No menu items!

Eu si ea (el)

Acelasi autor

Ma intreb si acum daca acel tipat inocent in dimineata de toamna cenusie cand v`am cunoscut pe voi era unul duios si exprima fericirea unui inceput de drum, drumul vietii. Ce frumos, as zice, ar fi daca toate sufletele si`ar “cunoaste” destinul inainte de a parasi fabrica paterna si, impertinent, sa afirme un “pas” in caz nefavorabil. De ce ?

Poate pentru ca ajungi mai devreme sa iti pui intrebarea “ Dar pe mine m`a intrebat cineva daca vreau sa exist ?” Bun. Tragem linie si adunam. Egal: melodramatic, trist… patetic. Alegem patetic ca da mai bine. Fiecare face ce vrea cu viata lui… sau nu. In fond, tre sa existe raul pentru a putea percepe binele, sau tristetea si fericirea bla bla… bla.

Dar daca ar fi numai una din cele doua, indiferent care, negative/pozitive, cum vreti voi, credeti ca nu le`am trai, nu le`am simti, nu le`am avea ? De ce totul astazi se contureaza in contrast. In viziunea mea ne`am incuiat de tot mintile ca`ci spiritul de mult e mort. Si totusi de ce barometrul iubirii este defect ?!

Stau in fata voastra, in cusca juratilor, in cusca nebunului, in cusca pacatosului, si … ma deschid voua. Va cer doar sa ma judecati, si da, aveti dreptul. Eu si … ea el. Doua iubiri asemuite doar prin pata de cerneala asternuta pe retina. Pentru ea, un trandafir ofilit, un spin, inca un spin, inca un spin, un ocean de spini.

Pentru el …”eu sunt o fereastra deschisa pentru zborul visurilor noastre, te iubesc pana la Doamne Doamne si inapoi, de un infinit de ori, o lume in care te iubesc, si tu nu o stii, ma ai si nu ma vrei, iar eu, eu te privesc si nu`mi`ajunge, te simt si nu ma satur, nu te am dar totusi eu te vreau … si te mai vreau … si te mai vreau. “ Dar… tot ce`mi vad ochii stinsi e o glastra in care zace… un trandafir ofilit, nemuritor parca. Eu plutesc adanc intre cele doua pirostrii ale eu`lui meu, una ma scufunda in abisul tristetii, alta ma inalta la ingeri. Eu respir din inertie… Eu.

De ce? Pana si la 1-800-adevar suna ocupat. Acum ma infrupt din voi, ma agat de voi, prieteni si… mai putin. Inca te caut… pe tine, scop nenorocit.

Sa arunc trandafirul ?

6 COMMENTS

  1. Ai avea trei posibilitati, doua dintre ele conducand spre acelasi sfasit tragic al trandafirului. Cea care ar insemna salvarea lui i-ar induce in acelasi timp multa suferinta (se stie ca pentru a readuce la viata o floare precum trandafirul, tulpina sa ar trebui tinuta 5 minute in apa pe cale sa se evapore). Si daca luam in calcul si suferinta ta – oceanul de spini pe care ar trebui sa-l strabati pentru a atinge tulpina lui – ajungem la prea multa durere pentru un amarat de trandafir. Ai putea sa-l arunci direct dar tot e implicata suferinta – oceanul de spini etc etc…Cel mai simplu ar fi sa-l lasi in glastra pana ramane fara apa si fara seva, pana se transforma in praf pana si spinii.
    Ma intreb, oare trandafirul ce-si doreste?

  2. Rareori suntem prezenti. Rareori suntem in ACUM.
    Cand nu suntem in suferinta suntem in frica, dar nicidecum in PREZENT.
    Suferintele si fricile ne fura PREZENTUL ne fura viata, fiindca VIATA e ACUM.
    Suferim pentru ceva din trecut care s-a intamplat… odata.
    Ne e frica de ceva din viitor ceva care s-ar putea intampla negativ.
    Avem o adictie pentru suferinta, avem si o adictie pentru frica.

    Inspira adanc fiind atent la aerul ce iti umple plamanii, expira salutand aerul ce iti iese din plamani uita-te cu ochii fizici la ceea ce ai in fata, foloseste in exclusivitate auzul. Opreste gandurile, opreste fricile, opreste suferinta…
    Inspira atent, priveste detaliile, asculta sunetele, atinge si simte, rasfata-ti narile … in ACUM TRAIESC.

    Interpretare personala din “Puterea Prezentului” – Eckhart Tolle

    VIATA E !
    VIATA E FRUMOASA !

  3. Eric, frumos ce spui.

    Mereu m-am intrebat daca traiesc. Intr-adevar. Am ajuns (cu timpul) la concluzia ca “trairea” este un aluat foarte diferit pentru fiecare. Spre exemplificare, pentru mine conteaza extrem de mult cum traiesc. Modalitatea trairii.

    Unii se simt “vii” daca sar cu parasuta sau daca realizeaza ceva in viata. Altii se simt la fel de vii apeland la alte unelte, conduite.

    Nu are dreptul nimeni sa arate calea spre – viu.

  4. @cri-cri

    Urasc, cum o dai, tot cu suferinta te intalnesti, din pacate, Eu inca pendulez, ca un prostut poate, intre iubirea “corecta” si iubirea adevarata. Inca n`am reusit sa inteleg ceea ce trebuia inteles … si traiesc in minciuna. In schimb nu mi se pare etic sa ai rolul unui papusar al sentimentelor, si de aici deriva singuratatea, picatura chinezeasca pentru mine. Scot capul pe geam in fiecare dimineata si imi zic adesea :” nu , intr`o lume ca asta nu “. Si in fond, ce e mai frumos decat naturaletea ?

    @eric

    Ai dreptate, si posibil sa ai numai dreptate. Insa mi s`a pus intrebarea “Ce e viata ?”. In timp ce un copil de 14 ani mi`a aruncat`o ” un scop “, un intelept in jurul a 60 privea gol spre nicaieri si mirat raspunde ” viata e ….” si atat. Celebrul oracol wikipedia o egaleaza cu o clipa ce trebuie traita la maxim ca si cum ar fi ultima. Frumos, as zice, insa in opinia mea subiectul este din start tabu, caci nebun e acela ce se crede critic al “aerului ce iti iese din plamani ” . Intrebarea relevanta “Traiesc pentru mine sau traiesc pentru altii ? ”

    @robert

    So damn true …, si daca mai pui ca iti si iese pasenta, atunci esti demn de toata lauda 🙂

    cu drag, bobby ( btw, va salut pe voi toti, elderi ai acestei “comori” 🙂 )

  5. Nush, mie mereu mi-a placut sa traiesc, sa respir sa exist prin diferite porti, mai mult sau mai putin deschise.

    Nu imi pare rau de nicio clipa pe care am trait-o. Indiferent daca acea clipa a fost alba sau neagra.

    Stiti, putem avea sentimentul ca traim chiar si in fata unei cafele si in acelasi timp putem simti lipsa trairii chiar daca suntem inconjurati de sute de oameni.

    Nu exista (cred) o reteta ca la o prajitura complicata: “Uite-asa se traieste..”. Nu. Apoi primul om cu care trebuie sa te obisnuiesti sa traiesti esti chiar TU.

    Cineva sugerase odata ca el e… viu. Mi s-a parut interesanta remarca si am stat si am observat o vreme. Din pacate, moartea survenise de multa vreme, insa e nemaipomenit cum uitam sa ne taiem unghiile pentru a ne putea agata de cacaturi multe si mici sa putem simti viata ca pe o holograma, o imagine a ceea ce ne-ar placea sa existe cu adevarat.

    Apoi sunt convins ca un taran traieste si un geniu uita gustul trairii. Is multe de discutat pe acesta tema.

    Uite, voi, cand/cum considerati ca traiti? Cu adevarat. (nu ma refer la rutina zilnica, job, bani…. astea is nimicuri).

  6. EU traiesc cand sunt PREZENT . prezent la viata mea (ca la alta nu pot fi prezent – ci vad viata altuia asha cum o vad din punctul in care sunt )
    CE momente (din pacate sunt doar scurte momente) imi sushotesc “Eric traiesti ! ” ?
    -cand aud o singura voce – a mea sau a altcuiva -atat cu urechea cat si cu mintea.
    -cand stau in bratele iubitului si doar simt , fara sa interpretez ,fara sa judec…
    ….in rest doar FUNCTIONEZ , sunt o masina cu mecanismele ei atat de inradacinate …o masina …inconstienta , un suflet intr-o anestezie prelungita…
    pffff!
    e obositor sa fiu masina atata timp.
    sa fac , sa fiu ,sa spun ,sa ascult ce trebuie….ce se asteapta de la mine …
    masina ! ???
    suflet anesteziat !!!???
    nu e greu sa ies din anestezie . dar fiecare celula a mea e dependenta de anestezie …mintea , fiinta cateodata vrea sa TRAIASCA si reuseste pentru cateva clipe sa mobilizeze celulele spre ACUM spre VIATA ……
    ACUM in timp ce scriu aceste ganduri TRAIESC ,vad in transparenta TRAIRII cat de haotic simte fiinta mea in dictatura anesteziei….
    e bine sa traiesti…
    a dracului masina iara revine. anestezia MATRIXULUI isi face simti-te efectele…
    imi place viata
    deja batalia intre TRAIT si ANESTEZIAT se desfasoara …e uriasa diferenta dintreei , dar miza e mare ….
    MIZA E VIATA MEA !

Comments are closed.

Vezi si...

Riscurile utilizării drogurilor…

Căutând plăcerea (fericirea) sau în timpul unei ceremonii inițiatice (în diferite culturi sau denominațiuni spiritual – religioase) – așa apar motivele care conduc tinerii (și nu numai) la folosirea unor substanțe psihoactive (legale sau nu). Însă ceea ce se trece cu vederea este faptul că orice asemenea acțiune are...

Articole din aceeasi categorie