Acasă Zi de zi Mens sana in corpore sano

Mens sana in corpore sano

436
8

M-am hotărât o dată pentru totdeauna să scap de burtă și să îmi fac un abdomen de invidiat. Am făcut sport cam toată viața, dar niciodată destul încât să ajung la rezultatele cele mai mulțumitoare. Îmi plac excursiile și drumețiile, înotul, ciclismul, voleiul și ocazional fotbalul. Ele sunt acolo și le practic din plăcere și pentru destindere, nu cu un scop fixat în minte și o ambiție de neînlăturat. Poate aste este și problema – de cum vine iarna, nu simt nevoia decât să lâncezesc, să îmi găsesc scuze să stau la mine în cameră și să mă plâng că două slujbe și facultatea sunt mai mult decât destul (chiar dacă mi-am redus considerabil numărul de ore de lucru ca să pot învăța). Sala de gimnastică a universității e plătită pe tot anul și mă așteaptă numai să mă mobilizez.

Așa că începând de luni, am mers zilnic acolo timp de patru zile – primele trei la înot, câte un kilometru o dată. Brusc, mă simțeam iarăși plin de energie, cu chef de învățat, și aveam iară o poftă de lup, nu ca până acum, când mâncam aproape forțat pentru că mă durea stomacul de foame (unul din ‚avantajele’ de a locui singur). Am realizat pentru a mia oară ce vitală e mișcarea.

Am stabilit în sfârșit cu Juan, unul din cei mai buni prieteni de aici, să mergem la volei, ca acum câteva săptămâni, când programul nu era așa încărcat. Obișnuiam să stăm cam o oră, după care mergem puțin la saună și apoi făceam duș. Însă în ultima vreme tot găsește scuze să nu vină la sală, din lene, dar sincer cred că și pentru că prietena lui îl ține cam din scurt și nu prea îl lasă să facă activități fără ea. Stau amândoi acasă, își gătesc unul altuia și se îngrașă pe zi ce trece.

Așa că ieri, înainte de a ajunge la sală, pulsând de entuziasm și cu chef de spirit de echipă, m-am dezulmflat tot când am primit un mesaj de la el. „Hey Vlad. Nu mai vin. Știai că asta se va întâmpla. Cred că nu voi mai veni deloc de acum. Îmi pare rău :(”. Mă așteptam să renunțe din nou, dar definitiv? Asta era chiar de tot. Știam că nu pot trage de om, e decizia lui, dar trebuia să mai fac un ultim efort, pentru binele lui, mă gândesc eu. Așa că i-am răspuns. și prima propoziție suna așa „E pentru că facem un duș după volei și sunt gay?? 🙂 Glumesc pe jumătate dar îmi pare rău că nu mai vii” etc etc. Am reacționat impulsiv ca să îl enervez cumva, chiar dacă faza cu dușurile o fost cam de umplutură, pentru că e clar că nu e genul de băiat care să se simtă incomfortabil la duș în preajma altuia pe invers. Încă nu a răspuns, sunt curios ce va zice data viitoare când ne vedem.

În timpul jocului am filozofat în timp ce fugeam și loveam mingea, ca în toate momentele când sunt sub influența unor gânduri puternice și vreau să combat o idee, un gest. Mă gândeam la mișcare ca la un simbol, o dogmă pe care nu poți refuza să n-o crezi. La urma urmei, nu e mișcarea ce ne diferențează de regnul plantelor, pe noi cei din regnul animal? Ba da, toată lumea e de acord, dar unii vegetează și pentru ei mișcarea reprezintă doar traiectoria de acasă la servici și înapoi, de la laptop până la baie, și de la farfuria cu mâncare la gură. Mișcarea reprezintă leantul dintre corpul nostru și universul înconjurător și poate fi o importantă componentă socială dacă știm să facem uz de ea. De accea susțin că trebuie sărbătorită cum se cuvine. Am văzut cum mulți dintre voi regretați timpurile pierdute din anii 90’, când ieșeați la o poveste, la un vin, când lumea avea timp să și-l petreacă pentru altceva decât asigurarea unui trai și propriile interese egoiste – mișcarea își făcea și ea loc pe acolo undeva, nu? 🙂

Dacă e să o luăm istoric, și aici îi vizez în primul rând pe bărbați, majoritatea au fost întotdeauna într-o formă sau alta de mișcare – îmi vin în minte prima dată puzderia de soldați ai armatelor imperiilor în Antichitate. Apoi, în Evul Mediu, societatea era împărțită în cei care lucrează (majoritatea țărani pe pământuri), cei care se luptă (cavalerii) și cei care se roagă.

Deci dacă e să o luăm după gradul de mișcare pe care îl facem acum, majoritatea suntem niște călugări scufundați în înaltele sfere. Fiecare dintre aceștia e pierdut (unii iremediabil) în propria lume, cea virtuală. Măi, când îl aud pe unul că n-are chef să meargă la o plimbare în parc sau la o escapadă pe dealuri și coclauri că cică îi obosit sau nu mai știe ce, și apoi merge acasă și se bagă pe Facebook și vede nu știu câte episoade dintr-un serial la modă, apoi nu știu ce să-i fac… Mă abțin. Poate să îi zic ce naiv îi.

E adevărat că într-un final, ce se alege de noi e spiritul, nu materia. Dar părerea mea e că mișcarea fizică e un rit de trecere spre o minte și gândire limpede. Mens sana in corpore sano. Voi ce credeți? Sunt prea exegerat și m-am lăsat dus de val? Ce mișcare practicați și în ce măsură?

8 COMENTARII

  1. Nu nu te-ai lasat dus de val absolut deloc! Chiar acum nu mult timp am facut un post exclusiv pentru miscare, sport, educatie fizica, spune-i cum vrei care nu si-a atins scopul (neatragand simpatizanti 🙂 ).

    E foarte bine ca incerci sa nu te lasi inmuiat de rutinele zilnce si acorzi putin timp si miscarii, este o foarte buna sursa de energie, daca imediat dupa, te simti epuizat de la efortul fizic, nu dureaza mult pana cand simti ca toata ziua vei fi energic, in general cand iesi afara la aer, cel putin asta mi se intampla mie.

    Cat despre amicul tau, nu stiu ce sa spun. E ciudat sa renunte cineva la sala asa, dintr-o data, e posibil sa aiba legatura cu iubita lui, sa nu fie chiar vointa lui. Acum sa speram ca tu ai un alt buddy cu care sa te duci la sala, singur e cam plictisitor. Cand mai esti cu cineva, iti pastrezi motivatia, e altfel atmosfera.

  2. Nu toti oamenii doresc sa faca sport, iar dupa o anumita varsta, daca nu ai vointa de fier greu te mai lasi antrenat sa faci sport. Eu am reinceput sa fac sport si chiar simt diferenta de tonus. Dar de multe ori sunt tentat sa fentez antrenamentul, mai ales dupa o zi grea la munca, insa rareori o fac, fiindca am observat in timp ca mai prost ma simt atunci cand nu fac miscare.

  3. Daca ma inviti si pe mine la un joc de volei cu cea mai mare placere. Eu tot ma incadrez printre cei care a abandonat putin sportul si as dori sa revin la forma de alta data.

  4. Ok, o să fac puțin un joc de cuvinte: „minte bolnavă în corp sănătos” e combinația care te trimite la un spital de nebuni, în timp ce „minte sănătoasă în corp bolnav” e combinația care te trimite la un spital de urgențe. Prin urmare, „minte sănătoasă în corp sănătos” e idealul uman, în timp ce „minte bolnavă în corp bolnav” e calea sigură spre moarte…

  5. @Henoctasus:

    Stie Juan si singur ce-i mai bine pentru el. Dupa cum spunea si Adi, e curios sa renunte la sala, dar nu trebuie sa ti se justifice tie in mod neconditionat. Daca eram in locul lui, mi s-ar fi parut cam aiurea SMS-ul ala.

    In ceea ce te priveste, neaparat cauta-ti training buddy, trebuie sa te fortezi ca sa te autodepasesti, si n-as vrea sa aud ca te-ai autodecapitat cu bara :D. Eu sunt destul de competitiv de fire si cand merg singur tind sa o las mai moale, sa fac pauze mai lungi…

    @Adi:

    Uite, man, in sfarsit mai e unul! 🙂

  6. Ma mir ca ne vorbeste de ,,miscare” tocmai o persoana care nu gaseste motivatie in ea insesi ci are nevoie de ajutoare ,care odata parasit…renunta si el..mai devreme sau mai tarziu.
    Sportul il practici pentru ca vrei sa te simti si sa arati altfel si in ciuda a multor persoane hetero,gay etc nu e un mijloc de socializare sau de a agata pe cineva.

    Merg si io’ la sala ca ai vazut cati barbati faini is’….doar doar gasesc si io’ pe unu!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here