Acasă Zi de zi Doua zile de chin

Doua zile de chin

203
7

19 Dec 2011

In vazul luminii

Noaptea asta nu am putut sa dorm. M-am invartit si chinuit. Sucit prin toate pozitile posibile intr-o camera, mintea nu mi-a dat pic de pace. E aproape ora opt, si nu imi convine deloc. Mie dor de noapte, urasc lumina zilei. Nimic demn nu se intampla in lumina zilei. Realitatea este defapt fortata, ca sa fie corecta din punct de vedere ludic. Un joc care macina sute de mii de oameni. Sa fim seriosi, in vazul luminii niciodata nu s-a intamplat nimic bun. Nici un pic de romantism sau subtil. Nimic nu e frumos sub soare, nimic nu e perfect. Totul este trecator, toate incolo incoace se pierd in lumina. Farurile se sting, becurile nu-si mai au rostul iar paturile… paturile se golesc.

Caldura, comic, dispare. Frumusetea pleaca, placerea se risipeste iar blestemata realitatea  aterizeaza ca un Mig-16 (pardon, prabuseste). Dintre atatia oameni tocmai eu trebuie sa fiu victima zilei. Oricat de mult imi place sa fiu abuzat, urasc abuzul luminii. Ce a adus bun lumina?

Dragostea nu apare in vazul lumii, cu atat mai putin in vazul luminii. “Marile” aventuri se intampla ziua numai poate prin Biblie. Si nici acolo. Nu pot sa inteleg de ce exista ziua. Daca noaptea ar fi constanta toti am fi niste zei. Deplin nemuritori si vesnic iubiti.

M-am saturat sa mi se termine noptile – e singurul moment in care mi s-au intamplat lucruri bune. Lucruri frumoase care vreau sa-mi umple viata toata noaptea. Mintea mea e o pasare de noapte, poate o prostituata, insa nu-si face treaba in timpul zilei. Timpul zilei are o alta latura, o alta personalitate, straina de mine. O chestie plina de ratiune si responsabilitate care in final duc la cele mai cretine alegeri – ca doar sunt facute pe timp de zi.

Nu, nu vreau sa mi se mai termine noptile. Vreau sa traiesc noaptea tot timpul. Sa fiu tinut in brate si sa tin in brate. Sa simt recele si caldul. Sa alerg prin frig, dupa ore grele de orice altceva. Sa ajung intr-un pat cald unde fiecare sarut e ca un Boeing care-mi intra un cur si-mi iese prin nas (de acord nu e o metafora prea frumoasa). Nu stiu sa descriu un sarut insa stiu ca ma zguduie. In noaptea potrivita cu barbatul potrivit (preferabil unicul si acelasi) decolez intr-un minut londonez. Si aterizez cand ma… prabusesc. Din nou in bratele lui – si invers.

Insa noaptea s-a dus. De ceva ore bune, cel putin cea dupa care tajnesc. Iar ziua imi molesteaza geamul gata sa-mi atinga pielea. Sa-mi arate fumul de tigare care domneste prin camera si sa rada de mine. Sa-mi spuna ca nu am facut alegeri bune in lumina zilei. Iar umezeala nu e placuta pe timp de zi. Ziua apare zgomotul de care nu am nevoie, si nu, nu apelul ratiunii.

Chiar si asa trebuie sa ma resmnez. O alta zi, o alta lumina, o alta realitate. O mie de schimbari si totul este inca la fel. Ce astept este ca unul dintre noi spuna… “sa salvam intunericul si sa nu-l lasam vreodata sa dispara”.

De ce tot ce este calitativ… se intampla noaptea?! Si daca e asa, de ce trebuie sa traiesc si ziua.

Smog

20 Dec 2011

Nici eu nu mai stiu.

O alta noapte s-a scurs. Sunt rupt in gura. Nu am dormit trei secunde si ziua iar a venit. A venit si iar m-a dat peste cap. Sunt acasa in sfarsit. Mie frig si sila. Sunt fenomenal de obosit insa nu vreau sa ma confrunt cu asta. Patul este gol, gata sa ma abuzeze – nu sunt pregatit sa ma lupt cu el, mai ales in deraderea luminii.

Imi trag haina pe mine si plec. Spre metro ca doar de, nu locuiesc in centrul targului. Merg ceva statii. Este circa sapte dimineata, fiecare dintre calatori are un scop precis si bine predestinat. Eu tot ce vreau este o cafea. Nemancat de ceva vreme, dornic de inca ceva energie ma duc la singura cafenea deschisa la ora precizata capabila sa-mi satisfaca nevoile.

Ajuns acolo comand. Ies val vartej (nu sunt sigur de ce, eram singurul client) si ma pun la o masuta umeda pe marginea trotuarului. Imi aprind o tigara. Ma asez… respir – nu stiu e in capul meu insa nu pot sa disting. Nu e nici singuratate insa clar nici implinire. Nu pot sa disting sentimentul care m-a animat sa confrunt iar lumina zilei. Nu stiu daca este oboseala sau nebunia din capul meu insa incet incet nu-mi mai simt mainile. Sunt destul de prost de fel. Nu ma duce capul la prea multe – cu coarnele inainte, ce se iveste trebuie inaltat sau demolat – sau asa imi place sa cred – stiu ca defapt, chestia mea este conspirarea. Imi este greu sa tin capul jos, mai ales cand nu am dreptate – dar am invatat-o si pe asta. Nu stiu cum sa nu ma insel insa iar m-am dus de nas – cam stupida analogia asta.

Vesnic haotic, vesnic agitat imi amintesc ce imi aduce calmul. E un proces bizar. Imi place sa fiu curat si demn insa nu fara pervertire si jegosenie. Imi place sa stiu ca plec la drum cu ceva care nu se rupe dupa trei curbe. Ceva care e durabil, un veritabil Range Rover.

E tot ce mi-am dorit toata viata. Propriu-mi barbat, unicul si singurul. Nu stiu cum sa fiu fara el. Cand ocazional dau cumva de el toate devin albe, ziua e placuta, noaptea e Dumnezeu. Insa cand acesta e departe lucrurile se clatina mai rau decat economia Europei. Se clatina in… dubiu.

Stiu. Sunt un copil razgiat ca nu reusesc sa-mi fiu propriu-mi barbat decat in ifose si mofturi. Nu am invatat inca sa ma controlez asa cum e firesc. Am excese si ma bucur ca le am, apoi sufar ca le-am avut. Gasesc un echilibru extern incat sa-i protejez pe cei care interactioneaza cu mine insa sufletul meu e o panza de smecleu din ce in ce mai fragila. Putine din zambetele scoase sunt defapt ale mele. Putina din hiperactivitatea mea este defapt… proprie. Si asta… asta nu e motiv de rabdare ci discreditare.

Ca sa nu o lungesc am realizat ca trebuie sa ma tarasc inapoi acasa. Cafeaua nu e inca “pe sistem”. Odata trecut strada imi vine sa dau la boboci insa sunt barbat. Barbia sus, cu capul inainte, nimic nu trebuie sa ma doboare. Decid sa vorbesc cu femeia vietii mele. Mama. Desi nu ne intelgem noi din cauza Gay LLC mereu a fost alaturi de mine atunci cand am avut nevoie de un genuin fag hag (nu stiu cum reuseste). De la barbati la influentele culturale asiatice prezente in Europa. Ma ajuta sa omit faptul ca de abia ma tin de metro undeva sprijinit pe un perete.

Ajung acasa. In final. Nu mai sunt obosit. Spal niste rufe. Ma pregatesc sa plec la cel mai bun prieten, ca momentan nu am net si am fost deconectat prea mult timp. Sper si la niste valium si poate putina liniste pe canapea lui.

Imi revin din drama. Insa un lucru a ramas cert. Singurul lucru de care am nevoie in viata este un barbat pe care sa-l iubesc, si invers. Complet pe invers. Indiferent cat de futut la cap este. Asta inseamna incredere.

Smog

7 COMENTARII

  1. @Smog imi plac articolele tale sunt foarte complexe si profunde in acelasi timp.

    Parerea mea este ca totul in viata asta are scopul sau nimic nu este intamplator.Noaptea are frumusetea ei si ziua la fel depinde de noi sa ne facem ziua frumsa si noaptea la fel.

    Eu sincer noaptea in afara sa dorm nu fac nimic, pentru ca un merg nicaieri si nici nu am cu cine sa merg.

    Depinde de fiecare…

    Ce studiezi sunt curios, filosofia?
    Te pricepi.

    Alexander

  2. Dupa citirea asta … am dat un search pe google sa vad cum arata Smog-ul … un fel de forma ciudata care incearca sa invaluie lumina zilei. 😛

    Mi se pare o incercare foarte frumoasa de a dovedi un lucru fals, insa adevarat pentru tine, pentru moment.

    Ce sa spun … spor in viata asta! 😀

  3. Imi place mult de tot articolul, si din pacate cunosc mai mult decat doresc acel sentiment cand vezi lumina afara si stii ca n-ai inchis un ochi toata noaptea (sau poate ai inchis, dar nu iti aduci aminte prea bine oricum). Eu ma simt in acele momente asa… neputincios.

    Stiu si cum este cand nu iti mai suporti gandurile, cand intri in vorba cu alti oameni doar ca sa nu te mai gandesti la ale tale (si iti dai seama ca de fapt nu poti fi atent la ei din aceleasi motive, si e fail total), cand te plimbi pe strada fara sa vrei sa mergi undeva, si simti ca nu e OK.

    Eu nu imi [mai] doresc asa de tare sa dorm, dar imi doresc cu sete sa ma odihnesc. Sa ii simt respiratia si aftershave-ul pe perna, sa stiu ca nu sunt singur si ca _am pentru cine_ sa dorm si sa fiu odihnit.

    Atunci te odihnesti cu adevarat, cand ai pentru cine. Cand ai incredere sa inchizi ochii si sa iti pierzi cunostinta cateva ore pentru ca e cineva langa tine.

    Acum doua seri am ajuns acasa si m-am pus imbracat pe canapea pe intuneric, uitandu-ma la instalatia clipind. Iar ma durea ingrozitor capul de la nesomn, asa ca m-am invelit cu o patura moale si incercam sa intre in actiune Advil-ul ca sa am putere sa ma duc sa ma spal pe dinti si sa ma schimb de culcare.

    Am adormit fara sa vreau si am visat ca m-am intalnit cu cel de care m-am indragostit acum cativa ani si l-am sarutat. M-am trezit brusc abia spre dimineata, sub luminile instalatiei de pom, zambind. Incerc sa dorm in fiecare noapte, dar abia atunci am simtit ca m-am odihnit de fapt :).

  4. @ AlexUk

    Momentan nu studiez nimic.
    Is un motor tipic in doi timpi:
    – timpul unu – tampeniile din capu’ meu
    – timpul doi – iubirea, care cam ineaca timpul unu.

    @ Martin – lumina poate sa fie tragica.

    @ itsfriday – sa fie spor!

  5. Nici ca iti puteai alege mai bine numele de Smog.

    Intnericul adus de smog este intrepatruns de lumina care insa nu are forta nedcesara pentru a se putea vedea si auzi clar.
    Si autnci de intampla un fenomen ciudat ce aduce un mister ce trebuie dezlegat, dar care tine la secret si s-a invaluit in smog.
    Smog, smogul, singurul fenomen ce iti da senzatia vederii adevarului, insa exact atunci cand crezi ca ai reusit o pala de smog ascunde iara totul, danduti impresia de vietate ce are intentii ascunse, secrete nici de el, de smog stiute.

    DE CE se intampla asa?

    Fiindca si lui Dumnezeu ii e rusine cu creatia propie cateodata.

    Si atunci dorind sa ia o pauza, a creat smogul care sa acopere pentru un timp ticalosia omului jefuind planeta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here