Acasă Zi de zi Eu și cu fetele. Jeeeezus!

Eu și cu fetele. Jeeeezus!

217
16

Vă e dor de cancanisme? Să vă zic una:

Mai devreme ies cu un amic bi (sau hetero, așa cum zice și el, whatevăăă) și cu două fete la o plimbare prin parc. Am luat cu amicul și două beri, că așa stăm noi, animalele,  uneori, cu câte-o bere lângă noi. Și fetișcanele astea două (vo 22-23 de ani maxim) erau… una cuplată cu amicul meu (el le „cuplează” cam două-trei zile și apoi le schimbă) și una solo, zic eu, în mod logique, la fața locului. Mintea mea de urangutan curvit, îmi spune că aia solo avea chef de glume. Io, mai ghiolban din fire, vorbesc mereu tot ce îmi trece prin cap și când glumesc, tind să fiu foarte nesimțit, mai ales dacă nu cunosc bine persoana respectivă. Dar nesimțit, în sesul că îmi încerc interlocutorii să văd dacă țin la glumă.

Problema cu glumele mele și fetișcanele-astea două… nu știu unde o fi, dar mă gândesc eu așa în prostul meu că ar trebui s-o caut în faptul că nu am interacționat foarte mult cu femei, la viața mea, asta chinuită și năpraznică. Sărăcuța de ea! 🙂 Și m-am sălbăticit așa rău, încât tratez femeile fără delicatețea pe care o prestează ele, glumind și fiind„chill”, la fel cum fac și cu băieții „la o bere”. Adică în craniul ăsta mic al meu cred că nu s-a dezvoltat mușchiul ăla răspunzător cu delicatețea și cu prețiozitatea. Ca atare, iacătă-mă-s încolțit de cătră țanțășele căprioare.

Și cum mi-era cum-necum să deschid eu un subiect de discuție, din pricină că ei 3 se cunoșteau cât de cât (țineau să sugereze ei asta) „de pe meeeeesssss”, fetișcana asta a început să glumească pe seama faptului că noi, băieții, nu mai țineam minte cum s-a prezentat. Am ales s-o numim „Jenica”. Nu i-a convenit, fapt pentru care nu știu ce o comentat, cum că „așa-s bărbații”. No, bun, asta o fo la terasă, când s-or făcut prezentările. Mergem noi în parc, ne așezăm p-o băncuță, deșchigem ploștele cu bere și-o dăm pe gât iute. La care fapt, mademoaizala cu pricina, Jănica, se înfoie odată la noi, că ce? Pe ele de ce nu le-am întrebat dacă vor să vină să bem bere în parc.

Nici gând să tac și-i zic ironic amicului meu (pe fondul faptului că duduia încerca zadarnic să arate bine): „No, mă muuiiieeee măăăă, no ce fițoasă-i asta mică!”, la care replică, domnișoara odată se ridică de pe băncuța în stil gotic și-mi spusă: „Adică eu, fițoasă? Nici nu ne cunoaștem și mă jignești?”. Era să spun cu mâinile în formă de aripi: „Vaaai draga mea, ușooor, fată să nu pocnești dracului pe-aici!”. Dar am tăcut dracului din gură și mi-am zis că „zis iz tu ghei”. O mai făcusem și „nebună” anterior, epitet pe care eu îl consider în mod sincer a fi un compliment.

Și a urmat o întreaaaggăă filozofie a modului cum percepe lumea femeiască, cuvântul „fiță” și cum pricep eu, umilul găligan, căruia chiar îi plac fițele, însă numai alea de bun gust. Amicul meu a încercat să explice că noi așa vorbim, că facem multe glume, că nimeni nu a jignit pe nimeni, etc. Nimic. Nu și nu. Ca s-o facă să tacă, a încercat să îi spună că el e prost și ea deșteaptă. Ea l-a lovit cu cuvintele pe nenorocit, din nou.

Eu am încercat să îi explic că „viziunea ei” este puțin exagerată, poate din cauză că are un complex. Ea mi-a spus că nu are nici un complex, că ea e conștientă că mai sunt o grămadă de femei mai deștepte, mai frumoase și mai cu bani ca ea. Eu am aprobat aproape aplaudând. Și eu am mai adăugat că nu e nimeni vinovat de faptul că ea se simte jignită, în afară de ea însăși, pentru că fiecare om are modul lui de a privi lucrurile sau de a recepta realitatea. Ea nu și nu, că ea nu suportă să fie jignită, mai ales de către necunoscuți. Amicul meu a mai încercat să spună ceva, s-a supărat un pic, s-a lăsat tăcerea. Ea, mândră că a închis gura târgului, îmi zise rânjind: „V-am cam închis gurile, nu? Deci sunt deșteaptă.”. A mai menționat să nu o iau cu filozofii, că ea are 4 ani de filozofie în spinare. Și eu zic: „Depinde, fiecare o ia cum vrea. De ce nu ai avrea tu dreptul să o iei cum vrei?”. Așa, cocoșată de filozofie cum era, duduia a scos o strâmbătură din buzunar, moment în care mi-am pus din nou mâna la gură, ca să nu…. strănut.

După care se lăsă din nou liniște și după ce-și dădu duduia seama că am făcut din nou o glumă, își puse mâinile în șold și-mi spuse: „Acu vrei să mă iau de tine?”. Eu, arătând a plictisit de moarte, îi spusăi să stea liniștită, că nu vreau să mă muște. Se întoarse cătră amicul meu și zisă: „No, bine, am înțeles că ai recunoscut, dar amu de ce taci?”. Și eu, bușind din nou în zâmbet, puțin mascat, începui a explica și a exemplifica, cu lux de detalii și gesturi, cum am fo la o aniversare la o prietenă bună și dădui nas în nas cu pechinezul gazdei, o bășică de cățel arțăgooooos, de-ți venea să-i fuți un șpiț în cur, să-l vezi cum zburătăcește-n pom și se înfige-n greblă. Noah și bășica asta de câine tot vroia să-mi fută (la propriu) cățelul meu de rasă, domle. Popoooonarul draculuuui!

Dar avea un stil atât de haotic, zgomotos și plictisitor, încât, al meu, la un moment dat a obosit, s-a așezat jos, așa, lung de vro 3 ori mai mult decât janghina lătrătoare, cu coada între picioare, să nu scape taponul pechinez înăuntru, și a început să îl ignore pe ăl mic, care, deși așa mic, se freca isteric, cu ochii bulbucați ca la desene animate, și cu limba scoasă ca o maimuță în călduri ce era, de talanul meu de Pongo. Era o imagineeee de te scăpai pe tine de râs. N-am avut aparat, că ar fi meritat o postare pe internet. Ei, și să revenim. Și zic la fată, după ce am râs aproape toți pentru modul în care am gesticulat, povestind asta cu javrele, că la ce Dumnezo îi mai cere socoteală tot la talanul de preten al meu, când ea seamănă atât de bine în cujet și sămțire cu beșica de pechinez de care tocmai ne-am amuzat. „No, zîc, uite de ce m-am amuzat acolo sângur.”

Asta pesemne că o fo de-ajuns pentru prețiozitatea domniței, căci au început să bată gura cum că oricum ele cu el se cunosc… și eu sunt un necunoscut, cu care oricum n-or să se mai întâlnească siguuuur (și aici am aprobat frenetic) și… am cam înțeles că vroiau să rămână doar cu amicul meu. Nici nu aveam de gând să stau mai mult de timpul alocat savurării berii, nici măcar o clipă nu mi-aș fi imaginat alt drum de urmat decât cel opus lor. Amicul meu tră să fută și el, săracu, nu?

Ei bine. Vin io acu pe drum înapoi spre casă și cuget eu așa: „Frățiieeee! Oare să fiu io nebun?”. Oare să fie așa o chestie să mă iau de sărmanele piți pe dăjeaba? Oare asta este în instinctul meu? Oare am deprins asta cândva anume? Oare urăsc eu femeile? Că de altfel, io … m-am mai înțeles și bine cu câteva. Nu-mi sunt insuportabile. Oare sesizează ele că masculul alpha nu hibernează în mine? Oare să  simtă și ele în egală măsură  respingere în privința mea? Că io zic așa… că nu mă deranjează să mă placă o fată.

Frate, să fiu io așa nebuuuun, frate? Să fie duduia ultima urmă de educație și bun simț din țara asta și eu, mitocanul de mine, s-o fi mânjit pe delicată fără mustrări de conștiință? Voi ce ziceți, mă? Credeți că se produce automat o respingere, din punct de vedere sociologic, între un gay și o femeie? Adică, știu, toată lumea are prietene de-alea de știu de tine și vă înțelegeți bine și chiar vă iubiți reciproc. Cred că și eu am. Dar mă refer așa, în general. Când cunoașteți fete, vi se întâmplă la fel? Sau sunt eu nebun? Că asta mă interesează mai mult, de fapt, să știu dacă sunt țăcănit.

Aaa da. Era să uit. M-am scuzat frumos că trebuie să plec, am salutat politicos și am plecat. Pe drum, l-am rugat pe amicul meu să îi spună fetei că așa mult m-a impresionat, încât mă uitam la ea, tăcut, și mulțumeam în mintea mea bolnavă la toți dumnezeii că sunt gay.

Articolul precedentPână și roboții ne iubesc!
Articolul următorThe Ignorant Fairies (2001)
Cine sunt eu? Sunt un fel de paparazzo. Caut imagini cu care să îmi decorez pereţii camerei în care zăbovesc singur sau "singur". Imagini dragi, care să îmi trezească sentimente dintre cele mai frumoase atunci când imi plimb gândul peste ele. Poate sunt egoist. Vreau să le strâng pe toate şi să nu ofer nici una. Obişnuiesc să cred că nu sunt mai înţelept decât majoritatea pentru că nu se cuvine să ne judecăm judecătorii. Mă hrănesc cu oameni, îi consum, pe ei, visele lor, gândurile lor si apoi rămâne clişeul. Poza. Eu nu hrănesc pe nimeni, decât atunci când o fac fără să vreau. Nu îmi plac predicţiile, regulile, planurile, repetările, banalul, deşi fac parte din rândul lor sau trăiesc înconjurat de ele. Îmi place să visez şi să pictez ceea ce visez. Când cineva are curajul să viseze cu mine... atunci e frumos.

16 COMENTARII

  1. Oi fi călcat regula ei pentru fraieri: dacă vrei acces la fofoloancă trebuie să ceri frumos. Regula ei pentru șmecheri probabil că este: dacă o faci nebună și fițoasă trebuie mintenaș să i-o și pui. De unde să știe fata că tu ești ăla mai greu… accesibil? 😉

  2. Nooo, Schwep, nici vorbă de așa ceva. Dacă eram vreun Făt-Frumos, poate. Dar așa, să-mi sară-n cap fără să-i fi cerut nimic… nu prea văd de ce ar putea face asta… Pe undeva cred că oricum se și cunoaște pe fața mea faptul că nu m-ar interesa mai multe… și probabil că e chestia aia că femelele de nu mai știu ce animal (cred că pe undeva pe AnimalPlanet am văzut asta) în general caută masculul alpha, în perioada premergătoare împerecherii. Ce e masculul alpha?: cel mai puternic, cel mai frumos, cel mai cel, ca să fie copiii ei sănătoși și puternici. Și cum pe fața mea numai mascul alpha nu scrie, bașca mai am chef și de bășcălie… probabil că radarul domnișoarei s-a dat un pic peste cap, devreme ce o fost așa strașnică în interpretări. Eu n-o condamn, săraca, dar m-a amuzat enorm. Era bună de filmat…

  3. Articolul m-a dus cu gândul la Eminescu, Scrisoarea V, în special la versurile:
    “Şi când dama cochetează cu privirile-i galante,
    Împărţind ale ei vorbe între-un crai bătrân şi-un fante,
    Nu-i minune ca simţirea-i să se poată înşela,
    Să confunde-un crai de pică cu un crai de mahala…”

  4. Ce asocieri faci și tu, măi Sic! 🙂

    Eu mă așteptam să îmi povestească și alții pățanii similare. Dar văd că nu se bagă nimeni. Înseamnă că-s doar eu cu capu? 🙂

  5. Păi de ce nu zisăşi aşa?
    Cred că fiecare dintre noi am avut conflicte cu muieri năucite de prezenţa noastră. Sunt sigur că majoritatea femeilor sunt foarte sensibile la tot felul de feromoni (la propriu şi la figurat). Ele se prind că nu suntem ca bărbaţii standard. Unele au minte să proceseze informaţia, altele au suflet să o accepte, iar unele sunt atât de năuce încât ripostează, atacă aidoma animalelor de care te-ai apropiat prea mult încălcând distanţa de fugă.

    http://www.petshop-online.ro/categorie/Diverse_0133/Comportamentul_de_fuga(de_refugiu)_la_pisica_0152.html

    Şi sunt capabile să te urască intens, fără logică şi foarte periculos, atacurile lor fiind stimulate de indiferenţa ta.
    De aia nu prea avem poveşti amuzante de genul ăsta, nu toţi avem atâta noroc .

  6. Si pe langa asta, pe cine sa intreb daca nu pe Ministrul Transporturilor Gay ? 🙂
    E bine de stiut, o sa va intreb de starea vremii din nou, mai prin septembrie, cand am de gand sa vizitez si vestul. 😀

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here