Ante scriptum: Discutam cu el pe messenger și a venit întrebarea care se regăsește în titlul.
Vă salut, cu drag, dragi darkq-iști 😀 ! Este întrebarea ce stimulează gârndirea multor persoane, poate la fel de mult ca și întrebarea ce este iubirea? Aici, fără discriminare, i-aș lua în seamă pe cei care sunt într-o relație sau cei care au ieșit dintr-o relație. Nu că restul ar fi excluși, doar că acele două categorii menționate de mine au avut șansa, să spun așa, să trăiască senzația, să deguste aroma, să adulmece mirosul și nu în ultimul rând să înțeleagă într-un mod mult mai personal, subiectiv, răspunsul la această întrebare.
Am trăit și retrăiesc, firește, sentimentul iubirii. De asta ajung la o posibilă concluzie mereu provizorie cred: cât timp sunt îndrăgostit sper într-o existență prelungă a sentimentului alături de el. Dar știm că flacăra arde în doi și nu în unul. Slavă Domnului, la mine e cu paritate :D. Veșnicia… cât ești îndrăgostit tinzi să crezi în ea. Sau cel puțin te agăți de acest lucru pentru a da un sens temporal relației. Eu unul prefer adulmecarea momentului pentru prezent șii viitor. Am ceea ce se numește speranță, cred în relații de lungă durată, doar că ele au la baza evoluția, iar fiecare pas câștigat trebuie clădit mai apoi la temelia relației. Pe ideea asta merg eu. În lumea gay, în care eu trăiesc aceste momente foarte frumoase, veșnicia devine mai utopică, sau cel puțin acei pași se câștigă mai greu și se clădesc mai cu trudă. De aceea prefer continuitatea armoniei, a înțelegerii. Căci veșnicia poate fi privită ca un polisemantism temporal. Eu unul mă gândesc la această veșnicie atunci când vreau eventual să creez, să ating neantul noutăților, să aduc ceva nou chiar n relația mea. Dar nu mi-am pus veșnicia ca un ceas pe peretele relației, căzi atunci limbile ceasului, le-aș vedea mișcându-se fără direcție. Am nevoie de concret deși mă recunosc foarte mult și în postura de visător.
Eu prefer să îmi construiesc timpul din bucățele, iar dragostea, iubirea, sunt parfumul, aroma și sentimentul timpului dar și bucăți din el.
Întrebarea din titlu mă face, ciudat, să mâ gândesc la efemeritate deși sugestia aparentă ar fi spre eternitate. Să mă gândesc dacă dragostea este veșnică, m-ar face să mă gândesc că văd deja un capăt care nu se mai apropie: e veșnic departe. Nu mă interesează, acum, deja finalul ci prefer să degust conținutul, să mă înfrupt cu pasiune din el. Atunci când nu știi că vine finalul, atunci, cred eu, trăiești veșnic.
Deci cred că nu ar trebui să-i atribuim dragostei un stigmat, nici măcar cel al veșniciei. Vreau să las timpul să curgă de la sine. Vreau ca timpul să-mi deseneze concretul în formele sale cele mai abstracte, iar iubirea să-mi parfumeze trăirile și dragostea să mi le îmbrace în candoarea momentelor prezente și viitoare.
Am căutat pe net și am dat peste:
Vederea lumii se-ndumbrea, când noi
ne sărutam în piețe și în scuaruri
Un aer mat ne-nfășura, și nimeni
nu ne-a lovit vreodată cu privirea.
Doar steaua neagră a parului tău scurt
Îmi atingea cu clinchet stins, un umar,
și toți credeau că bate-n arbori ora
când soarele apune la amiază.
Și păsări mari se coborau pe bănci
și pe statui, pe cabluri peste iarbă…
Luceau intens, presate de-un cer
pe care-l începea iubirea noastră.
Nichita Stănescu
__________________________
P.S.: Am privit dragostea din perspectiva unei relații și nu dragostea ca ă trăire generală incluzând dragostea față de rude, prieteni etc. Aici sunt la fel de multe de spus. Dar personal mă exprim în aceeași ordine de idei ca și în perspectiva relației.
Interesant articolul si frumos expus.
Cat despre un raspuns la intrebarea din titlu…nu stiu. Dat fiind faptul ca acum sunt singur, dupa o relatie in care am iubit si am fost iubit, tind sa cred ca dragostea tine atat cat e menit sa tina.
Teoretic…poate tine si pana la adanci batraneti. Practic am vazut prea putine cazuri. Dar inca mai cred si mai sper si eu ca se va gasi unul care sa isi doreasca asta alaturi de mine.
Psihologii spun ca dragostea tine undeva la 3-5 ani ca dupa aceea sa fie inlocuita de altceva.
E greu sa dai un “termen de garantie” dragostei. E si mai greu sa ii pui o eticheta. Cand si cum ne dam seama ca e iubire? Cand ne ia cu fluturi in stomac si ni se taie genunchii? Cand esti bolnav si celalalt iti face un ceai? Mai e la fel iubirea cand el calca stramb si tu inca il mai accepti in patul si viata ta? Mult prea multe de comentat pe subiectul asta.
multumesc 😀 …posibil ca acea componenta erotica sa fie mai efemera… dar dragostea nu se rezuma doar la asta… iar exemplul elocvent este trairea batranetilor impreuna, in cuplu, cu sustinere reciproca… fireste, sa discuti atunci de sex ? please! dar totusi poti admite, excluzand latura erotica, ca cei doi SE IUBESC, ca isi poarta unul altuia DRAGOSTEA
Sa privim imprejur, nu?
Cati dintre noi poarta de grija cuiva? Cati dintre noi sunt capabili sa poarte de grija cuiva?
Dragostea despre care spui tu, care nu include latura erotica, se numeste PRIETENIE, din punctul meu de vedere. Este exact ce se intampla in “familiile” frumoase unde de la inceput de relatie se stabilesc regulile “jocului” bazate pe respect reciproc, incredere si iubire.
Si totusi ma intreb si te intreb. Cati oameni, femei sau barbati (caci nu discut acum doar despre cuplurile gay), isi mai pastreaza sentimentele nealterate si poarta celuilalt de grija cand celalalt face din adulter un sport de performanta “a la longue”????
Tu ai fi capabil sa iubesti un om care iti vine in fiecare seara de la altul? Ai fi capabil sa il respecti si sa ii oferi sprijin? Si daca da, de ce?
Eu trebuie sa fiu sincer si sa raspund cu NU la aceasta intrebare.
NU as putea trai nici eu intr-o asemenea relatie… hmmm… sa-i spun deschisa. Eu sunt adeptul FIDELITATII RECIPROCE. Nu mi se pare o utopie ci o realitate necesara, o chestiune atat de necesara unui trai sanatos in cuplu. Nu poti juca pe doua fronturi. Eu unul, nu as putea crede despre partener ca ma iubeste, daca el (eu stiind clar asta) ar rosti aceleasi cuvinte si altuia. Nu simt sinceritatea, unicitatea trairii sentimentelor. Vorbesti de respect: si acest fapt si oricare altul se bazeaza pe RECIPROCITATE! Nu ai parte de asa ceva, relatia, cel putin, scartiie. Daca nu chiar mai mult. Nu poti investi sentimente dintr-un singur sens. Trebuie sa existe dualitate, sau cum mentionam in eseul meu: PARITATE. Si nu trebuie sa-i ceri ceea tu insuti nu poti cere de la tine.
eu consider ca iubirea depaseste dimensiunea pur fizica a vietii legandu-se intre suflete.ceea ce dureaza 3 5 ani e atractia sexuala,iubirea ca sentiment de jertfa pentru cel de langa tine e rara si este si mai rara atunci cand se imbina cu sexualitatea.Atunci cand intr-un cuplu reusesti sa vezi dincolo de tine si reusesti sa te excluzi din centrul universului tau si sa pui persoana iubita atunci iubesti cu adevarat
@whiteemperor
Tu descrii acolo o utopie. Sau cel putin o utopie pentru zilele noastre. Exista asa ceva acum multi ani…chiar RZV scria in cel mai recent articol al lui despre iubirea dintre unchiul si matusa lui…aia da…insa altii oameni si alte vremuri…
@castillo
Sunt foarte de acord cu tine. Totul trebuie sa fie reciproc intr-o relatie.
Atat as avea de adaugat, tu ai spus ca daca el ar rosti niste lucruri si altuia atunci clar nu ai accepta, sau cel putin atat am inteles eu.
Eu pot spune ca si daca ar fi numai sex pur “de performanta” cu altii fara a rosti vreunuia dintre ei ceva asemanator cu “te iubesc etc” tot nu as mai putea accepta sa traiesc alaturi de acel om. De ce? Pentru ca mi-as pierde respectul fata propria-mi persoana, ar inseamna sa accept ca eu nu ii mai sunt suficient si ca el fiind nemultumit de ce ofer eu, trebuie sa caute in alta parte. Si atunci, e lipsa de respect din partea lui fata de mine, imi pierd si eu stima fata de mine, iubirea e si ea alterata pentru ca apar si frustrari…deci dispare iubirea in final.
cred ca omisesem partea cu sexul pe mai multe fronturi 😀
cred ca iubirea tine o vesnicie. Nu neaparat in aceeasi forma, dar cred ca exista legaturi…invizibile, imperceptibile intre noi. Chiar si dupa o relatie esuata, daca a avut intensitatea necesara la momentul ei, cred ca sentimentele vor ramane vesnice. Viata e efemera. Ceea ce traim intr-o viata, e doar un vis. Imi place sa cred ca in lumea de dincolo, orice ar fi ea, noi nu suntem capabili de nimic altceva decat de iubire. Mi se pare clar ca suntem conectati cu alte entitati. Cu unii putem experimenta chiar si iubirea in forma ei totala cat ne permite aceasta existenta materiala. Putem experimenta iubirea atat in forma ei carnala. Dar unele lucruri transced nevoilor materiale. Iubesti sufletul. Chiar daca iti greseste. Chiar daca te raneste. Il iubesti orisicum. Chiar daca te desparti…il iubesti in continuare. Si chiar daca ajungi sa iubesti pe altcineva si sa traiesti cu el aceea poveste de dragoste la care cu totii visam, asta nu inseamna ca prima iubire va disparea.
“Iubire vesnica”. Lol.
“Vesnicia” nu este cea mai misto chestie pe care sa si-o doreasca cineva, indiferent de context. Just think about it 😀
Ohoo, îmi place ideea cu stigmatul veșniciei. Asta îmi amintește de faptul că autoflagelarea e încă în tendințe. 🙂
iubire veșnică? sau indrăgosteală veșnică?
Cred ca exista. Din punctul meu de vedere exista, e imposibil de stins orice ai face.
Buna Rzv,
Te rog detalii despre tine.
NikOS ai dreptate. Dar de la batranii nostri citire “…sa fi tu primul dimineata si ultimul seara inainte de culcare” cand iti iubesti partenera/partenerul. Asa are loc acel marcaj sexual al ei/lui si transferul sentimentului de iubire care-ti domina existenta in cuplu.