Uneori stau și mă-ntreb cum ar fi dacă aș putea să fac toate lucrurile pe care vreau să le fac. Am momente în care vreau asta, apoi vreau total altceva, acum sunt super volubil, mâine îmi închid telefonul etc.
De exemplu, până acum, am “stabilit” oarecum câteva chestii pentru vara asta: vreau să merg la Roma în weekend-ul când va fi ziua mea, am stabilit deja că merg în Spania (deci, chiar vreau aci), Grecia. Ah, și vreau un weekend la București să mă văd cu cei cu care țin legătura. Am învățat să merg pe role (cât de cât – dar o să fiu profesionist!!!), vreau să îmi iau o bicicletă ca să pot să mai uit de mașină. Și cam atât.
Dar, din nefericire, nu îmi iese de fiecare dată ce îmi propun. Motivul principal e timpul care e mâncat în mare măsură de job. E nașpa că trebuie să lucrăm atât de mult pentru atât de puțin, nu?
Îs curios ce-o să fac din tot ce mi-am propus, chiar îs curios. Acum câțiva ani, îmi plăcea să pregătesc cu minuțiozitate fiecare “plan”. După ce am văzut că niciodată, dar niciodată, planurile “de acasă” nu vor fi aplicate ever, pur si simplu am renunțat. În plus, am descoperit că, pe undeva, e mult mai plăcut să te hotărești cu cât mai puțin timp înainte de a face un lucru că de fapt vrei să faci acel lucru. Dacă Murphy își bagă coada în planurile noastre când ne e lumea mai dragă, noi de ce nu l-am lua pe nepregătite? 🙂
Faza e că e aiurea chestia asta care se tot întâmplă… “vreau să fac asta dar nu pot, că nu am timp, bani, etc…”. Vă dați seama ce chestii de doi bani se pun între noi și ceea ce ar putea să ne facă să ne simțim bine.
However… voi ce “planuri” aveți pentru vara asta?
un milion de euro
Între vreau și pot voi alege tot timpul POTUL cel mare, mai ales la poker :))
Cel mai frumos plan este atunci când nu ai unul și de exemplu cum fac din când în când cu doi prieteni de merge la gară când ne apucă și luăm primul tren către un oraș mai îndepărtat sau Bulgaria, Turcia și ne distrăm pe acolo până tocăm tot și cel mai distractiv este modul în care reușim să facem rost de bani să mai stăm și să ne întoarcem înapoi. :))
Unul din locurile acestea în care am fost pe nepusă masă este Timișoara și a fost super fain.
Este chiar o poveste haioasă…eram la o narghilea în București cu doi prieteni și la plecare mi-a venit mie dorul de mișunat prin țară și am zis să mergem la gară și să luăm primul tren.—TIMIȘOARA
În tren am dat de un arab și cum noi trei toți fumam și un prieten de-al meu mi-a spus că arabii nu fură am ieșit la o țigară. Ne-a aburit după ce am venit de mi se făcuse milă de el și i-am dat 100 ron să se cazeze la nush ce hotel că are probleme…bla bla bla…
Dar după ce a coborât am vrut să mâncăm și noi dar nenea deja ne curățase de două cartușe de țigări și 12 cheeseburgeri 🙂 Oricum ne-am bucurat că nu ne-a furat lap-topurile sau altceva mai prețios și în final am ajuns în Timișoara. Ne-am cazat la Hotel Cina că era central și ”eftin” și am început să ieșim prin cluburi Art, No Name( care mi-a plăcut mult) și ăla gay ”SO o Bagi?” care la fel mi-a plăcut maxim și am cântat la Karaoke pe acolo. Ne-am îmbătat, am ajuns la secția de poliție în două săptămâni de vreo 7 ori. De șase ori că eram prea varză și ultima oară că ni s-a furat tot din cameră ( telefoane, lap-topuri, bani etc.)
Am mers cică pentru un week-end și problemele întâmpinate ne-au făcut să stăm mai mult dar a meritat.
Noi în total aveam la noi cam 7000 dolari care s-au dus și am ajuns în final în București și fără bani și fără tot plus amenzi. În schimb aveam haine că ne-am cumpărat cât am stat acolo și foarte mulți prieteni noi:))
În ultima zi eram disperați și cu ultimii bani am luat trei pâini și salam săsesc și ne-am făcut câte o baghetă uriașă când am plecat de la hotel și ne-am suit în autobuz ca să prindem trenul. Era super frig și șoferul a crezut că suntem boschetari :)) că deh eram cu pâinea după noi și cu bagajul și vroia să ne dea jos. Ne-a înțeles oful până la urmă și am reușit să ajungem a timp ca să luăm trenul.
Toți trei mai aveam doar un telefon de pe care vorbeam cu familiile noastre ce urmau să ne aștepte la gară. Am ajuns cu șapte amenzi de căciulă numai pentru tren și ne-am luat omorul de la părinți acolo în gară. Dorim să repetăm experiența anul acesta peste vreo lună :))
Nu mai avem decât vreo 3-4 poze dar am rămas cu o amintire foarte frumoasă de povestit la copii ( just in case că o să )
Lol, foarte tare. 🙂
Vad ca ati avut si ghid. :))
Acum cateva luni intr-un moment de maxima determinare m-am pus sa-mi fac un bucket list pentru vara asta. Suna cam in genul asta: mers la sala, invatat pentru rezi, ceva cursuri de engleza sa-mi pot da Cambridge-ul si o vizita la Bucuresti, in parte pentru ca mi-as fi dorit sa-i revad pe cei de la Paltinis si in parte pentru ceva prieteni vechi.
Si m-am pus frumos sa le scriu pe hartie ca deh, sa prinda “contur”.
Undeva la cateva saptamani dupa treaba asta m-am gandit ca nici o iesire in afara n-ar prinde rau. Am tot intrebat in dreapta si in stanga sa vad care ce face vara asta si am tras concluzia ca va trebui sa merg singura. Asa ca frumos m-am pus sa-mi caut excursii organizate. Chiar imi doream sa merg cu toate ca ma speria putin ideea de a merge singura. Ramanea sa astept un moment prielnic sa le comunic alor mei decizia intr-un fel care sa nu le trezeasca ganduri cum ca “te-ai smintit de vrei sa pleci singura prin Europa??!”
No,faza e ca la cateva zile dupa ma trezesc ca vine o colega (care btw nu stia de planurile mele de vara) sa-mi propuna sa merg in Franta la parintii ei in vara. Mai ca nu-mi venea sa cred… tot am stat si m-am gandit cum de s-au potrivit lucrurile asa?? Oare pentru ca intr-adevar mi-am dorit chestia asta si as fi fost dispusa sa o fac cu”orice” pret?!
O alta chestie pe care mi-o doream foarte tare la un moment dat era o plimbare cu bicicleta intr-o companie placuta, chestie care s-a intamplat cand ma asteptam mai putin si cu cine ma asteptam mai putin.
Faza e ca da, asa cum zice Robert tot felul de chestii ne despart de lucrurile pe care am vrea sa le facem: bani, companie potrivita, timp liber.. dar mi s-a demonstrat ca atunci cand chiar iti doresti ceva se iveste de undeva o posibilitate sa ti se indeplineasca dorinta. Este necesar doar sa ne dorim… din tot sufletul!! Dar de unde si atata suflet??! Cum faci sa gasesti exact formula si cantitatea potrivita de suflet pe care s-o pui pentru fiecare chestie pe care ti-o doresti?? Adicaaaa, mi se pare absurd si imbosibil sa-mi doresc cu la fel de multa intensitate o pereche de blugi mega ultra scumpi sau pe cineva alaturi.
In plus, sunt atatea realitati obiective peste care tre’ sa trecem cand vine vorba sa ne formulam o dorinta incat cred ca multi dintre noi am si renuntat sa mai facem asta.
Asadar, are cineva vreo formula magica despre cum sa excludem realitatea si sa ne concentram pe crearea de ganduri “creatoare” care sa atraga oportunitati nebanuite?
Tipii ăștia doi sunt prietenii mei hetero și când m-am întâlnit cu Alex am vorbit cu el să facem mișto de Ahmed :)) și i-a arătat niște poze cu una blondă ( care defapt era unul) dar arăta super bine și Ahmed a început să își facă fantezii cu ce o să îi facă:)) și în club a venit Alex să îi spună că prietena lui are un mic defect din fabrică.
Și celălalt tip a ajuns într-o noapte beat în camera noastră cu un alt trans:) A fost de vis :))
Am întâlnit-o și pe Lady Gaga și Andreea Marin cu ocazia aceea.
Adevărul e că “vreau” și “pot” nu sunt chiar atât de îndepărate una de alta, ținând în esență în primul rând de intenție. Măsura în care pot (sau nu) să fac un anumit lucru depinde de intenția, disponibilitatea sau înclinația spre o asemenea întreprindere.
La celălalt capăt (non-intențional) al spectrului stau însă lucrurile care contează cu adevărat. Dacă nu vrei să faci ceva, ce anume te pune pe jar și te aruncă în luptă? Dacă știi bine că nu poți , ce te îndeamnă totuși să încerci?
Mai mult decât atât, sunt lucruri neștiute care zac în noi și așteaptă să fie descoperite. O mână de aur, o privire dezinteresată sau o cutremurare emoțională le pot scoate la iveală într-o bună zi, fără măcar ca noi să fi visat în prealabil la ele.
Ne trezim uneori că facem lucruri de care nu ne-am crezut în stare, sau care nici nu ne-au interesat vreodată. Și totuși le facem cu pasiune, mai bine sau mai prost, chiar cu riscul de a părea ridicoli. Mai important decât a vrea să faci ceva (și chiar mai important decât a visa la ceva anume) mi se pare a ști să asculți chemarea care te face să vibrezi și să te transformi.
Atunci, la ceasul când orgoliile încep să apună, se naște puterea de a vrea și voința de putere. Atunci ne ridicăm nebănuiți, scuturăndu-ne de toate poverile și începem să facem lucruri la care nici măcar n-am visat. Dincolo de toate realizările unei vieți, rămâne doar descoperirea de sine, cecul în alb pe care-l scriem devenirii noastre.
😎
tot un milion de euro suna mai bine.
Robert, cât vei face e bun făcut, restul trece-l pe următoarea listă. Ai nevoie de planuri şi pentru toamnă.
Bicicleta e o idee minunată, economie de timp (prin aglomeraţia din oraş te descurci mai repede decât cu maşina, plus că nu mai trebuie să faci alte exerciţii pentru musculatura picioarelor).
Misfit, există soluţii pentru ce vrei tu, dar cam toţi care le practică intră într-un soi de “sectarism”, trebuie să te gândeşti doar la asta, se duce dracu’ foată distracţia. Stai aşa cu gândurile tale poluate de realitate, parazitate de doza sănătoasă de negativism.
1After ţine minte ce-ţi spun acum, la bătrâneţe va trebui să iei calea sihăstriei să-ţi mai răscumperi din păcate. Ai dat de mâncare unui arab necredincios?!
@Robert
De 2 ani am rolele primite de ziua mea in balcon neatinse, spune-mi care e secretul mersului pe role? 😀
Poate ma incumet si eu.
Supper fain Robert 🙂 Domnul sa ajute să faci ce ti-ai propus!
După asa multă muncă mai trebuie si un timp de relaxare.
Eu am vrut să merg in London in vara asta dar din placate sunt in conflict cu Bancheri :))) si va trebui să aman.
A da cine este intersat sa mearga la Gay Christian Spiritual Retreat sa ma contactez sa ii dau detalii.
Neaparat vreau sa vin la Timisoara in vara asta 🙂 sa ma intanesc cu Robert, Misfit si cu ceilalti.
@1After tin minte ca l-am vazut pe Ahmed in clubul ala… Tin minte ca erai in gasca lui DonCha… acu` incep sa-mi amintesc ce si cum!
@RobertG in principiu as fi vrut sa merg de ziua mea si eu la Roma, daca tin bine mine, cu tine… Faza cu Check In din Fuimicino:)) Dar mno a cazut! Eu cred ca o sa merg la Roma, singur doar de dragul de a re-vizita Roma, insa nimic nu e sigur!!! Bineinteles, vreu si trei zile la Constanta, apoi exista posibilitatea sa bag o fuga la Barcelona, dar asta e sub un semn de intrebare mare! Atat timpul cat si finantele!
Cred că limita dintre vreau şi pot este să te simţi CAPABIL în a realiza aceste lucruri. Şi când spun capabil, mă refer la lucrurile care chiar sunt pe aceeaşi lungime de undă cu personalitatea ta, care te fac să vibrezi.
De exemplu: când mi-am pus în cap să îmi iau pian, am trecut prin chinurile economiilor (de ce chinuri? Pentru ca atunci aveam un salariu de 9 milioane iar pianul costa 34) dar într-un an tot mi-am luat, când am vrut să imi iau vioară, mi-am luat şi vioară (de data asta noroc cu overdraftul şi creşterea de salariu 😛 ), când am vrut să îmi iau nu ştiu ce partituri originale, mi-am luat. Băi şi mă simţeam fantastic când ajungeau, totul stă în determinarea ta faţă de aceste lucruri.
De multe ori îmi spuneam: “Mai bine nu, că rămân fără bani bla bla…. “ si tot rămâneam fără bani, însă se duceau pe tot felul de prostii care nu îmi aduceau satisfacţii. Şi aşa uşor uşor, mi-am dat seama ce anume mă face fericit şi împlinit.
Dacă până acum m-am referit doar la bunuri material, pot spune că de când mi-am dat demisia în martie am realizat şi mai bine ce înseamnă să fii în compania prietenilor, să ieşi la un film sau concert iar apoi la renumita băută de după, să întalneşti oameni noi, să stau singur la un pahar de vin sau pe o bancă in Cişmigiu.
Job-ul şi oamenii de o calitate îndoielnică, pe care sunt sigur că toţi îi întâlnim în fiecare zi, mă făceau să cred că nu mai aveam puterea de a realiza lucrurile care chiar contează şi aşa aveam câte o criză de personalitate, poate o depresie cruntă, azi mă simţeam bine şi mâine nu mai vroiam sa ies din casă.
Din ce am trăit până acum, la job nu trebuie să stai mai mult decât este nevoie şi mai ales atâta timp cât nu ai nimic de câştigat din asta (un bonus gras sau o avansare ce duce şi la o creştere implicită de salariu), de ce? Pentru că fiecare om are şi o viaţă privată, doar nu trăieşti pentru un salariu de 1800 sau chiar 1500 RON.
Timp poate nu avem pe cât am dori, însă există, doar că vrem noi să părem importanţi.
In vara asta vreau neapărat să ajung cel puţin un week-end la mare iar pe termen lung…. Barcelona şi Brazilia… neapărat :)).
Grid, e drept, după cum zicea și misfit, dacă “vreau” cu adevărat, “pot”, însă sunt și chestii independente nouă care îl cam strâng de gât pe “vreau”. Adică, degeaba “vreau” dacă am alte obligații (examene, copii) sau nu am bani.
Acum, când m-am trezit, așa m-a izbit “trebuie” de mi-o sărit ochii din cap. Aseara, tot jucându-ma cu mâța, cred că am dat de o căpusă (? – nu sunt sigur ce e că se zbate ca nebuna), așa că imediat “trebuie” să merg să îi fac programare la medicul veterinar (cartea de vizită am pierdut-o…) și-apoi “trebuie” s-o duc și pe madam să se uite ăla ce are. Nu îmi face plăcere, dar nah, “trebuie”.
Un anumit efect îl are asupra nostră lucrurile făcute cu drag. Și eu, ceea ce fac cu dăruire iese total altfel decât ceea ce fac din obligație. Altfel mă simt, mă comport… efectiv, nivelul energetic e altfel. Uneori am momente în care pot petrece ore în șir fără măcar să zâmbesc, alteori râd ca prostu’ din orice. Cred că e un adevăr în faza aia care zice că râsul e medicament, cumva e explicat fenomenul.
Odată, o tipă care zicea că poa’ să vază aura la oameni, animale și plante în diverse culori și nuanțe zicea că oamenii care râd, care fac lucruri provocatoare de plăcere au o aură sănătoasă iar cei stresați (înțelegi tu) au una bolnavicioasă. Io nu prea cred până nu văd dar… nah, tot ce se poate. Trebuie că avem un anumit nivel energetic care ne ține (sau nu) în viață.
Adevărul e că “trebuie”, e necesar și util să dăm curs cât de des cu putință “chemării care te face să vibrezi și să te transformi”. Am impresia că dacă nu dovedim cumva că suntem capabili să și trăim, viața ne este luată, se scurge din noi înainte de vreme.
CM, este, însă orașul este poluat și nu am chef să inspir chiar toate gazele de eșapament de pe stradă. Bicicleta merge cu mască de gaze special concepută în acest sens.
tomitzel, păi ți le pui în picioare, le strângi bine, și ieși cu cineva care știe deja să îți spună 2-3 chestii de bază. Apoi să nu mai faci greșeala să mai ieși cu cel care te-a învățat că nimic din ce vei face nu va fi bine. Io din cauza asta am căzut o dată. De draci. 🙂 Mai întâi efectiv mergi pas cu pas, ca și copiii. Apoi o să vezi că vrei mai repede, mai repede și tot așa. Ah, si nu tre’ să-ti fie frică să cazi. 🙂
AlexanderUK, așa să fie.
Păi la Timisoara poti veni oricand, ca deh, intre noi is doar 50 km… 🙂
Gabriel J., mno vezi… 😉
pianistul, pian? Ce mișto! Și cum ai învățat să cânți. E greu? Io am avut o pianină dn aia mică de jucărie pe care am învășat să cânt ceva colindă…. tin minte că am luat notă cu notă, așa după ureche, și am reusit s-o “adaptez” la pianină. 🙂
Linia dintre “vreau” si “pot” este una subtire, tot ce trebuie este vointa.Singurul plan pe care il am vara aceasta este sa ma “tin” de judo.
Robert: Ştiam să citesc note şi am învăţat singur, iar după aia m-am dus la o profesoară care m-a învăţat Bach, Mozart, teorie şi auz, iar de atunci studiez singur. Nu pot să spun că este uşor, dar o iei din loc uşor uşor (cu aferentele crize de nervi că nu îţi iese din prima), trebuie doar să repeţi în fiecare zi, astfel încât să căştigi o independenţă a mâinilor.
Foarte bine, dacă ai luat-o după ureche (asta sună chiar violent :)) ) înseamnă că ai auz muzical :).
Robert este un subiect adevarat si merita dezbatut cu mai multa atentie decat se vede la prima vedere.
Nu imi fac niciodata planuri, parca era promovata ideea ca ceea ce e neasteptat si misterios da cel mai autentic sentiment de fulfillment. Totusi, in vara asta am “planuit” sa redevin eu insumi pentru ca pot si vreau pentru ca cel de acum nu ma satisface si are niste “gauri” deranjante. Am mai facut asta inainte dar n-am avut cu ce sa ma sustin dar mai incerc o data, poate de data asta va fi altfel.
O sa-mi pun in “planificare” si niste articole prin care sa imi exprim frustrari, amintiri, impresii, moduri de abordare etc. , poate reusesc sa fac o altfel de supa decat cele de pana acum (mai buna si mai usor digerabila sper 😛 ). Si de ce nu, sa primesc idei care sa ma ajute in schimbarea majora pe care vreau sa o fac 🙂
Acum legat de articol, citind titlul nu ma asteptam sa gasesc in el un Robert profitor care sa se foloseasca de o veche dacie romaneasca galbena pentru a-si scoate in evidenta culoarea parului. Aaa, da, si am vazut si o figura noua, presupusul zapacit cunoscut sub numele de non_lose. Si acum trecand la lucruri serioase, nu e nimic serios la limita dintre “vreau” si “pot”, este la latitudinea fiecaruia ce praguri isi stabileste pentru a nu-si realiza planurile; pana la urma exista persoane care vor si pot dar nu vor face doar asa, de frustrate ca nu au gasit un motiv concret pentru care sa nu faca.
In cazul meu, diferenta dintre “vreau” si “pot” nu sunt banii (chiar daca nu am, as putea face rost), nici timpul (nici d-asta n-as avea dar “sparg” orare si fac rost), ci lipsa unei cantitati suficiente de motivatie exogena. Exista “pastile” si pentru asa ceva dar la fel ca puii umflati cu hormoni, s-ar putea sa fac chelie si ginecomastie din cauza lor asa ca raman la remediile naturale.
Eu in vara asta vreau sa ma indragostesc / reindragostesc
Cu totii avem acest “plan” pe care speram sa-l punem in practica cat mai repede, doar ca nu depinde doar de noi insine asa ca iti doresc sa gasesti cat mai repede persoana care sa merite iubirea ta 🙂
AlexanderUK, ” Gay Christian Spiritual Retreat ”, pe bune ? WoW, asta e un fel de metodă nouă de a îi aduce pe păcătoșii de homalăi pe calea cea bună pentru a le spăla creierul cu apă sfințită sau cum?
Eu mă simt mai câștigat cu Karma asta care crește decât Spiritual Retreat!!! (O_o)
Dacă e vorba despre altceva, ai putea să îmi explici ?
De multe ori, lunga așteptare a înplinirii unui plan ne face să avem așteptări foarte mari și putem ajunge să nu ne simțim pe atât de bine pe cât am vrea.
Pentru vara asta planurile s-au schimbat de mai multe ori pentru mine. Și nici acuma nu știu exact încă ce o să fac. Tot ce știu e că o să ajung în moldova la rudele mele și apoi în Franța la părinți. Apoi mai vreau să merg la ArtMania la Sibiu și mai vroiam să și fac o excursie de un weekend undeva in europa. Ce o să ajung în final să fac urmează să văd.
Oricum, de cele mai multe ori, planurile cele mai faine sunt alea făcute pe ultima 100 de metri chiar dacă știi din timp că urmează să faci ceva. Eu știam din decembrie că o să merg la concert Nightwish la Budapesta în luna aprilie. Cu 4 zile înainte de concert mi-am stabilit concret planurile evitând să ma gândesc la orice plan pănă atunci. Rezultatul: weekend super fain.
Pe ritmuri de mult uitate: http://www.youtube.com/watch?v=W3OMHf1B66w
am sa imi rearanjez prioritatile si de ce nu idem post#18.
Mi-am luat biță… 🙂
De ce nu e roz?
De ce n-are swarowsky?
Şi nici pene de culoare somon la pedale?
Presimt un serial cu poze din împrejurimile Timişoarei. Să -ţi crească pulpele şi gambele şi fesierii!
şi eu am poze pe biţă (urât cuvânt)
Pt Rhade :Ne dorim repede sa indeplinim acest vis-“iubirea”,dar nu prea facem multe pt.”el”. Nu mi-e bine fara iubire; nimic nu are sens, nici munca,nici locurile frumoase,nici bucuria rezultatelor, nici lupta pt.ele.Intotdeauna am avut pe cineva langa mine, cel putin in inima,daca nu si fizic; De reciprocitate e de vorbit, fiecare iubim diferit. Dar starea merita sacrificii, multe; dar multi oameni poate ca nu.Dar cautarea merita.
@newdream: Mi-au trebuit cateva lecturari ale postului tau pana am inteles intreg mesajul. Sunt de acord cu o singura exceptie, si anume ca omul ar trebui sa merite sacrificiile la fel de mult ca starea. In viziunea mea obtii starea dar fara cineva sa o sustina si sa-ti confirme des cat de frumoasa poate fi viata se volatilizeaza foarte usor. Poate as ajunge chiar sa cred ca ceea ce caut nu exista pentru ca as inceta sa privesc si in afara, as fi doar eu insumi cu propria stare.
Fiecare iubim diferit dar la sfarsitul zilei nu mai conteaza forma sau “cantitatea” de iubire, ci starea transmisa celuilalt. Si ajung din nou la nevoia anterioara de sustinere reciproca a “starii”.
Forta iubirii se defineste poate in primul rand prin cat de mult avem rabdare cu cel drag sau prin cat de mult ne zbatem si nu il lasam sa se desprinda de noi atunci cand isi doreste sa iasa din relatie. Exista momente si situatii in care poate nu mai e nimic de facut, dar e bine sa le le intelegem cat mai rapid. Nu cred ca atunci cand iubim, ii putem da acordul celui drag sa se rupa de noi; isi poate lua acest “drept”, dar nu il putem da.
Cand ma refeream la stare “de iubire “, ma refeream la implinirea pe care o simtim doar cand iubim. Cand iubim, nu mai conteaza daca celalalt merita sacrificiile. Nici cand relatia s-a rupt. nu mai conteaza ca celalalt poate in acceptiunile generale nu a meritat sacrificiile. O data ce a fost luata decizia de a iubi, nu cred ca mai putem spune ca celalalt nu e chiar ceea ce ne-am dori si ca mai cautam iubirea si la altcineva. Chiar daca exista asemenea incercari, vor fi sortite esecului.
CM, n-are ma, n-are pene. E toata neagra, mata si super confortabilă. Pana acum.
Doamne ce frumoasa e poza… Vreau si eu acolo…
Newdream, hai sa pastram rogu-te topicul articolului. Numa’ despre relatii si iubire se discuta in jumatate din articolele de pe DarkQ. Mie unu’ mi s-a luat, dar check ’em out si comenteaza (si) acolo.
RobertG hai ca incerc weekendul asta sa probez rolele 🙂
Tomi, fa o poza. Asa, de fun. 🙂
Hai la o tură!
Pe acolo prin zare sunt Cheile Turzii.
O sa fac Robert, sper doar sa apuce fotograful un moment cat sunt in picioare, altfel iti fac concurenta cu poza ta de pe Facebook de pe asfalt 😀
Tomi, hehehe, 🙂 Oricum, dupa ce ii incalti, mergi prin casa cu ei cateva minute… ajuta. 🙂
Robert, am tot recitit ce ai scris; de ce ti s-a cam luat de tema asta? Ai dreptate ca nu trebuie deviat de la tema. Tu reusesti mai bine sa eviti focul; uneori e de evitat.
Pentru că “mi se ia” din orice din ce se exagerează ca si cantitate. 🙂
În plus, chiar am văzut aici, pe blog, că mulți fac ce fac și indiferent de subiectul abordat, tot la iubiri nețărmurile se ajunge și la cât de crudă îi soarta că nu le avem…
Probabil din prea multa dorinta … si/sau din nevoia de a ne racorda la realitatea acceptata.