No menu items!

Identitatea de gen – ”Dr. Money And The Boy With No Penis”

Acelasi autor

Cupluri serodiscordante

Cupluri serodiscordante. Aceasta formula desemneaza cuplurile, atat straight cat si gay, bazate pe o relatie intre o persoana cu status HIV negativ si una...

Atractie periculoasa

Incestul este definit ca fiind intreprinderea relatiilor sexuale, interzisa de lege (si morala), intre parinti si copii, frati sau rude apropiate in general. Subiectul...

Oikos, istoria sfarsitului unui concept

Oikos-ul este termenul care definea in Grecia antica universul domestic. De-a lungul evolutiei umane putem observa mai multe tipuri de oikos-uri, de la hoarda...

Politica și homosexualii sau unde-i Milk al nostru?

Citind articolul despre Noua Dreapta si coreland activitatea lor cu implicarea sau voita lor implicare politica, m-am gandit la conditia homosexualului in societatea romaneasca...

Gay de Pasti?

Intotdeauna am fost curios cum se impaca, sau mai bine spus, cum se poate impaca, homosexualitatea cu crestinatatea. Mai ales atunci cand amandoua se...
A.S.
A.S.
Despre mine? Pai, nu pot scrie multe lucruri despre mine la nivel personal, la modul general, ma numesc Alex si am 22 de ani.

Identitatea de gen. Ce ne determina sa consideram si sa calificam la nivel conceptual anumiti indivizi (umani, dar nu numai…) drept baieti/barbati iar pe altii drept fete/femei?

Societatea umana e caracterizata de normativitate conceptuala; cum percepe, cum intelege, colectivul uman –  majoritatea -, indivizii umani, in parte, nascuta din cultura respectivei colectivitati, normele, morala, religia, istoria ei samd. Toti acesti factori determina modul in care societatea percepe individul, cum acesta se va manifesta in raport cu asteptarile societatii si categoriilor impuse de ea si de interrelatia individ-colectv, dar si cum el se auto-percepe pe sine, nascand astfel un conflict identitar atunci cand indentitatea individului contravine normelor sociale stabilite si impuse de majoritate. Astfel se naste, moraliceste, ideea de normalitate si conceptul de “om normal“, adica om perceput ca unul care respecta canoanele normativitatii societatii respective.

–       astfel fiecare om va fi alienat de catre cineva si va aliena pe altcineva in functie de un anumit moment situational dat si circumstantele acestuia, atat intr-o societate particulara cat si la nivel global. De exemplu un heterosexual de etnie rroma va aliena un homosexual roman, primul va fi la randu-i alienat de un heterosexual maghiar ( alienat si el de majoritarii romani),  in timp ce ultimul va aliena un incestuos, si asa mai departe se creeaza un cerc al alienarii ( tin minte cum intr-un documentar despre  transsexualii din Iran, un transsexual s-a simtit jignit de compararea sa cu un homosexual, considerand homosexualitatea un pacat de moarte, si ca el e “mai normal“ pentru ca e doar o femeie nascuta intr-un corp gresit; si la fel atitudinea societatii foarte permisiva fata de transsexuali dar foarte dispretuitoare fata de homosexuali, toate astea datorita normativitatii stabilite de religie, in mare parte).

Ca sa functionezi ca individ intr-o societate trebuie sa te auto-definesti identitar in functie de doua modele de normalitate: unul extrinsec in care individul stabileste un raport comparativ de tip extrinsec cu valorile medii stabilite normativ de catre societate si altul intrinsec in care individul stabileste un raport de tip intrinsec cu sine insusi, cu sinele sau, il constientizeaza si isi exprima eul in consecinta constientizarii sinelui.

–       de exemplu cineva care se considera si se percepe pe sine femeie desi dupa organele genitale este definit de societate ca barbat, poate fi considerat anormal dupa primul model dar dupa al doilea este perfect normal daca-si gaseste sau stabileste un echilibru functional in baza particularitatilor sale individuale si se adapteaza functional apeland la mecanisme compensatorii.

Problema apare la aparitia conflictului identitar, fie impus din exterior, fie auto-impus, care poate fi unul usor sau unul grav in functie de intensitatea perceptiei sale de catre un individ; si poate fi vorba de o alienare in baza unei caracteristici muabile adica religiei sau etniei sau poate fi vorba de o caracteristica identitara imuabila adica culoarea pielii, forma ochilor, etc.; conflict ce apare datorita monopolului de autoritate detinut de arhetipul normalului, majoritarului, etc.; si de acel schelet de caracteristici pe care acesta ia fiinta, se construieste si de efectul normelor si moralei definite de fiintarea sa. Pentru continuarea detinerii monopolului de autoritate, normalul trebuie sa pastreze cadrul normelor si standardelor care-l caracterizeaza, iar metoda de pastrare a acestui cadru de norme si standarde este alienarea oricarui element care ii ameninta existenta sa prin faptul de a fi diferit, fie ca elementul se intampla sa fie fiinta umana, construct socio-cultural (limba, religie, etnie) sau trasatura biologica. Pentru obtinerea alienarii sociale a celui diferit, adica anormalului, se recurge la transgresiune, care porneste intotdeauna de la autoritate, de la cel ce detine autoritatea in mod absolut intr-un anumit context, autoritate bazata pe raportul pe care-l face normalul cu normele sociale. Eu sunt barbat tu esti femeie, in consecinta, tu trebuie sa gatesti si eu sa ma uit la meci band o bere.

 

Normativitatea identitatii de gen.

Pentru omul comun din Romania, sau Occident, e simplu; el judeca dupa doua tipuri de criterii: criterii primare ale definitii si diferentierii identitatii de gen – normal e sa exista barbat si femeie, normal e ca barbatul sa aiba penis si testicule iar femeia vulva si sani, restul e anormal si criterii secundare ale definitii si diferentierii identitatii de gen: normal e ca baieteii sa se joace cu masinute, fetitele cu papusele, baieteii sa poarte hainute albastre, fetitele roz;  normal e ca barbatul sa munceasca si sa-si intretina femeia si copiii, iar femeia sa-si satisfaca barbatul, gatindu-i si asigurandu-i satisfacerea pulsiunilor sale sexuale, si sa aiba grija de copii. hainele sunt poate cea mai expresiva manifestare a diferentierii identitatii de gen

–       hainele sunt poate cea mai expresiva manifestare a diferentierii identitatii de gen, de exemplu, in Occident, era de neconceput pana acum cateva decenii ca femeile sa poarte pantaloni, cam cum e de neconceput azi ca un barbat sa poarte fusta.

In cultura samoana, ca sa opun o varianta modelului occidental, spre exemplu diferentierea de gen nu este dihotomica ci trihotomica, existand ceea ce se cheama fa`afafine, adica un al treilea gen.

Astazi se observa timid o schimbare din ce in ce mai profunda a criteriile secundare de definire si diferentiere a identitatii de gen, astfel ca identitatea de gen nu mai este strict definita de normativitatea sociala, de o normalitatea impusa extrinsec, de altii, ci este definita de o socoteala intima, personala, individuala, si de criterii comportamentale volitionale hotarate strict inttr-un raport intrinsec, poate ca urmare a schimbarii normativitatii sociale.

–       de exemplu in Suedia se tinde catre o neutralizare a distinctiei de gen, casatoria e posibila intre doi indivizi indiferent de ceea ce sunt, parintii pot alege orice nume copiilor, chiar daca-s consacrate pentru un anumit sex, distinctia lingvistica a conceptului de gen este si ea neutraizata cu inlocuirea pronumelor el/ea, lui/ei cu un nou termen hen pare-mi-se, la fel termenii mama/tata sunt neutralizati, etc.; asta ma face sa ma intreb cum ar arata si cum s-ar trai intr-o socitetate in care genul este complet neutralizat si indivizii sunt priviti in absenta unui astfel de concept…

DR. MONEY AND THE BOY WITH NO PENIS

Un documentar, celebru de altfel ca si subiectul abordat, prezinta aceasta tema prin povestea a doi gemeni identici, nascuti normal si sanatosi, focusandu-se pe David Raimer, nascut Bruce, care face si subiectul temei documentarului; acesta a fost diagnosticat cu fimoza imediat dupa nastere si ca urmare a operatiei gresite de circumcidere va ramane fara penis. Parintii apeleaza la doctorul John Money ale carei teorii despre identitatea si sexualitatea umana le da acestora speranta ca, copilul, initial nascut baiat sa aiba o sansa la o viata normala ca fata. Doctorul propune ca, copilul sa-si schimbe sexul si sa fie crescut strict ca o fata, inhibandu-i dezvoltarea ca baiat si incurajandu-i o altfel de dezvoltare, crescandu-l ca o fetita pe nume Brenda; intrucat conform teoriilor sale cei mici sunt o tabula rasa, dpdv al identitatii sexuale si astfel se va reusi transformarea acestuia intr-o fetita si ulterior femeie. Brenda va fi crescuta astfel incat sa nu stie ce i s-a intamplat, sa nu-si cunoasca trecutul, cum nici cei apropiati lui nu trebuie s-o faca, pentru ca transformarea sa sa fie cat mai reusita.

Documentarul dezbate in mare si celebra dihotomie nature vs nurture. Cine castiga in acest caz, natura sau educatia impusa, aflati la sfarsitul documentarului, care ridica foarte multe intrebari.

Ce determina identitatea noastra de gen? Exista si poate fi posibila neutralitatea de gen? Pana unde pot factorii extrinseci, mediul, religia, morala, cultura, societatea, etc., sa schimbe natura umana?

Previous article
Next article

7 COMMENTS

  1. Natura castiga intoteauna.
    GENUL nu se poate eroda pana la disparitie, fiindca daca dispare genul atunci vor disparea si macho aia frumosi si virili cu doatare F l a m b o a i a n t a.

  2. Natura? natura e o amestecatura de proteine inlantuite numite frumos ADN care sufera niste mutatii foarte usor… Omul biologic, desi e un miracol al evolutiei (probabil fortate) nu e decat un animal. Pacat in schimb ca e atat de strans legata de fiinta energetica (adica tu). Natura nu castiga sau pierde, ea e doar o parte din tine… pe care trebuie sa o accepti.

  3. Circumcizia respectivă n-a fost făcută în urma unui diagnostic de fimoză, întrucât la nou-născuți, sugari și copii mici (chiar până la pubertate) imposibilitatea decalotării glandului penian este considerată normală (fiind destul de rar ca prepuțul să fie în mod natural retractabil imediat după naștere). Numai în anumite condiții (malformații evidente, inflamații și/sau infecții) așa-zisa “fimoză” devine patologică și necesită o intervenție chirurgicală de îndepărtare a prepuțului, care se numește circumcizie.

    Adevărul e că în Statele Unite și Canada circumcizia a fost multă vreme o operație de rutină, care se practica tuturor nou-născuților, de multe ori fără măcar a solicita consimțământul părinților (se considera că, dacă părinții nu solicită în mod expres ca băiețelului lor să nu-i fie efectuată circumcizia, sunt implicit de acord cu aceasta). Justificarea medicală din spatele acestui tip de intervenții chirurgicale (care încă se mai practică de rutină, pe scară largă, în Statele Unite) este una profilactică, în scop de facilitare a menținerii igienei organelor genitale și de prevenire a unor eventuale complicații viitoare.

    Ca principiu, această justificare științifică nu prea ține, deoarece intervențiile chirurgicale sunt proceduri traumatizante – chiar dacă sunt de mică amploare – și nu se efectuează în general ca măsură de prevenire, ci doar ca măsură curativă. Operații chirurgicale făcute în masă, tuturor pacienților, cu scop profilactic, pot duce la astfel de incidente tragice. Imaginați-vă ce s-ar putea întâmpla dacă s-ar practica scoaterea apendicelui numai pentru ca oamenii să nu se îmbolnăvească de apendicită.

    Ca regulă generală, orice act medical fără justificare (chiar și efectuarea analizelor medicale numai așa, ca să vedem cum mai stăm cu sănătatea) poate provoca reacții medicale nepotrivite și inutile (dacă nu chiar greșite), cărora li se mai pot adăuga ulterior incidente neașteptate, uneori grave. Sănătatea este un lucru extrem de fragil, aflat în echilibru instabil, cu care nu te joci pentru că se deteriorează din momentul în care vrei să-l asiguri prin impunerea unor garanții improprii.

    Adevăratul motiv al recurgerii la procedura circumciziei nu este însă unul medical, ci religios. Circumcizia a fost, din cele mai vechi timpuri, o măsură practicată empiric (de către preot, sau de către o altă persoană investită religios), având o dublă valență – aceea de a asigura însemnarea pentru vecie a credincioșilor (pentru a deosebi poporul ales și sfânt de popoarele de necredincioși), iar pe de altă parte pentru a asigura puritatea ritualică a bărbaților în raport cu femeile, considerate ca purtătoare de necurăție și nedemne de activități religioase. America de Nord fiind o societate tradiționalistă prin excelență, argumentul de ordin religios a influențat în mod decisiv argumentul de ordin științific. Medicii au avut o manoperă mai mult de decontat, iar părinții au avut conștiința împăcată că au făcut ce trebuia. Numai pe cel mic nu l-a întrebat nimeni dacă vrea să fie tăiat pe viu, fără preaviz.

    După cum s-a văzut însă, un accident operator (probabil o funcționare proastă a electrocauterului) a făcut ca o operație care nu era necesară să se termine printr-un dezastru. Mutilarea fizică permanentă a condus, ulterior, la o suită de mutilări psihice prin intervenții psihologice și psiho-comportamentale la fel de lipsite de justificare precum intervenția chirurgicală de la care a pornit totul.

    😎

    http://en.wikipedia.org/wiki/Phimosis
    http://en.wikipedia.org/wiki/David_Reimer

  4. @grid

    In cazul de fata a fost vorba de fimoza. Scrie chiar si intr-unul din site-urile puse de tine:

    ”At the age of 6 months, after concern was raised about how they both urinated, the boys were diagnosed with phimosis.”

  5. alex ~

    Dacă mă provoci, o să încep prin a spune că în documentarul BBC se precizează (min. 5:37) că operația de circumcizie a fost una de rutină. Chiar și presupunând că jurnaliștii se înșeală (ceea ce-i greu de crezut, nu numai pentru că e vorba de un documentar BBC, ci și pentru că subiectul e unul foarte îngust, fiind vorba de un singur caz, deci nu era foarte greu de investigat în amănunțime), tot e foarte suspect că ambii frați gemeni să aibă în același timp , aceeași problemă urologică și să fie programați pentru operație în aceeași zi. Chiar fiind vorba de gemeni, bolile nu apar și nu evoluează în paralel. Mai mult decât atât, dacă citești continuarea citatului respectiv din Wikipedia, Brian nu a mai fost operat după eșecul operației fratelui său David, Brian “vindecându-se” apoi și fără operație. (“The doctors chose not to operate on Brian, whose phimosis soon cleared up without any surgical intervention.”)

    Realitatea este că, profitându-se de statutul incert al fimozei (între normalitate și boală), afecțiunea a fost mult supradiagnosticată și supratratată. (Același lucru se întâmplăși astăzi, deși într-o măsură mult mai mică.)  Aceasta înseamnă că multe cazuri sunt interpretate greșit ca fiind patologice, iar dintre acestea multe sunt tratate mai agresiv decât ar fi necesar (chirurgical, în loc de tratament medicamentos local și/sau general).

    Sigur că, în actele medicale, nu poate fi efectuată o intervenție chirurgicală fără a fi motivată de un diagnostic. Fimoza este un diagnostic, însă unul forțat și oricum insuficient pentru a se impune încă de la început o metodă chirurgicală de tratament. Rămân, așadar, la părerea că nu era nimic de tratat și, mai ales, nimic de tratat în sala de operații.

    Chiar dacă nu am datele medicale exacte, mă îndoiesc că lucrurile ar sta altfel decât le-am prezentat. Oricum, corecția pe care am adus-o deși nu se referă direct la subiectul documentarului (care era manipularea psihologică ulterioară, cu efecte nefaste), ceea ce voiam să subliniez era faptul că o eroare atrage alta, într-o sarabandă a acoperirilor reciproce.

    Dacă operația chiar trebuia făcută și se termina tot printr-un accident, faptul că boala era reală și nu închipuită (ca rezultat al unui diagnostic contrafăcut) era, poate, un argument suficient pentru ca ulterior să nu se mai încerce acoperirea erorii printr-o alta. În cazul de față, speculez că părinții au vrut să acopere jena și vinovăția de a fi intervenit fără rost asupra corpului fiului lor (expunându-l astfel la un risc chirurgical inutil) printr-o “reparație” de natură psihologică care nu a făcut decât să amplifice până la ridicol și insuportabil eroarea făcută inițial.

    În trecut, anumite rase de câini aveau prevăzut în standardul rasei cuparea urechilor și amputația cozii. Operația se făcea în primele luni de viață, când e mai ușor de efectuat și cu mai puține complicații (inclusiv faptul că puiul nu protestează la fel de mult ca un câine adult). Justificarea impunerii unor asemenea standarde de aspect exterior nu era cea reală (pur estetică), ci faptul că rasele respective (e.g., Boxer, Dobermann etc.) se pot răni în lupte, mutilarea chirurgicală prevenind chipurile riscurile complicării sfâșierii cozii sau urechilor într-o eventuală bătaie la vârsta adultă. Astăzi asemenea operații sunt interzise, fiind considerate o maltratare a animalelor. Ei bine, circumcizia e tot o formă de maltratare, în condițiile în care efectuarea ei nu e foarte bine justificată.

    😎

    Circumcision Information and Resource Pages

  6. @grid

    Nu te provoc deloc, intelegi gresit. Prin ce anume te-as provoca?!

    Da in documentar se spune ca a fost vorba de o operatie de circumcidere de rutina, motivata insa de fimoza; intelegi gresit sensul cu care este folosita aici expresia ”de rutina”. Operatia de circumcidere in sine este (a fost) DE rutina dar nu DIN rutina, adica motivata dintr-o rutina a astfel de operatii, rutina de altfel foarte raspandita in America.
    Citeste cu atentie mai jos:

    ————
    A routine operation—a circumcision—gone horribly wrong sparked one of the greatest debates in the gender wars…Twin boys, Bruce and Brian Reimer were born in 1966 to working-class parents. Their mother Janet noticed that both twins, previously healthy, experienced pain with urination at seven months—diagnosed by a pediatrician as phimosis, a
    condition easily remedied by circumcision.

    http://s14929.gridserver.com/issues/10.2.00/nature.html
    ————

    Cauta pe net mai multe despre cazul asta si vei vedea ca operatia de circumcidere, o operatie de rutina de altfel, a fost facuta in urma unui diagnostic de fimoza. Ca ala avea sau nu avea, ca doctorii au gresit sau nu au gresit diagnosticul, e irelevant. Ce relevanta ar avea?

  7. A.S. ~

    Provocarea vine de la faptul că mă faci să-mi explic o intuiție, ceea ce nu-i o idee bună, mai ales atunci când intuiția e corectă. Intuiția reprezintă ajungerea la adevăr pe o cale greșită, ceea ce înseamnă că adevărul nu e sclavul corectitudinii.  Așa că, stai liniștit, am înțeles perfect și tocmai de aceea îmi permit să contrazic aparențele.

    La vârsta de 7 luni, a vorbi despre o “durere la urinat” e deja prea mult. Toți nou-născuții plâng când își udă scutecele, unii înainte de a urina iar alții după aceea (și cu atât mai mult cu cât rămân cu scutecele ude). O îngrijire atentă și o igienă locală corespunzătoare înlătură disconfortul micuților. Din păcate însă, părinții lui David erau acasă în timp ce se efectua operația, ceea ce sugerează fie că nu era vorba de nicio boală reală și erau liniștiți că tăierea moțului e la fel de simplă precum tăiatul unghiilor, fie nu se pricepeau oricum la copii și au preferat să-i aștepte să iasă din spital ca de la service, gata reparați.

    Chiar atunci când, în urma unei igiene deficitare apare așa-numita “iritație de scutece”, sau când prepuțul se umflă (se balonizează), îngreunând eliminarea urinii, tot nu se sare direct la circumcizie. După naștere există niște aderențe absolut normale între gland și prepuț, care nu trebuie forțate să se desprindă, dar pe care mamele nepricepute (sau prost instruite) încearcă să le desfacă. Rezultatul este, evident, durerea și infecția locală, acestea putând fi însă tratate cu unguente și antibiotice înainte de a recurge la măsuri radicale, precum chirurgia. Însă dacă s-a operat doar bazat pe observația mamei, observație căreia doctorii i-au găsit și numele potrivit, situația e gravă. Pun pariu că nici nu s-au făcut alte investigații care să probeze dificultatea la urinare sau eventualele consecințe permanente ale acesteia. Faptul că fratele lui David nici nu a mai necesitat circumcizia, deși avea același diagnostic, vorbește de la sine despre lejeritatea cu care s-a decis o intervenție perfect inutilă.

    Mă miră că spui că nu e relevant dacă micuțul avea sau nu avea boala pentru care a fost operat. Ție ți-ar conveni să fii tăiat așa, fără motiv? Chiar dacă nu apare nicio complicație, eu zic că tot nu merită stresul și expunerea la risc. În cazul circumciziei însă, pe lângă riscul operator inerent mai e vorba și de consecința permanentă a intervenției – amputația prepuțului, care e ireversibilă.

    😎

Comments are closed.

Vezi si...

Gabriel plus Jaro egal ?

In caz ca nu s-a inteles ca scriu din amintiri, varianta optimista – adica irji – se intampla acum vreo 3-4 luni. A fost un one night stand. Bine, eu n-am vrut, dar asa a iesit :) Mie nu-mi ies treburile astea oricum, ca-i iau in brate, pup, dragalesc,...

Articole din aceeasi categorie