Si ma las victima ochilor tai abisali, vrajit de lascivitatea soaptelor si a miscarilor tale din jurul meu incat uit de propria-mi persoana neglijand aspectele semnificative ale vietii, insa realizez ca nu e un vis, ci un cosmar si ma holbez gandindu-ma ” De ce mama dracului te plac?”.
Buooon…
Cred ca toti am fost captivi sentimentelor sexuale pentru persoanele nu chiar potrivite pentru noi, sa simtiti acea dorinta arzatoare gen “Take my order ’cause your body’s like a carry out” (scuzati-mi citatul din melodia lui Timberlake, dar si el este one piece of yummy father fucker) si sa doriti sa trantiti baiatul de parca ati vrea sa tapetati cu el peretii camerei, sau sa-l faceti fata de masa, sau magnet pentru frigider s.a.m.d. (s-o faceti oriunde si pe orice, dar numai intr-un pat NU).
Puteti vedea defectele… nasul mare, un semn pe frunte, ochii poate prea mici, buze subtiri etc. Totusi, cu greu gasiti puterea de a nu sari pe el si sa-i sfartecati “inocenta” nu prea evidenta.
Eu am fost chiar putin socat de cat de neatractiv poate fi un tip pe care eu il plac, pentru ceilalti/celelalte. Eu unul cand il vad imi cade maxilarul gen Johnny Bravo si vocea mea interioara prinde un ton autist. Prima oara cand l-am vazut eram cu prietenii si simteam ca ma priveste cineva… ma uit in jur si in stanga mea era o pereche de ochi verzi, sculptati pe o figura ascutita, avand o tigara inconjurata de buze roz perfect conturate si o piele putin aspra de la barba nerasa de 2 zile. Pentru urmatorii metri care mai erau pana la gura de metrou, iar eu continuam “dansul” privirilor cu Mr. Hottie Hotterson din Hornyville asezat pe margine tragand din tigarea lui cu o siguranta nemarginita, nu am auzit un singur cuvant pe care prietenii mi l-au adresat. Cand am coborat la metrou si contactul vizual a fost intrerupt, am realizat ca l-am mai vazut pe tip undeva.
Cu mult timp in urma, o tipa mi-a aratat pe celebrul Facebook, un tip absolut WOW. Cand am realizat ca Mr. Hotterson era el, am luat telefonul in maini si am scris ca am fost binecuvantat de catre zeii sexului frumos (sau i-am zis ca l-am intalnit pe tipul de pe facebook). Ajung acasa, intru pe facebook sa ma asigur ca el este si incep sa-i observ defectele, dar tot il voiam (la dracu, inca il vreau). Desi as avea nevoie de 5 perechi de maini pentru a putea enumera defectele lui FIZICE, iar daca-l vad maine pe strada si show-ul cu privirile se repeta, iar el sa fie straight (desi ma indoiesc) “Oh, esti hetero? Ai rabdare 3 secunde.”
Problema asta inca este in plina desfasurare, vorbesc cu tipi, iar mintea-mi sare la ganduri de genul “Cum ar fi daca l-as musca de gat?” sau ma gandesc “Arati de parca ai fost creat dupa schita desenata de cainele meu, folosind membrul din spate stang, legat la ochi… DAR TE VREAU!”.
Nu-mi ajunge timpul liber sa scriu fiecare intamplare asa ca vreau sa dezbat fenomenul asta.
De ce suntem atrasi de persoane care chiar nu se scalda nici macar cu varful degetelor de la picioare, in piscina cu tipii care sunt genul nostru?
Idealul meu de perfectiune masculina este Matt Bomer (reprezinta in acelasi timp si limita musculara pe care o accept la un barbat), iar de la el la ce ma simt eu atras este o distanta de cativa ani lumina. Imi plac slabanogii (muschii si faimoasele patratele sunt optionale), cu parul putin maricel, dar sa n-aiba plete (am aflat de curand ca-mi place si cel scurt), zambet larg, sa fie expresiv, privire calda si jucausa si sa nu-mi inspire acel aer “bitchy”.
Buooon…
Aceea este descrierea baiatului ideal pentru mine… Cum ajung de la el, la tipi plictisitori, fara gust vestimentar, fara sa emane o personalitate deloc interesanta, fara macar sa aiba ochii CAPRUI SAU NEGRI(culorile mele preferate), DAFUQ MAN!?
Mai pot rezista acestei atractii ciudate, dar cand vine vorba de blonzi…oh nonexistent lord HELP ME!
Blonzii imi vor aduce moartea, sunt sigur de asta pentru ca atunci cand zaresc unul(nu chiar de fiecare data dar 60% din cazuri DA), ma detasez de aerul meu dominator sigur pe mine, care nu greseste NICIODATA… si fac cate o prostioara… prostie… PROSTIE MARE!
Traversez pe rosu doar ca sa-l “stalk-uiesc”, retard mode ON si mi se face limba nod si aerul imi pune piedica.
De ce ne transformam in fetite de 15 ani, adepte fanclub-ului Backstreetboys, cand intalnim acesti pseudoperfecti?
“Primul pas spre vindecare, este sa recunosti ca ai o problema” – Cineva care n-a trecut prin asa ceva.
Am recunoscut ca fumam mult datorita depresiilor, m-am lasat acum cativa ani.
Am recunoscut ca am o problema cu acesti indivizi, “vindecarea” cand vine!?
Poate am sa scriu candva un articol meaningful, deep si lacrimogen chiar, dar nu acum pentru ca atunci cand scriu, scriu ce simt in momentul respectiv. Cum am inceput prima mea postare despre o prietenie pierduta, simteam cum eram strivit de acele ganduri si a trebuit sa ma detasez de ele cumva asa ca le-am insiruit aici. Cel cu erectiile mi-a venit in minte cand ma grabeam sa ma duc la scoala si sora mea era la PC pe facebook, rutina mea zilnica DUREAZA dar a fost intarziata de o ruda enervanta.
Sunt un ciudat, cu personalitatea unui cub rubik, iar fiecare fata a unui patratel reprezinta nucleotidele ADN-ului meu ce trebuie puse in ordine. Ma refugiez in camera mea, cu o cana de ceai tinuta in ambele maini si cu genunchii la piept, evitand contactul cu orice vietuitoare pentru a putea repune codominanta dintre mine si nevoile persoanelor care au nevoie de prezenta mea in viata lor. Sunt dominator si dur dar in acelasi timp plin de viata si amuzant, dar totul devine coplesitor atunci cand realizezi ca oricat de multa lume cunosti si oricate nopti pierdute vorbind fara oprire cu “baiatul/fata de la 3”, realizezi si ca acel cub rubik nu va fi rezolvat niciodata daca nu-ti infrunti frica de angajamente.
Pentru mine a fost mult mai usor sa-mi infrunt frica de intuneric si cea a monstrilor de sub pat, decat sa fiu in stare sa-mi pun sentimentele pe tava. Am reusit ceva, dar drumu-i lung pana acolo asa ca doar astept sa vina Manole si sa darame zidurile din jurul copilului speriat de bombe.
Ceaiul e baut inca de la jumatatea postarii, a durat cateva ore sa scriu pentru ca sunt un fanatic al serialelor si mai trag cu ochiul pe acolo din cand in cand. Sper sa revin iar la obiceiul de a posta zilnic(o data pe saptamana macar).
Make tea, not war!
Uau se vede ca ai dat bacu’ la bio ieri! Or so…
Eu clar mi-am facut nervi cu genetica. : ))
(btw. cute articol. nu ma prind de ce te agiti.)
Fain, îmi place să citesc ce scrii
@Dunno, asta esti tu in tota splendoarea ta, 0:11-0:19. 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=-TE20mHZaj0
@didi, n-am dat bac-ul(btw, genetica roooocks). Cum sa nu ma agit? chiar acum am mai adaugat un tip pe lista -.-“(gaydarul meu spune ca ma place dar ma rog sa ma insel) si tipul este mai naspa decat tipul de pe fb si damn prin ce “first world problems” trec. Nu sunt regina dramei dar este un sentiment al dracului de enervant.
@Adi, pur si simplu “=)))”. Chiar n-as fi crezut ca am sa ma regasesc in Family guy. Stiam ca sunt diferit dar nici chiar extraterestru (de fapt asta ar explica multe).
@CM, multu! :3
AMERICAN DAD, nu Family Guy :P.
Scuze :”>. Nu urmaresc dar mi s-a parut ca l-am vazut intr-o poza pe tipul cu capul in forma de…para cred cu Peter?
Am capul facut vraiste dupa ce m-am luptat azi cu furtuna de afara si am suferit in tacere pentru ca aveam o frizura noua la fiecare alte 5 secunde(nici uscatorul meu de par nu sufla asa tare o.o)
Nu ma pot abtine sa nu iti admir talentul de a scrie.( de fapt sunt multe persoane pe darkq care au acest talent) Iti exprimi sentimentele intr-un mod foarte…* nu gasesc un cuvant potrivit* . Oricum,daca in viitor ai deveni scriitor, cu siguranta te-as citi cu placere 🙂
Sunt de acord cu ceea ce zice Zircon mai sus, sunt multe articole de pe DarkQ care chiar merita citite si recitite din nou. Sunt atatia oamenii care stiu sa-si exprime sentimentele clar si cu curaj, incat am impresia ca visez. Sunt nou in aceasta sfera, ce ma fascineaza de ceva timp, si inca ma descopar pe mine ca om si ca ceea ce sunt… un rebel intr-o lume ostila si rece, in care mereu cei asemenea nou sunt vazuti anormali, suna crud cand o spun astfel! Dunno, chiar imi plac articolele postate de tine si chiar m-am regasit in acesta, prin cateva pasaje… succes pe viitor.
Awh, multu multu :3.
Doar incerc sa gasesc acea senzualitate cu un strop de romantism(erosul pentru mine trebuie sa aiba si romantism,trebuie sa fie hot as hell dar si romantic)in gandurile de genul “tu,eu,scaunul din metrou,in 3 2 1”, dar la ce imagini am eu pe moment cand patesc ceea ce povestesc…demne de Discovery, pradator inascut(if you know what I meaaan). Pe loc nu vad lucrurile DELOC poetic ci doar *rawwwhr*.
Oh!, Haide! Nu fii atat de negativist. Oricine are pe cineva sortit, fie el ca vede ori nu. Tot ce conteaza, suntem doar noi si ceea ce simtim. De plida, uite la mine! Sunt intr-o dilema asemantoare ca si tine, ma indragostisem de un hetero, fara ca eu sa stiu, deoarece baiatul avea un comportament exemplar si timid, insa surpriza… was not gay! T_T”. Sunt si eu un romantic neastamparat, si tanjesc dupa o atingere senzuala si mistuitoare… dar nu am gasit persoana sortita mie. Insa nu am incetat sa sper! Din ceea ce tu ai scris, te-am simtit astfel: timid, calm, calculat, un romantic senzual, ce pune totul intr-o realtie de iubire, usor indraznet si pus pe cele mai minunate nebunii (ori gresesc eu, rar mi se intampla asta, sa stii).Si chiar daca ar fii viata ta un documentar pentru Discovery, nu cred ca m-as satura sa-l vad la infinit, nu ar fii ceva rau in el… haide, capul sus!Viata merge inainte! Imi place sa vorbesc cu tine, si chiar mi-as dori sa colaboram, daca se poate… habar nu am cum sa iau legatura cu unii dintre voi; si eu am nenumarate intrebari fara raspuns. Succes, nu esti singur. Suntem mereu alaturi de tine!
Usurel Nostradamus *hehehe*, mai sunt multe(multe multe,multe,foarte multe,extra-mega-multe,cu topping de multe) de adaugat la personalitatea mea, dar sunt printre cele care predomina asa ca sincerele mele felicitari(luand in considerare ca am schimbat doar doua comentarii). Pai intotdeauna poti apela cu incredere la casuta cu mesaje sau la adresa de mail.
@Dunno
Până acum mi se părea că ești un puști (să nu te superi, dar așa spun eu celor de vârsta ta) foarte amuzant. Acum cred că ești un puști amuzant care își pune întrebări. Ceea ce, cred eu, este o mare calitate – aceea de a ne pune întrebări și a încerca să găsim răspunsuri/rezolvări în ceea ce ne privește. De fapt, cred că această calitate este atât de rară, încât cred că multele probleme cu care se confruntă societatea în general provin din această lipsă de dialog cu sine însuși.
Și pentru că mi-ai devenit foarte simpatic prin acest articol, o să încerc să fac câteva observații, cu titlu de părere personală, în legătură cu „problemele” pe care ți le pui. Dacă îmi permiți, bineînțeles.
În primul rând vreau să te încredințez că aceste dialoguri cu tine însuți te vor ajuta, dacă vei ști să le folosești, în dezvoltarea ta viitoare ca individ, iar „problemele” tale sunt doar o aparență simpatică. Adevăratele probleme se vor isca poate mai târziu, însă vei ști cu siguranță cum să le faci față.
Citind articolul tău, am remarcat câteva „credințe” ale tale despre persoana proprie. ”Sunt dominator și dur” este doar o mască sub care te ascunzi, sub care ascunzi fragilitatea, sub care ascunzi poate teama de suferință. Cel care citește gândurile tale nu va crede niciodată că cel „adevărat” este dominator și dur, ba dimpotrivă. Și ăsta nu e un lucru rău. A fi dominator și dur poate fi doar o dorință pe care o ai. Poate îți dorești să fii așa? De ce? Numai tu știi.
„De ce ne transformam in fetite de 15 ani, adepte fanclub-ului Backstreetboys, cand intalnim acesti pseudoperfecti?” Pentru că masca pe care o porți (dominator și dur) cade în fața unei autentice (autentică, în ochii tăi subiectivi) dominări și durități (spuneai despre tipul din metrou că avea o siguranță de sine pe care ai remarcat-o imediat). E ceva ce cauți (să fii, să fie cineva) – dominare, duritate. Poziția în care te retragi (cu genunchii la piept și cu cana de ceai în mână) îmi spune că ești un tip sensibil, nicidecum dominator și dur. Răspunde-ți cu sinceritate de ce te atrage duritatea și dacă tu crezi că sensibilitatea sau calmitatea nu sunt calități, ci defecte.
Pentru că eu cred că, pe lângă masca de duritate pe care vrei s-o porți (din motive știute de tine), ești un tip sensibil. Și acesta nu este un defect, decât în măsura în care tu consideri că este un defect/slăbiciune. În viața ta vor fi poate oameni care vor căuta să abuzeze de sensibilitatea ta sau să profite de slăbiciunile tale. Dar vor fi și oameni care vor considera sensibilitatea ta ca fiind o calitate rară, care vor considera slăbiciunile sau defectele tale ca fiind o încununare a unicității, o perfecțiune prin imperfecțiune, așa cum tu ești atras de oameni cu defecte. Este doar alegerea ta care vor fi acei oameni care se vor bucura de prezența ta și care nu. Este doar alegerea ta dacă vei considera că duritatea este o calitate sau că sensibilitatea este un defect. Este doar alegerea ta dacă te vei accepta ca fiind perfect prin imperfecțiunile tale sau vei considera că ești ca o „fetiță de 15 ani, adeptă a fanclub-ului Backstreetboys” când îți exteriorizezi trăirile. Dacă nu te simți bine fiind într-un anume fel, poți să nu mai fii așa (la fel cum ai avut puterea de a te lăsa de fumat). Dar dacă te simți bine fiind așa cum ești, nu văd de ce ai condamna anumite aspecte ale personalității tale.
Eu aș spune că ești perfect așa cum ești.
Na că am stricat comicul articolului cu seriozitățile mele 🙂 Se pare că Buni (the other me) și-a făcut iar de cap, muștruluind copiii. 🙂
Sunt de acord cu tine, “copilul speriat de bombe” (asa-mi numesc latura sensibila), au vazut-o 5 persoane, persoane foarte importante pentru mine dar din pacate numarul s-a redus la 3. Nu ma pot numi chiar “dur” dar acea dominanta pur si simplu a aparut odata cu maturizarea. Persoanele din jurul meu au avut nevoie de stalp asa ca eu am devenit un iceberg. Domin fara sa vreau(am fost acuzat prea des de asta), vreau sa ma ghemuiesc in bratele cuiva cand am probleme dar nu-mi permit mie sa fiu atat de vulnerabil in fata cuiva. M-am chinuit multi ani sa cladesc acel iceberg pentru ca am fost copilul pe care-l jigneai si era suparat 2 zile,poate chiar plangea, acum “middle fingers up,if you don’t give a fuck”. Ma bucur pentru ca dau de oameni cerebrali pe aici, dar poate am sa fac un articol despre asa zisul iceberg dar mai tarziu cand raman in pana de articole(am titlul pentru urmatorul,urmeaza sa-l scriu zilele astea).
Multumesc pentru complimente, chiar apreciez :3.
P.s. Ai uitat sa zici de romantism, dar n-am dat dovada de el printre articolele astea,cel cu erectiile avea nevoie de romantism 😕 .
Ooo, erecţia se hrăneşte din romantism. Cinicilor nu li se ridică, duritatea şi impotenţa merg mână în mână, habar n-am care vine mai întâi (ca în filozofia cu oul sau găina).
Glumeam pe seama articolului.
*ALIENS*! Zebrele sunt negre cu dungi albe sau albe cu dungi negre?
Danette cu vanilie si ciocolata sau danette cu ciocolata si vanilie?
Atatea intrebari cu acelasi raspuns *ALIENS* (chiar imi place meme-ul asta).
:))) … nu știu cum de abia acuma dau peste articolele tale; dar îmi plac :)); îmi place și stilul în care scrii 😀
Oh,merci beaucoup monsieur Asp, dar nu fac nimic decat sa relatez intr-un mod mai amuzant. Am terminat cu povestile nemuritoare pentru ca sunt singurele cele mai amuzante(alaturi de un tip,ofc) si cine stie ce gen voi aborda la urmatorul articol, poate devin Bacovia Jr. .
What can I say? I’m a sucker for this kind of stories : ))
: ))) vedem în ce te transformi când o să apară următorul articol 😛
PS: știam eu că trebuia să pun asp la final : ))