Acasă Zi de zi Mie nu mi-e frică să-i spun că-l iubesc! (2)

Mie nu mi-e frică să-i spun că-l iubesc! (2)

195
12

Și uite-așa treceau zilele una după alta, iar eu așteptam să-l reîntâlnesc. Gânduri obsedante și dureroase mă chinuiau. Cum puteam eu să am curajul de a-i spune „ te iubesc!” unui băiat pe care abia-l cunoscusem? Era un risc prea mare, pe care nu eram sigur dacă aveam să mi-l asum.

Nu știu cât de fair-play au fost metodele mele de a relua legătura cu el… Eu eram student, el era licean, locuiam în orașe diferite. De multe ori, preferam să chiulesc de la cursuri, nepăsându-mi de restanțele ce se puteau aduna, doar pentru a-l zări măcar pentru o clipă. Mă ascundeam de fiecare dată când simțeam că e pe cale să mă observe; și nu făceam asta doar de dragul de a mă ascunde, ci pentru că eram sigur că mă voi pierde prea tare în fața lui. Dar, la urma urmei, nu-l necăjeam cu nimic, nici nu-l hărțuiam. Pentru mine era destul să-i văd zâmbetul ( da, dragilor, are un zâmbet de înger! și nu hiperbolizez) și puteam să mai trăiesc cât de cât fericit până în ziua ce avea să urmeze.

Îmi amintesc cu drag cât de fericit eram când am găsit o cale prin care să mă apropii de el. Realizasem un program artistic pe care eram pregătit să-l prezint și-n orașul lui. Nu am ezitat deloc să-l contactez (iubita fratelui meu îmi dăduse numărul lui de telefon), pe motiv că aveam nevoie de ajutor. Îl rugasem să lipească niște afișe în oraș, afișe pe care eu i le trimisesem. Și a acceptat!

A trecut și marele moment, m-am întâlnit cu el, am schimbat câteva vorbe și el a plecat în grabă. Nici nu apucasem să-i mulțumesc! Mă lăsase cu o mulțime de întrebări și dorințe, exact ca în prima seară a întâlnirii noastre.

După puțină vreme, am început să-l sun din nou, îi cerusem și acceptul de a mă adăuga în lista de prieteni pe Facebook și pe Y!Messenger. Așa am început să ne vorbim tot mai des, iar eu am îndrăznit la un moment dat să-l invit în oraș pentru a-i face o cinste în semn de mulțumire pentru ajutorul dat (și mă simțeam pe deplin pregătit să-i mărturisesc sentimentele mele pentru el). Spre mirarea și dezamăgirea mea, m-a refuzat… El, cel pe care simțeam tot mai mult că-l iubesc, m-a refuzat… O dată, de două ori, până când mi-era rușine să-l mai invit, căci deveneam până și în ochii mei un obsedat. Răspunsul lui a fost direct și dureros: „ Voi ieși cu tine în oraș doar dacă vine și ea ( adică prietena fratelui meu), căci nu prea cred că avem prea multe de discutat…” Cum??! Cum aveam eu să-i spun în acele circumstanțe ceea ce gândesc și ceea ce simt?

Și, da… Am renunțat…

Nu după mult timp, el mă ștersese din lista de Messenger și de pe Facebook. Tot ce-mi mai rămăsese erau fotografiile cu el pe care apucasem să le salvez în computerul personal. Eram dezamăgit, mă simțeam incapabil să trec peste moment. El devenise băiatul cu zâmbet de înger și, totodată, rodul dragostei neîmpărtășite. Acesta avea să fie sfârșitul speranței mele de a fi cu el…

Sau nu?!

— TO BE CONTINUED —

12 COMENTARII

  1. Poate sunt eu prea radical sau cu picioarele adanc infipte in pamant, insa tot nu imi pot explica faptul ca tu afirmi ca iubesti o persoana pe care practic nu o cunosti. Cunosc cazuri de genul asta, oameni care au facut o „obsesie” pentru o persoana ( poate este dur cuvantul folosit, insa eu altul nu am gasit)si mare le-a fost surpriza cand au ajuns sa cunoasca adevaratul caracter al omului respectiv, care nu era nici pe departe asemanator cu ceea ce ei isi inchipuau.
    Nu as vrea sa ma intelegi gresit, insa tind sa cred ca indragosteala ta este putin superficiala, ea banzandu-se doar pe aspectul fizic si cam atat, asta din cat ai povestit.

  2. Ca pedeapsă pentru plasarea strategică a pauzelor de publicitate, propun suspendarea tuturor comentariilor până la finalul serialului 😉 . Asta, desigur, în cazul că se va termina!

    😎

  3. @Eduard: Dragul meu, crede-ma ca nici eu nu prea-mi explicam ce se petrecea cu mine… Poti doar sa realizezi ce-ti spun traind aceeasi experienta. Cat despre a iubi un necunoscut, sunt sigur ca nu e un caz singular. Nu prea poti sa dictezi inimii ce si cum sa aleaga 😀

  4. @Julius: Din ce ai povestit până acum despre el se _înțelege_ că tu iubeai fizicul respectivului tip. E și ăsta un lucru rar, dar când spui că îl iubești pe „el”, înseamnă că iubeși și ce are în cap… ori de asta nu ai convins cititorii până acum.

    Este ușor să te îndrăgostești de trupul cuiva, pentru că este la vedere. Mintea lui nu e. Ca să dai de „suflet” (cât de cheesy sună…) trebuie să sapi ceva la el în creier, un lucru care durează timp.

    Mai mult, atracția față de personalitatea omului nu îți vine mereu la fel de instinctiv ca atracția fizică.

  5. Cred ca la partea asta a povestii ar fi mai potrivit sa pun o intrebare. Am o micuta curiozitate pe care am uitat sa o mentionez la partea a cincea.

    Atunci cand l-ai invitat ‘sa ii faci cinste in semn de multumire pentru ajutorul dat’, de ce a refuzat de fiecare data?

  6. Dear Ayase, asta mi se parea si mie dubios. Chiar stateam si ma intrebam daca nu cumva isi daduse seama ca-mi place de el si, el neavand vreo treaba cu lumea gay, ar incerca sa scape. Uitasem sa mentionez ca acceptase o data sa iesim in oras, dar „doar daca vine si ea” (aka prietena fratelui meu). Or, cum puteam eu sa-i spun ce aveam de-i spus in prezenta ei?
    Acum, de cand suntem impreuna, am aflat de ce nu voia sa iasa cu mine. Ii placea mult de mine. Nu credea ca eu as putea fi gay, asa ca se gandea ca si-ar face mai mult rau.
    Cat de ciudata e soarta asta :))

  7. Oo, ce drăguţ! După ce-am terminat de citit chiar mă gândeam că nu se poate să nu fi fost curios să-l întrebi ce gândise el în toţi anii ăia, pentru că sigur versiunea lui e la fel de interesantă şi complexă.
    Anywayz, happy for you two! ; ))

  8. Oh, asta era, inteleg si merci ca mi-ai satisfacut curiozitatea. >:D< Ai mentionat ca a acceptat la un moment dat, dar numai daca merge si ea. xD E chiar in partea asta a povestii. ^_^ Hagu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here