Acasă Zi de zi Melancoliile DarkQ

Melancoliile DarkQ

398
10

Acum aproape 5 ani intram pe DarkQ, după o căutare pe Goagăl după termenii „gay Timișoara”. Erau foarte foarte puține surse online românești despre homosexualitate, iar blogul lui Robert m-a fermecat de la prima vizualizare, datorită poveștilor sale transparente, sincere și… „juicy”, cum spun americanii… Povestea despre el și prietenul lui, despre viața lor, ieșirile lor, problemele lor. Nici nu se  putea să nu încep să interacționez, pentru că era pentru prima dată când observam că un homosexual își ridică „la fileu” și alte probleme existențiale în afara nevoii de pulă. Și o făcea bine, într-un mod franc și limpede.

Povestea la început despre plaja gay din Mamaia și despre clubul Soul din Constanța, articole care au aprins hazlii polemici. Iată că după 5 ani, nici plaja gay și nici clubul Soul nu mai există. Terasele din Mamaia, alea „feșăn”, s-au extins în așa fel încât aproape că Năvodariul s-a unit cu Mamaia. Nu am fost niciodată un mare fan al „boscheților”, cum îi spunea zonei pline de sălcii în care se piteau mai multe specii dezțolite, în căutare aproape disperată de a găsi o modalitate de „perpetuare”, însă era un loc unic, o plajă liberă, unde puteai să te simți în largul tău și puteai să te uiți nestingherit la un cur sau o pulă. Nu am mers de prea multe ori, eu fiind cam rușinos din fire (mai ales la acea vreme), însă acum, că „boscheții” nu mai sunt, parcă mi-aș fi dorit să merg mai des. Mi-am afișat goliciunea în semn de protest față de dispariția florei și faunei respective, în ciuda  faptului că în stânga și în dreapta micului petec de plajă rămasă „virgină” erau oameni „serioși”. Bulșit. A dispărut și clubul Soul, care, la începuturile lui, era de un farmec cuceritor. Vara era deschis în fiecare zi, întâlneai o mare pestriță de oameni cheflii, din care chiar aveai ce alege.

Fiind propășit prin Timișoara (acum 5 ani) de pe alte meleaguri, aveam nevoie de socializare. Eram sătul de „prietenii” mei heterosexuali de-acasă care strâmbau nas din cauza înclinațiilor mele sexuale și făceau glume proaste pe această temă. Am cunoscut autorii de pe DarkQ (Robert, Grid, Bleumarin, Tomcat_tm, Anca, Mim, etc) și am constatat că avem multe lucruri în comun. Ba am rămas chiar o gașcă de tâmpiți, Ne întâlneam din când în când, ne mai povesteam dramele personale, le mai luam la mișto, ba pe ale noastre, ba pe ale altora. Ne mai isterizam din cauza comentariilor răutăcioase (și acum îmi aduc aminte cum îl sunam pe Robert pe la 2 noaptea să țip la el că „ce pula mea, mă, bați apropouri?” și săracu… trebuia să se întâlnească cu mine, să calmeze situația, dom’le, că se crizase Pompi), ne mai răcoream la o înghețată la Casa cu Flori sau o noapte prin Sauvage.

Îmi amintesc discuțiile dintre Grid și Ligia, la care aș fi click-uit fericit pe „Complex” fără să îmi bat capul, că tare mai fugeam de bătăi de cap. Au urmat muuuulte și îndelungi discuții, ieșiri, petreceri, plimbări, culminate cu întâlnirea de la Păltiniș de acum puțin timp, care cred că a conturat nesperat de bine faptul că DarkQ nu este doar o comunitate virtuală.

Mi-aș fi dorit să fac un mic review asupra celor scrise pe acest blog, însă uitasem cât de mult s-a scris de-a lungul celor 5 ani și tentativa mea a fost sortită eșecului parcurgând primele 6 lunide articole. Mi-ar trebui cel puțin vreo 2 luni ca să selectez tot ceea ce îmi atrage sentimente de melancolie. Poate dacă ne-am împărți  „munca” ar fi mai eficient. 🙂

Cred însă că cel mai valoros tezaur al blogului rămân autorii lui.

Și pentru că viața mi-a fost legată în mod plăcut de mulți oameni cunoscuți pe DarkQ, nu pot decât să-i doresc blogului ani mulți înainte!

Articolul precedentO secunda de viata …
Articolul următorSemn de intrebare… sau perioada nasoala???
Cine sunt eu? Sunt un fel de paparazzo. Caut imagini cu care să îmi decorez pereţii camerei în care zăbovesc singur sau "singur". Imagini dragi, care să îmi trezească sentimente dintre cele mai frumoase atunci când imi plimb gândul peste ele. Poate sunt egoist. Vreau să le strâng pe toate şi să nu ofer nici una. Obişnuiesc să cred că nu sunt mai înţelept decât majoritatea pentru că nu se cuvine să ne judecăm judecătorii. Mă hrănesc cu oameni, îi consum, pe ei, visele lor, gândurile lor si apoi rămâne clişeul. Poza. Eu nu hrănesc pe nimeni, decât atunci când o fac fără să vreau. Nu îmi plac predicţiile, regulile, planurile, repetările, banalul, deşi fac parte din rândul lor sau trăiesc înconjurat de ele. Îmi place să visez şi să pictez ceea ce visez. Când cineva are curajul să viseze cu mine... atunci e frumos.

10 COMENTARII

  1. Cum adică, plaja aia sălbatică dintre Mamaia și Năvodari nu mai există?! De fapt nu mă surprinde de loc, dar păcat… a fost locul meu preferat pe vremea studenției — chiar că acum un milion de ani, 80/85… Și nu, locul de agățat era la capătul dinspre Mamaia, eu aveam duna mea aproape de Năvodari, unde nu mă deranja nimeni. Întîmplarea face că, zilele trecute, am dat peste o poză care m-a făcut să mă gîndesc la asta, am pus-o pe blogul meu:
    http://pinocchiomuc.blogspot.jp/2012/07/ehei-dunele-de-la-navodari-pe-vremea.html

  2. site-ul il stiu si eu de vreo 2 ani; nu am activat acerb,pe perioade lungi, ci mai degrama pe unele scurte… dar NU regret ca am descoperit acest site; eram intr-o stare de despresie accentuata (a se vedea si primul meu articol) iar faptul de a scrie aici m-a facut sa ma detensionez macar un strop… ma bucur ca exista comunitatea asta, ROBERT esti un adevarat leader care strange laun loc si nu dezbina! BRAVOOO!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here