Epilog

Ma lupt cu mine insumi de mult timp… Imi asum riscul de fi blamat, dar cred ca e mai important pentru mine in acest moment sa aflu o parere obiectiva decat sa raman prizonierul unor framantari continue si a unor intrebari fara raspuns.

Nu am vocatia unor descrieri nuantate si chiar cred ca in situatia mea lucrurile ar trebui descrise sec, obiectiv, fara interpretari personale. Pe scurt… suntem impreuna de sase ani. Nu e neglijabila nici diferenta de varsta dintre noi. In primii ani am trait cu sentimentul unei impliniri totale, umbrit uneori de intentiile lui de a-si gasi o fata, asa cum faceau toti cei de varsta lui.

Lucrurile nu au fost fortate in nici un fel, el a fost cel care a ales sa avem o relatie. Inca nu stiu (sau nu mi-am dat seama) daca, la 24 de ani s-a edificat in totalitate asupra orientarii lui sexuale: declarativ detesta gay-ii, iar relatia cu mine ar fi consecinta unei iubiri mai… speciale. Evit sa fac orice fel de presupunere personala, din dorinta de a nu influenta in nici un fel parerile voastre.

Cred insa ca am ajuns la rutina inevitabila a relatiei erodate de neincredere, timp si de suspiciunea unor interese materiale. Parca istoria mea se pliaza din ce in ce mai mult pe romanul lui Bruce Benderson (Romanul) pe care am incercat de mai multe ori sa-l recitesc, in dorinta de a preintampina un deznodamant.

De fiecare data am renuntat cu convingerea unei fatalitati inerente. Nu caut scuze pentru nici unul dintre noi. Poate perceptia trecerii timpului din perspectiva unor varste diferite este si ea diferita. Poate ca isi doreste o viata “normala”, asa cum a vazut in jurul lui, cu conflicte si dispute neascunse, comentate la o bere impreuna cu prietenii lui. Ultimile trei luni au fost un compromis desi el sustine ca ar putea fi ca la inceput. Iar eu am obosit.

Epilog.

Asta a fost povestea din decembrie 2011. Intre timp au mai trecut aproape patru ani in care am ramas impreuna. Cu convulsii, tensiuni si discutii din partea amandurora. Dar si cu amintiri frumoase. Relatia e aproape incheiata sau trebuie sa se incheie. Am fost,  oarecum,  in ultima perioada, autorul acestui deznodamant.    Instinctual, simteam ca nu se mai regaseste alaturi de mine. Sau asa am incercat sa ma conving pe mine insumi  ca asta ar fi realitatea.  Si-a gasit o prietena. Conjunctura face sa ne intalnim destul de des, dar evitam, fiecare din considerente proprii subiectul asta, desi mi-a marturisit ca nu e indragostit. Vrea insa o viata “normala”.  Cand in discutie apare subiectul “noi” imi spune ca ma iubeste si ca in sufletul lui nu e nimic schimbat fata de mine, dar nu mai vad aceeasi sclipire in ochii lui, ca alta data. El stie sigur ca iubirea se divide cu doi. Habar nu am… poate chiar asa o fi, nu exista tipare, dar nu m-a convins. Si apoi e tanar… trebuie sa invete sa zboare. Zborul lui e insa golul din sufletul meu.