Acasă Zi de zi Istoria se repeta

Istoria se repeta

291
12

Ma lupt cu mine insumi de mult timp… Imi asum riscul de fi blamat dar cred ca e mai important pentru mine in acest moment sa aflu o parere obiectiva decat sa raman prizonierul unor framantari continue si a unor intrebari fara raspuns.

...

Nu am vocatia unor descrieri nuantate si chiar cred ca in situatia mea lucrurile ar trebui descrise sec, obiectiv, fara interpretari personale. Pe scurt… suntem impreuna de sase ani. Nu e neglijabila nici diferenta de varsta dintre noi. In primii ani am trait cu sentimentul unei impliniri totale, umbrit uneori de intentiile lui de a-si gasi o fata, asa cum faceau toti cei de varsta lui.

Lucrurile nu au fost fortate in nici un fel, el a fost cel care a ales sa avem o relatie. Inca nu stiu (sau nu mi-am dat seama) daca, la 24 de ani s-a edificat in totalitate asupra orientarii lui sexuale: declarativ detesta gay-ii iar relatia cu mine ar fi consecinta unei iubiri mai… speciale. Evit sa fac orice fel de presupunere personala, din dorinta de a nu influenta in nici un fel parerile voastre.

Cred insa ca am ajuns la rutina inevitabila a relatiei erodate de neincredere, timp si de suspiciunea unor interese financiare. Parca istoria mea se pliaza din ce in ce mai mult pe romanul lui Bruce Benderson (Romanul) pe care am incercat de mai multe ori sa-l recitesc, in dorinta de a preintampina un deznodamant.

De fiecare data am renuntat cu convingerea unei fatalitati inerente. Nu caut scuze pentru nici unul dintre noi. Poate perceptia trecerii timpului din perspectiva unor varste diferite este si ea diferita. Poate ca isi doreste o viata “normala”, asa cum a vazut in jurul lui, cu conflicte si dispute neascunse, comentate la o bere impreuna cu prietenii lui. Ultimile trei luni au fost un compromis desi el sustine ca ar putea fi ca la inceput. Iar eu am obosit.

12 COMENTARII

  1. Complicata situatie. Un lucru totusi nu inteleg, cum poate sa urasca homosexualii, cand este intr-o relatie cu o persoana de acelasi sex ? Nu vreau sa-mi dau neaparat cu parerea, dar pana nu isi da seama ce isi doreste cu adevarat, si mai ales pana cand nu se accepta, nu cred ca va fi capabil sa ti se dedice pe deplin. Sper ca indiferent de decizia pe care o vei lua iti vei pune propria fericire pe primul plan. Numai bine, si desigur La Multi Ani ! 🙂

  2. Am trecut si eu prin asta. Apa si uleiul nu se amesteca. Decat daca una din cele doua, devine cealalta. Daca nu, in final mereu se ajunge la cutite.

    Sfatul meu este sa nu ceri sfaturi. Nimeni nu intelege nebunia dintre specii. Cu atat mai putin tu.

  3. Dragă Bruno,

    vezi tu, treaba nu cred că e atât de simplă precum pare la prima vedere.

    Un lucru important, zic eu, pe care l-am învățat de-alungul anilor a fost acela că legăturile interuname nu sunt rezultatul unor ecuații și formule matematice, aplicabile în vreun fel.

    Mai mult decât atât, legătura dintre doi bărbați este un lucru oarecum enigmatic care cu siguranță că nu e ceea ce vedem la prima vedere.

    Poeziile astea fără rimă, conform cărora ambii trebuie să fie OUT & PROUD pentru a se putea lega o relație de prietenie și mai apoi, de ce nu, în care să fie implicată atât iubirea cât și atracția, sunt cât se poate de false.

    Am întâlnit câțiva, nici mulți dar nici puțini, bărbați care nici măcar nu știau ce e aia „gay” sau „homosexual” dar care prin modul de a percepe lucrurile se simțeau extrem de liberi în a-și manifesta dorințele. Toată povestea asta simplificată, conform căreia ne naștem gay că așa ne-a fost scris și numai de persoane gay trebuie să ne îndrăgostim, numai cu gay putem avea relații bazate pe iubire… este o mare minciună.

    Ne putem îndrăgosti, dacă ne îndrăgostim cu adevărat, de oricine. Singura barieră care stă în calea emoțiilor și a pornirilor este conștiința. Imaginează-ți o lume în care nu ar fi bătut în cuie faptul că unui bărbat trebuie musai să îi placă de o femeie și vice-versa.

    Așadar, nu cred că trebuie să te mire faptul că prietenul tău nu se identifică cu ceea ce numim noi, generalisim, „lume gay”. Nu, el s-a îndrăgostit de tine dar nu consideră ca asta îl face gay și mai cred ca orice presiune psihologica pe care o faci asupra lui în acest sens va îmbolnăvi și mai mult relația, curată de altfel, dintre voi doi.

    Am avut și eu prieteni, aparent heterosexuali, cu care m-am înțeles extrem de bine, infinit mai bine decât m-aș înțelege vreodată cu vreun gay care visează cai verzi pe pereții roz. Totul a fost natural, inclusiv atracția bilaterală.

    Consider că o legătură dintre doi oameni este cu atât mai greoaie și alambicată cu cât sunt mai multe etichete lipite de cei doi protagoniști.

    Lasă-l liber, nu-l încătușa cu mentalitățile colective.

  4. Nu cred că s-a înţeles pe deplin situaţia. Cheia înţelegerii cred că se află în romanul lui Bruce Benderson, „The Romanian: Story of an Obsession”. Nu am apucat să citesc această carte, nici nu ştiu dacă s-a tradus în limba română, iar siteul library.nu, de unde iau de obicei cărţi pentru cititul în diagonală, îmi face acum niscaiva figuri. Mă bazez, astfel, doar pe informaţiile de pe wikipedia şi cele două recenzii la care trimite wiki.

    În roman, un jurnalist american, homosexual, supraponderal şi trecut de 50 ani, cunoaşte pe străzile Budapestei un tânăr român, de 24 ani, fără căpătâi (hustler, în engleză). Tânărul se declară str8, visează la fete, dar intră într-o relaţie cu jurnalistul, într-o oarecare măsură şi cu substrat material.

    În această cheie, mutatis mutandis şi cu informaţiile adiţionale expuse, înţeleg lucrurile altfel decât în lipsa cheii.

    Tânărul, care a început relaţia pe când avea 18 ani, este foarte probabil să fi avut o situaţie materială sub-precară iar intrarea în relaţie s-o fi vrut tocmai ca o evadare din această situaţie. Afecţiunea izvorâtă din recunoştinţă putea fi uşor convertită în acea „iubire mai specială”. Nu exclud nici un trecut cu abuzuri de natură pedofilă în adolescenţa tânărului, care poate nici nu-i sunt cunoscute autorului articolului. Astfel sunt explicabile atât autodeclararea lui ca str8, şi înclin să cred că nu este doar autodelarare atâta timp cât persistă dorinţa de a-şi găsi o fată, cât şi ura faţă de homosexuali.

    Suspectarea intereselor „financiare” (probabil s-a vrut a zice interese materiale pentru că nu-mi închipui plăţi în numerar în cadrul relaţiei) cred că în atare condiţii nu este exclusă, dar aceasta nu înseamnă că n-ar exista şi acea „iubire mai specială”.

    Dacă aşa stau lucrurile, şi îl iubiţi, nu-l mai obosiţi şi pe tânăr. Lăsaţi-l să-şi ia zborul, dacă este cazul daţi-i avânt pentru că din câte înţeleg n-are curaj, şi purtaţi-vă faţă de el ca un tată înţelegător.

  5. Eu cred ca tu incerci sa iti dai seama daca „chestia” asta inseamna sa pui capat relatiei sau sa treceti peste un moment greu din ea. Consider ca trebuie sa discutati si sa comunicati EFICIENT si cu rezultate verbalizate … inteleg ca totul este relativ, insa trebuie sa primesti cate o coordonata uneori. 🙂

  6. Bruno,

    în primul rând, bine ai venit! Problema ta, dacă se poate numi problemă este una foarte delicată.  Însă gravitatea cu care o tratezi denotă faptul că în primul rând TU ai ajuns la o concluzie (cred) care va atrage după sine „fatalitatea” unei despărțiri. Te sperie gândul că nu va mai fi cu tine. E normal. 6 ani nu sunt de ici de colo. Însă trebuie să ai în vedere că este posibil ca la un moment dat, el să se decidă, angrenat de maturitatea sentimentală care cred că îl va ajunge din urmă, ce anume îl face fericit. Dacă va fi fericit cu tine, va rămâne în continuare cu tine. Dacă se va decide să te părăsească (din orice motiv) înseamnă că ceva scârțâie. Dar nu cred că ar trebui să arunci vina în cârca lui neapărat. O fi el mai tânăr și mai neliniștit, însă cred (presupun) că știe mult mai bine decât tine ce își dorește de la această viață, iar dacă 6 ani de zile a rămas cu tine, acest lucru nu îmi spune decât că până acum cel puțin, ai fost un element important în mixtura fericirii sale.

    Încă un lucru: bănuiesc că tu vrei să fii fericit cu el, nu să îl faci să „devină” homosexual cu drepturi depline, pe deasupra și activist (de partid), NUUU? 🙂

    Să știi că relația dintre doi oameni implică doi oameni. Nu trebuie să aștepți nici un deznodământ, fie el fast sau nefast. Sunt de părere că mai bine te-ai bucura de el în continuare, fără să îți pese de ceea ce se va întâmpla în continuare. Iar dacă el se va decide, de exemplu, să te părăsească și să se căsătorească cu o femeie, fii sigur că nimic nu îl va face să se răzgândească. Trebuie doar să te împaci cu această idee, o probabilitate. Să nu crezi nici o clipă că relația voastră sau iubirea voastră va sfârși odată cu despărțirea. Din experiența personală îți pot spune că oamenii care ți-au fost dragi odată, îți vor rămâne dragi pentru totdeauna. Și vice-versa. De curând am „probat” această senzație, reîntâlnindu-mă cu fostul, care aparent este fericit. Dar stând la cafea cu el, îi puteam citi melancolia în ochi, îi puteam citi regretul de a nu putea trăi în paralel două vieți. Dar este alegerea lui. Eu am făcut tot posibilul ca el să fie fericit și pe alocuri, am greșit și eu. Așa se face că decizia lui de a se căsători este cât se poate de „normală” în ochii mei și o respect ca pe o modalitate pe care a ales-o el pentru a fi fericit. M-aș bucura nespus să îl văd fericit, oricum ar fi, cu mine sau fără mine.

    Asta e tot.

    Nu trebuie să îți faci procese de conștiință. Bucură-te de prezența lui lângă tine, simte-te bine, și se va simți și el bine. Decizia lui asupra viitorului relației voastre nu trebuie obstrucționată de gelozia sau posesivitatea ta. Pune-te în locul lui.

    Cât despre neasumarea înclinației sale (bănuiesc că el este bisexual, cel puțin aparent, așa ți-a lăsat ție impresia) este doar o metodă poate de a te ține la distanță, atât pe tine, cât și pe el însuși. Nu trebuie să îl condamni, pentru că el trăiește cu tine de 6 ani, în ciuda „homofobiei” sale.

    Succes!

  7. La nivel teoretic, da, lucrurile „ar trebui” să decurgă aşa cum spune FireMan.
    Practic, însă, există situaţii când (aşa cum ai intuit şi tu) teama de deznodământ este mai puternică decât orice teorie. Şi, în astfel de situaţii (când, de cele mai multe ori, teama asta are la rădăcină teama de abandon – fără a presupune că e şi cazul tău), pentru ca deznodământul să nu mai existe în aceeaşi formă cu cel pe care ni-l închipuim noi, ajungem inconştient să sabotăm noi înşine relaţia şi chiar să-i punem punct.
    Frica de ceva, în funcţie de ce are ea la bază, te împinge să schimbi tu însuţi cursul evenimentelor, astfel încât, chiar dacă acel ceva se va intâmpla, măcar să nu urmeze tiparul obişnuit, să-ţi dea senzaţia că alegerea ti-a aparţinut.

    N-am nici cea mai vagă idee dacă e cazul aici şi nici sfaturi nu pot da, având la dispoziţie doar frânturi din experienţa ta.
    Singura recomandare pe care ţi-aş da-o ar fi să faci nişte paralele între relaţiile tale şi să observi ce fel de tipare rulezi tu în ele. Poate te ajută să vezi per ansamblu modul în care te raportezi tu la o relaţie.
    Take care 🙂

  8. Va multumesc tuturor!Din pacate devin din ce in ce mai confuz. E adevarat ca nu asteptam sa primesc o solutie matematica, astfel incat rezultatul sa nu imi dea cu minus.
    FireMan:asteptam postarea ta.La fel ca si tine si eu am gresit.Am insa puterea sa nu neg asta.Incerc acum sa iau lucrurile asa cum sunt desi trebuie sa recunosc ca nu imi este deloc usor.Toata hotararea mea de a incheia relatia s-a faramat mereu in fata rugamintilor lui de a continua desi intuiesc la el o anume tendinta de detasare. Poate ca daca ar fi fost mai evidenta orientarea lui, lucrurile ar fi fost mai simple (cred eu).Poti fi bisexual pasiv?
    Nora: mi-as dori foarte mult sa functioneze „tiparele”.Abordarea din perspectiva asta, aplicata pe relatia concreta nu merge.Iar o simulare pe baza altor relatii ale mele de acest fel nu o pot face. Pentru ca nu am mai avut niciuna
    Va doresc un An Nou fericit!

  9. Bruno, l-ai putea ruga pe prietenul tau sa citeasca ce ai scris si sa discutati. Sfat mai bun nu cred ca vei primi. Gandeste-te tie cat de greu ti-a fost sa te accepti. Si da poti sa fi bi-pasiv. Sunt curios ce varsta ai. Intre mine si iubitul meu sunt 19 ani.

  10. @Bruno

    Bineînțeles că majoritatea bisexualilor sunt bisexuali dintr-un singur motiv: acela că legătura sexuală cu o femeie îi oferă o deosebită plăcere, cu o singură excepție: aceea că o femeie nu îl poate domina sexual, decât în mod artificial. Majoritatea bisexualilor pe care i-am întâlnit sunt pasivi cu bărbații și „activi” cu femeile, astfel că prin bisexualitatea lor își pot întregi „paleta” de senzații sexuale pe deplin, împlinirea și explorarea sexuală fiind pentru ei una din condițiile fericirii. De  asemenea, consideră că ei pot domina un bărbat, însă este mult mai plăcut să domine sexual o femeie, ea fiind simbolul senzualității și fineței în treburile „din pat”.

    Dacă vrea el să continuați nu văd unde este problema și de unde îngrijorarea ta cu privire la relația voastră. Tu te cunoști pe tine însuți, știi ce vrei, bucură-te pe mai departe de prezența lui lângă tine. Orientarea sau asumarea sexualității lui nu cred că are legătură cu iubirea dintre voi, care pentru mine, din poziție obiectivă, este mai mult decât evidentă. Mă tem că dacă vei insista pe asumarea sexualității în fața iubitului tău, îl vei pierde cel puțin din punct de vedere al prezenței sale fizice.

    Continui să cred că este bine să accepți orice scenariu posibil și să continui să simți ceea ce simți deja pentru el. Nu se poate întâmpla nimic rău atâta timp cât vei continua să îl iubești. Nici chiar dacă te va părăsi și va trăi cu o femeie nu cred că este un lucru așa de rău în condițiile în care continui să îl iubești. Sunt sigur că te va vizita din când în când și își va descoperi singur, fără nici o presiune din exterior, simțămintele pentru tine și implicit sexualitatea sa. Lasă-l pe el să facă mereu primul pas, lasă-l să facă ce crede el că trebuie să facă pentru a fi fericit.

  11. Bruno ai primit informatii destule pentru a putea trace o concluzie sanatoasa.

    Insa fiindca vad ca esti confuz, desi mie confuzia aceasta imi pare mai degraba o fuga de ceea ce trebuie sa faci si sti ca trebuie sa faci dar inca nu esti pregatit sufleteste pentru a o face, o sa simplific tot ce s-a spus prin cateva intrebari;

    De ce complici lucrurile cand ele merg bine?

    Nu sti ca atunci cand analizezi prea mult ceva, timpul pentru a TRAI acel ceva se micsoreaza?

    Cum sa fi fericit in continuare? Cand TU insuti iti pui piedici.

    Ti-ai creat o problema pe criteriul ca relatiile trebuiesc sa progreseze, ceea ce nu este un criteriu valabil universal, chiar daca asta gandim majoritatea.
    Sunt relatii pentru care a progresa = cu a termina.
    Iar in relatia aceasta TU esti cel care vrea sa progreseze. De ce?

    Singur ti-ai dat cu ciocanul in oua pe temeiul ca ce faci cu mana ta e un lucru bine facut.
    Acum cu tristete iti spun ca nu mai poti face altceva decat sa prepari o omleta buna, fiindca ouale intregi inapoi nu le vei mai vedea niciodata.

    CONCLUZIA?

    Nu-ti sparge ouale daca nu-ti place omleta.

    Sincer iti spun odata rupta o relatie oricat se mai incearca, tot la ruptura duce si apoi ai facut cea mai mare greseala, ai distrus magia iubirii speciale pe care TU o intretineai si de aceea si EL incepe sa se detaseze de tine.

    Se mai poate face ceva?
    DA!
    Singurul lucru care poate repara tot, este sa revii la o iubire {oricum cea speciala sa dus, pa, nu mai e}, la una neconditionata, iar aceasta iubire s-o simta el in orice clipa.

    Insa intrebarea de baza la care trebuie sa-ti raspunzi sincer;

    IL mai IUBESTI?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here