Mai sunt doar câteva zile pănă la „Valentine’s day”, scuzați gay am vrut să scriu, ba nu ambele. Unele dintre cele mai mari sărbători pe care le avem, (trebuie să avem și sărbători nu putem munci mereu!), au dobândit un caracter puternic economico-consumist care se derulează mai mult sau mai puțin după același rit: cadouri, hrană consistentă, distracție, plimbări, seară romantică, ceva ieșit din comun etc.
Aberanta zi a îndrăgostiților. Dacă iubesc pe cineva îl iubesc mereu și nu o zi, o lună sau câteva săptămâni! Din păcate ne lăsăm duși de val și devenim cu toții comercialiști ai sentimentelor: „do ut des”, adică „îți dau ca să-mi dai”. Oare ce cadou să-i cumpăr? Dar ea/el ce cadou îmi cumpără?
E dureros când vezi că iubirea/prietenia devine contract. „Nu mă mai iubește, nici eu nu-l mai iubesc”. Iubirea nu stă într-un codou, cel mai mare cadou este dăruirea de sine însuși în mod necondiționat.
Apropo ați primit vreodată cadouri cu prețul pe ele? Eu da. Cu toate că e un gest involuntar rămâi cu gura-căscată când îți dai seama cât valorezi în ochii celuilalt. Nu sunt împotriva cadourilor. Îmi place să primesc cadouri. Copilul din mine ar fi murit dacă aș fi ajuns la un asemenea comportament. Sunt împotriva amercanismelor, importurilor de incultură și ipocrizie. Adică dacă la ei se poartă de ce să nu facem și noi chiar dacă nu ne dăm seama ce înseamnă!? E la modă.
Voi cum vedeți această realitate? Sunteți pro sau contra?
Faptul ca eu ii dau iubitei/iubitului un ursulet asta nu inseamna ca atat valoreaza pentru mine, poate e ceva simbolic ce inseamna ceva pentru noi, pentru ambele parti..
Iar eu prefer Dragobetele.
Prietenul meu a plecat inainte de Craciun cu o saptamana si in ultima zi cand era aici, i-am dat un cadou, o cana, nu prea scumpa, pt. ca atunci cand bea lapte sa-si aduca aminte de mine si o testoasa de plus(pentru copilul din el.) El mi-a zis sa nu ma gandesc la cadou etc. dar eu tot i-am facut acest mic cadou. Am fost un pic dezamagit ca nu am primit nimic, dar la doua saptamani a venit acasa, chiar de anul nou, am fost la el si m-am bucurat cand am vazut ca a baut din cana data cadou. Si cel mai mult m-am bucurat cand am vazut testoasa in masina lui, sa aiba grija de iubi meu :D.
Oricum pe 16 facem 3 luni, nu ma gandesc la cadou de dragobete… dar poate poate 🙂
“…cel mai mare cadou este dăruirea de sine însuși în mod necondiționat”
Foarte adevarat Avocatus! Aici toti avem de lucrat cu noi insine.
In lumea de astazi totul are un pret, totul costa.
Felicitari pentru articol 🙂
Big Hugs,
Alexander
Trebuie să recunosc că titlul m-a indus puțin în eroare. Mă așteptam să pui în discuție problema sentimentelor calculate sau controlate în relații. Dar e mai bine că nu ai făcut-o.:)
Eu zic că e bine să mai fie câte o zi care să reamintească de faptul că ”a mai trecut un an”. Așa e și de Revelion, și de zile de nașteri, și de Paști și de Crăciun. De ce iubirea să facă excepție? Suntem oameni și Timpul e esențial pentru noi. Fără Timp nu ne-am putea defini în forma în care existăm la ora actuală. Iar unele momente precise din Timp joacă un rol important în viața noastră. Așa e și cu Ziua Îndrăgostiților, fie ea pe 14 sau pe 24 februarie. Nu cred că e greșit să ne purtăm altfel în unele zile, să-i facem o surpriză persoanei iubite. Poate că ăsta e rolul zilelor mai speciale, să risipească pentru câteva ore monotonia, să încercăm și altceva.
Problema intervine atunci când se creează o isterie în jurul unei sărbători/unui eveniment și comercialul devine mai important decât e cazul. Devine trist când sărbătoarea devine mai importantă decât semnificația ei sau când evenimentul devine prilej de a demonstra că ești în rândul lumii și nu un motiv de a te bucura de însemnătatea lui.
Cel puțin așa văd eu lucrurile acum, în calitate de lup singuratic. Poate că cei cu experiență mai mare în alde valentains dei ne pot lămuri mai bine cum stă treaba.
În principiu, eram împotriva Valentine’s Day și țineam cu Dragobetele. Dar pe 14 februarie 2009, noaptea, l-am cunoscut pe el, cu care mă întâlnesc și azi. Asta m-a pus un pic pe gânduri, fiindcă întâlnirea nu mi se părea că va duce undeva…
Așa că prefer să zic că ziua dragostei poate să fie cea personală: cea în care v-ați întâlnit pentru prima dată și pe asta s-o sărbătoriți. Eu țin în continuare cu Dragobetele… 🙂
Pai, da, foarte fain punctat in articol… chestia cu “nu ma mai iubeste, nu-l mai iubesc.”. de parca asa ceva se intampla in cazul in care e adevarata treaba.
Fiecare eveniment cere un simbol. Asa cum la inmormantari ducem flori si lumanari, de Sf.Valentin daruim celui pe care il iubim, un cadou. Mic, mare, valoros, mai putin valoros, asta depinde de fiecare si in special depinde de persoana caruia ii daruim. Poate prefera o imbratisare sau poate prefera o carte, poate ca prefera sa nu sarbatoareasca deloc, cine suntem noi sa spunem nu. Dupa ’89 am importat tot ce era de importat (mai mult rele decat bune) insa nu uitati un lucru, noi nu am avut parte de nimic. Nu aveam voie sa petrecem, nu aveam voie sa ascultam muzica, nu aveam acces la filme bune, la o cate buna asa ca este normal sa vrem ceva si de la altii. Ca asa sunt oamenii, sa le incerce pe toate. Nu cred ca Valentine’s la noi este inca o moda, moda vine si trece, azi purtam skinny jeans maine purtam pantaloni evazati, Valentine’s a ramas si face placere, mie, tie, lui in egala masura in care dezgusta pe el, ea, cei de acolo.
Exista si partea din dos a monedei, sunt persoane care spun “te iubesc” raportat la valoarea cadourilor primite (Al de sus mi-e martor ca vazui pe pielea mea si asta), sau au pretentia sa primeasca exact in ziua cu pricina ceva – “sa se simta iubite”.
Valentine’s este un subiect mult prea mare sa-l reducem doar la nivelul de a fi o noua moda sau nu. Produce placere pentru unele cupluri, motiv de bucurie, iar pentru altele este doar o alta zi.
Uite o piesa draga mie, interpretata in “X” variante de Etta James, Ella Fitzgerald, etc. Personal imi place interpretare lui Chaka Khan
http://www.youtube.com/watch?v=XP-oGwt8ng0
Nu prea fac cadouri că nu-s inspirat, din păcate.
Prefer să iau ceva pe ultima sută, măcar așa am o scuză pentru rateu.
It’s my dick in a box… uhh it’s in a boooox.
Cam atat.
Cadourile sunt gesturi simbolice de prea mare importanță ca să fie irosite. Fenomenul darului a fost studiat sociologic de multă vreme, dar n-au fost mulți care să-i priceapă miza simbolică. Oferirea unui cadou, chiar în zilele noastre, are reverberații emoționale pe care adesea nu le percepem și care, neglijate, riscă să ne surprindă ulterior în mod neplăcut.
A oferi ceva fără ca acest act să fie o surpriză, a face un dar care să nu fie în ton cu preferințele primitorului (ales fiind mai degrabă ca o amintire despre cel ce dăruiește), a solicita sau refuza un cadou, a premedita oferirea unui dar prin solicitarea unor sugestii cu privire la preferințe, a distruge sau a da mai departe un cadou, ori – în fine – a oferi ceva disproporționat față de puterea de a răspunde a celuilalt (fie ca o formă de umilire, fie ca dovadă a necunoașterii flagrante a celuilalt) înseamnă a aduce o ofensă simbolismului dăruirii. Probabil cea mai nefastă influență simbolică o are oferirea banilor pe post de cadou.
Nu trebuie uitat că darul autentic trebuie să reprezinte un efort, o rupere de sine. Pentru ca un dar să fie cu adevărat valoros, trebuie să dăruiești ceva la care ții foarte mult. Asta obligă, evident, nu numai la a nu face daruri gratuite, formale sau la comandă, ci mai ales la a dărui numai în momentele în care merită să dăruiești – respectiv, atunci când disponibilitatea ta face masă comună cu receptivitatea celuilalt. De aceea, darul ar trebui să semene mai mult cu o excepție decât cu o regulă și să fie un eveniment în sine, nelegat în mod secundar de un alt eveniment.
E ironic faptul că titlul (foarte catchy) de mai sus nu are legătură cu articolul, fiind asemenea ambalajului care-i mai frumos decât cadoul. Acum nu știu dacă titlul aparține autorului sau nu, dar consumismul cel mult hulit tocmai pe asta se bazează – pe coruperea atenției și pe înlocuirea simbolurilor cu semnele. Așa se ajunge ca o sărbătoare să fie mai importantă decât semnificația ei.
Recuperarea Dragobetelui e, poate, meritorie, însă se datorează exclusiv ofensivei Valentine’s Day pe plaiul mioritic. Dacă nu veneau americanii peste noi, probabil că Dragobetele rămânea – cel mult – o poveste pe care babele o spuneau fetelor nemăritate. Transplantarea tradițiilor populare (sătești) în mediul urban mie îmi lasă un gust amar. E ca și cum aș auzi muzică populară de bună calitate interpretată de o solistă în minijup și pantofi cu toc. Nepotrivirea e prea stridentă.
😎
Motto-ul zilei: Semiotica e ca un bărbat în călduri care a pus ochii pe tine. Te urmărește până și în cele mai bizare locuri.
Nu cred că sunt împotriva vreunei sărbători. Dar sunt împotriva comercializării acestora. Lumea a cam uitat ce reprezentau sărbătorile. Cam tot ce se știe acuma despre ele e partea aia comercială.
La fel e și cu cadourile. Parcă și-au pierdut din simbolism, devenind tot ceva comercial.
În ziua de azi, cam totul se rezumă la acel aspect comercial.
@Grid, înclin să cred că titlul are legătură cu aticolul. Poate exista o sarbatoare a iubirii? Și da, și nu. Iubesc sau nu iubesc ceva. Nu cred că pot îngrădii anumite sentimente în funcție de zile, anotimp, ore etc. Prefer o iubire corenta manifestată în timp și nu o explozie programată odată pe an. A fi indrăgostit e un fenomen personal, interior care nu poate fi măsurat.
Pe mine mă nemulțumește și mă respinge o formă de agresivitate care are complementul direct finit și cuantificabil: agresivitatea față de o persoană anume, o minoritate anume, sau în cazul ăsta o sărbătoare anume. Toate sunt la fel, pornesc dintr-un fel de nemulțumire gratuită și personală. Eu sărbătoresc mereu Valentine’s Day.
Este adevărat că n-am nevoie de o ocazie ca să îmi arăt afecțiunea, dar pornind de la această afirmație și zicând că dacă există o ocazie, ea ar trebui ignorată este logic GREȘIT (dacă tot ai amintit de matematică, acest raționament se numește abducție logică, este valabil în doar 66.6% din cazuri și stă la baza unor erori foarte încâlcite de corectitudine în demonstrații).
@LeKick #7
O să crezi că am ceva cu tine, dar hai să nu asociem înmormântările cu Valentine’s day or gay.
Dacă ne uităm puţin în calendare, pe data de 14 februarie nu există Sf. Valentin. Pe data de 30 iulie este prăznuit Sfântul Valentin al Ortodoxiei, dar pe parcursul anului mai sunt sărbătoriţi şi alţi Sfinţi cu numele de Valentin.
Pe data de 13 februarie, am văzut că Romano Catolicii sărbătoresc Sf. Valentin, dacă este cineva cunoscător al calendarului Romano-Catolic sau Greco-Catolic, rog să mă corecteze.
Prin urmare, hai să ne bucurăm de încă o zi dedicată iubirii, chiar dacă se numeşte Valentine’s day, Dragobete sau cum dorim noi să le numim.
Iubiţi-vă mult! (da ştiu, Mircea Radu mă numesc)
sper că nu crede cineva ca sunt el
@LDD
Am punctat ideea de a duce/a da ceva in ziua respectiva si de ce o facem mai ales ca s-a sustinut ca nu trebuie sa daruiesti lucruri materiale ca sa primesti dragoste. Este o chestie pur simbolica, 14 februarie ca data este un simbol. Nu am asociat-o ca fiind o sarbatoare religioasa. Cum am spus si repet pentru o parte din noi este motiv de bucurie, ne da posibilitatea sa amplificam prin gesturi/cadouri ceea ce simtim pentru cel drag, insa pentru alte persoane este doar o alta zi in calendar.
P.S.Intrebarea mea este, daca partenerul tau adora aceasta zi de 14 februarie, ce faci? Te conformezi sau preferi sa dispari in ceata?
@LeKick #16
Dacă o adoră sau nu, îţi poate răspunde chiar el.
De dispărut în ceaţă nu pot/putem, locuim împreună.
Ca răspuns la întrebarea ta, prefer să ofer ceva, valoarea materială nu contează, sentimentul, dăruirea ce se ascunde în spatele obiectului este imensă şi face milioane.
Ei acum pui să nu mă bagi în seamă, băiatul de la D&G este suficient…
mamă să vezi ce dorm pe Welcome.
LeKick, nu îmi place Ballantine’s … hîc… Valentine’s Day…
LDD, ai luat cheile noi? Cum care chei? Alea de la broasca schimbată acum juma’ de oră 😉
Avocatus, grid: frumoase pledoarii contra mercantilismului pe care a ajuns să îl implice cadoul în zilele noastre.
@Rzv
Nu-i bai.
Sooo, tie nu-ti place (B)V’day, lui LDD ii place sau ii face placere sa marcheze evenimentul cu un cadou nesemnificativ material dar cu incarcatura sufleteasca incomesurabila. Cum faci fata? Rabzi cu stoicism, ii faci si tu un cadou sau nu-l bagi in seama, consideri gestul lui ca fiind unul copilaresc/neinradacinat in realitate?
Nţţţţţ…. eu mă tot fac cadou pe mine de ani buni… :p
Na, că Rzv a spus-o mai bine decât decât aş fi putut-o spune eu!
:p
Hehe ii faci un cadou, pe tine, am inteles.
Concluzia, pentru cei intr-o relatie, V’day exista si va exista fie ca ambele parti sunt deacord fie ca doar una, cealalta va intra in joc sub diferite forme, pentru ca intr-o relatie trebuie sa raspunzi la gesturile partenerului, mai ales cand sunt impachetate in sentimente incomensurabile. As face cadoul guler, partenerului, daca mi-ar raspunde sec: pentru mine V’day e un bbs, nu cred in asta, in loc sa ma sarute sau sa mi se daruiasca, asa cum face Rzv (caruia nu-i place V’day) lui LDD. Nu cadoul in sine conteaza ci incarcatura emotionala.
De fapt, sincer să fiu, nu mă deranjează “sărbătoarea” respectivă în sine…
Mă deranjează că “societatea” presupune că e “normal” să folosesc o dată fixată de alţii pentru a sărbători ceva intim. Iubirea (=Îndrăgosteala) e ceva privat… Prefer să sărbătoresc aniversarea noastră, şi nu V/B Day. Prefer să fac un cadou când simt că doresc să îl fac, sau când simt că celălalt are nevoie de cadou (vezi definiţia dată de grid, #10) şi nu când se aşteaptă alţii să îl fac…
Eu am fost acuzat ca am daruit prea mult, ca am facut persoanele de langa mine sa se simta obligate, etc. Asa ca ma rezum la evenimente de gen pentru inlaturarea oricaror neintelegeri. Probabil ca intr-o relatie de lunga durata ca a voastra situatia se schimba. Ai timp sa te cunosti si sa te bucuri (fara data calendaristica) de gesturile celui de langa tine, fara a te intreba daca a avut un scop, a urmarit ceva de la tine si mai presus de toate cadoul e simbolic, incarcatura emotionala primeaza.
Avocatus, raman surprins de cat de mult ai inflorit.
Daca ar putea oamenii toti sa infloreasca ca tine, nu ar mai exista … iad.
@ cristymaykei : Sper că nu te superi dacă par că te contrazic, dar îmi place mai mult ideea că nu ar mai există iad dacă oamenii s-ar ajuta între ei. Dacă prin „înflorire” înțelegi maturizare, atunci mă tem că în ziua de azi puțini oameni înțeleg cu adevărat ce înseamnă maturizarea… Chiar și eu
unsunt un late bloomer. 🙂Rzv edit: la cererea autorului.
corectură: Chiar și eu sunt* un late bloomer.🙂Rzv edit: modificat.
Mulțumesc, Rzv. 🙂