Îţi cumperi un breloc sau vreo statuetă sau eu mai ştiu ce chilipir sau produs scump ca să îţi aducă aminte de vizita prin Praga sau de excursia la Marea Adriatică sau de ieşirea la Muntele Atos etc.
Păstrez un “suvenir” ca să îmi fie aducere aminte pentru trecut, pentru greşeli sau, de ce nu, bucurii din trecut.
Este un cadou… primit de la tipul ăsta… Cadou ce l-am primit cu atâta bucurie, dar cadou care a căpătat o altă însemnătate. Îmi aduc aminte cum mâinile îmi tremurau, cum gura-mi era întredeschisă în timp ce îl ţineam în mână. După ce s-a întâmplat ce s-a întâmlat să-l fi aruncat? Nu mă lăsa inima. Aşa că i-am schimbat funcţionalitatea. Acum a devenit un cadou care îl port cu mine ne-ncetat ca să îmi aducă aminte de trecut, să-mi aducă aminte de ce să nu fac în viitor. Noi, ca oameni, suntem aşa… mai uituci şi tindem să repetăm greşelile, iar dacă nu avem ceva fizic pentru a ne reaminti ne aruncăm în repetarea greşelilor. Îl port, şi de câte ori îl văd sau îl simt îmi spun: “nu fă aceeaşi greşeală” sau “fii precaut” sau “aminteşte-ţi ce ai învăţat din acea experienţă” etc. E bine, e sănătos să ai aşa ceva cu tine.
Acum mă uit la diverse suveniruri aduse de prin călătorii şi îmi aduc aminte de momentele acelea. E bine să le am, e plăcut să le privesc. Dar e de un aşa mare folos să-l port pe ăsta cu mine!
Cine mai are asemenea obiecte care le poartă cu el (sau nu) şi care îi amintesc (intenţionat sau nu) de experienţe din trecut (plăcute sau neplăcute), cumpărate sau primite (de la vreun iubit sau nu)?
Acum cativa ani purtam la mine zi de zi o bricheta,mica si galbena. Imi amintea de doua lucruri…
1. Imi amintea de ce nu m-am apucat de fumat,desi am fost tentata de mult prea multe ori.
2. Era bricheta tipului pe care il placeam,mi se pare ca i-am furat-o sau a uitat-o pe masa in baru unde lucra.
Oricum mi-a fost foarte draga acea micuta bricheta, dar am pierdut-o din pacate…
Acum multi ani am primit un lantisor cu un briliant mic.
Dupa
citi vacativa ani am primit un inel, astea le am si nu ma despart de ele ca de prietenul meu. de multi ani.ca-mCam interesant ne iubim de multi ani sica-mcam groaznic cum trec anii, darefrumose frumos sa ai ceva drag.C-am da…
Hmmm… eu am ramas cu amintiri frumoase de la cineva…iar ca obiect propriu-zis, a mai ramas pe la mine prin casa doar un plic cu tichetele de masa pe care le primea de la job… si cu numele scris pe plic :)) l-am descoperit recent, ca in apartamentul asta n-am mai stat de mult! 😉
Hey all…ce mai faceti?
Dap si eu am ceva de la un fost prieten la care am tinut foarte mult, mi-a oferit o bratarica care mereu o port cu mine si imi aduce aminte de clipele frumoase, dar si de clipele dureroase de despartire :-((
Un inel cumparat de la mare din vara lui 2009 cand am fost prima data la mare cu iubi meu, la scurt timp dupa ce ne-am cunoscut (ne-am cumparat amandoi inele la fel).
Din pacate relatia a luat sfarsit in urma cu o saptamana. Cand ma uit la inel imi aduc aminte de clipele minunate petrecute impreuna dar si altele mai putin placute. Totusi la inelul acesta nu pot renunta, il port in permanenta (cand dorm, la dush… mereu).
Mi se pare mie sau într-o relație cadourile făcute unul altuia sunt de prost augur? Despre fotografii s-a tot spus că sunt un semn al despărțirii care vine. Să fie așa și cu cadourile?
Dacă într-adevăr e așa, atunci ar trebui să conteze ca semn de despărțire nu doar cadourile primite, ci și dorința de a primi un cadou-amintire de la persoana iubită. Uneori, atunci când ne facem singuri cadouri pentru că simțim nevoia unui cadou pe care nu îl primim, cred că fiecare cadou este o încercare de compensare a unei absențe dureroase din viața noastră.
Aș zice că iubirea însăși e cel mai mare cadou, numai că mi-e teamă să mă gândesc dacă nu cumva și iubirea ține locul unei alte pierderi, mai importante…
😎
P.S. : Cine-o fi stăpânul inelelor?
Da, am doua obiecte primite cadou iar unul in comun la care tin foarte mult si de care nu ma despart niciodata, le port pretutindeni cu mine, intradevar am fost tentat de multe ori sa le arunc in momentele in care aparea cate o mica divergenta dar cand le priveam uitam tot ce s-a intamplat in acel moment si-mi reveneau in minte toate clipele frumoase petrecute impreuna, si credeti-ma ca la aceste obiecte nu as renunta pentru nimic.
un fel de colier primit de la mama, un lube primit de la fostul…si mai am multe piese salvate care imi amintesc de diferite momente.
faian ideea de articol, Essentials 🙂
Bai grid in unele cazuri chiar asa se intampla, ai primit cadoul, pac nu trece mult timp si poc, ramai doar cu cadoul … si amintirea.
Ar fi interesant de spus, pentru ce pierdere importanta tine loc iubirea.
Da, trebuie să recunosc că și eu mai păstrez una, alta: de exemplu de la mama am două farfurii din acelea inflorate, de prin 1910-1920… moștenire de la străbunica, cred… am o ghindă la care țin foarte mult, câteva bilețele (din alea de se lipesc pe frigider, note… sau cum s-or chema) cu diverse înscripții.
Hmmm … buna intrebare … oare cine o fi Stapanul Inelelor 😀 …
De la bunica mea am primit doua bratari, una de aur si una de argint pe cand eram prin clasa a 6 -a si prin clasa a 7-ea am primit de la mama un lant si de la tata o cruciulita si mi-au fost atat de dragi incat nici acum dupa atatia ani nu am renuntat la ele si inca le port cu placere cand dorm, la dus si oriunde as merge.
Si mai e o sticlutza mica de Red Label Jony Walker aproape ca un breloc pe care am primit-o prin decembrie si care nici acum nu am baut-o, pentru ca imi este foarte draga si am fost placut impresionat de acel cadou.
Lasa trecutul Essential..ne poate face prea precauti si chiar ne poate paraliza si nu mai progresam deloc. Prefer asa zisele greseli, chiar daca de multe ori par sa fie aceleasi.
Ai incercat sa citesti o carte de doua ori si sa observi ca prima data nici macar nu ai bagat de seama anumite randuri, dar a doua oara ti-au sarit in ochi? Cred ca asa este si cu “greselile”. Pot sa para aceleasi dar nu sunt, sau inveti altceva.
In 1993 am aruncat tot din case mai putin mobila. Absolut totul. Oale, farfurii, lenjerie, paturi, plapume, covoare, poze..tot. Am pastrat o singura poza cu mama si cu mine. Vecinii s-au cam socat, dar nu aveti idee ce bine m-am simtit. Singurul lucru dupa care imi pare putin rau sunt cateva poze tot cu mama pe care acum mi-as dorii sa le am ca sa le arat fiului meu.
Cand incepi un nou capitol, incepe un nou capitol, nu o prelungire a capitolului precedent.. 🙂
-xx-
Hm, da, nu stiu pe unde eram cu gindul ca n-am reusit sa scriu câteva rinduri.
Aveti dreptate e un lucru pozitiv corectura.