Acasă Zi de zi Love can always kill friendships (Who doesn’t know that?)

Love can always kill friendships (Who doesn’t know that?)

196
13

E noapte. E tarziu. Tocmai am terminat de redactat ultimul capitol al romanului la care trudesc. Trec in revista ultimele elemente scrise apoi dau aprobator din cap si apas shut down. Arunc o ultima privire pe fereastra apoi ma trantesc in pat frant de somn cand deodata dau peste vesmantul care odinioara apartinea fostului meu prieten. Nu, nu fostului meu iubit (desi mi-as fi dorit sa fi fost asa), fostului meu prieten. Era un tricou verde care mi-l daruise el atunci cand am facut schimb de tricouri.

Era intr-o zi de iarna, foarte friguroasa atunci cand l-am cunoscut (daca mai tin bine minte….sau era primavara?), acum doi ani si ceva. El nu le prea avea cu matematica (desi asta nu insemna ca nu il ducea capul). Asa ca m-am decis sa-l ajut meditandu-l. Astfel am ajuns incetul cu incetul sa ne cunoastem mai bine. Deja facusem schimb de id-uri si de nmere de telefon si am inceput sa iesim impreuna. In mare parte ieseam la un basket sau ne intalneam la sala unde trageam de fiare. Eu eram (si inca sunt) brunet cu ochii negri, abisali, iar el era inalt, blond cu ochi albastri de ma rataceam atunci cand ii priveam.

L-am ajutat sa treaca in cele din urma la materia in cauza, desi la celelalte avea note remarcabile. Vara aceea n-am s-o uit niciodata. Am petrecut-o il cel mai frumos mod posibil. Am dormit impreuna, am fost la mare, l-am dus la via tatalui meu unde i-am dat si cadoul de ziua lui, etc. Pacat insa ca a trebuit sa plece o luna in Grecia cu ai lui, eu deja fiind indragostit de el nu i-am spus asta, dar i-am spus ca imi va lipsi mult. Om mai fi avut noi mici neintelegeri in timp deoarece eu am ajuns sa-l cam sufoc iar astfel a trebuit sa fac eforturi supraomenesti ca sa-mi recapat respectul de sine.

Tipul era foarte religios. Era baptist. Obisnuiam sa particip la mici adunari religioase in care discutam diverse…de la probleme ale adolescentilor pana la Dumnezeu si intamplari, pilde si invataturi din biblie. La un moment dat a avut o prietena dar nu a dorat mult relatia deoarece el era (si este) o fire mai copilaroasa…ma rog, pe vremea aceea eu aveam 17 iar el 16 ani.

Nu voi uita niciodata seara in care am dormit amandoi. Eram lipiti unul ce altul (cu spatele ce-i drept). Ne tot foiam in pat incercand sa dormim de parca am fi stiut ce gandeste celalalt. Dar eram sigur ca el nu-mi putea citi toate gandurile. Altfel nu stiu daca ar mai fi fost acolo. Era o noapte furtunoasa. Afara aproape ca totul se inundase din cauza ploii. In schimb in pat era bine, era cald. Aveam niste paturi groase, pufoase, dantelate, regesti…la fel si pernele care erau cu zecile. Am ajuns sa adormim amandoi imbratisand aceeasi perna. Eu unul nu puteam sa inchid un ochi. Ma topeam atunci cand degetele mele ii treceau prin parul matasos si auriu.

Vara a trecut, si astfel penultimul meu an de scoala se apropia. Atunci am decis ca era timpul sa-i spun. Nu reuseam in fel si chip sa pun geana pe geana noaptea si n-am vrut ca asta sa ma distraga tot anul, mai ales de la concursurile de mate. De obicei amandoi obisnuiam sa iesim in curtea bisericii sale (repet, tipul era foarte religios). Imi spunea o groaza de chestii pe care el le invata din biblie precum si din alti psalmi.

N-am sa uit niciodata seara aceea. Si nici ziua care a urmat… Era ora sase, si noi tocmai terminaseram de asistat la o lansare de carte la care avuseseram amandoi contributii literare. Am mers la locul nostru si ne-am asezat pe o banca. Am inceput sa vorbim non stop ca de obiceiiar la un moment dat ii spun ce am pe suflet. Prima lui reactie a fost: „Asa, si?”. Mie unul nu-mi prea venea a crede. Am discutat despre asta. El stia ca imi plac si fetele dar nu stia ca sunt atras de baieti intr-o masura mai mare. Inainte de asta, eu tot obisnuiam sa trec pe la clasa lui prin pauza (invatam la acelas liceu). La un moment dat nu-i prea convenea deoarece lumea incepea sa-si dea seama despre ce era vorba intre mine si el. Asa ca am decis sa fiu mai discret. In seara aceea ne-am luat la revedere printr-o strangere de mana (nu putea fi imbratisare din cauza unui tip care asista la scena) privindu-ne un moment (mie mi s-a parut ca a fost cat o saptamana intreaga) unul in ochii celuilalt vazand infinitul.

La cateva zile dupa asta a urmat cea mai neagra zi a vietii mele. Ce-i drept era oarecum si vina mea, deoarece am inceput sa fiu cam sufocant. Mama lui a aflat de toata povestea, precum si de toate poeziile care i le scriam sau mesajele (desi niciuna dintre acestea nu continea vreun mesaj indecent sau care sa-i spuna „te iubesc” sau ceva de genul). Ma rog, multe dintre ele aveau un ascuns caracter romantic. Apoi m-am trezit intr-o dupamiaza cu mama venind in casa si urland in gura mare sa vin cu ea in parc pentru a ma intalni cu el si mama lui.

A fost cea mai trista si mai ales JENANTA 100% intalnire a vietii mele. De cum am ajuns mama lui mi-a trantit toate foile in fata si cadourile pe care i le daruisem parand frustrata. Nu are rost sa reiau discutia in primul rand pentru ca nu vreau sa mi-o amintesc, in al doilea rand pentru ca pentru mine la inceput a fost nemaipomenit de penibil. In cele din urma mama tot nu a inteles care era treaba, ea credea ca pur si simplu eram doi prieteni (best friends, not lovers) care unul din ei era lasat balta de celalalt. Cu impresia asta a ramas, si sper ca asa va fi forever. Ne-am luat ramas bun unul de la celalalt cazand de acord sa nu ne mai vedem niciodata in particular. Seara care a urmat a fost un adevarat infern.

Mama bineinteles a fost cea care mi-a vindecat „boala psihica” desi dupa cum am spus, ea nu stia 100% adevarata poveste. Era mai degraba vina mea, nu a lui, cum spunea ea. Daca nu ar fi fost ea, sincer cred ca as fi innebunit. Ca sa nu mai spun ca in acea seara niciunul din noi n-a putut dormi din cauza dorului celuilalt. (am aflat de la mama lui) La urma urmei el mi-a spus ca el este cel care pune capat relatiei, nu eu.

A doua zi nu mai eram in stare de nimic. Profele de mate/fizica (care se tot saturasera sa ma vada cu mana ridicata) le-am lasat perplexe constatand cu stupoare ca nu eram prezent decat fizic. Cred ca am varsat un ocean intreg de lacrimi (dar nu vreau sa dramatizez prea mult, asa ca am sa spun fluviu). Intr-una din pauze, il vad ca intra in clasa mea indreptandu-se fix spre banca mea iar eu ma fac alb la chip, cat si trup. (mai alb decat eram deja). Apoi am inceput sa vorbim. Pur si simplu, vorbeam chestii…nimicuri.  De atunci n-am mai adus niciodata vorba de asta. Nu ma simteam ok daca ii vorbeam despre asta si tind sa cred ca nici el. Am ramas pur si simplu colegi de liceu.

Ne mai vedem din cand in cand prin pauze si ne mai aruncam priviri unul altuia asemenea celei din ultima noastra noapte. Inca ma mai gandesc la el. Parca imi este dor de el….si sunt convins ca si lui ii e dor de mine. Dar oricum, acum am alte lucruri mai importante. Am invatat din experienta si mult mai important e sa ma gandesc la mine decat la oamenii care nu tin la mine. Am de finalizat un roman…am luat niste medalii la mate…am de dat un bacalaureat (BALAUReat) in vara…si in final, dupa toate astea….am de cunoscut un baiat frumos care sa-l iubesc asa cum vreau eu, sentimentul fiind reciproc.

Wish the best of luck to all of you.

13 COMENTARII

  1. Imi amintesc din liceu o frază din Sadoveanu: “Fiecare experiență poate deveni roman”. Ai stil de povestitor si ești romantic. Privirile indreptate spre infinit sunt inima acestui articol sau de ce nu a unui capitol de roman. Concluzia pe care vreau să o trag ar fi următoarea: omul poate fi iubit dincolo de doctrina religioasă pe care o profesează.
    Oliver mi-aș dorii să te mai citesc, fie prin articole sau comentarii.

  2. Frumos povestit si mare pacat ca nu ai reusit nimic cu baiatul respectiv. Parintii…
    Mi se pare ca e povestea unei persoane mult mai mature.

    Si nu imi vine sa cred cati de aici dam Bacul anul asta :)) We should share revision tips and future plans 😛

    O zi buna.

  3. In liceu am fost cel mai bun la matematica (fizica nu m-a interesat prea mult, mai mult chimia). Uneori imi parea rau ca nimeni nu mi-a cerut ajutorul, insa dupa ce am citit povestea ta ma bucur ca nu am interesat pe nimeni 😛

  4. Nu va mai faceti atatea griji pentru Bac…nu e balaur….nu musca….Dupa ce-l veti da o sa spuneti „Mi-am facut atatea griji pentru o nimica toata!”.Examenul de Bacalaureat poate fi luat lejer daca depui un efort nu foarte mare. Ceea ce e cu adevarat greu este examenul de admitere(pentru cei care-l dau )la facultate-la asta ori inveti ori lasi pe altii mai buni decat tine!.Frumos articolul!

  5. Ma bucur , ca ai gasit pe cineva care te iubeste inapoi , dar imi pare sincer rau pentru deceptia suferita , ce nu ne omoara ne face mai puternici . . parca era vorba 🙂 . Succes la BAC , numai bine ! 🙂

  6. Mi-a placut asa de mult articolul tau incat l-am citit lent, sorbind fiecare cuvant, fiecare expresie. Ma bucur sa stiu ca sunt oameni in lumea asta nebuna care pot avea trai asa de frumoase si inaltatoare…

    Povestea ta mi-aminteste oarecum de un film cu tematica gay:
    http://www.youtube.com/watch?v=r-gPNiHKDY8

    Iti doresc mult succes la bac, desi sunt sigur ca va fi un fleac pentru tine…

  7. Multumesc mult pentru commenturi tuturor. Presupun ca ceea ce a facut cuvintele sa curga au fost gandurile izvorate din sentimente nascute din amintiri trezite din mine. Sper doar ca e o poveste din care veti invata fiecare dinre voi. (desi banuiesc ca majoritatea au avut deja experiente asemanatoare)

  8. Ce poveste! Prea scurta as zice. Romanul tau pare sa aiba potential; sa ne oferi si noua sansa sa il citim.

    Te vad ca pe un om senin, care iubeste viata, ce debordeaza de optimism. Tocmai de aceea cred ca acesta e doar inceputul povestii voastre. Sunteti tineri cu un viitor larg inainte. Oricand drumurile voastre se vor putea incrucisa in asa fel incat sa se nasca o savuroasa poveste de dragoste. Veti creste voi si va veti lua vietiile in maini fara amestecul parintilor. Important e sa va doriti cu adevarat.
    Multa bafta!

  9. Am trecut si eu print-o chestie de genul asta. Ce pot sa spun e asta – esti un om care a invatat ca dragostea de Dumnezeu e nula pe langa dragostea dintre oameni.

    Plus ca, Dumnezeu nu se baga in chestile astea.
    Asa ca, o sa supravietuiesti.

  10. Nu știu dacă iubirea e cea care distruge prietenia sau dacă prietenia stă în calea iubirii, dar în mod sigur contrapunerea celor două se lasă cu urmări.

    Paradoxal, dacă spunem că iubirea distruge prietenia se înțelege că iubirea învinge, ori înțelesul scontat e că tocmai iubirea are de suferit de pe urma distrugerii prieteniei. Invers, dacă prietenia are forța să reziste iubirii, tot iubirea iese prost.

    Problema e dacă prietenia și iubirea se pot întâlni vreodată în afara teritoriului fiecăreia. Teoretic, iubirea e întotdeauna cea mai puternică, fiind chiar sursa trăiniciei unei prietenii. Practic însă, iubirea cedează întotdeauna mai repede decât o face prietenia.

    Iubiții sunt întotdeauna cei mai buni prieteni, până când prietenia e trădată, moment în care și iubirea are de suferit. Asta arată că prietenia și iubirea sunt precum cele două fețe ale aceleiași monede. Dacă vrei moneda, nu trebuie s-o rupi în două.

    Cred că dificultățile care apar în prieteniile dublate de un interes romantic-amoros-sexual decurg din faptul că relația se vrea trăită fie ca iubire, fie ca prietenie, dar nu în ambele moduri simultan.

    Ce unește, prin urmare, prietenia cu iubirea? Există, oare, un liant secret între cele două? Dat fiind că prietenia e ceva oarecum exterior (ce ține de manifestare, de orientarea către celălalt), iar iubirea e mai mult o dispoziție interioară (o așteptare, un soi de disponibilitate universală) e destul de greu de găsit o cale de legătură între cele două, mai ales că fiecare are cerințe diferite.

    Atracția în prietenie se bazează pe împărtășirea unui secret, pe când iubirea are nevoie de întruparea și dezvăluirea unui mister (o taină). Prietenia e taina ce devine un secret; iubirea e secretul care ascunde un mister. Ce anume ar putea face ca secretul și misterul să coexiste?

    Secret e ceva ce poate fi aflat (de unde și tentația trădării acestuia). Misterul e ceva de nepătruns, ca un lacăt fără cheie, care se poate dezveli numai cu de la sine putere (și numai celui receptiv la o asemenea dezvăluire).

    Poate oare un secret să provoace un mister la a se descoperi? Sau poate misterul să reprezinte cheia descifrării unui secret? Posibil, dar foarte puțin probabil. Întâlniri de genul acesta sunt extrem de rare. Ar trebui ca întâlnirea să se producă pe un teritoriu complet străin, care să unească două destine astfel încât fiecare să-și părăsească locul confortabil sau banal al propriei existențe pentru a intra în intregime pe orbita celuilalt.

    Numai așa ar putea cineva cunoaște secretul celuilalt, punându-i în schimb la dispoziție întreg misterul ființei sale. Evident că nu există nici GPS pentru ajungerea la o asemenea destinație și nici nu se pot imagina norme de aplicare, o dată ce destinația a fost, eventual, atinsă.

    Deci, succes! Fiecare pe cont propriu.

    😎

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here