolu cine ii? Domnu’ din imaginea alaturata sau tigrisorul de plus!?
Sau asta doar seamana cu spaniolu? Si de ce nu are ochi albastrii??
Ce fel de eliberare? Povesteste-ne… ca io ard de nerabdare.
Salutare Juluis ( observ ca si tu ai o alura asa de spartan, dupa nume),
deci.. nu stiu cu ce sa incep… am mintea putin ravasita dupa ce am citit ce ai scris ( cred ca m-am transpus cam mult in textul tau, my bad).
Totusi eu nu am inteles cum vroia doar sex, daca iti canta balade in surdina valurilor marii … sau cum ai ramas tu atat de socat ca avea o relatie daca nu-l iubeai deloc (parca aveai si ceva mustrari de contiinta cum ca iti bati joc), oricum astept sa citesc finalul.. oare e cu happy end??? I hope so..
P.S. in ochii lui vedeai marea, nu prin 😀
Nu mai povesti ca-mi ies aburi pe guler! Zici ca-i facut in laborator spaniolul…
Gata, asta e serialul meu preferat- cel putin pana reincepe Game of Thrones.
Da, dar oare tigrisorul e de plush, sau e adevarat?
Da, așa e, nu poți găsi pe cineva de încredere în lumea asta rea, amară… Fuck this shit, im going straight, too!
Deci… eu zic să ne anunți când urmează viitorul episod, să îmi iau popcorn din timp. Câte episoade mai sunt? Ține mai mult decât „Tânăr și neliniștit”?
Eu propun sa facem o sectiune aparte pentru foiletoane, “Povesti de adormit adultii”, cum bine sugera cineva.
Iar eu propun sa denumim “serialul”, Maturizarea tigrisorului.. ca tot trece prin etape marcante de la un episod la altul.
“Maturizarea tigrisorului de plus!”
Nu e de plus . PUNCT !!
Well, dragilor, sper ca articolele mele sunt cat se poate de pertinente. Eu va multumesc pentru comentarii! In cazul in care intervine plictisul, imi pare rau. Am incercat sa scurtez povestea mea cat de mult am putut, caci, de nu, avea sa fie mai lunga decat Der Zauberberg al lui Thomas Mann.
In alta ordine de idei, vreau sa va raspun comentariilor si sa fac niste precizari:
@ Robert G: nu el este A. ( ok, Alejandro, fara a mai da nume d-astea de cod). Mi s-a parut cea mai sugestiva poza pentru a-l caracteriza (problema e ca n-am incarcat articolul cu descrieri inombrabile, tocmai pentru a nu va plictisi. Eh, cam asa arata Alejandro, dar, intr-adevar, n-ati fi putut intelege din lipsa de detalii. My bad, sper sa-mi fie iertate greselile). Eliberare? Hm… intelegi prea bine, Robert… Nu trebuie sa dau explicatii mai amanuntite 😛 :*
@ Eduard: Partea cu “baladele” reprezenta preludiul, daca pot sa-l numesc asa. Stia foarte bine ce-mi placea, asa ca asta era calea sigura de a ajunge la un sarut pasional, apoi la atingeri si, pe urma… in pat. In ceea ce priveste socul emotional pe care l-am avut la aflarea vestii ca are iubit de muuuulta vreme, el fusese cauzat de faptul ca ma obisnuisem cu el. Inclinam deja foarte mult catre un soi de iubire, mai ales ca ma facea adesea sa uit de “romanasul meu preferat”. In ultima instanta, am ales sa folosesc prepozitia PRIN tocmai pentru a dublu-nuanta ideea: eu vedeam marea din sufletul lui, iar el vedea marea care ne era atunci pe post de decor. Nu vreau sa ma dau rotund si inteligent. I’m a simply guy, what the hell? 😀
@ Celelalte comentarii: Eh, povestea nu mai dureaza mult, mai sunt doua episoade. Finalul? Hm… o sa vedeti finalul! In orice caz, va multumesc ca ati urmarit firul pana acum. Sper sa nu va dezamagesc! (asta daca nu veti comenta ca deja am facut-o)…
P.S. Dragilor, e povestea mea. Da, e povestea mea si e reala. Urmaresc site-ul darkq-istilor de ceva vreme, dar abia acum am decis sa postez. Vreau ca povestea mea sa nu fie motiv de ironii, ci o simpla poveste a unui simplu baiat, din care fiecare sa traga ce concluzie vrea si sa invete (sau nu) cate ceva. Eu, unul, vreau sa stiti ca sunteti singurii care mi-ati citit povestea si ati comentat-o. Pentru asta, va multumesc, chiar daca nu va cunosc.
Va salut calduros!
Dragul meu autor, povestea ta este trista, in opinia mea trebuie sa nu iti faci sperante din primele 5 luni, cand cunosti pe cineva si decizi ca vrei sa ai o relatie de iubire, persoana iubita trebuie testata, trebuie sa va ziceti aproape toate secrete, si nu uita niciodata ca intotdeauna trebuie sa ai un “as in maneca” un acel ceva care sa fie doar al tau si sa ramana doar al tau, sunt clipe si amintiri pe care nu trebuie niciodata sa le povestesti cu iubitul oricat de mult l-ai iubi, pentru ca daca ai sa faci asta ar putea sa te fac sa suferi la o eventuala despartire.(Doar un sfat 😉 )
Fii mai calculat, tineti sentimentele in frau si casca bine ochii.
Daca esti gay cum sa te combini cu o fata? ;))Ironic!!
Sunt si barbati care iubesc cu adevarat doar ca nu l-ai gasit tu pe acela, norocul poate iti va surade.
Cu drag,
Delkado
Va să zică, cel care are deja boyfriend parcă nu se mai satură de sexul cu un străin, în timp ce străinului sexul i se pare prea mult – și asta în condițiile în care nici n-a avut, nici n-are parte de boyfriend acasă la el.
Ce să mai înțelegi de aici? Go figure! Există (ca-ntotdeauna!) trei posibilități.
1). Sexul nu satisface de fapt pe nimeni, bucuria sexuală fiind doar o “descărcare” de genul refresh-ului zilnic pe care-l resimte omul dis-de-dimineață la chiuvetă, când se spală în fața oglinzii.
2). Există în orice relație un missing ingredient, respectiv acel “ceva” care lipsește întotdeauna din propria ogradă, dar care e de găsit mereu (și chiar din abundență) peste gard.
3). Sexul este totuși un vehicul spre paradis, însă nimeni nu-i încă gata de îmbarcare (sau fiecare își amână plecarea cât se poate mai mult), știind din proprie experiență că paradisul e, de fapt, situat întotdeauna între stații – o rezidență permanent amăgitoare și imposibilă.
Așadar, ce ne ascunde aici autorul – și, fără-ndoială, cu bună știință? Care-i elementul inedit a cărui lipsă îi face pe oameni să se ridice din pat, respectiv de lângă partener, și să sară direct la tastatură cu o poveste în vârful degetelor…?
😎